ICCJ. Decizia nr. 7318/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7318/2011
Dosar nr.7851/2/2010
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. 35568/3/2006, reclamanta M.A.L. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Română de Televiziune pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la emiterea dispoziţiei motivate în baza Legii nr. 10/2001 prin care să propună restituirea în natură a terenului situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, la data de 19 august 2005, ca urmare a apariţiei Legii nr. 247/2005 a notificat-o pe pârâtă, în temeiul art. 46 din lege, care modifică art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a terenului situat în Bucureşti, sector 1, cuprinzând parcela nr. 2 şi parţial parcela nr. 3, în suprafaţă de 305,75 mp şi care se află pe spaţiul verde din incinta televiziunii.
În drept, contestatoarea a invocat dispoziţiile din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
Prin Sentinţa civilă nr. 119 din 19 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a formulat notificarea nr. 3249 din 10 august 2001 în baza Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a terenului din Bucureşti, sector 1, în raport de care a fost emisă de către pârâtă Decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2004, necontestată de reclamantă în justiţie, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului şi prin care s-a făcut o ofertă de reparaţie în echivalent. După apariţia Legii nr. 247/2005, reclamanta a solicitat din nou unităţii deţinătoare restituirea în natură a imobilului, formulând o cerere la data de 19 august 2005, or, valorificarea drepturilor reclamantei se putea face prin parcurgerea tuturor etapelor procedurii administrative prealabile, numai prin contestarea în justiţie a respectivei decizii de restituire, în termenul impus de Legea nr. 10/2001.
Împotriva Sentinţei civile nr. 119 din 19 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a declarat apel reclamanta.
Prin Decizia nr. 831 din 13 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă, a fost desfiinţată sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. J/37542 din 24 februarie 2004, reclamanta a arătat că Decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2004, emisă de pârâtă, nu este legală, că echivalentul valoric nu s-a stabilit prin expertiză şi că nu reflectă valoarea de piaţă a imobilului, aceasta fiind o veritabilă contestaţie împotriva Deciziei nr. 20 din 22 ianuarie 2004, formulată în termenul legal de 30 de zile, însă, care a fost greşit îndreptată la unitatea emitentă a deciziei şi nu la tribunal, conform dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
După apariţia Legii nr. 247/2005, prin cererea din 17 august 2005, intitulată notificare, reclamanta a solicitat intimatei restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 305,75 mp.
Conform art. II din Legea nr. 247/2005, deciziile având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care nu au fost valorificate, pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Instanţa de apel a apreciat că în mod greşit tribunalul a calificat cererea apelantei din 17 august 2005, ca o nouă notificare, deşi ea reprezintă o contestaţie conform art. II din Legea nr. 247/2005, contestaţie greşit îndreptată, respectând termenul de 12 luni, iar cea din 24 februarie 2004 reprezintă o contestaţie împotriva Deciziei nr. 20 din 22 ianuarie 2004, fiind respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel încât instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei.
Împotriva Deciziei civile nr. 831 din 13 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a formulat recurs pârâta Societatea Română de Televiziune.
Prin Decizia civilă nr. 2246 din 02 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul ca nefondat, apreciind corectă soluţia instanţei de apel.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 22 mai 2009 sub nr. 35568/3/2006.
Prin încheierea de şedinţă din data de 09 octombrie 2009, instanţa a constatat că reclamanta M.A.L. a decedat, fiind introdus în cauză în calitate de reclamant moştenitorul acesteia, B.Ş.
Prin Sentinţa civilă nr. 905 din 28 mai 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca neîntemeiată contestaţia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a constatat următoarele:
Autoarea reclamantului, M.A.L. a formulat Notificarea nr. 3249 din 10 august 2001, în baza Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a terenului din Bucureşti, sector 1, în raport de care a fost emisă de către pârâtă Decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2004, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului şi prin care s-a făcut o ofertă de reparaţie în echivalent.
Faţă de îndrumările date de instanţele de control judiciar, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. J/37542 din 24 februarie 2004, autoarea reclamantului a arătat că Decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2004, emisă de pârâtă, nu este legală, aceasta fiind o veritabilă contestaţie împotriva Deciziei nr. 20 din 22 ianuarie 2004, formulată în termenul legal de 30 de zile, însă, care a fost greşit îndreptată la unitatea emitentă a deciziei şi nu la tribunal, conform dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
După apariţia Legii nr. 247/2005, prin cererea din 17 august 2005, intitulată notificare, reclamanta a solicitat intimatei restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 305,75 mp.
