ICCJ. Decizia nr. 7550/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7550/2011
Dosar nr.822/39/2010
Şedinţa publică din 26 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanta C.U. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Complexul Muzeal B., anularea Deciziei nr. 34 din 12 aprilie 2005 şi acordarea sumei de 5 miliarde RON despăgubiri băneşti, pentru imobilul "H.D." şi terenul în suprafaţă de 1975 mp, imobile situate în municipiul Suceava, str. 6 N.
În motivare, reclamanta a arătat că imobilul a aparţinut autorilor săi şi a fost expropriat prin Decretul nr. 534/1958 şi Decretul nr. 181/1961; pe teren, au fost construite blocuri de locuinţe, iar imobilul construcţie a fost transformat în muzeu.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că, pentru despăgubiri băneşti, competenţa de soluţionare a cererii aparţine prefectului judeţului.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea plângerii, întrucât imobilul a trecut în patrimoniul statului cu titlu valabil, în baza actului de expropriere, achitându-se suma de 531.89 RON. Mai mult, pentru acordarea de despăgubiri, nu sunt întrunite dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 386 din 19 mai 2005 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi contestaţia formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, atât timp cât pârâta a emis Decizia nr. 34/2005, prin care a soluţionat notificarea reclamantei, conform dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, are calitatea de unitate deţinătoare a imobilului, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, aşa încât, excepţia este neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reţinut că, prin Decizia nr. 34/2005, Complexul Muzeal S. a respins notificarea reclamantei privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat, deoarece bunul a fost obţinut în baza unui titlu valabil, iar, faţă de natura sa juridică, muzeul este exceptat de la retrocedarea în natură, despăgubirile neputând fi acordate, deoarece terenul este afectat de investiţii, construite integral pe baza autorizaţiilor, legal eliberate.
Analizând legalitatea preluării, tribunalul a reţinut că, potrivit actelor de proprietate, antecesorii reclamantei au dobândit, în anul 1959, imobilul compus din casă cu anexe şi 1984 mp teren, situat în Suceava, str. 6 N., care a fost expropriat prin Decretul nr. 181/1961. Deşi pârâta a susţinut că exproprierea s-a făcut pentru cauză de utilitate publică, actele de la dosar nu confirmă acest lucru. Mai mult, în condiţiile în care despăgubirile s-au acordat în baza H.C.M. nr. 1676/1959, şi nu prin evaluarea obiectivă şi la preţul pieţei, s-a apreciat că sunt întrunite dispoziţiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001. Din cauza destinaţiei speciale a imobilului, s-a reţinut că nu poate fi restituit în natură, fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 şi 11 din Legea nr. 10/2001.
În condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada că, la data exproprierii imobilului valoarea acestuia era mult mai mare faţă de cea acordată, solicitarea acesteia de acordare a sumei de 5 miliarde RON a fost apreciată ca nedovedită.
Prin Decizia civilă nr. 147 din 27 aprilie 2007 a Curţii de Apel Suceava, s-a admis apelul reclamantei, s-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut că nu s-a făcut dovada achitării despăgubirilor, aşa cum au fost calculate prin procesul-verbal de evaluare, cu atât mai mult cu cât acest proces-verbal este anterior decretului de expropriere.
S-a reţinut că, atât timp cât nu s-au respectat dispoziţiile art. 11.3 din Normele Metodologice, aprobate prin HG nr. 498/2003 şi HG nr. 250/2007, instanţa nu a analizat fondul cauzei.
Referitor la excepţia invocată de Consiliul Judeţean Suceava, s-a reţinut că, prin HG nr. 73 din 19 iunie 2006, art. 1, s-a aprobat transmiterea unor bunuri, printre care şi clădirea "H.D." şi 1684 mp teren aferent, din domeniul public al statului şi administrarea M.C.C., în domeniul public al judeţului Suceava şi în administrarea Consiliului Judeţean Suceava, pentru Complexul Muzeal B.
Faptul că nu a fost un protocol de predare-primire, nu duce la nevalabilitatea HG nr. 73/2006 şi, ca atare, imobilul se află în domeniul public al Judeţului Suceava şi în administrarea Consiliului Judeţean Suceava.
