ICCJ. Decizia nr. 7497/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7497/2011
Dosar nr.409/118/2005
Şedinţa publică din 24 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1361 din 22 decembrie 2009 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamantul P.C., în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Eforie prin Primar şi a anulat Dispoziţia nr. 361 din 18 iulie 2005 emisă de pârât.
A constatat că reclamantul este persoană îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii în cotă de 1/3 pentru imobilul situat în localitatea Eforie Sud, strada M.V. nr. 81-81 B, judeţul Constanţa şi a obligat Primarul Oraşului Eforie să înainteze dispoziţia împreună cu întreaga documentaţie aferentă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că imobilul notificat a aparţinut autorului T.N.B., conform actului de vânzare-cumpărare din 12 septembrie 1927 la grefa Tribunalului Constanta.
Prin actul dotal din 29 ianuarie 1931 autorul T.N.B. a donat fiicei sale, A.V.N.B., cu ocazia căsătoriei acesteia cu I.D., imobilul în litigiu.
Ulterior decesului autorului T.N.B., prin Sentinţa civilă nr. 657 din 12 iulie 1945 pronunţată de Tribunalul Ilfov, definitivă prin Decizia civilă nr. 415 din 23 decembrie 1946 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a, s-a dispus ieşirea din indiviziune asupra averii lăsate de cujus, cu excepţia imobilului în litigiu, denumit la acea dată Vila din Staţiunea C.-S., strada M.V. nr. 113, în legătură cu care s-a constatat că nu poate fi partajată în natură şi s-a dispus vinderea ei la licitaţie publică.
A mai reţinut prima instanţă că susţinerile moştenitorilor numitei D.A.V. - titularii cererii de intervenţie în interes propriu - potrivit cărora autoarea lor a fost singura proprietară a imobilului, în virtutea actului dotal din 29 ianuarie 1931, nu este reală, din moment ce ulterior donaţiei, între cei trei copii ai autorului a avut loc procesul de ieşire din indiviziune asupra averii succesorale rămase după defunctul T.N.B., iar imobilul în litigiu a fost menţionat în actul succesoral.
Referitor la cererea de intervenţie în interes propriu formulată de D.M., D.B.I. şi D.M.D., în calitate de succesori ai defunctei D.A.V. (la rândul ei succesoare a defunctului T.N.B.), prima instanţă a reţinut că aceasta este inadmisibilă în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001. Conform dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din actul normativ invocat, numai persoana îndreptăţită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, nemulţumită de soluţia unităţii deţinătoare cu privire la notificarea formulată, poate formula contestaţie împotriva dispoziţiei de respingere a notificării, instanţa neputând verifica în această procedură îndreptăţirea altor persoane de a primi măsuri reparatorii cu privire la acelaşi imobil, în baza altei notificări.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel intervenienţii în interes propriu D.M., D.B.I., D.M.D., pârâtul Oraşul Eforie prin Primar şi reclamantul P.C. iar prin Decizia civilă nr. 215 din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa s-au admis toate apelurile, s-a desfiinţat încheierea din 4 decembrie 2007 şi Sentinţa civilă nr. 1361 din 22 decembrie 2009 a Tribunalului Constanţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 10/2001 se înscrie în încercarea legiuitorului român de a reglementa măsuri reparatorii cât mai complete şi mai adecvate pentru proprietarii deposedaţi abuziv, legiuitorul fiind preocupat să acopere, pe cât posibil, toate situaţiile de preluare a imobilelor de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. "a)" coroborat cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură, sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora şi moştenitorii lor.
Conform dispoziţiilor art. 4 din lege şi ale art. 4.1 din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, care invocă un titlu de proprietate ce atestă existenţa unei coproprietăţi la data preluării abuzive, se va emite o decizie de restituire în care se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate invocat. În cazul în care numai o parte din foştii proprietari a solicitat restituirea pe calea legii, Decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora, iar ulterior emiterii deciziei de restituire, coproprietarii pot ieşi din indiviziune pe calea dreptului comun.
De asemenea, art. 4.7 din Norme prevede că în cazul în care, după adoptarea deciziei/dispoziţiei de soluţionare, apar alte persoane cu vocaţie succesorală care au depus în termen cerere de restituire, se va dispune revocarea actului administrativ şi emiterea unei decizii conforme cu legea.