De asemenea, instanţa de fond a făcut trimitere la art. 26 din Legea nr. 10/2001, respectiv dispoziţiile art. 11 pct. 5 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobată prin HGR. nr. 250/2007, reţinând că terenul este afectat de elemente de sistematizare în totalitate, fiind imposibil de restituit în natură deoarece este aferent şi necesar bunei funcţionări a Societăţii Române de Televiziune, astfel încât singura soluţie este acordarea de despăgubiri pentru aceste imobile.
Prin urmare, tribunalul a reţinut că în mod legal a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului de către pârâtă prin Decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2004 şi s-a propus acordarea de despăgubiri.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a societăţii pârâte la plata directă a despăgubirilor, tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor legale, nu se poate dispune obligarea directă la plata acestor despăgubiri a unităţii deţinătoare, aceasta putând doar să emită dispoziţie privind acordarea de despăgubiri.
Astfel, instanţa de apel a avut în vedere art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, text ce reglementează situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă şi care face trimitere expresă la legea specială privind regimul de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, aceasta fiind Titlul VII din Legea nr. 247/2005, titlu ce reglementează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi prevede în acest sens o altă procedură administrativă, în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, căreia propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent îi va fi înaintată. Ca urmare, tribunalul a reţinut că unitatea deţinătoare nu poate fi obligată la plata contravalorii acestui teren.
Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat apel reclamantul B.Ş., criticând-o pentru următoarele motive:
A susţinut acesta că prin acţiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Societatea Română de Televiziune la emiterea dispoziţiei motivate în baza Legii nr. 10/2001, cu propunere de restituire în natură a terenului situat în Bucureşti, iar după retrimiterea dosarului având în vedere Decizia nr. XX din 19 martie 2007, dată în aplicarea dispoziţiilor art. 26 (alin. (3)) din Legea nr. 10/2001, prin care s-a decis competenţa instanţei de judecată de a judeca pe fond nu numai contestaţia împotriva deciziei ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate, a solicitat instanţei să se pronunţe asupra restituirii în natură a terenului situat în Bucureşti.
Apelantul a susţinut că instanţa de fond a omis însă a arăta de ce nu este posibilă această restituire, în condiţiile în care art. 11 pct. 5 nu se referă la această imposibilitate, şi că în mod greşit instanţa de apel nu a făcut aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Se mai consideră că, din expertiza efectuată, nu rezultă decât că, în situaţia actuală, terenul este afectat de unele elemente de sistematizare. În ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor, s-a susţinut că, chiar dacă în opinia instanţei terenul nu putea fi restituit în natură, respingerea cererii subsidiare de acordare de despăgubiri, nu are justificare.
Prin Decizia civilă nr. 728A din 09 decembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins apelul declarat de reclamant, reţinând următoarele:
Soluţia la care s-a oprit instanţa de fond în sensul imposibilităţii restituirii în natură a imobilului în litigiu, Curtea a constatat-o ca fiind corectă, având în vedere situaţia de fapt, rezultată din raportul de expertiză, prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, respectiv: art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi dispoziţiile art. 10 pct. 3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobată prin HGR. nr. 250/2007.
Instanţa a avut în vedere la soluţionarea acestei cauze faptul că intimata pârâtă realizează un serviciu public de interes naţional, aspect desprins din chiar art. 1 din Legea nr. 41/1994 din 17 iunie 1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.
Prin raportare la dispoziţiile art. 10 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobată prin HGR. nr. 250/2007, simpla existenţă şi identificare a unor elemente pe terenul în litigiu ca fiind elemente de sistematizare, cum sunt cele din prezenta cauză, faţă de faptul că acestea deservesc o entitate de interes public naţional, au fost considerate ca fiind impedimente serioase pentru restituirea în natură.
Curtea de apel a conchis în sensul că dispoziţiile art. 16 din Legea 10/2001 nu-şi găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, iar în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor în cuantum de 865.000 euro, prin plata directă, Curtea a constatat că în mod corect a procedat prima instanţă făcând trimitere la dispoziţiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, titlu ce reglementează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Astfel, conform art. 18 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru acordarea despăgubirilor în numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul care a susţinut următoarele motive de nelegalitate.
