ICCJ. Decizia nr. 7547/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7547/2011
Dosar nr.1108/107/2009
Şedinţa publică din 26 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Alba sub Dosar nr. 1108/107/2009 s-a solicitat de către reclamanta B.E. anularea Dispoziţiei nr. 468/2006 emisă de Primarul Mun. Alba Iulia şi restituirea în natură a suprafeţei excedente celor 100 mp atribuită conform art. 35 din Legea nr. 18/1991 numiţilor Ţ.C. şi G. şi care este ocupată abuziv de către aceştia, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 220/2010 Tribunalul Alba a admis contestaţia, a anulat parţial dispoziţia atacată, numai în ceea ce priveşte terenul înscris în CF a. Alba Iulia, parcela cu nr. top. b, CF c. Alba Iulia, parcelele d, nr. top. e, nr. top. f, nr. top. g, nr. top. h şi nr. top. i în sensul că a dispus restituirea în natură a acestui teren şi, totodată, a dispus O.C.P.I. Alba Iulia întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestuia. S-au menţinut neschimbate dispoziţiile actului atacat referitoare la acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcţie înscris în CF nr. j. Alba Iulia, nr. top. k. Intimatul a fost obligat la 872,61 RON cheltuieli de judecată în favoarea contestatoarei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimatul Primarul Mun. Alba Iulia solicitând modificarea acesteia şi respingerea acţiunii.
În expunerea motivelor de apel s-a susţinut că în mod greşit instanţa fondului a respins excepţia tardivităţii având în vedere că din Sentinţa civilă nr. 4021/2006 pronunţată în Dosar nr. 3901/2006 al Judecătoriei Alba Iulia rezultă fără echivoc că intimata reclamantă a luat cunoştinţă de conţinutul Dispoziţiei nr. 468/2006 întrucât a avut calitatea de parte în acel proces iar Sentinţa nr. 4021/2006 a Judecătoriei Alba Iulia a fost comunicată şi reclamantei.
Sub un al doilea motiv de apel s-a arătat că în mod greşit s-a respins şi excepţia de lucru judecat deoarece s-a făcut dovada că titlurile executorii (Sentinţa civilă nr. 193/2003 a Tribunalului Alba şi Decizia civilă nr. 382/A/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia) au fost puse în aplicare în sensul restituirii în natură a suprafeţei de 1083 mp.
Ultimul motiv de apel a vizat greşita restituire în natură a imobilelor înscrise în CF a. Alba Iulia deoarece lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional imobilul revendicat fiind edificate construcţii şi amenajări de utilitate publică (strada, trotuar, spaţii verzi) destinate accesului spre locuinţe şi folosirii normale a acestora.
În drept s-a invocat dispoziţiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În apel au formulat cereri de intervenţie în interesul altei persoane intervenienţii Ţ.C. şi Ţ.G. solicitând admiterea apelului Primarului Mun. Alba Iulia, desfiinţarea sentinţei şi respingerea acţiunii. În motivarea cererii s-a arătat că în mod greşit prima instanţă a reţinut că imobilul cu nr. top. b. din CF nr. a. Alba Iulia, ocupat de construcţii proprietatea intervenienţilor a fost edificat fără autorizaţie legală după 01 ianuarie 1990, precum şi imobilul nr. d. În privinţa celorlalte parcele se susţine că acestea au suprafeţe mici şi o parte din acestea deservesc utilităţii imobilului.
În cauză au formulat cerere de intervenţie accesorie şi intervenientele H.O.D. şi P.M. care au arătat că sunt moştenitoare ale lui P.O., că au solicitat anularea certificatului de moştenitor al reclamantei care nu are calitate de persoană îndreptăţită.
S-a solicitat în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ, suspendarea cauzei, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anularea certificatului de moştenitor.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata B.E. a solicitat respingerea apelului arătând că Dispoziţia nr. 468/2006 nu i-a fost comunicată şi că restituirea în natură a terenului este perfect legală.
Prin Decizia civilă nr. 163/A din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva Sentinţei civile nr. 220/2010 pronunţată de Tribunalul Alba; a schimbat sentinţa atacată în sensul că s-a respins contestaţia formulată de contestatoarea B.E. împotriva Dispoziţiei nr. 468/2006 emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia; s-a înlăturat dispoziţia de obligare a Primarului Municipiului Alba Iulia la plata cheltuielilor de judecată la fond; s-au respins cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii Ţ.C. şi Ţ.G. şi de intervenientele H.O.D. şi P.M.
