ICCJ. Decizia nr. 7514/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7514/2011
Dosar nr.2889/101/2010
Şedinţa publică din 25 octombrie 2011
Deliberând asupra recursurilor de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 20 aprilie 2010 şi precizată ulterior reclamantul B.M.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat la despăgubiri în valoare de 500.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, în temeiul Legii nr. 221/2009, pentru prejudiciul moral şi material suferit de mama sa, defuncta B.M., decedată la data de 16 februarie 1987, ca urmare a deportării în baza Deciziei MAI nr. 200/1951.
Prin Sentinţa civilă nr. 281 din 1 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului echivalentul în RON la data plăţii al sumei de 50.000 euro reprezentând prejudiciul moral suferit de mama sa B.M.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
S-a susţinut, în motivarea apelului, că acţiunea nu este admisibilă, întrucât art. 5 din Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral doar persoanelor care au suferit condamnări penale, nu şi celor împotriva cărora s-au luat măsuri administrative cu caracter politic. În subsidiar, apelantul a solicitat reducerea cuantumului daunelor stabilite de prima instanţă. Apelantul a mai solicitat ca instanţa să ceară reclamantului să facă dovada calităţii procesuale active, prin acte de filiaţie şi certificat de moştenitor, pentru a se evita promovarea mai multor acţiuni având ca obiect acordarea aceluiaşi drept.
Prin Decizia nr. 389 din 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a redus cuantumul daunelor morale la care a fost obligat pârâtul la suma de 5000 euro, echivalent în RON la data plăţii.
Instanţa de apel a respins critica apelantului pârât privind calitatea procesuală activă a reclamantului, având în vedere înscrisurile existente în dosarul de fond, din care rezultă calitatea de descendent de gradul I şi faptul că mama sa a făcut obiectul măsurii administrative cu caracter politic a strămutării.
De asemenea, s-a reţinut că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi precizările aduse prin OUG nr. 62/2010, recunoaşte în mod expres îndreptăţirea persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic şi a unor categorii de moştenitori ai acestora, de a solicita acordarea daunelor pentru prejudiciul moral suferit, astfel că este neîntemeiată susţinerea pârâtului referitoare la inadmisibilitatea cererii.
În privinţa cuantumului despăgubirilor, instanţa de apel a reţinut că OUG nr. 62/2010 a plafonat sumele ce se pot acorda categoriilor de persoane vizate de lege, prevăzând în art. II că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) se aplică şi proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data de 01 iulie 2010.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., ambele părţi.
Reclamantul a criticat Decizia din apel sub aspectul reducerii cuantumului daunelor morale, susţinând că, în raport de suferinţele îndurate de mama sa, s-ar fi impus acordarea sumei solicitate prin acţiune, respectiv 500.000 euro.
Pârâtul a solicitat în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece judecata în fond şi în apel s-a făcut fără participarea procurorului, cu încălcarea art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009.
Acelaşi apelant a invocat lipsa de temei legal a cererii de acordare de daune morale, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 prin Deciziile nr. 1354 din 20 octombrie 2010 şi nr. 1358 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale.
Decizia instanţei de apel a fost criticată de acelaşi recurent sub aspectul întinderii daunelor morale acordate reclamantului, apelantul susţinând că o aplicare corectă a criteriilor de evaluare a prejudiciului moral ar fi condus la o sumă mai mică decât cea stabilită de instanţa de apel. În acest sens recurentul a făcut referire şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
S-a mai imputat instanţei de apel că nu a motivat înlăturarea criticii privind dovada unicităţii cererii şi nici nu a dat dovadă de rol activ pentru evitarea situaţiei în care s-ar formula mai multe acţiuni având ca obiect solicitarea aceluiaşi drept.
Examinând cu prioritate critica recurentului pârât, în cadrul căreia se invocă nulitatea hotărârii datorată încălcării unei norme de ordine publică privind participarea la judecată a procurorului, Înalta Curte constată că temeiul de drept invocat de recurent, respectiv art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, este aplicabil exclusiv în cadrul cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării suferite pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2), sau în cadrul cererilor privind constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, altele decât cele de la art. 3.
În speţă, reclamantul a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul moral suferit de mama sa ca urmare a strămutării în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, această măsură administrativă fiind recunoscută de drept ca având caracter politic, potrivit art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.
Întrucât instanţa nu a fost învestită cu o cerere de constatare a caracterului politic al măsurii administrative (o asemenea cerere fiind lipsită de interes faţă de prevederile art. 3 lit. e)), participarea procurorului nu era obligatorie, astfel încât motivul de nulitate a hotărârii invocat de recurent nu este fondat.
Subsecvent motivului de recurs privind nulitatea hotărârii, examinat anterior, se impune analiza cu prioritate a motivului invocat de acelaşi recurent, referitor la lipsa de temei juridic a cererii de acordare a daunelor morale, ca efect al declarării neconstituţionalităţii art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Problema de drept care se pune în speţă este dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
În consecinţă, se constată întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, hotărârea din apel fiind pronunţată în baza unei dispoziţii legale declarată neconstituţională printr-o decizie a instanţei de contencios constituţional, publicată anterior soluţionării definitive a litigiului. Ca atare, se impune admiterea recursului declarat de recurentul pârât, modificarea deciziei recurate şi respingerea în tot a acţiunii formulate de reclamant.
În raport de dezlegarea dată recursului pârâtului, analiza criticilor formulate de reclamant privind cuantumul daunelor morale, ar fi redundantă, fiind în totalitate lipsită de interes o apreciere a instanţei de recurs asupra criteriilor de evaluare a daunelor, în condiţiile în care însăşi cererea de acordare a acestora a rămas fără temei de drept.
Pentru aceleaşi considerente, devine inutilă şi analiza celorlalte critici formulate în subsidiar de către recurentul-pârât.
Având în vedere argumentele expuse şi faţă de prevederile art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant, se va admite recursul pârâtului şi se va modifica Decizia, în sensul schimbării în tot a sentinţei, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva Deciziei nr. 389 din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică Decizia, în sensul că schimbă în tot Sentinţa nr. 281 din 1 iunie 2010 a Tribunalului Mehedinţi, secţia civilă, şi respinge acţiunea reclamantului B.M.C.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.M.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 7522/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7499/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
