ICCJ. Decizia nr. 7414/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7414/2011
Dosar nr.1649/108/2010
Şedinţa publică din 21 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 martie 2010 pe rolul Tribunalului Arad, reclamantul M.F. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând constatarea caracterul politic al măsurii executării prin împuşcare la data de 02 august 1949 a tatălui său, M.A. şi obligarea pârâtul la plata sumei de 1.500.000 euro,reprezentând despăgubiri morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că tatăl său, M.A., a fost unul din conducătorii revoltei ce a avut loc în localitatea Apateu la sfârşitul lunii iulie 1949, îndreptată împotriva regimului totalitar instaurat la 6 martie 1945, reprimată în forţă de organele de securitate, când 5 persoane, printre care şi tatăl său, au fost împuşcate pe loc, fără nici o judecată, pentru a servi drept exemplu celorlalţi.
A mai arătat că tatăl său avea 23 de ani, iar reclamantul un an la acea dată şi că atrocitatea faptei săvârşite de organele de represiune rezultă şi din faptul că, după ce au fost împuşcaţi, cei 5 au fost încărcaţi în căruţă şi duşi spre cimitir, unde au fost îngropaţi fără a beneficia de un preot sau de o slujbă de înmormântare, conform tradiţiei religioase.
În drept, a invocat art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, art. 22 şi art. 48 alin. (3) din Constituţia României, art. 998 şi 999 C. civ. şi art. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin Sentinţa civilă nr. 345 din 12 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1649/108/2010, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a constatat caracterul politic al măsurii executării prin împuşcare a tatălui reclamantului şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 50.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, cu titlul de despăgubiri morale. Restul pretenţiilor reclamantului au fost respinse ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la sfârşitul lunii iulie a anului 1949, în mai multe localităţi din jud. Arad, printre care şi loc. Apateu, a avut loc o revoltă împotriva regimului comunist, faţă de măsurile de cooperativizare şi cu privire la cotele de recolte impuse de comunişti, ocazie cu care s-au format grupuri înarmate ale oamenilor din sat, care au ocupat primăria şi şcoala, au strigat lozinci anticomuniste şi au ridicat baraje la marginea satului. Unul din conducătorii revoltei a fost M.A. (apărut în unele documente sub numele de M.A.), tatăl reclamantului. Pentru reprimarea revoltei, Direcţia Regională a Securităţii Timişoara a elaborat un plan de lucru, iar revolta a fost înăbuşită ca urmare a intervenţiei forţelor de represiune, a forţelor de miliţie, grăniceri şi securitate. Cu ocazia restabilirii ordinii în localitate, 5 persoane au fost împuşcate pe loc la 2 august 1949, fără nici o judecată, pentru a servi drept exemplu, printre acestea numărându-se şi tatăl reclamantului.
S-a constatat că împuşcarea tatălui reclamantului, fără nici o judecată prealabilă, reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, (împrejurare care nu a fost contestată de către pârât,) astfel că, în baza art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege, reclamantul are calitate procesual activă.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului, în raport de suferinţa îndurată s-a constatat că Legea nr. 221/2009 nu conferă criterii de determinare a prejudiciului moral.
Astfel că, la stabilirea despăgubirilor acordate, s-a avut în vedere faptul că reclamantul nu a beneficiat de drepturile conferite de Decretul-Lege nr. 118/1990 şi de OUG nr. 214/1999, de aspectele concrete ce pot constitui repere pentru determinarea prejudiciului moral suferit de reclamant, de despăgubirile cuvenite ca satisfacţie echitabilă raportat la noţiunea de rezonabilitate atât faţă de victima prejudiciului, cât şi faţă de cei care sunt chemaţi în mod indirect să repare acest prejudiciu şi de jurisprudenţa CEDO, concluzionând că pentru suferinţa cauzată reclamantului ca urmare a împuşcării tatălui său de către autorităţile statului de la 1949, suma de 50.000 de euro reprezintă o reparaţie echitabilă şi rezonabilă.
