ICCJ. Decizia nr. 901/2011. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 901/2011
Dosar nr. 4050/90/2009
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Reclamantul H.C., în contradictoriu cu Administraţia Finanţelor Publice Drăgăşani a contestat măsura luată de A.F.P. Drăgăşani de a-i bloca contul bancar deschis la B.R.D., filiala Drăgăşani, solicitând anularea popririi conform titlului executoriu nr. 2542 din 26 septembrie 2008 precum şi titlu executoriu nr. 38020001312542 din 26 septembrie 2008 pe considerentul că nu l-a primit, nu-l recunoaşte şi nu este legal emis.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Drăgăşani prin sentinţa civilă nr. 431 din 23 februarie 2009 a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare menţinând actele de executare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că la data de 12 iulie 2007 A.F.P. Drăgăşani a adus la cunoştinţa contestatorului că are obligaţii restante, prin somaţia nr. 08997 din 3 iulie 2007 şi titlul aferent nr. 010747 din 2 iulie 2007, acte comunicate cu confirmare de primire, iar acesta nu a luat legătura cu A.F.P. Drăgăşani.
La data de 27 octombrie 2008 i s-a comunicat contestatorului conform art. 44 din OG nr. 92/1003 adresa de însoţire a înfiinţării popririi nr. 24300 din 23 octombrie 2008 conform dispoziţiilor art. 149 din OG nr. 92/2003.
Sumele datorate de contestator provin din cheltuieli de judecată pe care trebuia să le achite către stat ca urmare a mai multor sentinţe penale prin care a fost obligat în acest sens, sume pe care contestatorul le-a cunoscut şi nu a făcut niciun demers în vederea achitării lor.
Tribunalul Vâlcea, prin Decizia civilă nr. 608/R din 21 aprilie 2009 a respins recursul formulat de contestator, ca nefondat.
La data de 8 decembrie 2009 H.C. în contradictoriu cu A.F.P. Drăgăşani a solicitat tribunalului, în baza art. 105 şi art. 108 C. proc. civ. să se constate nulitatea deciziei anterior menţionate, considerând că instanţa a încălcat legea deoarece nu a analizat cauza sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., invocând motive de fond şi legate de contestaţia la executare.
Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 15 din 7 ianuarie 2010 a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantului.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că hotărârile judecătoreşti sunt supuse controlului judecătoresc numai prin căi ordinare şi extraordinare de atac în condiţiile legii, iar în cadrul acestora se pot formula motive de nulitate a hotărârii atacate, privită ca act procedural, însă nu pe cale separată, printr-o acţiune de constatare a nulităţii absolute.
Totodată, încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., constituie motiv de recurs, dar, în speţă, cum Decizia atacată este o hotărâre irevocabilă şi cum nu s-au putut identifica motive care să constituie temei pentru calificarea cererii reclamantului ca o cale de atac de retractare, instanţa a respins-o ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 42 A din 7 aprilie 2010 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 15 din 7 ianuarie 2010 a Tribunalului Vâlcea, confirmând soluţia tribunalului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs H.C.
Recurentul a invocat, în esenţă, ca motiv de nelegalitate neaplicarea dispoziţiilor art. 108 C. proc. civ., ale cărui dispoziţii nu prevăd că se poate ataca o hotărâre pe calea acţiunii nulităţii ca act procedural numai în căile de atac şi art. 2 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune fie pe cale de excepţie, inclusiv nulitatea unei decizii irevocabile.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Drăgăşani, prin D.G.F.P. Vâlcea a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât împotriva hotărârilor judecătoreşti nu pot fi exercitate decât căile de atac prevăzute de lege. Totodată, în dreptul procesual civil românesc nu există posibilitatea de a se ataca o hotărâre pe calea constatării nulităţii ei, ca un act procedural, în conformitate cu dispoz. art. 105, art. 108 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Nulitatea reprezintă sancţiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de validitatea le actului juridic, fie că se încalcă o normă juridică ce ocroteşte un interes general (nulitate absolută), fie că se încalcă o normă juridică care protejează un interes particular (nulitate relativă).
Aplicarea acestei sancţiuni lipseşte actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
În acest context al analizei, se reţine că hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat un litigiu în materie contencioasă, nu reprezintă un act juridic civil, ci un act cu caracter jurisdicţional.
Prin hotărârea judecătorească se soluţionează un litigiu între părţi, fiind actul final al judecăţii, act de dispoziţie prin care instanţa tranşând conflictul dintre părţi se desesizează de judecata cauzei şi nu mai poate reveni asupra hotărârii sale.
Astfel, hotărârea nu poate fi atacată pe calea unei cereri in anulare ori a unei acţiuni in nulitate la instanţe de drept comun de primul grad, aşa cum, de exemplu, s-ar cere anularea unui contract, ci, pentru desfiinţarea ei, trebuie să se exercite căile de atac la instanţa superioară în termenul şi in condiţiile stabilite de lege sau, atunci când sunt întrunite cerinţele legale, se poate cere retractarea hotărârii, cu respectarea cerinţelor expres prevăzute ale normelor ce reglementează instituţiile juridice specifice acestora.
De altfel, în speţă, hotărârea a cărei nulitate absolută solicită reclamantul să fie constatată este o decizie irevocabilă pronunţată în calea de atac a recursului, împotriva căreia nu ar mai putea fi exercitate decât căi de atac extraordinare de retractare.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.
Prin urmare, instanţa de apel a statuat corect că este inadmisibilă solicitarea reclamantului de a se constata nulitatea absolută a unei hotărâri judecătoreşti, în temeiul dispoziţiilor art. 108 C. proc. civ.(ce reglementează nulitatea actului de procedură) în condiţiile în care hotărârea judecătorească a cărei nulitate se solicită nu este un act juridic civil.
Pentru toate aceste considerente se constată că Decizia atacată este legală, iar în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
Faţă de soluţia dată recursului, intimata nu va fi obligată, în raport de dispoz. art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată solicitate de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul H.C. împotriva deciziei civile nr. 42/A din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 983/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 894/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
