ICCJ. Decizia nr. 7364/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7364/2011
Dosar nr.6306/117/2009
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08 decembrie2009 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta H.T. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca.
Prin Sentinţa civilă nr. 414 din 11 mai 2010, Tribunalul Cluj a admis excepţia decăderii şi a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantei având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, preluat de Statul Român în anul 1949 de la bunicul ei, a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, Legii nr. 112/2005, Legii nr. 1/2000 şi Legii nr. 554/2004.
Deşi a fost citată cu menţiunea de a preciza dacă a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta nu s-a conformat în mod nejustificat dispoziţiilor instanţei.
Prin adresa nr. 22585/452 din 22 februarie 2010 Primăria Municipiului Cluj-Napoca a comunicat instanţei că imobilul în litigiu nu a fost revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001 şi nici în temeiul Legii nr. 112/1995, precizând că imobilul nu se află în evidenţele sale.
La data de 28 aprilie 2010, reclamanta a depus la dosar o precizare de acţiune, prin care a arătat că temeiul de drept al cererii formulate este Legea nr. 10/2001.
Ulterior, la termenul de judecată din data de 11 mai 2010, reclamanta a arătat că nu a ştiut că trebuia să formuleze notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 112/1995.
În această situaţie, prima instanţă a invocat din oficiu excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, conform art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată şi în consecinţă, a respins acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta H.T., iar prin Decizia nr. 332/A din 19 noiembrie2010, Curtea de Apel Cluj a respins apelul, ca nefondat.
Curtea de Apel a avut în vedere următoarele considerente:
Legea nr. 10/2001 prevede în art. 1 alin. (2) posibilitatea restituirii în natură sau stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pentru a obţine restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în temeiul Legii nr. 10/2001, republicate, persoana îndreptăţită este obligată potrivit art. 22 alin. (1) din această lege, să notifice persoana juridică deţinătoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii.
Conform art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, nerespectarea termenului de 12 luni prevăzut pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Reclamanta nu a formulat nici până în prezent o notificare adresată persoanei juridice deţinătoare şi nici nu a solicitat repunerea ei în termen.
Aşa fiind, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, câtă vreme aceasta nu a formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, dar şi-a întemeiat acţiunea pe această lege.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamanta H.T.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Reclamanta s-a aflat în imposibilitate se a formula notificare în termen legal deoarece locuieşte în Germania, astfel încât este îndreptăţită să solicite repunerea în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Se mai arată că imobilul în litigiu a fost cumpărat în anul 1926, de bunicul reclamantei, C.I., şi a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului în anul 1949, astfel încât reclamanta are dreptul să obţină restituirea acestui bun în natură sau despăgubiri.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi prin OUG nr. 145/2001, expirând la data de 14 februarie 2002.
Nerespectarea acestui termen atrage, potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Fiind un termen de decădere, termenul de 6 luni reglementat de art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu este susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen, iar nerespectarea sa duce la pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau echivalent.
Prin urmare, susţinerile recurentei formulate prin motivele de recurs vizând repunerea sa în termenul de formulare a notificării nu pot fi primite, faţă de natura termenului în care această notificare putea fi adresată unităţii notificate.
Celelalte susţineri cuprinse în motivele de recurs formulate, vizând fondul litigiului, nu pot fi analizate de instanţa de recurs. Dat fiind principiul ierarhiei căilor de atac, instanţa de recurs nu poate să examineze, omissio medio, acele aspecte care, faţă de soluţia pronunţată în fazele procesuale anterioare, nu au făcut obiectul controlului exercitat de instanţa de apel.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta H.T. împotriva Deciziei nr. 332A din 19 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7365/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7361/2011. Civil → |
|---|