În motivarea deciziei s-a reţinut că din cuprinsul Încheierii din 20 iunie 2006 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în Dosar nr. 3901/2006, rezultă că Dispoziţia nr. 468/2006 a Primarului Mun. Alba Iulia a fost depusă la dosarul cauzei la acel termen de judecată la care a fost prezent mandatarul contestatoarei B.E. Împrejurarea că numita B.E. nu a fost prezentă personal la termenul de judecată menţionat nu este de natură să ducă la concluzia că nu putea lua cunoştinţă de faptul emiterii dispoziţiei atâta timp cât era parte într-un proces guvernat de principiul publicităţii iar la termen a fost prezent mandatarul acesteia care în temeiul mandatului acordat de parte era împuternicit să ia cunoştinţă de actele depuse şi să comunice părţii pe care o reprezenta cele luate la cunoştinţă.
Împrejurarea că dispoziţia a fost depusă în Dosar nr. 3901/2006 de către Primarul mun. Alba Iulia este lipsită de relevanţă, important fiind faptul că de la data depuneri la dosar, fiecare parte, legal citată sau prin reprezentant, avea posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul acesteia. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin Sentinţa civilă nr. 4021/2006 din Dosar nr. 3901/2006 al Judecătoriei Alba Iulia se reţine emiterea de către Primarul Mun. Alba Iulia a Dispoziţiei nr. 468/2006 iar sentinţa a fost comunicată creditoarei B.E. la 13 iulie 2006, procedura de comunicare fiind legal îndeplinită.
În raport de cele reţinute, Curtea a apreciat că excepţia tardivităţii formulării contestaţiei de faţă este întemeiată iar prima instanţă a procedat în mod greşit la respingerea acesteia, primul motiv de apel fiind astfel fondat.
Excepţia autorităţii de lucru judecat însă nu poate fi reţinută ca fondată întrucât litigiul la care face referire apelantul are ca obiect suprafeţe diferite de cea a cărei restituire se solicită în dosarul de faţă.
Chiar dacă s-ar trece peste tardivitatea contestaţiei formulate, soluţia care s-ar impune ar fi de respingere a acesteia întrucât suprafaţa reţinută în dispozitivul sentinţei apelate nu poate fi restituită în natură.
Expertiza efectuată şi planurile de situaţie anexate acesteia în faţa instanţei de fond relevă faptul că parcela cu nr. top. nou i. se află sub parte din construcţia Hotelului "C.", că nr. top. h. are destinaţia de stradă, că trei dintre parcele cu dimensiuni reduse (63 mp, 23 mp, 44 mp) au destinaţia de spaţiu verde iar parcelele cu nr. top. f. şi g. se află parţial sub construcţia sau sub căile de acces la construcţia aparţinând numiţilor Ţ.C. şi G.
În mod evident parcela de sub construcţia Hotelului C. pentru a cărei edificare s-a expropriat imobilului reclamantei cât şi strada care deserveşte inclusiv această construcţie nu pot fi considerate suprafeţe libere în sensul Legii nr. 10/2001 şi nici expertul nu concluzionează în acest sens, acesta propunând spre restituire doar cele trei parcele cu destinaţia de spaţiu verde. Nici celelalte parcele a căror restituire în natură s-a dispus de către prima instanţă nu pot fi restituite în natură fiind afectate servituţilor legale şi unor amenajări de utilitate publică aşa cum prevede art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (zone verzi şi căi de acces ale unui imobil proprietate privată).
Curtea a constatat că în mod greşit prima instanţă a apreciat că toate aceste parcele pot face obiectul restituirii în natură, soluţia ce se impunea în raport de starea de fapt rezultată din raportul de expertiză topografică fiind aceea de respingere a solicitării de restituire în natură şi de menţinere a dispoziţiei atacate care stabileşte măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafeţele menţionate.
În ceea ce privesc cele două cereri de intervenţie formulate în faţa instanţei de apel, Curtea a reţinut că atât intervenienţii Ţ. cât şi intervenientele H.O. şi P.M., deşi formulează cereri de intervenţie accesorii, invocă, primii, un drept propriu de proprietate asupra suprafeţei în discuţie iar celelalte două au un drept propriu la succesiunea proprietarului deposedat. Astfel, aceştia au interese potrivnice părţii în favoarea căreia s-au făcut cererile de intervenţie. Pentru acest motiv, dar ţinând cont şi de faptul că, potrivit art. 50 alin. (2) C. proc. civ, cererea de intervenţie în interes propriu nu poate fi formulată decât în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor, Curtea a respins cele două cereri de intervenţie.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta B.E. invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 10 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că în mod greşit a reţinut instanţa că în cauză, dispoziţia contestată i-a fost comunicată în mod legal, deoarece aceasta nu i-a fost comunicată în forma prevăzută de lege şi pe cale de consecinţă a fost formulată în termenul legal.