Prin Decizia nr. 379 din 20 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, s-a respins apelul declarat de reclamant şi s-a admis apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, schimbând în parte hotărârea atacată, în sensul obligării pârâtul la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 5.000 euro, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că apelul reclamantului nu este întemeiat iar apelul pârâtului este îndreptăţit numai în privinţa cuantumului despăgubirilor pentru următoarele considerente:
Chiar dacă tatăl reclamantului, executat prin împuşcare la 2 august 1949, nu a fost judecat şi deci nu există o hotărâre de condamnare a acestuia, menţiunea caracterului politic a acestei hotărâri nu era necesară pentru că ar fi avut în temeiul Legii nr. 221/2009, caracter politic, conform art. 1 alin. (2) din lege, având în vedere fapta de împotrivire faţă de regimul comunist reţinută în sarcina sa.
Prin urmare, s-a constatat că reclamantul M.F., în calitate de succesor (fiu) al lui M.A., are dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanţă reclamantului s-a apreciat ca fiind nelegal, în raport cu actuala formă a Legii nr. 221/2009.
Astfel, în aplicarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 în forma modificată, s-a arătat că se impune reducerea cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamantului de către prima instanţă, la suma de 5.000 euro, apreciindu-se deplina îndreptăţire a reclamantul faţă de circumstanţele în care şi-a pierdut tatăl.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul M.F. şi pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice.
Reclamantul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate şi admiterea în totalitate a acţiunii sale, în sensul de a se constata dreptul la despăgubiri morale în sumă de 1.500.000 euro, în echivalent în RON, la data plăţii, a criticat hotărârea instanţei de apel sub aspectul criteriilor avute în vedere la stabilirea despăgubirilor, arătând că prejudiciul moral produs în cauză este unul foarte mare, care justifică cuantumul pretenţiilor solicitate.
Susţine că, în temeiul CEDO, criteriul echităţii se traduce prin necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, dreptul la viaţă fiind cel mai important drept fundamental al omului.
Cu privire la deciziile pronunţate de Curtea Constituţională referitoare la neconstituţionalitatea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 a susţinut că nu mai există temei legal pentru ca despăgubirile acordate să fie plafonate, astfel că se pot aplica cu prioritate prevederile cuprinse în pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte.
Referindu-se la jurisprudenţa instanţei supreme a arătat că despăgubirile se stabilesc prin apreciere în raport de consecinţele negative suferite de victimă în plan fizic şi psihic, importanţa şi măsura valorilor lezate, criterii care sunt subordonate condiţiei rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei.
Prin recursul său, pârâta DGFP Arad, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice solicită admiterea recursului şi schimbarea deciziei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant.
În susbsidiar, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată, raportat la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi 1354/2010, conform cărora nu mai pot fi acordate despăgubiri, în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În dezvoltarea motivelor de recurs, arată că Decizia recurată este nelegală pentru că în mod greşit s-a interpretat actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura juridică a acestuia.
Astfel, susţine că s-au încălcat dispoziţiile art. 6 din lege, instanţa nepunând în vedere reclamantului să depună hotărârea de condamnare cu menţiunea caracter politic, precum şi dispoziţiile art. 4 alin. (3) din aceeaşi lege, conform căruia instanţa de apel era obligată să ia toate măsurile pentru obţinerea sau după caz reconstituirea dosarului în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.
S-a arătat că hotărârea recurată este nelegală şi pentru că instanţa nu a ţinut cont la data acordării despăgubirilor de sumele acordate prin Decretul-Lege nr. 118/1990, nefăcând un calcul total al sumelor de care a beneficiat reclamantul şi de facilităţile acordate prin acest act normativ. Critică hotărârea şi prin prisma faptului că instanţa nu a avut în vedere faptul că reclamantul nu este titularul acţiunii, el fiind moştenitorul celui condamnat, astfel că, în principal consecinţele negative ale acestei situaţii s-au răsfrânt asupra tatălui său, iar suferinţele personale ale reclamantului nu au fost dovedite, neindicând în concret propriul prejudiciu.
Ultima critică vizează Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi 1354/2010, în baza căruia art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 a rămas fără obiect ca urmare a declarării neconstituţionalităţii acestuia.
Ambele recursuri vor fi admise, în considerarea celor ce succed, dată fiind interdependenţa acestora.
Critica privind lipsa hotărârii de condamnare cu caracter politic şi nereconstituirea dosarului politic al autorului reclamantului, în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi art. 6 din Legea nr. 221/2009, formulată de pârâtă, se constată nefondată.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru fapte săvârşite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945.
Caracterul politic al măsurilor luate asupra persoanelor ce intră sub incidenţa legii speciale poate fi constatat de instanţă, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din aceeaşi lege.
