ICCJ. Decizia nr. 7311/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7311/2011
Dosar nr.38691/3/2008
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 16 octombrie 2008, reclamantul C.L. i-a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi F.M., solicitând obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti să emită dispoziţie de restituire în natură cu privire la cota parte indiviză de 288 mp din suprafaţa totală de teren de 576 mp, situat în Bucureşti, sector 5, pentru care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, urmând ca această hotărâre să fie opozabilă şi pârâtului F.M., proprietarul diferenţei de teren.
Prin Sentinţa civilă nr. 618 din 20 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive privind pe pârâtul F.M., respingând acţiunea în raport cu acest pârât, a admis în parte acţiunea formulată în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi l-a obligat pe acest pârât să emită dispoziţie de restituire în natură a cotei-părţi indivize de teren de 288 mp din suprafaţa totală de 576 mp, situat la adresa menţionată mai sus, cu dimensiunile identificate prin Decizia civilă nr. 206A din 24 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 6122 din 05 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, în raport de obiectul litigiului, calitatea procesuală pasivă revine unităţii administrativ-teritoriale. S-a constatat că reclamantul a formulat două notificări prin care a solicitat restituirea în natură a cotei-părţi de 288 mp din terenul în suprafaţă de 576 mp, imobil care a aparţinut autorilor săi, C.G. şi C.E., conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. 6979/1235 din 16 decembrie 1957.
Ulterior formulării notificării, întreaga suprafaţă de teren a fost restituită către F.M., moştenitorul vânzătoarei F.M. prin Decizia civilă nr. 206A din 24 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 6122 din 05 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a admiterii cererii de revendicare formulată de F.M., în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primarul General. Ca urmare a acestei decizii, prin Dispoziţia nr. 1373/2005 a fost restituit terenul în suprafaţă de 525 mp către F.M. Tribunalul a considerat că situaţia creată s-a datorat culpei pârâtei, care nu a soluţionat notificarea formulată de reclamant în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deşi la dosarul administrativ fuseseră ataşate toate actele doveditoare.
Prin Decizia civilă nr. 599 din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost respins apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General. Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, moştenitorul proprietarei iniţiale, F.M., a formulat acţiune în revendicare pentru întreaga suprafaţă de teren, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti, acţiune care a fost admisă prin Decizia civilă nr. 206A din 24 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, rămasă irevocabilă. Prin această hotărâre judecătorească, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a fost obligată să lase reclamantului F.M., în deplină proprietate şi posesie, terenul în suprafaţă de 524,60 mp.
Anterior pronunţării acestei hotărâri judecătoreşti, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, F.M. a formulat şi notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea întregii suprafeţe de teren.
De asemenea, reclamantul şi mama sa C.E. au formulat Notificările nr. 401 din 30 mai 2001 şi nr. 4623 din 05 octombrie 2001, prin care au solicitat restituirea suprafeţei de teren preluată de stat prin expropriere de la autorii lor.
Unitatea notificată nu a soluţionat cererea de restituire formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001 până la momentul soluţionării definitive şi irevocabile a acţiunii în revendicare formulată de F.M., iar după rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri judecătoreşti, în executarea acestei hotărâri, a emis Dispoziţia nr. 1373/2005 de restituire către F.M. a întregii suprafeţe de teren de 524,60 mp.
S-a mai reţinut că, din perspectiva prevederilor Legii nr. 10/2001, cererea de restituire în natură formulată de reclamant este perfect justificată, singura problemă, invocată, de altfel, şi de către pârât, fiind aceea că, în prezent, întreaga suprafaţă de teren se află în posesia unui terţ, care a fost recunoscut ca proprietar într-o acţiune în revendicare de drept comun, admisă printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
O astfel de apărare nu a fost primită, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, temeiul acesteia (Legea nr. 10/2001) şi efectul pe care îl produce hotărârea judecătorească pronunţată în acţiunea în revendicare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor se face un istoric al cauzei, nefiind criticat nici un text de lege de natură a supune analizei instanţei de recurs nelegalitatea deciziei atacate. Se arată că, în mod greşit a fost obligat la emiterea dispoziţiei de restituire în favoarea reclamantului.
Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nul, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor.
Conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
În cauză, recurentul, deşi a invocat unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea „criticilor" formulate nu au legătură cu soluţia pronunţată prin Decizia recurată şi cu argumentaţia instanţei de apel.
Dezvoltarea motivelor de recurs presupune prezentarea tuturor argumentelor de drept de care înţelege să se folosească partea pentru a demonstra că hotărârea atacată este nelegală şi pentru a combate argumentele invocate de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate.
De asemenea, motivarea în drept a recursului, înseamnă abordarea punctuală a tuturor elementelor de drept reţinute prin hotărârea atacată şi combaterea acestora cu argumente care au legătură cu rezolvările în drept.
Prin urmare, motivarea unui recurs, înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală. În acest sens, trebuie menţionat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.
Întrucât recurentul în cauză nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, nici din oficiu, într-unul din cazurile expres şi limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă pentru cazurile limitativ prevăzute de lege - care permit analiza în calea de atac a recursului, a hotărârii date în apel, se aplică sancţiunea nulităţii recursului, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
În consecinţă, văzând că în speţă nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Văzând culpa procesuală a pârâtului, dar şi soluţia asupra recursului declarat de acesta, valoarea pricinii şi munca îndeplinită de avocatul reclamantului, instanţa va aplica dispoziţiile art. 274 (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL BUCUREŞTI, PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva Deciziei civile nr. 599 din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pârâtul la plata către reclamantul C.L. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7312/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7310/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
