ICCJ. Decizia nr. 983/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 983/2011
Dosar nr. 27180/3/2008
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 89 din 22 ianuarie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamanţii B.A. si B.F.D. in contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General prin care reclamanţii solicitaseră obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri care să ţină loc de dispoziţie a primarului privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru restul de ¾ din imobilul situat în Bucureşti, sector 4, format din teren în suprafaţa de 331,22 mp si construcţie de 368,32 mp compusă din 6 apartamente.
În motivarea hotărârii sale, Tribunalul a reţinut că în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta B.A. şi soţul său, B.I. (în prezent decedat) au formulat notificarea nr. 1537 din 13 iulie 2001, prin care au solicitat să le fie acordate măsuri reparatorii pentru întregul imobil situat în Bucureşti, sector 5, format din teren în suprafaţă de 331,22 mp şi construcţie de 368,32 mp (parter, subsol, etaj), compusă din 6 apartamente.
Prin dispoziţia nr. 4301 din 16 mai 2005, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, i-au fost acordate reclamantei B.A. despăgubiri în valoare de 926.000.000 lei (ROL), echivalentul a 32.676 Euro, reprezentând despăgubiri pentru o cotă de ¼ din imobilul compus din teren în suprafaţă de 260 mp şi construcţie demolată, situat în Bucureşti, sector 5. Această dispoziţie a fost emisă în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanţii au arătat că sunt nemulţumiţi de conţinutul acestei dispoziţii, deoarece aceasta nu face nici o referire la restul cotei de ¾ din imobil, pentru care au fost cerute măsuri reparatorii prin notificarea nr. 1537 din 13 iulie 2001, iar lipsa unor asemenea menţiuni constituie un refuz al unităţii emitente de a răspunde acestei notificări.
Din analiza dispoziţiei nr. 4301 din 16 mai 2005, instanţa de fond constatat că Primăria Municipiului Bucureşti a soluţionat notificarea pe care reclamanta B.A. şi soţul său, B.I. (în prezent decedat) au formulat-o, iar această dispoziţie reprezintă răspunsul ce a fost dat notificării primite. Faptul că reclamanta a primit prin această dispoziţie măsuri reparatorii numai pentru o parte din imobil şi nu pentru tot imobilul, aşa cum a cerut prin notificarea formulată, nu constituie un refuz al primăriei de a soluţiona cererea cu care a fost învestită, ci aceasta este soluţia pe care primăria a înţeles să o dea respectivei notificări. în situaţia în care reclamanta şi moştenitorul soţului său, reclamantul B.F.D., au fost nemulţumiţi de răspunsul dat notificării lor, aveau dreptul să uzeze de dispoziţiile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 10/2000, respectiv să conteste dispoziţia nr. 4301 din 16 mai 2005, în termen de 30 de zile de la data comunicării ei, la secţia civilă a Tribunalului Bucureşti.
Susţinerile reclamanţilor potrivit cărora se impune obligarea pârâtei să emită o altă dispoziţie prin care să fie soluţionată notificarea lor şi pentru restul de 3/4 din imobil, sunt considerate ca fiind nefondate de tribunal deoarece nu se poate reţine un refuz al unităţii notificate de a răspunde notificării formulate de persoana îndreptăţită (în sensul dispoziţiilor prevăzute de Decizia nr. 9/2006 pronunţate de Î.C.C.J.), atât timp cât această notificare a fost soluţionată, aşa cum s-a arătat mai sus, printr-o dispoziţie. împotriva acestei dispoziţii nu a fost formulată calea de atac prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de fond a mai reţinut că în ce priveşte corespondenţa pe care reclamanţii susţin că au purtat-o cu pârâta cu privire la restul cotei de 3,4 din imobil, nu-i îndreptăţeşte pe aceştia să pretindă de la pârâtă emiterea unei alte dispoziţii şi să susţină că există un refuz manifestat de pârâtă de a soluţiona cererea lor, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, deoarece această corespondenţa a avut loc în afara cadrului legal, respectiv fără urmarea procedurii legale prevăzute de art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Ca atare instanţa de fond a constatat că nu există un refuz, în sensul Legii nr. 10/2001, manifestat de pârâtă, motiv pentru care a respins cererea formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantei B.A. şi B.F.D. iar prin Decizia civilă nr. 66 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, s-a admis apelul reclamanţilor s-a achitat în tot sentinţa apelată, î sensul admiterii acţiunii cu obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziţii de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ¾ parte din imobilul situat în Bucureşti, astfel cum a fost identificat prin Dispoziţia nr. 4301/2005 a Primăriei Municipiului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
În temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta B.A. şi soţul său, B.I. (în prezent decedat) au formulat notificarea nr. 1537 din 13 iulie 2001, prin care au solicitat să le fie acordate măsuri reparatorii pentru întregul imobil situat în Bucureşti, sector 5, format din teren în suprafaţă de 331,22 mp şi construcţie de 368,32 mp (parter, subsol, etaj), compusă din 6 apartamente.
Prin dispoziţia nr. 4301 din 16 mai 2005, emisă in temeiul art. 24 din Legea 10/2001 Primăria Municipiului Bucureşti, i-a acordat reclamantei B.A. despăgubiri în valoare de 926.000.000 lei (ROL), echivalentul a 32.676 Euro, reprezentând despăgubiri pentru o cotă de ¼ din imobilul compus din teren în suprafaţă de 260 mp şi construcţie demolată, situat în Bucureşti, sector 5. În motivarea deciziei nu este expus un raţionament juridic pentru care masurile reparatorii se acorda doar pentru ¼ din imobilul revendicat ci se indică doar referatul Comisiei interne pentru analiza notificărilor depuse în temeiul Legii 10/2001 si raportul intern de evaluare estimativa precum şi fişa de calcul întocmită de Comisia de evaluare internă numită prin DPG nr. 351/2003.
