ICCJ. Decizia nr. 7329/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7329/2011
Dosar nr.1335/33/2010
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2975 din 19 decembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. 3261/84/2008, a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantului D.I.T. în prezent deţinut în Penitenciarul Satu Mare, împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj, privind plata de despăgubiri în valoare de 1.000.000 euro, contravaloarea prejudiciului produs prin nesoluţionarea cererii sale de eliberare a unor copii de pe actele depuse într-un dosar penal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamantul este arestat preventiv în Penitenciarul Satu Mare. Din precizarea depusă la dosar a rezultat că acesta a solicitat Judecătoriei Zalău copii de pe declaraţiile unor martori, depuse în dosar penal nr. 3284/337/2008. La cererea acestuia, Judecătoria Zalău a formulat răspuns cuprins în adresa depusă la dosar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, iar în şedinţa publică din 16 martie 2009 instanţa a recalificat calea de atac în apel.
Prin Decizia civilă nr. 200/A din 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva Sentinţei civile nr. 2975 din 19 decembrie 2008 a Tribunalului Sălaj.
Prin Decizia civilă nr. 2561 din 27 aprilie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantului D.I.T. împotriva Deciziei civile nr. 200/A din 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, pe care a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea apelului.
La pronunţarea acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că soluţionarea cauzei în lipsa reclamantului s-a făcut cu încălcarea dispoziţiile art. 242 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care acesta nu a solicitat soluţionarea cauzei potrivit art. 242 alin. (2) C. proc. civ. Procedând în această modalitate, instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., producând reclamantului o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii pronunţate.
În acelaşi timp, instanţa de apel în mod greşit a calificat cererea depusă de apelant la fila 22 ca o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, pe care a respins-o ca tardivă. Din modul în care a fost formulată această cerere, trebuia calificată ca o cerere de ajutor public judiciar în forma prevăzută de art. 6 lit. d) din OUG nr. 51/2008, respectiv scutirea de taxa judiciară de timbru.
În final, instanţa supremă a concluzionat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, fără a intra în cercetarea fondului.
Apelantul a depus la dosarul cauzei cerere prin care a învederat instanţei că nu doreşte să se prezinte la soluţionarea cauzei şi solicită judecarea în lipsa lui de la dezbateri.
Examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea de apel a apreciat că este nefondat şi în baza art. 296 alin. (1) C. proc. civ. l-a respins, pentru următoarele considerente:
Reclamantul este arestat preventiv în Penitenciarul Satu Mare, iar cu ocazia citării lui pentru termenul de judecată din data de 14 octombrie 2010, a depus o cerere prin care a învederat instanţei că nu doreşte să se prezinte la judecarea prezentei cauze înregistrate sub nr. 1335/33/2010.
Din conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă că motivul pentru care reclamantul a înţeles să cheme în judecată Statul Român este acela că a solicitat Judecătoriei Zalău copii de pe mai multe înscrisuri, aflate în dosarul penal nr. 384/337/2008, că prin faptul că instanţa nu i-a comunicat aceste acte i s-a cauzat un prejudiciu material şi moral şi că i-au fost încălcate drepturile prevăzute în Constituţia României.
Judecătoria Zalău a formulat răspunsul cuprins în adresa de la fila 2, adresat reclamantului, din care rezultă că cererea acestuia poate fi soluţionată numai dacă reclamantul se prezintă personal sau prin reprezentat şi achită taxele judiciare aferente.
Prin urmare, cel care nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege este reclamantul, astfel că nu se poate susţine că acesta a fost discriminat sau că i-a fost încălcat dreptul la petiţionare.
Textele de lege invocate de reclamant, art. 44 pct. 3 şi art. 46 pct. 5 din Legea nr. 275/2006, se referă la dreptul de petiţionare şi din chiar conţinutul lor rezultă că „cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare se suportă de peroanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate", iar „în cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiţionare prin cereri şi sesizări adresate organelor judiciare, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale a căror competenţă este acceptată ori recunoscută de România şi cele pentru exercitarea dreptului la corespondenţă cu familia, apărătorul şi cu organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei drepturilor omului sunt suportate de către administraţia penitenciarului". Reclamantul nu a uzat nici de teza a II-a a acestui text de lege, în sensul de a se adresa administraţiei penitenciarului.
În ce priveşte daunele morale, Curtea a reţinut că, reclamantul nu a dovedit lezarea unor valori sau principii morale, o vătămare personală, familială, profesională sau socială.
În consecinţă, curtea a apreciat că în mod legal instanţa de fond a apreciat că reclamantului nu i-a fost cauzat vreun prejudiciu de ordin material sau moral prin necomunicarea actelor solicitate de el, acte aflate în dosarul nr. 384/337/2008 al Judecătoriei Zalău.
Împotriva Deciziei civile a declarat recurs reclamantul D.I.T. care a susţinut următoarele critici de nelegalitate a deciziei recurate.
Nu s-a avut în vedere că judecătorul trebuia să solicite la Penitenciarul Satu Mare eliberarea taxei aferente copiilor cerute de el, indicând suma şi nr. de cont respective.
Se mai consideră că, prin nesoluţionarea cererilor sale, i s-a interzis accesul de a se adresa justiţiei, că s-au încălcat dispoziţiile constituţionale şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Se conchide de către recurent că, prin nesoluţionarea cererilor sale, i-au fost cauzate suferinţe fizice şi psihice, fiind îndreptăţit la acordarea de despăgubiri din partea Statului Român.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu poate fi primit pentru considerentele ce succed.
Deşi nu se indică motivul de nelegalitate incident în cauză, criticile recurentului ar putea fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie lipsită de temei legal sau să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii.
În cauză, instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente, şi anume art. 998 C. civ., considerând că nu s-a dovedit în cauză îndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Astfel, în mod just a fost apreciată ca nefondată susţinerea reclamantului referitoare la faptul că prin lipsa comunicării actelor solicitate i-a fost cauzat un prejudiciu material. Aceasta pentru că reclamantul nu a făcut dovada existenţei acestui prejudiciu, a întinderii acestuia, faptei ilicite şi a raportului de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită în sensul cerinţelor art. 998 şi urm. C. civ.
Criticile recurentului reclamant privind culpa instanţei în a preciza cuantumul taxei de timbru ce trebuie să o achite, nu se justifică, deoarece Judecătoria Zalău a comunicat reclamantului că trebuie ca acesta să se prezinte personal sau prin reprezentant şi să achite taxa de timbru aferentă, conform art. 13 lit. ţ) din Legea nr. 146/1997, astfel că în mod corect s-a constatat culpa acestuia în neîndeplinirea obligaţiei legale impuse de instanţă.
Apreciind că nu există în cauză un alt motiv care să atragă nelegalitatea deciziei recurate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat şi în baza art. 302 C. proc. civ., se va menţine Decizia civilă recurată ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva Deciziei civile nr. 269A din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7330/2011. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7328/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