În speţă se reţine că imobilul situat în Eforie Sud, strada M.V. nr. 81-81 B a fost notificat, în termenul reglementat de art. 22 din Legea nr. 10/2001, atât de reclamantul P.C., cât şi de autorul intervenienţilor D.T.I., fiul defunctei D.Th.A.V., decedată la 29 ianuarie 1999, ambii notificatori susţinând că sunt moştenitorii fostului proprietar T.N.B.
După primirea notificării nr. 833/2001 formulată de notificatorul D.T.I., oraşul Eforie a redirecţionat-o către unitatea deţinătoare SC "U.S. 96" S.R.L. - administratorul vilei, care prin Decizia nr. 21 din 10 octombrie 2003 a respins cererea de restituire în natură a locuinţei înstrăinată chiriaşilor în temeiul Legii nr. 112/1995 şi a constatat că notificatorul este îndreptăţit să primească despăgubiri băneşti la valoarea imobilului estimată la suma de 15.000 dolari SUA.
Notificarea reclamantului P.C. a fost soluţionată după aproximativ 2 ani, prin emiterea Dispoziţiei nr. 361 din 18 iulie 2005, contestată în prezenta cauză.
În raport de situaţia imobilului, astfel cum rezultă din titlurile exhibate de părţi - Sentinţa civilă nr. 657 din 12 iulie 1945 pronunţată de Tribunalul Ilfov, definitivă prin Decizia civilă nr. 415 din 23 decembrie 1945 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a, curtea constată că în mod greşit prima instanţă a reţinut că intervenienţii sunt terţi faţă de imobilul în litigiu şi faţă de procedura declanşată de reclamantul P.C., ce invocă alături de intervenienţi calitatea de succesor al foştilor coproprietari ai imobilului şi, implicit, calitatea de persoană îndreptăţită să beneficieze de o cotă de 1/3 din măsurile reparatorii cuvenite pentru acest imobil, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Lămurirea situaţiei juridice a imobilului în litigiu la data aplicării Decretului nr. 92/1950, respectiv stabilirea persoanei care era proprietar la momentul naţionalizării se impunea a se realiza în contradictoriu cu toate persoanele care pretind drepturi de proprietate asupra imobilului notificat. În această situaţie, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de D.A.V., N.B.T.I. şi N.B.G.A. se impunea a fi analizată pe fond, împreună cu acţiunea principală, primei instanţe incumbându-i obligaţia de a dezlega problema de drept ce viza persoana îndreptăţită să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Eforie Sud, strada M.V. nr. 81-81 B.
Numai în această modalitate se putea asigura pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să fie opozabilă intervenienţilor - care sunt deja titularii unei decizii emise în procedura Legii nr. 10/2001 şi în care li se recunoaşte dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii pentru întregul imobil - şi se putea evita situaţia ca statul să plătească despăgubiri pentru acelaşi imobil mai multor persoane. De altfel, hotărârea primei instanţe conţine şi dispoziţii contradictorii. Deşi prin încheierea din 4 decembrie 2007 s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de moştenitorii defunctei D.A.V., fără a se proceda la o cercetare a susţinerilor acestora cu privire la îndreptăţirea lor de a beneficia de măsuri reparatorii pentru întregul imobil situat în Eforie Sud, strada M.V. nr. 81-81 B, în baza actului dotal nr. 479 din 29 ianuarie 1931, în considerentele Sentinţei civile nr. 1361 din 22 decembrie 2009 Tribunalul Constanţa, cu încălcarea principiilor contradictorialităţii şi al egalităţii armelor în procesul civil, a statuat că moştenitorii defunctei D.A.V. nu sunt singurii proprietari ai imobilului în litigiu, bunul ce a făcut obiectul dotei fiind ulterior inclus în masa succesorală rămasă de pe urma autorului comun al părţilor implicate în proces - T.N.B.
