ICCJ. Decizia nr. 7281/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7281/2011
Dosar nr.2060/62/2010
Şedinţa publică din 19 octombrie 2011
Asupra recursurilor constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la 3 martie 2010, R.M., R.I.C. şi R.I.R.M. au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit urmare a condamnării tatălui lor, R.C.D., în timpul regimului comunist, prin Sentinţa nr. 1560/1951 a Tribunalului Militar Bucureşti.
Prin adresa din 11 iunie 2011 şi, ulterior, prin concluziile scrise depuse la 17 iunie 2011, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2.052.000 lei (RON), echivalentul în lei a sumei de 500.000 euro, la cursul de referinţă din data introducerii acţiunii.
Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 195/S din 21 iunie 2010 a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţi în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. A obligat pe pârât să plătească reclamanţilor echivalentul sumei de câte 50.000 euro fiecăruia, cu titlu de despăgubiri. A respins restul pretenţiilor reclamanţilor. A obligat pe pârât să plătească reclamanţilor suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că reclamanţii sunt succesorii lui R.C.D., condamnat prin Sentinţa penală nr. 1560 din 11 decembrie 1951 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de crimă de înaltă trădare, prevăzută de art. 190 şi 191 C. pen., combinat cu art. 1 lit. a) din Decretul nr. 199/1940, art. 4 şi 7 din Legea nr. 199/1950 şi art. 157 C. pen.
În raport de prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 221/2009, tribunalul a constatat că nu mai trebuie dovedit caracterul politic al condamnării autorului reclamanţilor, acesta fiind în mod expres prevăzut de lege.
S-a reţinut că daunele morale reprezintă contravaloarea prejudiciului moral suferit ca urmare a atingerii unor valori umane cu caracter nepatrimonial, cum ar fi sănătatea şi integritatea personală, sensibilitatea fizică şi psihică, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul social şi profesional, reputaţia, dreptul la viaţă privată, dreptul la libera circulaţie şi altele asemenea, neputând fi, la propriu, cuantificate, ci fiind lăsate la aprecierea instanţei, în funcţie de o serie de criterii stabilite în doctrină şi în jurisprudenţă, cum ar fi însemnătatea valorilor lezate, durata suferinţelor morale, intensitatea cu care acestea au fost percepute.
În aceste condiţii, prima instanţă a apreciat că acordarea sumei reprezentând echivalentul a câte 50.000 euro către fiecare dintre reclamanţi, la data plăţii, cu titlu de daune morale este rezonabilă, acestea fiind destinate a acoperi, la propriu, un prejudiciu care, de altfel, nu poate fi cuantificat ci a oferi o satisfacţie rezonabilă în raport cu importanţa drepturilor încălcate şi cu intensitatea cu care au fost percepute aceste încălcări.
Prin Decizia nr. 137/Ap din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, invocată de reclamanţi. A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei tribunalului. A admis în parte apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia generală a finanţelor publice Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pe pârât să plătească reclamanţilor echivalentul sumei de 5.000 euro, cu titlu de despăgubiri.
Instanţa de apel a analizat, în baza art. 137 C. proc. civ., cu prioritate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, pe care a respins-o având în vedere prevederile art. 451 alin. (5) din cod, potrivit cărora „procurorul poate, în condiţiile legii, să exercite căile de atac împotriva oricăror hotărâri".
S-a reţinut totodată că prima instanţă a tratat critica inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât ca o apărare de fond, fiind argumentată prin considerentele referitoare la încadrarea caracterului politic al condamnării autorului reclamanţilor în prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, dispunând în acest sens, admisibilitatea acţiunii reclamanţilor, în baza art. 5 din lege, context în care curtea de apel a constatat că tribunalul s-a pronunţat astfel, implicit, asupra inadmisibilităţii acţiunii pe motivul neîncadrării în dispoziţiile actului normativ.
Critica comună ce a vizat cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat Statul Român a fost apreciată ca fondată de către curtea de apel, întrucât tribunalul nu a avut în vedere prevederile OUG nr. 62/2010, aplicabile de la data publicării în M. Of., în conformitate cu dispoziţiile art. II, potrivit cărora acestea se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, fiind deci incidente şi apelurilor declarate în cauză.
Având astfel în vedere calitatea reclamanţilor şi prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, modificate prin OUG nr. 62/2010, curtea de apel a constatat că suma maximă a daunelor morale este de 5.000 euro, schimbându-se hotărârea atacată în acest sens.
Au fost găsite nefondate celelalte critici formulate de pârât, întrucât caracterul politic al condamnării autorului reclamanţilor şi respectiv, persecutările politice, nu se impun a fi dovedite, fiind expres prevăzute în Legea nr. 221/2009, la art. 1 alin. (1), iar potrivit legii speciale, răspunderea Statului Român nu este o răspundere delictuală pentru a fi analizate condiţiile acesteia şi incidenţa în cauză.
