ICCJ. Decizia nr. 7722/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7722/2011
Dosar nr.656/46/2008
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2011
Asupra recursurilor constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la 24 iulie 2006, D.C.C. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 şi în contradictoriu cu Primarul municipiului Piteşti, anularea Dispoziţiei nr. 2202/2006 emisă de pârât, cu consecinţa restituirii în natură sau a acordării de despăgubiri băneşti în echivalent, cu privire la imobilele situate în Piteşti, b-dul E., compuse din suprafaţa de teren de 1900 mp.
Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 165 din 17 mai 2007 a admis contestaţia formulată, a anulat Dispoziţia nr. 2202/2006 emisă de Primarul municipiului Piteşti şi a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Piteşti, b-dul E., compus din teren de 1900 mp.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că reclamantul este unicul moştenitor al defuncţilor D.I.C. şi D.E.E. şi persoană îndreptăţită la reconstituire.
A constatat totodată că prin Decizia de expropriere din 8 decembrie 1943 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost expropriată suprafaţa de 396 mp, rămânându-i în proprietate 4390 mp la nivelul anului 1943, suprafaţă care deşi nu a făcut obiectul exproprierii a fost preluată abuziv de stat, fără a primi în schimb nicio despăgubire.
Tribunalul a reţinut că din totalul de 4390 mp i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru 2490 mp, diferenţa de 1900 mp, solicitată prin notificare, fiind respinsă prin dispoziţia atacată, motivat de faptul că reclamantul nu a depus acte de proprietate pentru teren, care se află în proprietatea unor alte persoane.
Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză, instanţa de fond a constatat că terenul în litigiu este în circuitul civil, nu face parte din domeniul public sau privat al acestuia şi nu este afectat de construcţii sau lucrări de utilitate publică, astfel încât poate fi restituit în natură.
Prin Decizia nr. 364/A din 18 octombrie 2007, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Piteşti împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în sensul că a respins contestaţia.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prin prisma dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, deciziunea de expropriere depusă de reclamant nu reprezintă „act doveditor al dreptului de proprietate", în sensul legii, pentru terenul neexpropriat, care nu a făcut obiectul analizei în cauza respectivă.
Totodată, s-a constatat că expertiza efectuată în cauză a evidenţiat că întreaga suprafaţă revendicată este în proprietatea unor persoane fizice, care au dobândit terenurile în anii 1954, 1956 şi 1959, prin cumpărare de la alte persoane fizice şi că este cert că acestea nu au fost preluate abuziv de stat de la autoarea reclamantului, deoarece au aparţinut unor alte persoane.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 3691 din 5 iunie 2008 a admis recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii pronunţate în apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
S-a reţinut că Decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea normelor legale privind citarea recurentului pentru termenul din 18 octombrie 2007, din modalitatea de întocmire a procedurii de citare prin afişare nerezultând locul afişării şi nici dacă destinatarul nu a fost găsit la domiciliu sau a refuzat primirea.
Rejudecând după casare, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 142/A din 15 noiembrie 2010 a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Piteşti împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile legii speciale, pentru terenul în suprafaţă de 1.900 mp. A menţinut în rest sentinţa.
Instanţa de apel a constatat, potrivit raportului de expertiză efectuat, că în evidenţele primare existente la Primăria Piteşti este înregistrată suprafaţa de 1,3112 ha, pe numele autorului B.I., alături de numitul M.G., pe anii 1930 - 1932, în str. M., teren ce se regăseşte pe planul cadastral în perioada respectivă, fiind delimitat în mod exact, conform constatărilor expertului, fără aproximări.
Între anii 1932 - 1943, expertul nu a regăsit documente sau evidenţe cu privire la teren, însă transpunând terenul din deciziunea de expropriere din 8 decembrie 1943, în suprafaţă de 394 mp, proprietatea E.C.D., autoarea contestatorului, a determinat vecinătăţile acesteia, respectiv b-dul E. - la Nord, restul proprietăţii la Sud şi Vest şi str. E.A. la Vest, terenul fiind expropriat pentru cauză de utilitate publică, respectiv construirea B-dului E.
