ICCJ. Decizia nr. 7415/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7415/2011
Dosar nr.7924/62/2011
Şedinţa din Camera de consiliu din 21 octombrie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată de reclamanţii B.G., B.F., P.C., I.D., B.J., P.I., etc., reprezentaţi de Sindicatul liber Direcţia R. Bucureşti, aceştia au solicitat obligarea pârâtei Societatea Naţională de R. S.A. la plata sporului de 3% din salariul de bază al fiecărui reclamant, în conformitate cu art. 213 alin. (3) din contractul colectiv de muncă.
Prin Sentinţa civilă nr. 3168 din 31 martie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Braşov, cu următoarea motivare:
Art. 284 alin. (2) C. muncii reglementează, din punct de vedere teritorial, competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă, aceasta aparţinând instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul sau reşedinţa reclamantului.
Domiciliul reclamanţilor este situat în judeţul Braşov, astfel încât, având în vedere că normele legale referitoare la competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă au caracter absolut, în temeiul Legii nr. 54/2003, Sindicatul acţionând numai în calitate de mandatar al salariaţilor reclamanţi, care sunt membrii săi, în baza art. 158 şi următoarele C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1110/M din 12 iulie 2011, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Potrivit art. 41 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, două sau mai multe organizaţii sindicale constituite la nivelul unor unităţi diferite din aceeaşi ramură de activitate sau profesiune se pot asocia în vederea constituirii unei federaţii sindicale.
Art. 42 alin. (1) din acelaşi act normativ stabileşte că federaţiile şi confederaţiile constituite prin asociere, potrivit art. 41 alin. (2) şi 3, dobândesc personalitate juridică, conform dispoziţiilor prezentei legi.
Ca atare, sindicatul reclamant este persoană juridică proprie, distinctă de cea a membrilor de sindicat pe care îi reprezintă.
Chiar dacă acţiunea în pretenţii este promovată în numele membrilor săi, nu aceştia dobândesc calitatea de reclamant, ci sindicatul, care a promovat acţiunea.
Cum reclamantul are sediul în Bucureşti, raportat la dispoziţiile art. 284 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, instanţa a reţinut că soluţionarea cauzei îi revine Tribunalului Bucureşti.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare.
Analizând conflictul negativ de competenţă în condiţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cererea de obligare a pârâtei Societatea Naţională de R. S.A. la plata drepturilor salariale către reclamanţi este Tribunalul Braşov.
Sindicatul Liber Direcţia R. Bucureşti a acţionat în calitate de mandatar al membrilor săi sus-menţionaţi, iar nu în nume propriu, şi, prin urmare, calitatea de reclamant o au persoanele fizice ce au înţeles să formuleze acţiunea prin intermediul sindicatului.
Ca atare, faţă de dispoziţiile art. 284 alin. (2) C. muncii, prezintă relevanţă domiciliul reclamanţilor, iar nu sediul mandatarului lor, domiciliu care se află în Braşov şi atrage, astfel, competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Braşov.
Faptul că Sindicatul are personalitate juridică nu transferă calitatea de reclamant în persoana sa, atât timp cât nu a acţionat în nume propriu, ci în numele şi interesul membrilor săi, enumeraţi în petitul acţiunii.
În consecinţă, în raport de art. 284 alin. (2) C. muncii, instanţa competentă teritorial să soluţioneze litigiul de faţă este Tribunalul Braşov, în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul reclamanţii persoane fizice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate,
Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanţii B.G., B.F., P.C., I.D., etc, reprezentaţi de Sindicatul Liber Direcţia R. Bucureşti, având ca obiect obligarea pârâtei Societatea Naţională de R. S.A. la plata drepturilor salariale, în favoarea Tribunalului Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2011.
Motivarea opiniei separate a doamnei judecător A.L.C.
Consider că soluţia ce trebuia adoptată în cauză este aceea a stabilirii competenţei Tribunalului Bucureşti de soluţionare a cererii formulate de Sindicatul Liber Direcţia R. Bucureşti privind plata drepturilor salariale cuvenite membrilor de sindicat, pentru următoarele considerente:
Conflictul negativ de competenţă din cauză a fost generat de interpretarea şi aplicarea art. 284 C. muncii, în sensul dacă sindicatul poate fi considerat reclamant în litigiile ce privesc raporturile de muncă, astfel încât competenţa de soluţionare a acestor acţiuni să fie stabilită în raport de sediul acestuia.
Conform art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în vigoare la data formulării cererii - 17 mai 2010), "În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) …" (de apărare a drepturilor membrilor de sindicat) "… organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză".
Legiuitorul recunoaşte legitimarea procesuală activă a organizaţiilor sindicale, chiar dacă nu prevede explicit o atare calitate, atât timp cât acestea pot formula cereri în justiţie, salariatul având dreptul de a se opune fie la introducerea acţiunii, fie la continuarea ei.
Prevederea legală menţionată are caracter de normă specială în raport de dispoziţiile art. 222 C. muncii, care dispun că "la cererea membrilor săi, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceştia în cadrul conflictelor de drepturi", aplicându-se cu prioritate faţă de norma de drept comun, în aplicarea regulii specialia generalibus derogant.
Intenţia legiuitorului ca, în acţiuni precum cea de faţă, sindicatul să acţioneze chiar în calitate de reclamant, este confirmată de o interpretare istorico - teleologică a normei din art. 28 alin. (2).
Astfel, prin noua reglementare ce a abrogat expres Legea nr. 54/2003 cu începere de la data de 12 mai 2011, respectiv Legea dialogului social nr. 62/2011, la art. 28 a fost adăugat alin. (3) (fără a se modifica alin. (2) anterior citat), în care se prevede explicit că "În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă".
Ca atare, conform art. 22 alin. (5) C. proc. civ., a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 şi a art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. rap. la art. 284 C. muncii, competenţa soluţionării cauzei revine Tribunalului Bucureşti, în a cărui rază organizaţia sindicală reclamantă îşi are sediul.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 7426/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7416/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