Or, aşa cum rezultă din documentaţia ataşată în copie la dosarul cauzei, imobilul din sectorul 5 format din teren în suprafaţă de 331, 22 mp teren si 368,32 mp suprafaţă construită, a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului de naţionalizare nr. 92/1950, poziţia 6799 fostă proprietatea numitei S.E., dobândit fiind de către părinţii acesteia, S.S. şi S.E. sau în baza actului de vânzare autentificat sub numărul 4380/1916 de către Tribunalul Ilfov si a autorizaţiei de construcţie nr. 20488 din 13 septembrie 1933 emisa de Primăria sectorului III Albastru.
Prin testamentul autentificat sub nr. 7872 din 25 octombrie 1984, S.E. a instituit ca legatari universali pe soţii B.I. si B.A., astfel că aceştia se încadrează in categoria persoanelor îndreptăţite in sensul art. 3 din Legea 10/2001.
Prin acordarea măsurilor reparatorii reclamatei in cota de ¼ , Primăria a recunoscut calitatea acesteia de persoana îndreptăţită. Nu se poate stabili însă din motivarea deciziei care este raţiunea acordării masurilor reparatorii în procent de ¼ . Nu doar că aceasta decizie nu este motivata dar nici măcar nu rezulta din cuprinsul dispoziţiei de ce apelanta este singura beneficiara a acestora câta vreme asupra imobilului deţinea cote egale cu soţul său.
Chiar dacă din certificatul de deces depus la dosar rezulta că ulterior formulării notificării şi până la data emiterii dispoziţiei de soluţionare a acesteia, petentul B.I. a decedat la data de 19 august 2001, aceasta nu este o împrejurare care ar îndreptaţi unitatea emitentă să ignore notificarea acestuia din urmă. Conform certificatului de moştenitor nr. 95 din 16 octombrie 2001 emis de BNP L.C.C. moştenitorii legali ai acestuia sunt B.A. cu cota indiviză de ¼ din masa succesorală şi B.F.D. cu cota de ¾.
Nu se poate retine ca fiind temeinică susţinerea instanţei de fond potrivit căreia aceasta dispoziţie reprezintă răspunsul dat de către Primăria Municipiului Bucureşti notificării primite câta vreme nu se face nici o menţiune privitor la notificarea numitului B.I. în sensul soluţionării acesteia prin admitere sau respingere. Nu se menţionează nici considerentele pentru care nu s-au acordat masuri reparatorii pentru restul de ¾ din imobilul ce face obiectul notificării.
Numai împotriva unei dispoziţii prin care notificarea numitului B.I. ar fi primit o soluţionare, moştenitorii acestuia ar fi putut formula calea de atac prevăzută de art. 26 din Legea 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi Primarul General al Municipiului Bucureşti solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului reclamanţilor.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel recurenţii au susţinut tardivitatea atacării dispoziţiei de restituire, în condiţiile în care termenul curge de la data comunicării dispoziţiei sau de la data luării ei la cunoştinţă.
Recurenţii mai învederează faptul că primarul are obligaţia emiterii unei singure dispoziţii de acordare sau de respingere a măsurilor reparatorii, neexistând nici un temei legal pentru a fi obligaţi recurenţii la emiterea unei noi dispoziţii în condiţiile în care prima dispoziţie nu a fost atacată în termenul legal de 30 de zile de la comunicare.
Or, susţin recurenţii, instanţa de apel a ignorat starea de fapt constatată prin probele de la dosar dar şi dispoziţiile legale aplicabile, respectiv ale Legii nr. 10/2001.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte re3ţine următoarele:
Pentru imobilul situat în Bucureşti, format din teren de 331,22 mp şi construcţie de 368,32 mp (parter, subsol, etaj) compusă din şase apartamente au formulat notificare atât B.A. cât şi B.I.
În ce o priveşte pe notificatoarea B.A., pârâtul a emis dispoziţia nr. 430 din 16 mai 2005 prin care i s-au acordat acesteia despăgubiri în valoare de 926.000.000 lei (RL) echivalentul a 32.676 Euro reprezentând despăgubiri pentru o cotă de ¼ parte di imobilul compus din teren de 260 mp şi construcţia demolată imobil situat în Bucureşti, sector 5.
Notificarea formulată de B.I.(în prezent decedat) nu a fost soluţionată.
Din certificatul de moştenitor nr. 95 din 16 octombrie 2001 emis de BNP L.C.C., rezultă că moştenitorii legali ai notificatorului B.I. sunt B.A. cu cota de ¼ şi B.F.D. cu cota de ¾.
Din perspectiva acestor calităţi succesorale, şi a faptului că notificarea antecesorului lor nu a fost soluţionată în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţii.
Or, faţă de această situaţie, de nesoluţionarea notificării formulate şi de B.I., instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 în sensul obligării pârâtului la soluţionarea notificării formulate de B.I. prin emiterea unei dispoziţii în acest sens.
Din perspectiva celor expuse susţinerile recurenţilor sunt atât nefondate, cât şi neavenite. Nefiind astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâţilor urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General şi Primarul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 66 A din 25 februarie2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3920/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 901/2011. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
