ICCJ. Decizia nr. 7310/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7310/2011
Dosar nr.10950/3/2008
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1287/2003, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, S.G.V. a formulat cerere de intervenţie principală, solicitând instanţei ca, în procedura insolvenţei debitoarei SC R.D. SA, să nu se dispună de imobilul situat în Bucureşti, sector 1.
În motivarea cererii de intervenţie, intervenientul a arătat că imobilul menţionat a aparţinut autorilor săi şi a fost naţionalizat abuziv, intrând ulterior în patrimoniul debitoarei.
Cererea a fost modificată ulterior, intervenientul solicitând instanţei să constate că are un drept de proprietate asupra imobilului în cauză, să dispună restituirea imobilului în natură în favoarea sa, să dispună notarea în cartea funciară a măsurii indisponibilizării şi interdicţiei de înstrăinare a bunului, precum şi evacuarea molozului şi a materialelor degradate depozitate în curtea imobilului, partea considerând că cererea sa are valoarea unei declaraţii de creanţă.
În drept, intervenientul a invocat Legea nr. 64/1995, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 7/1996, Legea nr. 213/1998, Legea nr. 40/1999, art. 68 din Constituţia României şi art. 112 şi 480 C. civ.
Prin Sentinţa comercială nr. 2041 din 26 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială în dosarul nr. 1287/2003, a fost respinsă cererea de intervenţie formulată de intervenientul S.G.V., ca inadmisibilă.
Prin Decizia comercială nr. 2125 din 16 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială în dosarul nr. 4619/2/2006 a fost admis recursul formulat de recurentul S.G.V. împotriva Sentinţei comerciale nr. 2041 din 26 octombrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, a fost casată sentinţa atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială a reţinut că soluţia atacată a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de lege în privinţa modului în care instanţa de fond avea obligaţia de a analiza pretenţiile intervenientului şi să soluţioneze toate capetele de cerere formulate de acesta.
Prin Sentinţa comercială nr. 459 din 31 ianuarie 2008, pronunţată în dosarul nr. 25281/3/2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială a admis excepţia necompetenţei funcţionale, a scos cauza de pe rol şi a înaintat dosarul la secţia a V-a civilă a Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 18 martie 2008, sub nr. 10950/3/2008.
La data de 28 octombrie 2008, intervenientul a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că solicită, în contradictoriu cu intimata SC R.D. SA, obligarea acesteia să-i lase liberă şi nestânjenită proprietatea imobilului care a aparţinut autorilor săi, fiind însuşit abuziv, fără titlu de către statul comunist în anul 1950.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 şi 2, art. 21 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi (2) art. 48 din Legea nr. 10/1995; art. II alin. (1) din Legea nr. 247/2005 şi prevederile Legii nr. 74/2007; art. 2, art. 46 pct. 3 şi 5, coroborat cu art. 6, art. 48 (25) şi art. 51 - 52 din Legea nr. 247/2005; art. 5 şi 6 din CEDO; prevederile constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii, art. 115, art. 118, art. 136, art. 138, art. 158 şi art. 166 C. proc. civ., art. 480 şi 481 C. civ.
La termenul de judecată din data de 11 martie 2009, intervenientul a precizat că înţelege să se judece numai cu SC R.D. SA şi că solicitarea sa nu are ca obiect revendicarea imobilului în baza dispoziţiilor de drept comun, ci este o cerere de restituire întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin încheierea de şedinţă de la acea dată, tribunalul a luat act de precizarea obiectului cererii şi a constatat că numitul S.G.V. are calitatea de reclamant în cauză, iar SC R.D. SA are calitatea de pârâtă.
Pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, arătându-se că prin Sentinţa civilă nr. 7591 din 15 mai 2006 pronunţată în dosarul nr. 601/299/2006 al Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, având ca obiect revendicarea aceluiaşi bun, s-a respins acţiunea reclamantului S.G.V. ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, reţinându-se faptul că reclamantul nu a făcut în speţă dovada calităţii de proprietar al imobilului pentru numitul N.P.N.I., dar mai ales nu a făcut dovada existenţei în patrimoniul unei persoane a unui drept de proprietate. Această sentinţă a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 203R din 23 martie 2007 pronunţată în dosarul nr. 601/299/2006 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea industrială.
La termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2010, tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţiile inadmisibilităţii cererii şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Prin Decizia civilă nr. 138 din 03 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a respins cererea formulată de reclamantul S.G.V., în contradictoriu cu pârâta SC R.D. SA, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a hotărî astfel, în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, având în vedere că acţiunea formulată de reclamant nu are ca obiect revendicarea imobilului, în baza dispoziţiilor dreptului comun, ci restituirea imobilului de către unitatea deţinătoare, în temeiul dispoziţiilor legii speciale - Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, tribunalul a constatat că este întemeiată, întrucât raportat la aceste dispoziţii legale, reclamantul S.G.V. nu are calitatea de a solicita în instanţă retrocedarea imobilului situat în Bucureşti, sector 1, deoarece nu a făcut dovada formulării unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care să solicite restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil.