Conform situaţiei de fapt, reţinută de instanţa de fond, confirmată de instanţa de apel şi asupra căreia nu se mai poate reveni în calea de atac a recursului, în raport de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., tatăl reclamantului a fost omorât prin împuşcare, executare care a avut loc în anul 1949, ca urmare a participării acestuia la o revoltă împotriva regimului comunist.
Faţă de această situaţie de fapt, necontestată de pârâtă, în mod legal instanţa de apel a confirmat caracterul politic al măsurii de executare constatat iniţial de instanţa de fond.
Este adevărat că nu există o condamnare a tatălui reclamantului care să se concretizeze printr-o hotărâre judecătorească dar acesta a fost executat fără o judecată pentru revolta împotriva regimului, iar această executare în fapt este asimilată unei condamnări, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, deoarece, fapta autorului reclamantului de împotrivire faţă de regimul instaurat la 6 martie 1945, săvârşită după această dată, întruneşte cerinţele articolului menţionat.
În aprecierea cuantumului daunelor morale trebuie să se realizeze o reparare integrală a prejudiciului produs, păstrând principiul proporţionalităţii şi al justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate.
Acelaşi principiu al echităţii, în legătură cu daunele morale pretinse pentru încălcarea unor drepturi fundamentale protejate de Convenţia Europeană se desprind şi din jurisprudenţa instanţei europene.
În cauză, instanţa de apel a redus cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului de la suma de 50.000 euro la 5.000 euro, limitându-se a menţiona doar că pentru această sumă este pe deplin îndreptăţit faţă de circumstanţele în care şi-a pierdut tatăl, aceasta neputând fi depăşită.
S-a stabilit suma de 5000 euro, la maximul prevăzut de lege, modificată prin OUG nr. 62/2010, fără a se mai analiza criteriile de cuantificare avute în vedere la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului, particularizate la situaţia sa.
Prin Decizia nr. 1358/2010 s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 cu modificările ulterioare sunt neconstituţionale, iar prin Decizia nr. 1354/2010, dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din OUG nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009, au fost declarate neconstituţionale.
Decizia nr. 1354/2010 a eliminat cuantificarea făcută de OUG nr. 62/2010, iar Decizia nr. 1358/2010 nu-şi produce efectele în cauză întrucât a fost publicată în M. Of. la 15 noiembrie 2010 şi este ulterioară datei pronunţării deciziei recurate, astfel că aceasta nu se poate aplica în recurs pentru motivul incompatibilităţii cu art. I din Primul Protocol la Convenţia Europeană; aceasta deoarece, conform jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, o hotărâre definitivă constituie "bun", dând naştere unei valori patrimoniale, în sensul Convenţiei, ce intră în sfera de protecţie a art. I din Primul Protocol.
Ca urmare, în baza art. 312 alin. (1), art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., avându-se în vedere declararea neconstituţionalităţii OUG nr. 62/2010 şi în lipsa unei analize a cauzei cu referire la criteriile de cuantificare particularizate la speţă, va admite recursurile declarate de părţi, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul M.F. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad împotriva Deciziei civile nr. 379 A din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2011.
Încheiere
Şedinţa publică din 30 septembrie 2011
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul M.F. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad împotriva Deciziei civile nr. 379 A din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă, recurentul pârât prin consilier juridic M.N., lipsă fiind recurentul reclamant.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror S.S. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent care arată că recurentul reclamant a depus concluzii scrise.
Nefiind formulate alte cereri, instanţa constată cercetarea judecătorească încheiată şi acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta recurentului pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris iar cu privire la recursul declarat de reclamant solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a ambelor recursuri ca nefondate şi de menţinere a deciziei recurate.
ÎNALTA CURTE
Având nevoie de timp pentru a delibera,
D I S P U N E
Amână pronunţarea la 7 octombrie 2011.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2011.
Şedinţa publică din 7 octombrie 2011
Instanţa, în aceiaşi compunere şi pentru aceleaşi motive,
D I S P U N E
Amână pronunţarea la 14 octombrie 2011.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2011.
Şedinţa publică din 14 octombrie 2011
Instanţa, în aceiaşi compunere şi pentru aceleaşi motive,
D I S P U N E
Amână pronunţarea la 21 octombrie 2011.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 7420/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7413/2011. Civil → |
|---|