Se constată că instanţa de fond a statuat prin hotărârea finală asupra drepturilor intervenienţilor, deşi aceştia nu au mai figurat ca şi părţi în proces după respingerea cererii de intervenţie ca inadmisibilă, iar prin hotărârea pronunţată s-a dispus ca Statul Român - deja obligat să plătească intervenienţilor măsuri reparatorii pentru întregul imobil, prin Dispoziţia nr. 21/2003 - să îl despăgubească şi pe reclamantul P.C. pentru o cotă de 1/3 din acelaşi imobil.
În ceea ce priveşte celelalte motive de apel ce vizează fondul litigiului, respectiv lipsa calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru imobilul notificat, acestea urmează a fi avute în vedere de instanţa de fond, după reluarea judecăţii şi analizarea cu respectarea principiului contradictorialităţii, a tuturor cererilor părţilor implicate.
În condiţiile în care între cererea principală şi cererea de intervenţie există o legătură indisolubilă, iar drepturile intervenienţilor asupra imobilului în litigiu nu au făcut obiectul analizei primei instanţe, curtea, numai cu încălcarea principiului dublului grad de jurisdicţie, ar putea analiza aceste pretenţii în apel, ceea ce este contrar legii.
Stabilirea calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu urmează a se realiza de prima instanţă, după analizarea pe fond atât a cererii principale, cât şi a cererii de intervenţie.
Instanţa de fond, după desfiinţarea hotărârii apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, va stabili dacă donaţia făcută de proprietarul bunului - N.T.B. fiicei sale A.V.Th.N.B. a fost sau nu scutită de raport şi dacă în urma dezbaterii succesiunii defunctului N.T.B., imobilul a fost inclus în masa succesorală şi a făcut obiectul partajului între cei trei succesori ai defunctului - autorii părţilor din prezenta cauză.
Restituirea în natură a imobilului notificat, curtea apreciază că şi această problemă de drept este strâns legată de dezlegarea problemei calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii pentru cota de 1/3 din imobilul în litigiu, iar prima instanţă va statua asupra acestei probleme, numai după reluarea judecăţii şi analizarea pe fond a tuturor cererilor deduse judecăţii de reclamant şi de intervenienţii D.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.C. solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei pentru judecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Se susţine că instanţa de apel nu a soluţionat excepţia autorităţii de lucru judecat invocată prin întâmpinarea depusă la dosar.
Recurentul mai susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală întrucât constată faptul că pretenţiile din cererea de intervenţie trebuiau admise şi nu respinse, câtă vreme notificarea intervenţiilor a fost soluţionată printr-un act administrativ.
Se mai susţine că în cuprinsul hotărârii nu se regăseşte examinarea apelului declarat de Primarul oraşului Eforie.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Faţă de obiectul dedus judecăţii de Sentinţa civilă nr. 657 din 12 iulie 1945 pronunţată de Tribunalul Ilfov definitivă prin Decizia civilă nr. 415 din 23 decembrie 1945 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a şi de necesitatea lămuririi situaţiei juridice a imobilului din litigiu la data aplicării Decretului nr. 92/1950 precum şi stabilirea persoanei ce avea calitatea de proprietar la momentul naţionalizării, instanţa de apel a făcut o legală interpretare şi aplicare a legii în condiţiile în care între cererea principală şi cea de intervenţie în interes propriu există o legătură indisolubilă, iar drepturile intervenienţilor asupra imobilului din litigiu nu au făcut obiectul examinării de către instanţa de fond.
Din această perspectivă susţinerile recurentului sunt nefondate.
Nefondată este şi susţinerea recurentului legată de conţinutul considerentelor, care sunt clare, concise şi se circumscriu dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., vizând şi analiza apelului pârâtului oraşul Eforie.
De altfel este de reţinut că instanţa de apel evidenţiază ca aspecte legate, atât de raporturile juridice dintre părţi cât şi de calităţile acestora, urmează a fi avută în vedere de instanţa de fond în rejudecare, tocmai pentru clarificarea tuturor aspectelor prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Din perspectiva celor expuse, nici una din criticile recurentului nu se circumscriu cerinţelor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva Deciziei nr. 215 C din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurentul reclamant P.C. să plătească intimaţilor intervenienţi D.M., D.M.D. şi D.B.I., 1860 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 7496/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 7479/2011. Civil → |
|---|
