ICCJ. Decizia nr. 7326/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7326/2011
Dosar nr.1015/91/2010
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 507/2010 a Tribunalului Vrancea s-a respins acţiunea formulată de reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin care se solicitase să se constate caracterul politic al condamnării şi acordarea de despăgubiri civile materiale şi morale.
Prima instanţă a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 665 din 31 mai 1960 a fostului Tribunal popular Focşani, autorul petentului - C.V. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii economice prevăzută de art. 26817 lit. c) C. pen. constând în aceea că în seara zilei de 28 mai 1960, în urma unui control a organelor fostei miliţii, s-a constatat că acesta a vândut ţuică şi gustări urmare a speculei.
Martorii audiaţi de instanţa de fond au relatat că presupun că condamnarea s-a datorat contrabandei cu ţuică în magazinul pe care îl gestiona.
Prima instanţă a arătat că, legiuitorul a stabilit posibilitatea constatării caracterului politic al condamnării penale în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, însă trebuie dovedit că aceste condamnări au reprezentat persecuţii din motive politice.
Simpla afirmaţie că C.V. deţinea autorizaţie de funcţionare a magazinului nu poate forma convingerea că acesta a fost condamnat pe nedrept.
Cum condamnarea penală pentru fapta reţinută prin Sentinţa penală nr. 665/1960 nu a fost dispusă pe criteriul economic şi care să fi fost apreciat de autorităţile de la acea vreme ca fiind subversiv sau să afecteze în mod fals economia naţională, s-a concluzionat că nu se poate constata caracterul politic al condamnării.
Împotriva Sentinţei civile nr. 507/2010 a Tribunalului Vrancea a declarat apel reclamantul apreciind că-n speţă nu s-a făcut aplicarea art. 129 C. proc. civ. şi că instanţa s-a mulţumit să facă o reanalizare a situaţiei de fapt avută în vedere de instanţă care l-a condamnat în 1960.
Prin Decizia civilă nr. 277A din 04 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă a fost respins apelul declarat de reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, simplu fapt că-n 1938 a fost autorizat autorul reclamantului să efectueze acte de comerţ, iar în 1960 noua ordine socială nu mai permitea efectuarea acestora, nu este de natură a determina concluzia că fapta lui C.V. era „o faptă anticomunistă".
În ceea ce priveşte „rolul activ al judecătorului s-a constatat că-n speţă nu i se poate reproşa nimic judecătorului fondului, atâta vreme cât art. 1169 C. civ. prevede că sarcina probei incumbă celui ce face o afirmaţie şi atâta vreme cât s-au încuviinţat toate probele solicitate de parte.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamantul, indicând drept motive de nelegalitate art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. Arată că tatăl său a avut în perioada 1950 - 1960 o bodegă, însă a fost considerat un mic burghez, ceea ce a determinat condamnarea acestuia şi confiscarea averii.
Face un scurt istoric al cauzei şi susţine că ambele instanţe s-au mulţumit să constate că martorii audiaţi nu au relevat o situaţie diferită decât cea care rezultă din hotărârea penală, deşi, în aplicarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., judecătorii trebuiau să stăruie în aflarea adevărului.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de recurs are doar competenţa de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt stabilită de instanţele anterioare.
Modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit, pe baza acestora, o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 138/2000. Aşa fiind, criticile care vizează situaţia de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanţei de recurs.
Deşi reclamantul indică motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dezvoltarea „criticilor" formulate nu au legătură cu soluţia pronunţată prin Decizia recurată şi cu argumentaţia instanţei de apel. Motivarea în drept a recursului, înseamnă abordarea punctuală a tuturor elementelor de drept reţinute prin hotărârea atacată şi combaterea acestora cu argumente care au legătură cu rezolvările în drept
Prin urmare, motivarea unui recurs, înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală. În acest sens, trebuie menţionat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.
Deşi nu arată expres, recurentul-reclamant critică Decizia recurată ca fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, care fac trimitere la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999, susţinând că în mod eronat tribunalul şi instanţa de apel nu au constatat caracterul politic al condamnării sale pentru fapta prevăzută de art. 26817 lit. c) C. pen.
Această critică este nefondată, întrucât în mod legal instanţele de fond şi apel au apreciat că autorul reclamantului nu a suferit o condamnare cu caracter politic, întrucât scopul infracţiunii pentru care acesta a fost condamnat nu se circumscrie ipotezelor prevăzute în art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999.
Articolul 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevede că, pe lângă ipotezele prevăzute la alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări, prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999, constituie infracţiuni săvârşite din motive politice infracţiunile care au avut drept scop: exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică; susţinerea sau aplicarea principiilor democraţiei şi a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta; acţiunea de împotrivire cu arma şi răsturnare prin forţă a regimului comunist; respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale; înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenenţă sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Spre deosebire de dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 221/2009, care prevăd în mod expres şi limitativ, prin enumerare, care anume infracţiuni, pentru care s-a dispus condamnarea persoanelor sunt considerare a fi condamnări de natură politică, alin. (3) din acelaşi text de lege cuprinde o reglementare printr-o normă de trimitere, care face referire la anumite scopuri urmărite prin săvârşirea infracţiunilor respective, scopuri prevăzute de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999.
Din analiza acestei reglementări rezultă că legiuitorul a adoptat criteriul subiectiv pentru a delimita infracţiunile politice de cele de drept comun, distincţia fiind făcută în raport cu elementele laturii subiective, respectiv mobilul şi scopul făptuitorului la momentul săvârşirii faptei, ceea ce înseamnă că, prin mobilul sau împrejurările săvârşirii, o infracţiune aparent de drept comun capătă caracter politic.
Tot astfel, din interpretarea logică şi gramaticală a textului art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 rezultă că forma de luptă împotriva regimului totalitar presupune o atitudine în mod evident activă, de implicare în răsturnarea regimului comunist sau de contestare a legitimităţii puterii politice din acea perioadă.
Din Sentinţa penală nr. 665 din 31 mai 1960 a fostului Tribunal popular Focşani, autorul petentului - C.V. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii economice prevăzută de art. 26817 lit. c) C. pen. constând în aceea că în seara zilei de 28 mai 1960, în urma unui control a organelor fostei miliţii, s-a constatat că acesta a vândut ţuică şi gustări urmare a speculei.
Mai este de reţinut şi faptul că art. 26817 lit. c) din vechiul C. pen. în baza căreia autorul reclamantului a fost condamnat nu se regăseşte printre articolele listate limitativ de Legea nr. 221/2009 la art. 1 alin. (2) lit. a), pentru ca această condamnare să fie de drept una politică.
Este adevărat că art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevede că instanţa poate constata caracterul politic al oricărei alte condamnări penale a unei fapte săvârşite cu intenţie, în sensul art. 2 din OUG nr. 214/1999. Instanţele au motivat corect că textul menţionat nu este însă incident în speţă deoarece autorul reclamantului, prin comportamentul adoptat, nu a făcut altceva decât să încalce legea Statului Român, prin desfăşurarea activităţii de speculă cu băuturi alcoolice, fapt recunoscut de acesta, astfel cum reiese din hotărârea penală.
Prin urmare, cum reclamantul nu a dovedit că prin săvârşirea infracţiunii s-a avut în vedere una din urmările prevăzute de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999, în mod legal instanţa de apel a confirmat sentinţa tribunalului prin care s-a reţinut că infracţiunea comisă nu are caracter politic, iar în cauză nu pot fi primite susţinerile reclamantului potrivit căreia instanţa nu ar fi stăruit în aflarea adevărului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 129 C. proc. civ.
În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva Deciziei civile nr. 277A din 04 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7328/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7324/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
