ICCJ. Decizia nr. 7541/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7541/2011
Dosar nr.1950/91/2009
Şedinţa din 26 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea din 16 iunie 2009, reclamanţii C.S., C.G.-F., P.E., P.G., A.M. şi B.L. au chemat în judecată Statul Român, solicitând obligarea acestuia la plata de daune morale în sumă de 5.000.000 euro ca urmare a traumelor psihice suferite de ei, în calitate de moştenitori ai defunctului C.I., condamnat pe nedrept în perioada regimului comunist, precum şi daune materiale în sumă de 200.000 euro reprezentând echivalentul bunurilor confiscate.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii defunctului C.I., decedat la data de 05 aprilie 1963, în Penitenciarul G.
Au susţinut, că autorul lor comun a fost condamnat, prin Sentinţa penală nr. 704/1951 a Tribunalului Militar Galaţi pentru infracţiunea de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută de art. 209 partea a III-a din vechiul C. pen. şi pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 18 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civilă; că acesta a executat efectiv peste 13 ani, din 1950, când a fost arestat şi până în 1963, când a murit datorită suferinţelor îndurate şi epuizării fizice.
În continuare, reclamanţii au relevat că în perioada 1950 - 1989 au fost supuşi în mod continuu presiunilor exercitate de regimul comunist, fiind bătuţi, supuşi la tratamente inumane pentru a spune unde se ascunde autorul C.I., cât timp a fost fugar, iar în toată perioada în care acesta din urmă s-a aflat în închisoare, au fost monitorizaţi în permanenţă de securitate.
Prin Sentinţa civilă nr. 366 din 25 mai 2010, Tribunalul Vrancea a respins acţiunea reclamanţilor, ca inadmisibilă, reţinând că, aşa cum rezultă din petitul acţiunii introductive, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului Statul Român la plata daunelor morale ca urmare a traumelor psihice suferite de ei prin condamnarea pe nedrept a autorului C.I.
Însă, prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009 stabilesc că acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare se poate solicita de către orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acestuia până la gradul al II-a inclusiv.
În consecinţă, din interpretarea acestor prevederi, se consideră că este vorba de prejudiciul moral suferit personal de persoana condamnată şi nu de prejudiciul moral suferit de descendenţi ca urmare a condamnării autorului lor.
A accepta că descendenţii în gradul prevăzut în textul legal amintit pot solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de ei înseamnă că descendenţii au un drept propriu şi personal la despăgubiri, însă pentru recunoaşterea căruia nu pot solicita incidenta prevederile legii speciale.
O astfel de interpretare este exclusă, deoarece vine în conflict cu dispoziţiile ipotezei prevăzute de art. 5 alin. (1) din lege, ce cuprinde şi o condiţie pentru introducerea acţiunii de către descendenţi şi anume că acţiunea poate fi introdusă "după decesul" persoanei care a suferit o condamnare politică.
Or, dacă dreptul la despăgubiri ar fi fost recunoscut descendenţilor şi pentru propriul prejudiciu moral, o astfel de condiţionalitate ar fi fost absurdă, prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009 fiind clare în lămurirea acestui aspect incident.
Cum din petitul şi motivele cererii introductive, precum şi din obiectivele avute în vedere pentru audierea martorilor, finalitatea urmărită de reclamanţi a constatat în repararea prejudiciului moral suferit personal şi nu în calitate de descendenţi, conferită de lege, pentru prejudiciul suferit de autorul comun C.I., instanţa de fond a reţinut că acţiunea nu se subscrie condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Relativ la capătul de cerere privind plata daunelor materiale instanţa a reţinut că nici acesta nu se subscrie condiţiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. b) din actul normativ mai sus amintit, având în vedere caracterul accesoriu al acestei cereri faţă de cererea de constatare de drept sau pe cale judecătorească a condamnării politice suferite de autorul părţilor prin Sentinţa penală nr. 704 din 5 septembrie 1951 a fostului Tribunal Militar Galaţi, la care reclamanţii fac trimitere în cuprinsul cererii introductive, însă fără a solicita expres constatarea caracterului politic al condamnării.
Prin Decizia nr. 274/A din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul civil declarat de către reclamanţii C.S., C.G.-F., P.E., P.G., A.M. şi B.L., reţinând, în esenţă, că, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, precum şi repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.
Rezultă din cuprinsul dispoziţiilor legale mai sus citate că aceste măsuri reparatorii pot fi cerute de cel care a suferit condamnarea ori, după decesul acestuia, de către soţul sau descendenţii acestuia până la gradul al II-lea inclusiv, pentru prejudiciul suferit prin condamnare de cel faţă de care aceasta a fost dispusă.
Prin urmare, legea nu dă posibilitatea descendenţilor celui condamnat de a solicita despăgubiri pentru propriul prejudiciu suferit prin condamnarea autorului lor, o asemenea acţiune în justiţie fiind inadmisibilă, întrucât nu se circumscrie textului art. 5 din Legea nr. 221/2009, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Că este aşa rezultă din aceea că legiuitorul a impus, pentru situaţia în care acţiunea este promovată de descendenţii celui condamnat, condiţia ca autorul acestora să fie decedat, textul art. 5 stabilind, în acest sens, că doar după decesul persoanei care a suferit condamnarea descendenţii pot introduce acţiunea în despăgubire.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, reclamantele C.S., C.G.F., P.E., P.G., A.M. şi B.L., criticând-o pentru nelegalitate, iar ca temei legal al criticilor formulate au indicat art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanţii au arătat că instanţa de apel nu a ţinut cont de motivele de apel invocate de acesta şi a respins apelul, ca nefondat, fără a le cerceta şi fără a motiva Decizia recurată; că instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că, Decizia trebuia să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor; că, instanţa de apel s-a rezumat numai a menţiona temeiul de drept aplicabil în speţă, fără a prezenta şi analiza susţinerile apelanţilor raportat la înscrisurile aflate la dosar, astfel că, prin Decizia pronunţată, Curtea de apel Galaţi nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel invocate, şi nici nu a motivat Decizia.
