ICCJ. Decizia nr. 7548/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7548/2011
Dosar nr.2319/30/2009
Şedinţa publică din 26 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 aprilie 2009, astfel cum a fost precizată, reclamanţii R.I., R.L., R.M. şi R.D. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Dispoziţiei nr. 780 din 31 martie 2009 emisă de Primarul Municipiului Timişoara şi restituirea în natură a întregului imobil situat în Timişoara, str. Gh.R., înscris în CF a. Timişoara, nr. cadastral b. şi, în subsidiar, acordarea de despăgubiri pentru partea din imobil ce nu poate face obiectul restituirii în natură.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au dobândit, cu titlu de cumpărare, în cota de ¼ fiecare, în anul 1972, imobilul descris mai sus, iar în anul 1978 au emigrat împreună cu părinţii R.I. şi R.E. (în prezent L.I. şi L.E.) în SUA. Statul Român a emis Decizia 1326 din 04 iunie 1978 prin care a dispus trecerea imobilului în proprietate în temeiul Legii nr. 4/1973, cu toate că acest imobil a constituit proprietatea părinţilor. La 20 iulie 1978 Statul Român şi-a întabulat dreptul de proprietate asupra acestui imobil în temeiul Decretului nr. 223/1974.
S-a mai învederat de către reclamanţi că în SUA şi-au schimbat numele şi că acest lucru a fost dovedit cu actele pe care le-au anexat în dosarul administrativ.
Ca motive de anulare a Dispoziţiei 780 din 31 martie 2009 reclamanţii au invocat faptul că prin notificarea 138 din 09 iulie 2001 au solicitat restituirea în natură a unui apartament din imobil şi despăgubiri băneşti pentru apartamentul nr. 2 vândut în temeiul Legii nr. 112/1995, astfel încât pârâtul, prin dispoziţia contestată trebuia să se pronunţe atât asupra cererii de restituire în natură cât şi asupra cererii de acordare de despăgubiri.
Reclamanţii au mai arătat că au depus toate actele doveditoare ale dreptului lor de proprietate şi au calitatea de foşti proprietari deposedaţi abuziv, însă pârâtul a refuzat soluţionarea cererii.
Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în drept.
Prin Sentinţa civilă nr. 540/PI din 26 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă, - în Dosarul nr. 2319/30/2009 a fost respinsă contestaţia formulată de reclamanţii R.I., R.L., R.M. şi R.D., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, astfel cum a fost precizată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin notificarea expediată prin B.E.J. M.D. cu nr. 138 din 09 iulie 2001 reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului din Timişoara, str. R. înscris în CF a. Timişoara, constând în casă, curte şi gradină, iar în subsidiar acordarea unor despăgubiri băneşti pentru apartamentul nr. 2 care a fost vândut chiriaşei P.M.
Notificarea a fost semnată de avocat V.-K.C.
Prin Dispoziţia 780 din 31 martie 2009 Primarul Municipiului Timişoara a respins notificarea anterior menţionată întrucât notificatorii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite şi a dreptului de proprietate invocat.
Pe parcursul judecăţii, reclamanţii au depus la dosar înscrisuri în dovedirea identităţii de persoane între R.I. şi I.B., R.L. şi T.C.L., R.I. şi L.I., R.E. şi L.E. precum şi declaraţie de identitate de persoane.
Cu toate acestea, deşi le-au fost solicitate în mod expres, notificatorii-reclamanţi nu au depus nici pe parcursul soluţionării procedurii administrative şi nici în faţa instanţei procura acordată avocatului V.-K.C. pentru formularea notificării, iar actele emise în străinătate nu au fost apostilate conform Convenţiei de la Haga, situaţie faţă de care prima instanţă a respins contestaţia notificatorilor.
Prin Decizia nr. 463 A din 25 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamanţi, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă, următoarele:
Din considerentele Sentinţei civile nr. 540 din 26 februarie 2010, rezultă că motivul pentru care a fost respinsă contestaţia reclamanţilor R.I. (R.B.), R.L. (C.L.T.), R.M. şi R.D. (D.B.) a fost faptul că aceştia "nici pe parcursul soluţionării procedurii administrative şi nici în faţa instanţei de judecată nu au depus procura acordată avocatului V.K.C., pentru formularea notificării, iar actele emise în străinătate nu au fost apostilate conform Convenţiei de la Haga".