Rejudecând cauza, Tribunalul Suceava, prin Sentinţa civilă nr. 1258 din 6 iulie 2010, a respins acţiunea formulată de reclamanta C.U., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Suceava.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a admis acţiunea formulată de reclamantă faţă de pârâtul Complexul Muzeal B. şi, în consecinţă, s-a anulat Decizia nr. 34 din 12 aprilie 2005, emisă de pârât, care a fost obligat să restituie în natură reclamantei imobilul "H.D.", în care se află sediul Muzeului E.B., precum şi suprafaţa de 1975 mp teren aferent, cu obligarea reclamantei de a-i menţine afectaţiunea pentru o perioadă de până la 3 ani.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Suceava nr. 36 din 26 februarie 2010, s-au transmis, din administrarea Consiliului Judeţean Suceava, prin Direcţia de administrare a domeniului public şi privat al Judeţului Suceava, în administrarea Complexului Muzeal B., inclusiv bunurile imobile proprietate publică a judeţului, printre care se regăseşte şi Muzeul E. "H.D.".
Cum, prin normele metodologice de aplicare unitară a legii, aprobate prin HG nr. 250/2007, s-au clarificat motivările de unitate deţinătoare a imobilului, respectiv de unitate învestită cu soluţionarea notificării, la pct. 9.1 din actul normativ menţionat, precizându-se că instituţia care deţine şi are în administrare un imobil devine entitate învestită cu soluţionarea notificării, în speţă, a conchis prima instanţă, unitatea deţinătoare abilitată să soluţioneze notificarea este Complexul Muzeal B.
S-a reţinut că s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilelor ce au format obiectul notificării, precum şi a respectării art. 11.3 din Normele metodologice, prin depunerea unei declaraţii autentificate, prin care reclamanta a declarat că nu a încasat despăgubiri pentru imobilele preluate, restituirea urmând a se face în natură, conform art. 16 pct. 1 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel Complexul Muzeal B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 73 din 7 decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârâtul Complexul Muzeal B.; a schimbat, în parte, Sentinţa civilă nr. 1258 din 6 iulie 2010 a Tribunalului Suceava, în sensul că a obligat pârâtul Complexul Muzeal B. Suceava să restituie în natură imobilul "H.D.", în care se află sediul Muzeului E.B., precum şi suprafaţa de 1913 mp teren curţi-construcţii, identică cu parcelele nr. x şi y, evidenţiate în planul de situaţie din data de 10 noiembrie 2010 şi a menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei civile nr. 1258 din 6 iulie 2010 a Tribunalului Suceava.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cu notificarea din 4 iunie 2001, transmisă către Complexul Muzeal B., C.U. a cerut să fie despăgubită pentru imobilul denumit "H.D.", în care se află amenajat Muzeul E.B., precum şi pentru terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 1975 mp, imobile situate în Municipiul Suceava, strada 6 N., care au fost preluate în mod abuziv de stat, invocând incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Complexul Muzeal B., prin Decizia nr. 34 din 12 aprilie 2005, a respins notificarea menţionată.
În legătură cu entitatea care trebuie să soluţioneze notificarea, se impune a menţiona prevederile pct. 9 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, potrivit cărora "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini". Potrivit pct. 9.1., sintagma "indiferent în posesia cui se află în prezent" are semnificaţia, pe de o parte, că incidenţa legii este stabilită erga omnes, indiferent de calitatea deţinătorului şi, pe de altă parte, are semnificaţia stabilirii momentului în funcţie de care se face calificarea unităţii deţinătoare, respectiv cel care deţinea imobilul la data intrării în vigoare a legii. În cazul în care, după intrarea în vigoare a legii, un imobil notificat potrivit legii a fost transferat în administrarea unei alte entităţi, aceasta din urmă devine entitate deţinătoare învestită cu soluţionarea notificării.
Aşa fiind, unitatea deţinătoare, potrivit Legii nr. 10/2001, abilitată, atât la data depunerii notificării, cât şi în prezent, să soluţioneze notificarea este Complexul Muzeal B., unitate care s-a şi pronunţat prin Decizia nr. 34 din 12 aprilie 2005.
