ICCJ. Decizia nr. 7332/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7332/2011
Dosar nr.9370/1/2010
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 15 noiembrie 2010, revizuentul N.L. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 1678 din 22 aprilie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Motivându-şi cererea revizuentul a arătat, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea din 27 noiembrie 2001 adresată Tribunalului Vrancea, reclamantul N.N.L. a solicitat obligarea Ministerului Apărării Naţionale la plata sumei de 45.642.613 RON, reprezentând impozit reţinut nelegal din ajutorul şi plăţile compensatorii primite la trecerea în rezervă şi plata dobânzilor legale de la data de 1 iunie 2000 până la pronunţarea hotărârii.
În motivarea cererii contestatorul a susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 85 lit. a) din Legea nr. 80/1995 şi art. 6 alin. (1) lit. b) din OG nr. 7/1998 la trecerea în rezervă trebuia să primească ajutorul şi plăţile compensatorii prevăzute de aceste texte, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999.
Prin Sentinţa civilă nr. 242 din 20 decembrie 2001 a Tribunalului Vrancea, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 272 din 5 martie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligat Ministerul Apărării naţionale la plata sumei de 45.642.613 RON.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie (denumită aşa la acea dată).
Prin Decizia civilă nr. 1678 din 22 aprilie 2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a fost admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva Deciziei nr. 272/R din 5 martie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pe care a casat-o, precum şi Sentinţa civilă nr. 242 din 20 decembrie 2001 a Tribunalului Vrancea.
Pe fond a respins acţiunea formulată de reclamantul N.L., ca nefondată.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut că, ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda lunară brută, nu de cea netă, astfel că, potrivit art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999 aceştia nu sunt scutiţi de impozitul pe venit.
În temeiul art. 34 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale L.N. a sesizat la data de 19 ianuarie 2004 Curtea Europeană susţinând încălcarea art. 6 parag. 1 şi 13 ale Convenţiei şi faptul că procedura în faţa Curţii Supreme ar fi fost injustă.
Prin Hotărârea din 6 aprilie 2010 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că a existat o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, obligând Statul Român ca în trei luni începând cu ziua în care hotărârea va fi devenit definitivă conform art. 44 parag. 2 al Convenţiei să plătească reclamantului suma de 2.800 euro, toate prejudiciile, plus orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, să se transforme în monedă naţională la dobânda aplicată la data încheierii (soldării, reglării);
Că, începând cu expirarea amânării şi până la vărsământ, suma va trebui să fie majorată de la o dobândă simplă la o dobândă egală cu cea a facilităţii de suma de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene, aplicabile în acea perioadă, mărită cu trei puncte de procentaj.
A respins cererea de satisfacere echitabilă pentru surplus.
Cu adresa nr. DLJ/3883 din 14 octombrie 2011, Ministerul Apărării Naţionale a comunicat instanţei supreme că, Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Râmnicu Sărat a emis Decizia nr. 1317 din 14 octombrie 2011 prin care a dispus restituirea către revizuentul N.L. a sumei de 8.211 RON reprezentând impozit reţinut în baza Sentinţei civile nr. 416 din 11 aprilie 2006 a Judecătoriei Râmnicu Sărat.
S-a ataşat în copie şi Decizia de restituire nr. 13174 din 14 octombrie 2011.
Revizuentul N.L. a confirmat primirea sumei de 8.211 RON, dar a susţinut că se impune şi restituirea dobânzii aferente acestei sume, aşa cum se prevede în Hotărârea Curţii Europene pentru Drepturile Omului nr. 9410/04 din 6 aprilie 2010.
Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele care succed:
Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau a libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate, creându-se astfel posibilitatea reparării prejudiciilor cauzate prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului.
În acest caz de revizuire, instanţa trebuie să verifice, pe de o parte, dacă există o hotărâre pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale printr-o hotărâre judecătorească internă şi, pe de altă parte, dacă consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
În speţa de faţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat prin Hotărârea din 6 aprilie 2010 în cauza „Lefter Niţă contra României", hotărâre definitivă prin neatacarea acesteia în condiţiile art. 44 parag. 2 din Convenţie, constatând că a avut loc o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, obligând Statul Român, în trei luni începând cu ziua în care hotărârea va fi devenit definitivă conform art. 44 parag. 2 al Convenţiei, să plătească reclamantului suma de 2.800 euro, toate prejudiciile, plus orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, să se transforme în moneda naţională la dobânda aplicată la data încheierii (soldării, reglării).
Că, începând cu expirarea amânării şi până la vărsământ, suma va trebui să fie majorată de la o dobândă simplă la o dobândă egală cu cea a facilităţii de sumă de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în acea perioadă, mărită cu trei puncte de procentaj.
A fost respinsă cererea de satisfacere echitabilă pentru surplus.
În cauza supusă analizei, nu sunt îndeplinite şi celelalte două condiţii vizând consecinţele grave ale încălcării care continuă să se producă precum şi imposibilitatea remedierii acestora altfel decât prin respingerea hotărârii, întrucât revizuentului i s-a restituit suma de 8.211 RON, reţinută cu titlu de impozit, în baza Sentinţei civile nr. 416 din 11 aprilie 2006 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat.
În ceea ce priveşte obligarea Statului Român la plata dobânzilor sau la actualizarea sumelor datorate în baza Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 aprilie 2010, revizuentul poate apela la procedura executării silite a acestor hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul N.L. împotriva Deciziei civile nr. 1678 din 22 aprilie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7331/2011. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 7330/2011. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
