ICCJ. Decizia nr. 7555/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7555/2011
Dosar nr.1206/30/2010
Şedinţa publică din 26 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 1206/30/2010 la data de 23 februarie 2010, reclamantul P.I. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timiş, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că împotriva reclamantului şi a părinţilor acestuia, respectiv P.F. şi P.M., a bunicilor reclamantului, numiţii P.F. şi P.A., a străbunicilor reclamatului, respectiv P.I. şi P.I.R. a fost luată măsura administrativă cu caracter politic şi anume, măsura dislocării şi stabilirii de domiciliul obligatoriu, dispusă prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I.; să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 euro pentru fiecare dintre persoanele arătate mai sus, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a exercitării măsurii administrative cu caracter politic; cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 830 din 30 martie 2010, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de reclamantul P.I. împotriva pârâtului Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timiş, având ca obiect acţiune în constatare şi despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Din dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 rezultă că legiuitorul a înţeles să împartă în mai multe categorii modalitatea de despăgubire a persoanelor condamnate politic sau care au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, prevăzând acordarea daunelor morale doar în cazul persoanelor condamnate politic, în timp ce contravaloarea bunurilor confiscate se poate dispune în oricare dintre situaţiile celor două măsuri.
Prin urmare, întrucât despăgubirile pentru prejudiciul de ordin moral se acordă doar în cazul condamnărilor, tribunalul a reţinut că nu sunt îndeplinite în speţă premisele admiterii acţiunii.
Împotriva Sentinţei civile nr. 830 din 30 martie 2010 a Tribunalului Timiş a declarat apel în termen legal reclamantul P.I., solicitând admiterea lui, schimbarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acţiunii.
În motivarea cererii de apel s-a susţinut că, în speţă s-a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009. În această ordine de idei s-a învederat că din interpretarea scopului legii, care încă din titlu a înţeles să asimileze măsurile administrative condamnărilor cu caracter politic, rezultă că şi măsurile de reparare a prejudiciilor trebuie să fie identice din punct de vedere al categoriei lor. Nu există nicio diferenţă, sub aspectul suferinţei îndurate, între executarea unei hotărâri de condamnare cu caracter politic şi dislocarea, în condiţiile cunoscute şi arătate, pentru o perioadă de aproape 5 ani.
Prin Decizia civilă nr. 366/A din 18 mai 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul reclamantului P.I.; a schimbat în tot sentinţa civilă apelată în sensul că a admis în parte acţiunea; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5.000 euro sau echivalentul în RON la cursul B.N.R. la data plăţii cu titlu de despăgubiri.
În motivarea deciziei s-a reţinut că dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, cuprind o enumerare a măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 221/2009, iar aceste măsuri pot fi solicitate, aşa cum rezultă din alin. (1) al art. 5 al legii, de "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic … sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic".
În consecinţă, măsurile reparatorii enumerate se acordă ambelor categorii de persoane indicate în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
Această interpretare este impusă prin chiar titlul Legii nr. 221/2009, lege care priveşte condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Atât din titlul legii, cât şi din întregul conţinut al acesteia, rezultă că măsurile administrative cu caracter politic sunt asimilate condamnărilor cu caracter politic, asimilare, care presupune identitatea de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea legii fiind aceea de a despăgubi material şi moral persoanele care au fost persecutate politic într-o formă sau alta în perioada 1945 - 1989.
În speţă, prejudiciul moral este de netăgăduit, întrucât împotriva reclamantului şi membrilor familiei sale a fost luată măsura administrativă cu caracter politic şi anume, măsura dislocării şi stabilirii de domiciliu obligatoriu, fiind deportaţi din localitatea Berzasca, judeţul Caraş-Severin în apropierea localităţii Cacamenaca (actualmente Grădiştea) - viitoare localitate Ezeru din Câmpia Bărăganului, măsură aplicată de regimul comunist proaspăt instalat datorită simpatiilor politice ale membrilor familiei sale faţă de "partidele istorice" şi probabil altor motive neexplicate de autorităţi.
