ICCJ. Decizia nr. 7526/2011. Civil. Partaj judiciar. Revizuire - Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7526/2011

Dosar nr.762/1/2011

Şedinţa publică din 25 octombrie 2011

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27 ianuarie 2011, revizuentul A.T. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 167 din 22 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca fiind contrară Deciziei nr. 323 din 30 noiembrie 2010 a aceleiaşi instanţe.

Prin Decizia nr. 167 din 22 mai 2009, a cărei revizuire se solicită, s-a admis recursul declarat de pârâtul A.T., împotriva Deciziei civile nr. 108 din 10 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă, în Dosar nr. 71/314/2007, s-a modificat în parte Decizia civilă nr. 108 din 10 martie 2009 a Tribunalului Suceava în sensul că, menţinând dispoziţiile privitoare la admiterea apelului şi schimbarea în parte a Sentinţei civile nr. 2649 din 28 mai 2008 a Judecătoriei Suceava, s-a constatat că masa de partajat este compusă din bunuri imobile, la care părţile A.T. şi N.L. au o contribuţie de 70% pârâtul şi 30% reclamanta. S-a constatat că o serie de bunuri sunt proprii ale reclamantei, a fost obligat pârâtul să predea reclamantei bunurile mobile enumerate, de asemenea, a fost obligat pârâtul recurent la plata către reclamantă a sumei de 51.764,18 RON, reprezentând contravaloarea contribuţiei de 30% a reclamantei la dobândirea bunurilor imobile, precum şi la plata sumei de 1449 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de judecată la fond, proporţional cu cota procentuală de contribuţie la dobândirea bunurilor comune.

Prin Decizia nr. 323 din 30 noiembrie 2010 a aceleiaşi instanţe s-a îndreptat eroarea materială din Sentinţa civilă nr. 2649 din 28 mai 2008 a Judecătoriei Suceava, în sensul că valoarea casei de locuit este de 123.600 RON, sumă în care sunt incluse îmbunătăţirile în valoare de 27.357,25 RON, valoarea bunurilor imobile este de 145.190 RON, în loc de 172.547,25 RON, valoarea întregii mase partajabile este de 147.055 RON în loc de 174.412,25 RON şi valoarea contribuţiei de 50% la dobândirea masei este de 73.527,5 RON în loc de 87.206,125 RON.

Prin întâmpinarea formulată în raport de cererea de revizuire (depusă la dosar peste termenul procedural şi calificată de instanţă ca fiind concluzii scrise), intimata N.L. a invocat excepţia tardivităţii cererii, faţă de prevederile art. 324 pct. 1 C. proc. civ.

Examinând cu prioritate această excepţie, Înalta Curte o găseşte întemeiată.

Potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ., dacă instanţa găseşte întemeiat motivul de revizuire bazat pe art. 322 pct. 7, soluţia este anularea celei din urmă hotărâri, raţiunea acestui motiv de revizuire constând în necesitatea respectării puterii lucrului judecat. Or, prin cererea formulată în prezenta cauză, revizuentul solicită anularea primei hotărâri, respectiv a Deciziei nr. 167 din 22 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, susţinând că aceasta este contrară Deciziei nr. 323 din 30 noiembrie 2010 a aceleiaşi instanţe.

Potrivit art. 324 pct. 1 C. proc. civ., cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 alin. (2), atunci când vizează o hotărâre dată de instanţa de recurs, se poate formula în termen de o lună de la data ultimei hotărâri. Prin "ultima hotărâre" în sensul textului legal, se înţelege hotărârea a cărei revizuire se solicită şi care încalcă puterea de lucru judecat a celei anterioare.

În logica textului şi în raport de situaţia concretă din prezenta cauză, data "ultimei hotărâri", în raport de care trebuie calculat termenul de formulare a cererii de revizuire este data Deciziei nr. 167 din 22 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a cărei revizuire este solicitată. În raport de această dată, este evident că termenul de o lună prevăzut de art. 324 pct. 1 C. proc. civ. a fost depăşit, cererea de revizuire fiind înregistrată la această instanţă la data de 27 ianuarie 2011.

Chiar şi în ipoteza în care, într-o analiză formală a excepţiei tardivităţii cererii de revizuire, s-ar face abstracţie de împrejurarea că "ultima hotărâre" este întotdeauna cea a cărei revizuire se cere şi s-ar analiza această excepţie prin raportare strictă la ordinea cronologică de pronunţare a hotărârilor invocate de revizuent ca fiind potrivnice, Înalta Curte constată că şi în raport de data pronunţării Deciziei nr. 323 din 30 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cererea de revizuire este tardivă, fiind formulată după împlinirea termenului legal.

De altfel, se constată că aspectele de fapt susţinute de revizuent în motivarea cererii de revizuire au fost deja soluţionate prin Încheierea din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale din Decizia nr. 167 din 22 mai 2009, în sensul că sulta la care este obligat pârâtul este de 43.557 RON în loc de 51.764,18 RON.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca fiind tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.T. împotriva Deciziei nr. 167 din 22 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2011.

Procesat de GGC - AA

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7526/2011. Civil. Partaj judiciar. Revizuire - Fond