ICCJ. Decizia nr. 7496/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizie nr. 7496/2011
Dosar nr.30594/301/2011
Şedinţa din cameră de consiliu de la 21 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea formulată de creditoarea P.B.R. SA şi înaintată instanţei de Corpul Executorilor Bancari ai SC P.B.R. SA, în contradictoriu cu debitoarea M.F.-D., s-a solicitat încuviinţarea executării silite în vederea recuperării creanţei izvorâte din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit din 07 februarie 2008 plus cheltuieli de executare.
Prin Sentinţa civilă nr. 9898/CC din 5 august 2011, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 21004/211/2011, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei către Judecătoria sector 3 Bucureşti, reţinându-se că, potrivit art. 373 alin. (3) C. proc. civ. cererea de încuviinţare a executării silite este de competenţa instanţei de executare, care este, potrivit art. 453 alin. (1) din acelaşi cod, instanţa de la sediul debitorului.
În atare situaţie, cum sediul debitoarei se află în raza Judecătoriei sector 3 Bucureşti, iar creditoarea nu a dovedit că debitoarea ar avea bunuri sau conturi urmăribile în raza Judecătoriei Cluj-Napoca, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de la sediul debitoarei, în speţă, Judecătoria sector 3 Bucureşti.
Prin încheierea de şedinţă din 26 august 2011,pronunţată în Dosarul nr. 30954/301/2011, Judecătoria sector 3 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând că nu există un text de lege care să oblige executorul să solicite încuviinţarea executării numai la sediul debitorului, existând doar o prezumţie simplă că bunurile debitorului se află la domiciliul acestuia, care însă nu interzice executarea silită şi în alt loc în care debitorul deţine bunuri ori are conturi deschise.
Existenţa bunurilor şi conturilor urmăribile ale debitorului nu se impune a fi probată de executor în faza încuviinţării executării silite, întrucât în lipsa acesteia executorul nu are nici un temei legal de face cercetări în acest sens.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3 Bucureşti, pentru argumentele ce succed:
Dispoziţiile art. 3733 alin. (1) şi (2), precum şi dispoziţiile 3731 alin. (1) C. proc. civ. stipulează faptul că - hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea; că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel; că cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc care va solicita de îndată instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv, precum şi faptul că, asupra cererii de încuviinţare preşedintele instanţei de executare se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor.
Coroborând aceste dispoziţii legale, rezultă că instanţa competentă a soluţiona cererea de încuviinţare a executării silite a unui titlu executoriu este instanţa de executare, respectiv, instanţa de la sediul/domiciliul debitorului.
Regula de mai sus se fundamentează pe o prezumţie simplă, în sensul că la sediul sau domiciliul debitorului se află bunurile acestuia care vor fi sau nu susceptibile de a fi supuse executării silite.
Această prezumţie fiind una juris tantum, putea fi răsturnată prin dovedirea împrejurării că debitorul deţine bunuri ce pot fi supuse executării silite în circumscripţia altei judecătorii decât cea de la domiciliul/sediul acestuia, ceea ce în cauză nu s-a realizat, nedovedindu-se că debitoarea ar avea bunuri sau conturi urmăribile pe raza teritorială a Judecătoriei Cluj-Napoca.
Dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. instituie o normă de competenţă teritorială exclusivă, absolută, iar alegerea, de către reclamant, dintre mai multe instanţe deopotrivă competente, ar opera numai în cazul în care s-ar identifica mai multe judecătorii în circumscripţia cărora se află bunuri ale debitorului.
Cum în speţă, domiciliul debitoarei se află în municipiul Bucureşti, pe raza teritorială a Judecătoriei sector 3, nefiind identificate bunuri sau conturi urmăribile ale acesteia pe raza unei alte judecătorii, deci nici pe raza Judecătoriei Cluj-Napoca, urmează a se stabili competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei sector 3 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 7495/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 7497/2011. Civil → |
|---|