Astfel, prin modificarea art. 5 lit. a) din lege s-au stabilit limite maxime pentru despăgubirile morale ce pot fi acordate.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de către reclamantul P.I., Curtea a pornit de la premisa că, într-adevăr, prin deportarea reclamantului şi a familiei acestuia în Câmpia Bărăganului, pe o perioadă de peste 4 ani, au fost lezate valori esenţiale ale personalităţii umane, respectiv libertatea, demnitatea, onoarea, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a acestora, prin traumele fizice şi psihice la care au fost supuşi.
Cu toate acestea, acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite nu trebuie să se transforme într-un mijloc de îmbogăţire.
Astfel, având în vedere şi dispoziţiile art. 5 lit. "a)" din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 62/2010, Curtea a apreciat că suma de 5.000 euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamantul P.I. şi pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timiş.
Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Timiş a criticat Decizia invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 5, alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, fără a avea în vedere că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale aceste dispoziţii au fost declarate neconstituţionale.
Că, de asemenea, prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale au fost declarate neconstituţionale şi dispoziţiile art. I pct. I şi pct. II din OUG nr. 62/2010.
O altă critică a vizat greşita reţinere a instanţei că şi pentru măsurile administrative cu caracter politic se pot acorda despăgubiri morale.
Reclamantul P.I., a criticat Decizia invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat că în mod nelegal instanţa a acordat o sumă globală în condiţiile în care acţiunea a fost formulată atât în nume propriu cât şi în calitate de succesor al autorilor săi, iar această modalitate nu permite un control al modului de cuantificare a despăgubirilor.
O altă critică a vizat faptul că deşi instanţa a reţinut existenţa unei măsuri administrative cu caracter politic, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale nu a avut în vedere perioada mare de timp pentru care aceasta a fost dispusă, faptul că această măsură a fost dispusă pentru toţi membrii familiei, valorile umane lezate, etc.
Recursul declarat de reclamantul P.I. este fondat, iar recursul Statului Român este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la incidenţa în cauză a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358 şi nr. 1360/2010, în sensul inexistenţei temeiului juridic al cererii introductive de instanţă ca efect al declarării neconstituţionale a dispoziţiilor legale ce reglementează acordarea daunelor morale, această susţinere nu poate fi primită.
Potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale "dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".
Prin urmare, în situaţia în care puterea legiuitoare sau executivul nu îşi respectă această obligaţie, sancţiunea care intervine este încetarea efectelor juridice ale dispoziţiei constatate ca fiind neconstituţionale, pentru viitor.
În speţă însă, deciziile Curţii Constituţionale invocate de pârât nu produc nici un efect în privinţa situaţiei reclamantului având în vedere că au intervenit în cursul soluţionării recursului, respectiv, au fost pronunţate la data de 20 octombrie 2010 şi publicate în M. Of. al României la data de 15 noiembrie 2010, în timp ce Decizia recurată a fost pronunţată la 18 octombrie 2010, deci, anterior publicării respectivelor decizii, care astfel nu au nici o relevanţă în cauză.
În acest sens s-a pronunţat şi Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 789/07.11.2011, care a statuat cu putere de lege că, drept urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358 şi nr. 1360/2010, "dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of. "
Cum prezenta cauză a fost soluţionată în mod definitiv prin Decizia civilă nr. 366 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara data de 18 octombrie 2010, iar aplicarea legii în perioada dintre intrarea ei în vigoare şi constatarea neconstituţionalităţii nu poate fi înlăturată, rezultă că deciziile Curţii Constituţionale arătate, care au intervenit în timpul soluţionării cauzei în recurs, nu se pot aplica în această etapă procesuală.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu doar persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic, ci şi celor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Faptul că la lit. a) din alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009 se prevede acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare nu infirmă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic.
Aceasta deoarece, alin. (1) al art. 5 deschide calea acţiunii în justiţie pentru repararea prejudiciului suferit atât ca urmare a unor condamnări cu caracter politic, cât şi ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic: "Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: ...".
Aşa fiind, categoriile de despăgubiri - morale şi materiale - enumerate în continuare, la lit. a) şi b), nu pot fi înţelese decât ca vizând persoanele care au suferit oricare dintre măsurile cu caracter politic menţionate la alin. (1), adică fie condamnări, fie măsuri administrative.