Tribunalul a considerat că, pentru a solicita măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, reclamantul S.G.V. era obligat să parcurgă procedura prealabilă prevăzută de această lege, care cuprinde ca prim element sesizarea persoanei juridice deţinătoare printr-o cerere (notificare) formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul, arătând că a formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 112/1995 depuse la SC R. SA şi a precizat că, prin actele depuse la dosar, a făcut dovada calităţii procesuale active.
Analizând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 7591 din 15 mai 2006, pronunţată în dosarul nr. 301/299/2006, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S.G.V., în contradictoriu cu pârâţii SC R.D. SA şi SC M.C. SRL, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada calităţii sale de moştenitor al proprietarului imobilului situat în Bucureşti, sector 1, astfel încât nu se poate reţine legitimarea sa pentru revendicarea imobilului menţionat.
Această sentinţă a rămas irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului prin Decizia civilă nr. 203/R din 23 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, în dosarul nr. 601/299/2006.
În această situaţie, Curtea a constatat că, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a fost stabilită lipsa calităţii reclamantului de moştenitor al proprietarului imobilului situat în Bucureşti, sector 1. Această hotărâre, fiind intrată în puterea lucrului judecat, nu poate fi repusă în discuţie.
În această situaţie, lipsa calităţii reclamantului de moştenitor al proprietarului imobilului revendicat conduce la lipsa calităţii sale de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. În acest sens, Curtea a constatat că soluţia primei instanţe este corectă, însă motivarea în sensul că lipsa calităţii procesuale active rezultă din faptul că reclamantul S.G.V. nu are calitatea de a solicita în instanţă retrocedarea imobilului situat în Bucureşti, sector 1, deoarece nu a făcut dovada formulării unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 este greşită.
Împrejurarea că apelantul reclamant nu a dovedit că a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 nu presupune lipsa calităţii procesuale active, ci imposibilitatea de a formula cererea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de această lege în faţa instanţei. Această constatare ar conduce la respingerea cererii ca inadmisibilă, însă, faţă de prevederile art. 296 C. proc. civ., apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată, astfel încât Curtea a păstrat soluţia de respingere a cererii.
Având în vedere prevederile art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondat apelul.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul care a susţinut următoarele motive de nelegalitate:
Instanţele nu au verificat existenţa la dosar a ultimului act de succesor care infirmă declaraţia pârâtei, care ascunde de fapt că, a înstrăinat imobilul aflat în dezbatere pentru restituire, încălcând prevederile legii penale şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Se mai susţine că instanţele de apel nu au ţinut seama de înscrisurile aflate la dosar şi nu au luat în considerare Decizia Curţii de Apel Bucureşti, criticându-se şi nesupunerea la interogatoriu a pârâtei şi neaducerea sa cu mandat la instanţă.
Se invocă în drept dispoziţiile art. 304 pct. 1, 2, 5, 7, 8, 9; art. 3041; art. 312 C. proc. civ.
Analizând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.
Deşi se invocă de către recurentul-reclamant incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 1, 2, 5, 7, 8, 9 C. proc. civ., criticile formulate ar putea fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente în ceea ce priveşte imposibilitatea pentru reclamant de a formula cerere de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul solicitat, în condiţiile în care nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.
Conform dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită are obligaţia de a notifica persoana juridică deţinătoare în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, nerespectarea acestui termen atrăgând pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii, în natură sau echivalent, acest termen fiind un termen de decădere.
Nerespectând aceste dispoziţii legale, reclamantul a pierdut posibilitatea de a-şi valorifica dreptul la măsuri reparatorii pe calea acţiunii în justiţie, astfel că instanţa de apel a reţinut în mod just că acţiunea reclamantului nu poate fi primită, deoarece nu a formulat notificarea în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Celelalte motive de recurs formulate de recurentul-reclamant privind eronata reţinerea a notificării imobilului nu subzistă, câtă vreme reclamantul era obligat să parcurgă procedura prealabilă, cu caracter obligatoriu, care cuprinde ca prim element, sesizarea persoanei juridice deţinătoare sau a entităţii obligate cu soluţionarea notificării, printr-o cerere (notificare) formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Nici criticile privind neluarea în considerare a anumitor înscrisuri de la dosarul cauzei sau neadministrarea unor probatorii nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, acestea sunt susţineri de fapt ce nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul S.G.V. împotriva Deciziei civile nr. 736A din 06 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7311/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7309/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