Aceste deficienţe sesizate de prima instanţă au fost remediate pe parcursul soluţionării apelului în sensul că la dosarul cauzei au fost depuse actele de stare civilă prin care reclamanţii şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001 dar şi contractul de asistenţă juridică din 02 iulie 2001 încheiat între mandatara notificatorilor, numita B.L., şi avocat V.K.C. conform Legii nr. 51/1995.
La dosar există de asemenea procura specială din 18 octombrie 2001 prin care notificatorii R.I., R.L., R.M.şi R.D. o împuternicesc pe R.E. în vederea obţinerii unor măsurii reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru imobilul înscris în CF a. Timişoara, mandatara putând să formuleze în numele notificatorilor orice cereri sau declaraţii şi să semneze în numele acestora toate actele necesare valorificării drepturilor prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Nu trebuie omis nici faptul că reclamanţii notificatori s-a mai adresat instanţelor judecătoreşti cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtului Primarul Municipiului Timişoara să soluţioneze Notificarea din 09 iulie 2001 privind imobilul situat în Timişoara, str. G.R., şi să emită dispoziţie motivată în acest sens, cererea fiind soluţionată favorabil prin Sentinţa civilă nr. 684/2005 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1638 din 8 septembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara şi irevocabilă prin Decizia nr. 1865 din 17 februarie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti în Dosarul nr. 28391/2005.
Apoi, motivul respingerii notificării, prin Dispoziţia nr. 780 din 31 martie 2009, l-a constituit faptul că notificatorii nu au făcut "dovada calităţii de persoane îndreptăţite şi a dreptului de proprietate invocat", iar contestaţia vizează acest aspect.
Întrucât prima instanţă a soluţionat contestaţia în temeiul unei excepţii nepusă în discuţia părţilor iar instanţa nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 297 C. proc. civ. a fost admis apelul declarat de către reclamanţii R.I. (R.B.), R.L. (C.L.T.), R.M. şi R.D. (D.B.) împotriva Sentinţei civile nr. 540 din 26 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş care a fost desfiinţată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Timiş.
Împotriva sus-menţionatei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Timişoara prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., a susţinut că deşi reclamanţilor le incumbă obligaţia de a face dovada proprietăţii şi a deţinerii acesteia la momentul deposedării abuzive, nu şi-au îndeplinit această obligaţie prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi nu s-au conformat nici solicitărilor entităţii administrative implicată în soluţionarea notificării formulate în acelaşi sens, de a depune copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate şi la calitatea lor de moştenitor.
Reclamanţii nu au făcut dovada mandatului acordat reprezentantului avocat V.K.C. în vederea formulării notificării şi nici nu au depus actele de identitate apostilate în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei de la Haga, cerinţă pretinsă de Legea nr. 10/2001 pentru constatarea valabilităţii acestor înscrisuri.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei curţii de apel şi în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Recursul nu este fondat.
Într-adevăr, potrivit pct. 23.2 din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în dovedirea dreptului de proprietate "se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate şi la calitatea de moştenitor". Însă în îndeplinirea acestei cerinţe se constată că, legal, curtea de apel a reţinut că aceasta a fost realizată, părţile reclamante conformându-se dispoziţiilor legii speciale.
Se constată astfel că, în cursul procedurii reclamanţii au depus actele de proprietate privind imobilul solicitat şi de stare civilă în copie certificate şi apostilate în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Haga.
De asemenea, cu procura specială autentificată din 18 octombrie 2001 şi contractul de asistenţă juridică din 2 iulie 2001 s-a făcut dovada mandatului dat numitei R.E., respectiv avocatului V.K.C. pentru valorificarea dreptului de a obţine măsuri reparatorii în baza legii speciale pentru imobilul preluat abuziv de stat - din Timişoara, str. G.R. - începând cu declanşarea procedurii administrative prin formularea notificării şi continuând cu procedura judiciară.
În acest context, dar şi raportat la conduita pârâtei de a refuza realizarea dreptului prevăzut de Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care anterior fusese sancţionată pentru nesoluţionarea aceleiaşi notificări dincolo de termenul prevăzut de legea specială, se constată ca legale dispoziţiile curţii de apel care a dispus în sensul soluţionării fondului pretenţiilor deduse judecăţii, trimiţând cauza spre rejudecare primei instanţe.
Toate acestea denotă caracterul exclusiv formal al criticilor invocate prin recurs, actele de probaţiune pretinse de legea specială fiind depuse la dosarul cauzei iar dreptul solicitat nu a fost niciodată contestat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Timişoara prin Primar împotriva Deciziei nr. 463/A din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 7550/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7547/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