Ultima critică referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată a fost înlăturată de curtea de apel pe considerentul aplicării în cauză a prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Împotriva acestei ultime decizii au declarat recursuri părţile.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamanţii au solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a sentinţei tribunalului.
Au arătat că la data pronunţării sentinţei de către tribunal era în vigoare Legea nr. 221/2009, în forma sa iniţială, OUG nr. 62/2010, care a modificat respectiva lege, intrând în vigoare ulterior.
Au precizat că instanţa de apel, deşi a încuviinţat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale (pentru soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a art. I pct. 1 şi art. II din OUG nr. 62/2010) nu a suspendat judecata cauzei, deşi era de notorietate publică că Avocatul Poporului a sesizat, anterior cererii reclamanţilor, Curtea Constituţională asupra respectivelor excepţii.
Au considerat că în mod just, instanţa de apel ar fi trebuit să suspende judecarea cauzei până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiilor de neconstituţionalitate şi abia după aceea, în urma repunerii pe rol, să judece apelurile.
Neprocedând astfel, reclamanţii au arătat că instanţa de apel le-a încălcat dreptul la un proces echitabil.
Reclamanţii au criticat Decizia, considerând-o nelegală, şi sub aspectul reducerii cuantumului despăgubirilor morale acordate la numai 5.000 euro, sumă stabilită, avându-se în mod greşit în vedere (cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile), prevederile OUG nr. 62/2010 care a plafonat, prin stabilirea maximului legal, daunele ce se cuvin descendenţilor de gradul I, cum este cazul în speţă.
Au arătat că prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate, la sesizarea Avocatului Poporului şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din OUG nr. 62/2010 sunt neconstituţionale.
Aşadar, soluţia instanţei de apel, care se bazează pe un text legal care a fost declarat neconstituţional, este vădit nelegală.
De altfel, au menţionat că suma acordată nu poate oferi o satisfacţie rezonabilă reclamanţilor, în raport de suferinţele din copilăria şi tinereţea acestora, din cauza condamnării politice, a confiscării averii şi a executării pedepsei privative de libertate de aproape 14 ani de către tatăl lor. Au considerat că se contravine scopului avut de legiuitor la adoptarea Legii nr. 221/2009, respectiv acela ca daunele morale să fie drepte, echitabile, rezonabile şi proporţionale cu gravitatea şi suferinţele produse prin respectivele condamnări politice.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a solicitat, prin motivele de recurs, admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei atacate, iar pe fond, respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată.
A arătat, prin raportare la dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., că Decizia recurată este criticabilă sub aspectul legalităţii acesteia, solicitând a se avea în vedere modificările legislative intervenite asupra Legii nr. 221/2009 şi Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1354/2010 şi nr. 1358/2010, precum şi aspectul că în apel s-a făcut în mod eronat referire la propriile suferinţe ale reclamanţilor, în condiţiile în care acţiunea introductivă vizează cele cauzate antecesorului lor R.C.D.
A considerat că nici sub aspectul cuantificării daunelor morale, instanţa de apel nu şi-a justificat hotărârea pronunţată, întrucât simpla raportare la prevederile OUG nr. 62/2010, nu înlătură posibilitatea cercetării împrejurărilor ce pot determina stabilirea unei astfel de reparaţii. A arătat astfel, că deşi curtea de apel a constatat că antecesorul reclamanţilor a beneficiat de o măsură reparatorie prevăzută de Decretul-lege nr. 118/1990 şi a beneficiat de drepturile conferite de calitatea de membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici nu a luat în considerare aceste aspecte.
A invocat în susţinere Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, în raport de ale cărei considerente a apreciat că nu exista nicio obligaţie a Statului Român de a acorda daune morale pentru foştii deţinuţi politici, legiuitorul adoptând două acte normative cu acest scop, respectiv Decretul-lege nr. 118/1990 şi Legea nr. 221/2009.
A arătat că răspunderea statului, fiind una delictuală, se impune dovedirea de către reclamanţi în mod cumulativ a celor patru componente ale formei de răspundere şi anume a prejudiciului, faptei culpabile, vinovăţiei şi legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
A considerat că instanţa de apel trebuia să observe faptul că reclamanţii nu prezintă şi nu dovedesc în ce au constat măsurile prin care au fost întrerupte relaţiile cu familia sa, care au fost suferinţele directe suportate pentru a se analiza în concret un eventual drept la despăgubire, reclamanţii invocând în susţinerea cererii anumite împrejurări de natură subiectivă.
A precizat că un alt element important îl reprezintă şi acela al faptului că reclamanţii au solicitat acordarea de daune morale în temeiul Legii nr. 221/2009 şi în calitate de succesori ai bunicii lor, R.E., în cadrul Dosarului nr. 3399/62/2010 al Tribunalului Braşov, ce urmează a fi înaintat Înaltei Curţi pentru soluţionarea recursurilor ce se vor declara împotriva deciziei pronunţată în apel.