Totodată, este de menţionat că, prin dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, s-a instituit principiul prevalenţei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În consecinţă, entităţile deţinătoare, indiferent de pretenţiile formulate de persoanele îndreptăţite, au obligaţia de a verifica, cu precădere, posibilitatea restituirii în natură a imobilelor şi numai în măsura în care restituirea nu este posibilă, ele pot propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Ca atare, nu poate fi primită susţinerea pârâtului apelant, în sensul prematurităţii cererii deduse judecăţii, argumentată pe neconcordanţa referitoare la tipul de măsuri reparatorii solicitate prin notificare şi, respectiv, prin cererea de chemare în judecată.
Legea nr. 10/2001 este o lege specială, cu caracter reparatoriu pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Ceea ce este specific acestei legi este procedura de restituire care cuprinde o procedură administrativă, prealabilă şi obligatorie, urmată de o procedură judiciară, eventuală şi subsidiară.
În ce priveşte procedura restituirii, art. 22, precum şi art. 21 şi 25 din Legea n. 10/2001, invocate de pârâtul apelant, prevăd condiţiile şi termenele de sesizare a unităţii deţinătoare şi obligaţia acesteia de a răspunde notificării într-un anumit termen.
Legea nr. 247/2005 a adus o serie de modificări şi completări Legii nr. 10/2001, evidenţiate punctual prin Titlul I. Aceste modificări nu se referă însă la dispoziţiile legale din Legea nr. 10/2001 sus menţionate.
Ca atare, singura modalitate legală pe care reclamanta o avea la îndemână pentru a solicita restituirea imobilul în litigiu era contestaţia împotriva Deciziei nr. 34 din 12 aprilie 2005, emisă de Complexul Muzeal B., mai ales în condiţiile în care, prin adresa din 20 aprilie 2010, acesta, în calitatea sa de unitate deţinătoare a imobilului, îi comunica reclamantei că, prin pronunţarea deciziei menţionate (nr. 34 din 12 aprilie 2005), procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001 a fost epuizată.
În ceea ce priveşte identificarea terenului aferent construcţiei, s-a reţinut, din planul de situaţie întocmit la data de 10 noiembrie 2010, precum şi din anexele la Hotărârea nr. 36 din 26 februarie 2010 a Consiliului Judeţean Suceava, că suprafaţa reală a parcelelor funciare nr. x şi y este de 1913 mp teren, şi nu de 1975 mp, cum a reţinut prima instanţă.
Aşa fiind, sub acest aspect, apelul declarat de Complexul Muzeal B. a fost admis, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei tribunalului, în sensul obligării pârâtului la restituirea suprafeţei de 1913 mp teren, sus identificată.
Stabilirea în sarcina reclamantei a obligaţiei de a achita contravaloarea lucrărilor de investiţii nou edificate şi a dotărilor tehnice, a apărut ca o cerere nouă, ce nu a putut fi analizată pentru prima oară în apel, faţă de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că "în apel, nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi…".
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Complexul Muzeal B. Suceava, invocând, în principal, admiterea excepţiei prematurităţii acţiunii şi, în subsidiar, casarea cu trimitere, spre rejudecarea fondului cauzei, la instanţa de apel.
În dezvoltarea criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat următoarele:
Reclamanta C.U. a iniţiat procedura de retrocedare a imobilelor teren şi construcţii, notificând în acest sens, în baza Legii nr. 10/2001, entitatea deţinătoare de la acea vreme, Complexul Muzeal B. Suceava, care, potrivit prevederilor imperative art. 21 alin. (1) din actul normativ menţionat, avea obligaţia de restituire către persoana îndreptăţită.
Entitatea deţinătoare a emis Decizia nr. 34/2005, de respingere a cererii de restituire în natura, soluţie menţinută prin Sentinţa nr. 386 din 19 mai 2005 a Tribunalului Suceava.
A doua notificare depusă de către reclamantă, după adoptarea Legii nr. 1/2000, nu a mai putut fi soluţionată în termen, întrucât Complexul Muzeal B. Suceava pierduse calitatea de unitate deţinătoare şi, deci, litigiul dedus judecăţii nu mai privea Decizia iniţial emisă. Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Suceava, pârâtul a recăpătat calitatea de entitate deţinătoare şi urma să soluţioneze cea de-a doua notificare.
