ICCJ. Decizia nr. 7576/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7576/2011
Dosar nr.2797/30/2009
Şedinţa publică din 27 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Timiş, sub nr. 2797/30 din 7 mai 2009, reclamanţii V.D.A.V. şi V.P.R., prin mandatar B.I.I., au chemat în judecată pe pârâţii Primarul municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, prin primar, şi Consiliul local Timişoara, şi au solicitat obligarea pârâtului Primarul municipiului Timişoara să emită dispoziţia de soluţionare a notificării prin care au revendicat imobilul situat în Timişoara, str. P.C.
În motivarea acţiunii, au arătat că Dispoziţia nr. 2673 din 29 decembrie 2004, la care se face referire în adresa din 31 martie 2009, pe care au primit-o la 7 aprilie 2009, nu li s-a comunicat.
Prin Sentinţa civilă nr. 1437 din 4 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2797/30/2009, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de reclamanţii V.D.A.V. şi V.P.R., prin mandatar B.I.I., împotriva pârâţilor Primarul municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, prin primar, şi Consiliul local Timişoara, reţinând că prin notificarea formulată de reclamantul V.D.A.V., înregistrată sub nr. 159 din 12 februarie 2002, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, str. P.C., constând în Fabrica de Ciorapi R.O.C.C.A., înscris în CF nr. x Timişoara.
Prin Dispoziţia nr. 2673 din 29 decembrie 2004, notificarea a fost soluţionată prin respingere, pe considerentul că solicitantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate invocat şi nici a calităţii de persoană îndreptăţită.
Această dispoziţie a fost comunicată reclamantului V.D.A.V. la data de 19 ianuarie 2005, pe adresa Aleea F.C.R., Timişoara, adresa indicată ca domiciliu ales în cuprinsul notificării.
Acţiunea de faţă, formulată la 07 mai 2009, a fost făcută cu depăşirea termenului legal de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001, iar dispoziţia fiind emisă, acţiunea nu are obiect.
Prin Decizia civilă nr. 473/A din 14 decembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamanţii V.D.A.V. şi V.P.R., reţinând, în esenţă, următoarele:
Este adevărat că în sarcina unităţii notificate există obligaţia legală, prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001, de a răspunde la notificare prin dispoziţie/decizie motivată.
În cazul de faţă, însă, notificarea formulată de reclamantul V.D.A.V. pentru restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. x Timişoara a fost soluţionată prin Dispoziţia nr. 2673 din 29 decembrie 2004, ce a fost comunicată reclamantului V.D.A.V. la adresa indicată în notificare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii V.D.A.V. şi V.P.R., criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate, au arătat următoarele:
Prima instanţă nu a soluţionat corect procesul, în sensul că nu a obligat pe pârâţi să-i comunice dispoziţia primarului referitoare la notificarea sa.
Întrucât a indicat un domiciliu ales în cuprinsul notificării dar nu a indicat, în lumina dispoziţiei art. 93 C. proc. civ. şi persoana la care să i se comunice actele, dispoziţia primarului trebuia să i se comunice direct reclamantului cu aviz de primire, ceea ce, în speţă, nu s-a realizat, motiv pentru care nici până în prezent nu a intrat în posesia acesteia.
Din numeroasele acte existente la dosarul administrativ rezultă şi domiciliul reclamantei şi, drept urmare, pârâţii aveau obligaţia legală de a-i comunica direct dispoziţia primarului, ceea ce nu s-a făcut şi deci a fost obligat să introducă acţiunea care formează obiectul acestui dosar.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentului litigiu îl constituie pretenţia reclamanţilor de a se soluţiona notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, din 12 februarie 2002, pentru restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, str. P.C.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, notificarea formulată de V.D.A.V. a fost soluţionată prin Dispoziţia nr. 2673 din 29 decembrie 2004 emisă de Primarul municipiului Timişoara, astfel că, legal, prin sentinţa primei instanţe, păstrată prin Decizia recurată, s-a reţinut că prezenta acţiune nu are obiect.
În ceea ce priveşte critica recurenţilor-reclamanţi, în sensul că dispoziţia de soluţionare a notificării nu i-a fost comunicată personal notificatorului, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 93 din C. proc. civ., acesta şi-a ales numai domiciliul nu şi persoana căreia trebuia să i se facă comunicarea, instanţa constată următoarele:
Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul V.D.A.V. şi-a ales domiciliul la care să i se comunice actele de procedură, inclusiv dispoziţia ce se va da în soluţionarea notificării, iar dispoziţia de soluţionare a notificării a fost comunicată la domiciliul ales, menţionat în cuprinsul notificării.
Or, dacă este vorba de un domiciliu ales, procedura de comunicare trebuie îndeplinită la persoana la al cărei domiciliu s-a făcut alegerea.
Prin urmare, dacă această persoană primeşte citaţia, procedura este legal îndeplinită.
În speţă, comunicarea dispoziţiei s-a făcut la domiciliul ales de reclamant şi a fost primită de persoana la al cărei domiciliu s-a făcut alegerea, astfel că procedura de comunicare a Dispoziţiei nr. 2673 din 29 decembrie 2004 emisă de Primarul municipiului Timişoara este legală.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi V.D.A.V. şi V.P.R..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii V.D.A.V. şi V.P.R. împotriva Deciziei nr. 473/A din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 7575/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 7555/2011. Civil → |
|---|