A apreciat că în materie succesorală, drepturile personale nepatrimoniale nu se pot transmite prin moştenire, solicitând a se avea în vedere şi acest aspect, precum şi practica constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie.
Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Referitor la criticile formulate vizând cuantumul daunelor morale, se vor analiza împreună din ambele recursuri.
Astfel, situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, prin interpretarea probelor administrate şi care, faţă de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., nu mai pot fi reapreciate în faza de judecată a recursului, a relevat faptul că tatăl reclamanţilor, R.C.D. a fost condamnat, prin Sentinţa nr. 1560/1951 a Tribunalului Militar Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de crimă de înaltă trădare, prevăzută de art. 190 şi 191 C. pen., combinat cu art. 1 lit. a) din Decretul nr. 199/1940, art. 4 şi 7 din Legea nr. 199/1950 şi art. 157 C. pen.
Se constată că în aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie ţinut seama că în operaţiunea jurisdicţională de cuantificare a unor asemenea despăgubiri nu se poate realiza o reparare integrală a prejudiciului produs, dată fiind natura valorilor lezate prin săvârşirea faptei.
Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale.
Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate.
Fiind vorba de prejudicii morale, ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât viaţa, sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate bănesc, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului şi caracterul patrimonial al despăgubirii.
Faptul că reparaţia trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar şi că ea nu se poate constitui în temei al îmbogăţirii, deoarece, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, aşa cum s-a menţionat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv şi moral.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa are posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să stabilească, dacă şi în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.
În raport de acestea, de perioada condamnării, de suferinţele fizice şi psihice încercate, ţinând seama şi de consecinţele produse ulterior, pe plan social şi profesional, Înalta Curte constată că daunele morale acordate în apel respectă funcţia compensatorie morală ce trebuie dată unor astfel de despăgubiri.
Acelaşi principiu, al statuării în echitate în legătură cu daunele morale pretinse pentru încălcarea unor drepturi fundamentale protejate de Convenţie se desprinde şi din jurisprudenţa instanţei de contencios european.
Este adevărat că dispoziţiile OUG nr. 62/2010, prin care a fost modificat art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituţionale, critică ce se constituie ca motiv de recurs al reclamanţilor, însă cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de apel, corespunde pe deplin criteriilor la care s-a făcut referire prin considerente.
De asemenea, se reţine că la data pronunţării deciziei de către instanţa de apel, prevederile OUG nr. 62/2010 nu fuseseră declarate neconstituţionale.
Nu pot fi primite nici motivele de recurs prin care reclamanţii au criticat Decizia pronunţată în apel sub aspectul că, deşi a încuviinţat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din OUG nr. 62/2010, curtea a respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei.
Astfel, art. 29 pct. 5 din Legea nr. 47/1992, care prevedea că pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă, a fost abrogat prin Legea nr. 177/2010, act normativ care a intrat în vigoare la 7 octombrie 2010, astfel încât şi sub acest aspect soluţia instanţei de apel este corectă.
Se reţine că nu pot fi primite nici motivele de recurs ale pârâtului referitoare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, ulterioară pronunţării deciziei de către instanţa de apel şi nici cele privitoare la necesitatea dovedirii de către reclamanţi a întrunirii cumulative ale condiţiilor antrenării răspunderii civile delictuale a Statului Român, întrucât, după cum corect a constatat şi curtea de apel, nu ne aflăm în prezenţa unei atare răspunderi ci a uneia stabilită prin lege specială.
Nefondate sunt şi criticile pârâtului referitoare la aspectul netransmiterii prin moştenire a drepturilor personale nepatrimoniale, faţă de calitatea reclamanţilor de moştenitori ai lui R.C.D., atâta timp cât prin Legea nr. 221/2009 se stipulează clar vocaţia descendenţilor, după decesul autorului condamnării sau măsurii administrative cu caracter politic, de a beneficia de daunele morale acordate prin actul normativ.
Celelalte critici privitoare la aspectul că în apel s-a făcut în mod eronat referire la propriile suferinţe ale reclamanţilor, în condiţiile în care acţiunea introductivă vizează cele cauzate antecesorului lor R.C.D. şi la aspectul că, deşi curtea de apel a constatat că antecesorul reclamanţilor a beneficiat de o măsură reparatorie prevăzută de Decretul-lege nr. 118/1990 şi a beneficiat de drepturile conferite de calitatea de membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, nu a luat în considerare aceste aspecte, nu pot fi primite, fiind străine de natura pricinii, acestea neregăsindu-se în considerentele deciziei atacate.
Pentru aceste motive, statuând în echitate şi respectând principiul justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate, între interesul particular şi cel general, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii R.M., R.I.C. şi R.I.R.M. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov împotriva Deciziei nr. 137/Ap din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 7285/2011. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 7279/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