Astfel, o nouă judecată priveşte soluţionarea celei de-a doua notificări, formulată sub auspiciile Legii nr. 247/2005, pentru care nu s-a parcurs procedura administrativă, lege care obligă la restituirea în natură, inclusiv a imobilelor cu destinaţie socio-culturală şi, deci, acţiunea este prematură, recursul impunându-se a fi admis pentru a permite deţinătorului sa dispună, prin decizie motivată, asupra notificării.
În opinia recurentului, admiterea excepţiei prematurităţii ar face de prisos cercetarea fondului şi, în egală măsură, reclamantul intimat nu ar fi prejudiciat, întrucât, oricum, trebuie să menţină afectaţiunea imobilelor pentru o perioada de 3 ani.
Dacă această excepţie nu va fi primită, în lipsa parcurgerii procedurii administrative, soluţia legală, pe fondul cauzei, în opinia recurentului, ar fi aceea de a obliga unitatea deţinătoare a imobilelor, respectiv Complexul Muzeal B., ca, în temeiul art. 21 şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, să emită o decizie de admitere sau respingere a notificării din 22 septembrie 2005, formulată sub auspiciile Legii nr. 247/2005.
Recurentul a apreciat că se impune casarea Deciziei civile nr. 73 din 07 decembrie 2010, deoarece au rămas nesoluţionate solicitările pârâtei-recurente, relative la stabilirea şi recuperarea lucrărilor de investiţii nou edificate şi a dotărilor tehnice, care nu apar ca pretenţii noi, întrucât se găsesc formulate în prevederile Legii nr. 10/2001, art. 10 alin. (5), art. 11 alin. (1), cât şi în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001; sunt reiterate în raportul din 07 octombrie 2005, cu propunere de soluţionare a notificării, aflat la dosarul cauzei; în Decizia nr. 34, de soluţionare a notificării, decizie supusă controlului judecătoresc, la art. 1 lit. a), se face trimitere expresă la faptul că terenul este afectat de investiţii, H.D. este refăcut, împrejmuirile sunt construite integral din nou şi încorporate în sol, deci instanţele de fond nu au cercetat aceste chestiuni de fond, invocate şi susţinute de pârâta-recurentă, şi nu şi-au exercitat rolul activ în soluţionarea cauzei. În acelaşi sens, în întâmpinarea depusă pentru termenul din 3 februarie 2005, la Dosarul Tribunalului Suceava nr. 27/C/2005, s-au invocat aceste pretenţii şi s-au solicitat contravaloarea lor.
Recurentul a criticat şi faptul că suprafaţa pe care a fost obligat să o restituie în natură este aleatorie, nefiind rezultatul unei expertize de specialitate, că instanţa de apel nu a făcut distincţie între construcţiile care au fost doar exploatate şi întreţinute prin conservare şi cele nou construite ori afectate de lucrări de investiţii esenţiale, pentru care, atât în condiţiile Legii nr. 10/2001, cât şi ale Legii nr. 1/2000, proprietarul, în favoarea căruia se reconstituie dreptul, este obligat să plătească contravaloarea. În susţinerea acestei critici, s-a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 20 mai 2008, decizie prin care, constatându-se neconstituţionalitatea art. 31 din Legea nr. 1/2000, se reţine că este neconstituţional şi discriminatoriu transferul gratuit de proprietate a statului către persoane fizice sau juridice private, nefiind îndeplinite condiţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie.
Intimata reclamantă C.U. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Intimatul pârât Consiliul Judeţean Suceava, prin întâmpinarea formulată, a solicitat admiterea recursului declarat de pârâtul Complexul Muzeal B. Suceava, în limitele în care a fost formulat.
Examinând criticile formulate în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, pentru considerentele ce vor succede:
Asupra motivului de recurs, prin care se invocă prematuritatea acţiunii, întrucât nu s-a parcurs procedura administrativă prealabilă, după adoptarea Legii nr. 247/2005, instanţa de recurs reţine că o acţiune este prematură, atunci când dreptul sau interesul invocat nu este născut şi actual, nu şi atunci când nu s-a parcurs o condiţie, prevăzută de lege ca obligatorie, pentru sesizarea instanţei.