Interpretarea susţinută de recurentul-pârât, potrivit căreia pot fi acordate despăgubiri numai pentru prejudiciul moral suferit printr-o condamnare cu caracter politic, nu şi pentru prejudiciul moral suferit printr-o măsură administrativă cu caracter politic, nu poate fi acceptată, deoarece ea ignoră sensul dispoziţiilor de la alin. (1) al art. 5 şi însăşi raţiunea pentru care a fost adoptată Legea nr. 221/2009, aceea de a asigura repararea prejudiciilor suferite de victimele regimului comunist, condamnate politic sau care au făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic.
Pe de altă parte, a distinge între cele două categorii de măsuri cu caracter politic - condamnări şi măsuri administrative, sub aspectul naturii prejudiciului supus reparării - moral sau material, ar însemna crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoane aflate în situaţii similare, întrucât atât condamnările cu caracter politic, cât şi măsurile administrative cu caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, care au generat prejudicii materiale şi morale celor cărora s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului totalitar comunist.
Prin urmare, recunoscând reclamantului dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege.
Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de Statul Român se apreciază ca nefondat.
Critica formulată de recurentul reclamant pe aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate este fondată pentru următoarele argumente.
Prin art. I pct. I din OUG nr. 62/2010 s-a modificat art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 în sensul că s-a stabilit o limitare a cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de persoanele ce intră în sfera de reglementare a legii, iar prin art. II din aceeaşi ordonanţă s-a prevăzut că dispoziţiile Legii nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate şi completate prin OUG nr. 62/2010, se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă.
Dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din OUG nr. 62/2010 au fost, însă, declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1354/2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.112010. Or, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, iar potrivit art. 147 alin. (1), dispoziţiile constatate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice în 45 zile de la publicarea deciziei în M. Of.
În consecinţă, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1354/2010, nu mai există bază legală pentru limitarea cuantumului despăgubirilor ce pot fi acordate în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel că soluţia curţii de apel, aceea de cuantificare a daunelor morale în funcţie de plafonul maxim impus de OUG nr. 62/2010, şi-a pierdut fundamentul juridic.
Referitor la cuantumul daunelor morale, instanţa de apel a reţinut că despăgubirile trebuie să aibă în vedere durata măsurii administrative, valorile lezate precum şi criteriile impuse de OUG nr. 62/2010.
Este adevărat că nu există criterii în baza cărora să fie pe deplin reparate daunele morale, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacţii, cu atât mai mult cu cât în cauză, persoanele care au suferit prejudiciul au decedat, iar despăgubirile sunt solicitate de reclamant în calitate de succesor şi care la data luării măsurii administrative era minor, având vârsta de 4 ani.
În materia daunelor morale principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, iar ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, şi nu prejudiciul ca atare.
Suma stabilită de instanţă nu reprezintă o repunere a victimei într-o situaţie similară cu situaţia avută anterior, repunere care, evident este imposibilă, ci această sumă este destinată producerii unei satisfacţii echitabile.
Raţiunea adoptării legii a fost aceea de a acorda o minimă reparaţie morală persoanelor care s-au opus regimului comunist, precum şi descendenţilor acestora până la gradul II, şi respectiv soţului supravieţuitor.
În situaţia în care persoana îndreptăţită formulează acţiunea, invocând atât un drept propriu cât şi în calitate de descendent până la gradul II, nimic nu se opune, ca în considerarea aceloraşi criterii şi raţiuni a legii să se stabilească o sumă globală.
Având în vedere aceste considerente se apreciază că suma de 20.000 euro reprezintă o satisfacţie suficientă şi echitabilă, sumă la care va fi obligat pârâtul în echivalent la data plăţii.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. urmează a se admite recursul declarat de reclamantul P.I., a se modifica Decizia în sensul majorării cuantumului despăgubirilor de la 5000 euro la 20000 euro şi a se menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Urmează a se respinge recursul declarat de Statul Român prin M.F.P..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva Deciziei nr. 366 A din 18 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică Decizia atacată în sensul că majorează cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului de la 5000 euro la 20000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timiş împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 7576/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7553/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