Se susţine incidenţa motivului de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că s-a reţinut în mod eronat, că instanţa de fond a fost sesizată cu soluţionarea unor contestaţii la Decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2004, şi nu cu soluţionarea pe fond a notificării.
Prin Decizia civilă nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că, în aplicarea dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
Se învederează de către recurentă că, respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, ar putea crea confuzia că reclamantul nu are drepturi, dar instanţa poate şi trebuie să analizeze temeinicia cererii reclamanţilor sub aspectul îndeplinirii condiţiei de „persoana îndreptăţită", caracterul abuziv al preluării imobilului ce a făcut obiectul notificării, cât şi cu privire la posibilitatea restituirii acestui bun în natură sau necesitatea stabilirii dreptului reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că pârâta nu a făcut dovada autorizaţiei de construcţie pentru aceste elemente de sistematizare şi nici dovada că ele sunt afectate unei amenajări de utilitate publică a localităţii.
Faptul că Serviciul Român de Televiziune, este un serviciu de interes naţional, nu înseamnă automat că elementele de sistematizare care afectează terenul, sunt de interes public naţional, o astfel de interpretare nefiind regăsită în nicio reglementare.
Se conchide de către recurentă că instanţele au interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, reglementare prevăzută de lege, fiind posibilă restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este necesar ca instanţa de fond să fi interpretat greşit actul dedus judecăţii, ori să fi schimbat acţiunea sau înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În cauză instanţa de apel nu a schimbat natura actelor juridice deduse judecăţii şi nici nu a interpretat greşit acest act, aşa cum susţine recurentul-reclamant.
Obiectul acţiunii îl constituie soluţionarea contestaţiilor formulate de reclamant împotriva deciziei prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul litigios, formulat în baza Legii nr. 10/2001 şi nr. 247/2005, cereri asupra căreia instanţa de fond şi apel s-au pronunţat în mod just, în sensul respingerii contestaţiilor, constatându-se că soluţia propusă de acordare a despăgubirilor pentru acest imobil, este legală.
Nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu se justifică. Instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 10, din Normele metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007, precum şi dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Astfel, corect a reţinut instanţa de apel că nu este incident art. 16 din Legea nr. 10/2001, conform căruia, în situaţia imobilelor având ca destinaţiile prevăzute în anexa 2 lit. a), afectate exclusiv şi nemijlocit activităţii de interes public, de învăţământ sau sănătate sau social-culturale, imobilul se restituie în natură, cu menţinerea afectaţiunii, intimata Societatea Română de Televiziune neregăsindu-se printre entităţile prevăzute în anexa nr. 2.
Susţinerile recurentului reclamant nu pot fi primite, prin „teren liber" ce ar fi putut fi restituit în natură se înţelege acel teren neafectat unor amenajări de utilitate publică, sintagma „amenajări de utilitate publică" fiind corect interpretată de instanţa de judecată ca fiind acele suprafeţe afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţe de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţii, dotări tehnico-edilitare, subterane, amenajări de spaţii verzi, parcuri, grădini publice, alei pietonale etc.
În speţă, cele două bazine de apă au fost corect calificate ca fiind afectate unor amenajări de utilitate strictă a unităţii deţinătoare.
Totodată, în mod just s-a reţinut de instanţa de apel că, potrivit dispoziţiilor Titlului VII, procedura administrativă ce culminează cu emiterea titlului de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi efectuarea plăţii de către Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din Cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, se declanşează odată cu înregistrarea la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei/dispoziţiei emisă de entitatea învestită cu soluţionarea notificării depuse în temeiul Legii nr. 10/2001.
Această procedură administrativă presupune parcurgerea mai multor etape de la care nu se poate abdica şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, această etapă fiind prevăzută de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (1) Capitolul V Titlul VII, modificat şi completat prin OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale şi etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare; emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, valorificarea acestui titlu făcându-se în condiţiile prevăzute de pct. 26 din OUG nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secţiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire" prin depunerea unei cereri de opţiune, emiterea de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a titlului de plată şi/sau de conversie şi efectuarea plăţii de către Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul B.Ş. împotriva Deciziei civile nr. 728A din 09 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7319/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7316/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