Prin urmare, procedând astfel, instanţa a încălcat prevederile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil, pentru că noţiunea de proces echitabil presupune ca instanţa să fi analizat în mod real chestiunile esenţiale care i-au fost supuse judecăţii.
În ceea ce priveşte daunele morale şi materiale, reclamanţii au arătat că au dovedit că au calitatea de descendenţi ai autorului C.I. şi că se încadrează în prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009, astfel că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală.
Potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 constituie de drept condamnare cu caracter politic, condamnarea pentru faptele prevăzute inclusiv de art. 207 - 209 C. pen. din 1936, republicat în M. Of., Partea I, nr. 48 din 02 februarie 1948, cu modificările şi completările ulterioare.
Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanţa judecătorească, în condiţiile prevăzute la art. 4, iar cererea formulată în acest sens este imprescriptibilă, fiind scutită de taxa de timbru, competenţa de soluţionare aparţinând tribunalului, secţia civilă, în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.
S-a conchis, că soluţia instanţei de fond este nelegală, deoarece prin instituirea caracterului accesoriu al cererii privind plata daunelor materiale, faţă de cererea în constatare a caracterului politic al condamnării, aceasta nu a făcut decât să opună recurenţilor efectele hotărârii judecătoreşti de condamnare cu caracter politic, deşi în Legea nr. 221/2009 art. 2 prevede expres, că "Toate efectele hotărârilor judecătoreşti de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor".
Examinând Decizia în limita criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin recursul lor, reclamanţii invocă nelegalitatea deciziei recurate, ca fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 261 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., întrucât hotărârea judecătorească nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Această critică este nefondată, întrucât hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în adoptarea soluţiei pronunţate, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, prin raportare la susţinerile acestora, cât şi la dispoziţiile legale, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea recursului.
De aceea, reclamanţii nu pot să susţină că acţiunea acestora finalizată prin Decizia recurată nu a fost examinată în mod echitabil şi că astfel s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privitoare la dreptul la un proces echitabil.
Şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulat de recurenţii-reclamanţi, este nefondat.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, poate formula cerere pentru acordarea daunelor morale "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic", iar după decesul acestor persoane, cererile pot fi formulate de soţul sau descendenţii până la gradul al II-lea inclusiv.
Rezultă că legiuitorul a avut în vedere repararea prejudiciului direct, cauzat prin fapta ilicită asupra persoanei condamnatului sau a celui care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Doar după decesul respectivelor persoane, dată fiind expresia patrimonială recunoscută daunelor morale, descendenţii pot formula astfel de acţiuni, prin care nu valorifică însă un prejudiciu creat nemijlocit în persoana lor, ci drepturi patrimoniale transmise în considerarea autorului lor.
Este motivul pentru care trebuie să se ţină seama în determinarea daunelor morale de prejudiciul moral produs nemijlocit autorului, respectiv celui care a suferit condamnarea politică sau măsura administrativă cu caracter politic.
Or, în speţă, recurenţii reclamanţi au solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul propriu suferit ca urmare a presiunilor directe şi indirecte la care au fost supuşi de organele securităţii şi regimul comunist, deoarece tatăl lor a fost condamnat pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, la 18 ani de muncă silnică şi 10 ani degradare civilă, fiind în eroare asupra titularului dreptului la despăgubirile prevăzute de Legea nr. 221/2009.
În ceea ce priveşte critica formulată de reclamanţi în sensul că, greşit, instanţa de fond a constatat caracterul accesoriu al cererii privind plata daunelor materiale, faţă de cererea în constatare a caracterului politic al condamnării autorului lor, întrucât acţiunea pentru constatarea caracterului politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) din art. 2 din Legea nr. 221/2009 este imprescriptibilă, potrivit alin. (4) din acelaşi text de lege, se constată următoarele:
Această critică este formulată direct în recurs, omisso medio, întrucât nu s-a constituit în critică în apelul declarat de reclamanţi, sancţiunea fiind aceea a neanalizării sale.
Dacă însă, se admite că, prin motivele formulate în apel, reclamanţii, implicit ar fi formulat critici privind greşita respingere a capătului de cerere privind acordarea daunelor materiale, se constată că, legal, a fost respins capătul de cerere pentru acordarea despăgubirilor materiale, reprezentând valoarea bunurilor confiscate, câtă vreme reclamanţii nu au formulat un capăt de cerere prin care să se fi constatat caracterul politic al condamnării suferite de autorul lor, întrucât, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009.
Pentru considerentele expuse, recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele C.S., C.G.F., P.E., P.G., A.M. şi B.L. împotriva Deciziei nr. 274/A din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 7543/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7526/2011. Civil. Partaj judiciar. Revizuire -... → |
|---|