O altă critică a vizat analiza pe fond a cauzei privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 10 şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
A arătat recurenta că în cauză se impunea restituirea în natură a suprafeţelor întrucât sunt suprafeţe libere în sensul legii: pe o suprafaţă se află o construcţie edificată după anul 1990 fără a se face dovada existenţei autorizaţiei de construire; alte suprafeţe nu reprezintă spaţiu verde, nefiind cuprinse într-un plan urbanistic zonal; suprafaţa de 258 m.p., care deserveşte ca şi capăt de stradă, poate fi restituită întrucât nu se aduce atingere sau vătămare interesului public, existând posibilitatea pentru locuitorii acestei străzi de a ajunge la imobilele lor pe capătul opus al străzii şi care are ieşire la drumul public.
Analizând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, văzând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi respins pentru următoarele considerente:
În mod legal a reţinut instanţa că în cauză dispoziţia contestată a fost comunicată în mod legal iar în raport de data comunicării prezenta contestaţie a fost formulată tardiv.
Dispoziţiile art. 85 - 104 C. proc. civ. reglementează instituţia citării şi comunicării actelor de procedură, dispoziţii aplicabile şi în materia Legii nr. 10/2001, privind comunicarea deciziei/dispoziţiei emise de unitatea învestită cu soluţionarea netimbrării.
Dispoziţiile privind comunicarea actelor de procedură, a dispoziţiilor emise în cadrul Legea nr. 10/2001 sunt de natură să asigure respectarea principiului dreptului la apărare.
Comunicarea deciziilor/dispoziţiilor emise în procedura Legii nr. 10/2001 se face în principal prin poştă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin orice alte mijloace ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestuia.
Comunicarea poate avea loc şi în cadrul judecăţii, când partea prezentă în instanţă, în persoană sau prin mandatar nu poate refuza comunicarea actelor de procedură şi a înscrisurilor, putând doar cere termen pentru a lua la cunoştinţă de acte.
Scopul comunicării deciziei/dispoziţiei, este acela de a asigura dreptul la apărare, prin luarea la cunoştinţă de conţinutul acesteia şi de a da posibilitate părţii de a o ataca în justiţie.
Din analiza Dosarului nr. 3901/2006 al Judecătoriei Alba Iulia, rezultă că la termenul de judecată, Primarul municipiului a depus întâmpinare, însoţită de înscrisuri doveditoare, între acestea figurând şi Dispoziţia nr. 468 din 12 mai 2006.
Potrivit Încheierii de şedinţă din 20 iunie 2006, mandatarul creditoarei, avocat, a depus la dosar copie după aceeaşi decizie şi copie după plicul cu care s-a realizat expedierea la data de 29 mai 2006.
Prin Sentinţa civilă nr. 4021/2006 s-a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Primarul municipiului Alba Iulia la plata de amenzi civile pe fiecare zi de întârziere începând cu 18 aprilie 2006 şi până la 29 mai 2006 (când reclamanta a primit Dispoziţia nr. 486/2006) iar acţiunea a fost respinsă.
În raport de aceste elemente în mod fondat s-a reţinut că în cauză s-a făcut dovada comunicării legale a dispoziţiei, atât prin scrisoare recomandată, cât şi în cursul judecăţii prin mandatarul ales.
Cât priveşte critica dezvoltată cu privire la fondul cauzei, în sensul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 10 şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 aceasta este nefondată.
Raportat la destinaţia suprafeţelor de teren - stradă, spaţiu verde, căi de acces, amenajări de utilitate publică, teren sub construcţii - în mod fondat s-a apreciat că acestea nu pot fi restituite în natură.
Destinaţia şi afectaţiunea acestor suprafeţe de teren de mici dimensiuni şi amplasamente diferite în ansamblul urbanistic zonal a fost constatată personal de expert şi face imposibilă restituirea în natură în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Intervenienţii Ţ. au făcut dovada existenţei autorizaţiei pentru construcţia edificată.
Faptul că aceştia ocupă o suprafaţă în plus de teren, de cca 100 m.p., decât cea înscrisă în actul de atribuire, nu poate duce la concluzia că această suprafaţă ar constitui teren liber în sensul aceleiaşi dispoziţii invocate mai sus, întrucât are destinaţia de aleea de acces.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.E. împotriva Deciziei nr. 163/A din 28 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 7548/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7544/2011. Civil → |
|---|