În cauză, pretinsa prematuritate invocată de recurent se raportează la neparcurgerea procedurii administrative după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, care a modificat art. 16 din Legea nr. 10/2001, în sensul că: în situaţia imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din prezenta lege, necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate ori social-culturale, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate, cu obligaţia de a-i menţine afectaţiune pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziţiei, pentru cele arătate la pct. 1, 2 şi 4 din anexa nr. 2 lit. a).
Instituind un regim legal mai favorabil în ceea ce priveşte restituirea în natură a imobilelor cu destinaţie socio-culturală, care anterior nu puteau fi restituite în natură, Legea nr. 247/2005 nu reglementează o obligaţie de parcurgere a unei noi proceduri administrative, art. 16 al legii noi având natura unei norme de drept substanţial.
Cum reclamanta C.U. a iniţiat procedura administrativă de restituire a imobilelor teren şi construcţii, notificând, în baza Legii nr. 10/2001, entitatea deţinătoare, Complexul Muzeal B. Suceava, conform art. 21 din actul normativ menţionat, procedură care s-a finalizat prin emiterea Deciziei nr. 34/2005, de respingere a cererii de restituire în natură, împotriva căreia s-a formulat contestaţie în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, cu plenitudine de jurisdicţie, garantată de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, iar, pe parcursul procesului, a intervenit Legea nr. 247/2005, cu modificările deja enunţate, nu i se poate pretinde reclamantei să declanşeze o nouă procedură administrativă pentru realizarea pretenţiilor sale, în temeiul unei noi legi, mai favorabile şi, în consecinţă, nu i se poate opune prematuritatea acţiunii, pe care a exercitat-o cu respectarea cerinţelor legale de la momentul declanşării litigiului.
Asupra criticilor privind nesoluţionarea solicitărilor pârâtului-recurent, relative la stabilirea şi recuperarea lucrărilor de investiţii nou edificate şi a dotărilor tehnice, instanţa de recurs le consideră nefondate, întrucât pârâtul nu a formulat, în faţa primei instanţe, o cerere reconvenţională, prin care să invoce pretenţii proprii faţă de reclamantă şi nici nu a solicitat instituirea unui drept de retenţie până la plata pretinselor despăgubiri.
În acest context, împrejurarea că aceste pretenţii s-ar regăsi în prevederile art. 10 alin. (5), art. 11 alin. (1) ale Legii nr. 10/2001, că sunt reiterate în raportul din 07 octombrie 2005, cu propunere de soluţionare a notificării, sau în Decizia nr. 34 din 12 aprilie 2005, de soluţionare a notificării sau în întâmpinarea depusă pentru termenul din 3 februarie 2005, la Dosarul Tribunalului Suceava nr. 27/C/2005, nu echivalează cu formularea acestor pretenţii, în condiţiile şi termenele prescrise de lege, şi acestea apar ca fiind o cerere nouă, inadmisibilă în calea de atac a apelului şi a recursului, conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 316 C. proc. civ., astfel cum, în mod legal, a statuat şi instanţa de apel.
Argumentul, conform căruia suprafaţa pe care pârâtul a fost obligat să o restituie în natură este aleatorie, nefiind rezultatul unei expertize de specialitate, este contrazis de înscrisurile administrate ca probă în cauză, planul de situaţie întocmit la data de 10 noiembrie 2010 şi anexele la Hotărârea nr. 36 din 26 februarie 2010 a Consiliului Judeţean Suceava, şi antamează o situaţie de fapt, iar nu un aspect de nelegalitate, care să poată fi supus cenzurii instanţei, în actuala structură a recursului, care poate fi exercitat exclusiv pentru motive de nelegalitate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu se circumscriu cazului de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi nici nu există argumente pentru casarea deciziei atacate, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Complexul Muzeal B. Suceava împotriva Deciziei nr. 73 din 07 decembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 274 alin. (1), coroborat cu art. 298 şi art. 316 C. proc. civ., instanţa îl va obliga pe recurentul pârât Complexul Muzeal B. Suceava la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, conform chitanţei din 6 octombrie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Complexul Muzeal B. Suceava împotriva Deciziei nr. 73 din 07 decembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurent la plata către intimata-reclamantă C.U. a sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2011.
Procesat de GGC-AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 7553/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 7548/2011. Civil → |
|---|