Totodată, prin expertiză s-a relevat şi suprafaţa rămasă neexpropriată de 4390 mp şi s-a constatat că la nivelul anului 1943, pe numele E.C.D., autoarea contestatorului era înregistrată suprafaţa totală de 4784 mp, compusă din suprafaţa expropriată de 394 mp şi cea de 4390 mp rămasă după expropriere.
De asemenea, expertul a determinat faptul că din întreaga suprafaţă de 4390 mp, contestatorul a fost pus în posesie cu suprafaţa de 2490 mp, diferenţa de 1900 mp, fiind suprafaţa pe care acesta a solicitat-o în procedura Legii nr. 10/2001.
Din probatoriul administrat în cauză, curtea de apel a reţinut că motivul de apel referitor la inexistenţa dovezilor contestatorului cu privire la existenţa dreptului de proprietate asupra terenului solicitat la retrocedare în patrimoniul autoarei sale este nefondat.
Din proba cu înscrisuri coroborată cu expertiza tehnică din cauză a rezultat că autoarea contestatorului a avut în proprietate suprafaţa de 4390 mp, rămasă după exproprierea porţiunii de 394 mp în anul 1943, suprafaţă ce a fost redată pe schiţele anexă la raportul de expertiză, dovada existenţei dreptului autoarei pentru cei 4390 mp, fiind independentă de posibilitatea translatării terenului pe alt amplasament decât cel redat de expert.
Făcând aplicaţiunea dispoziţiilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 şi ale art. 22 din legea specială de reparaţie, instanţa de apel a reţinut că în materia ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în privinţa dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca dovada dreptului de proprietate să se facă potrivit dreptului comun, aşa încât sunt admisibile şi alte mijloace de probă, sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate" având un conţinut mai larg decât cel al noţiunii similare corespunzătoare dreptului comun, în spiritul şi finalitatea legii reparatorii.
Cum în speţă s-a făcut dovada cu Decizia de expropriere din anul 1943, evidenţele din registrul suprafeţelor pe anii 1930 - 1932, planurile cadastrale pe aceşti ani, planul cadastral întocmit în anul 1963 (anexa 3 la raportul de expertiză), a rezultat că în accepţiunea legii speciale, terenul s-a aflat în proprietatea autoarei contestatorului, astfel încât susţinerea apelantului în sensul că reclamantul nu a făcut dovada proprietăţii autoarei sale asupra terenului în litigiu este neîntemeiată.
A fost însă găsită întemeiată susţinerea apelantului în sensul că terenul nu poate fi restituit în natură.
Astfel, din raportul de expertiză a rezultat că suprafaţa de 4390 mp, menţionată în deciziunea de expropriere din care face parte şi suprafaţa de 1900 mp solicitată în cauză, se află în proprietatea mai multor persoane fizice şi juridice, fiind identificată pe schiţa anexă nr. 3 cu culoare portocalie şi haşurată pe schiţa anexă de la (...), nefiind posibilă restituirea în natură, astfel încât au fost dispuse măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile legii speciale, pentru această suprafaţă.
Împotriva acestei ultime decizii au declarat recursuri părţile.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., reclamantul D.C.C., a criticat Decizia pronunţată în apel sub aspectul că nu conţine numele părţilor, calitatea în care s-au judecat, respectiv nu au fost indicate numele moştenitorilor persoanei decedate, inclusiv al său, deşi au fost conceptate, iar judecata a continuat cu respectivii succesori.
A doua critică a vizat aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, arătând că deşi în motivarea hotărârii se arată că s-a făcut dovada dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 4784 mp, aceasta nu a fost restituită în natură, motivat de faptul că în prezent este în proprietatea mai multor persoane fizice şi juridice, nereţinându-se nimic legat de situaţia juridică a terenului la 14 februarie 2001.
A precizat că este vorba de o suprafaţă de teren situată în intravilan căreia i se aplică dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi a invocat în susţinere art. 7 şi art. 10 alin. (4) şi (5) din legea specială de reparaţie.
A menţionat că numai în situaţiile de excepţie reglementate de lege nu se dispune restituirea în natură şi că instanţa de apel trebuia să verifice situaţia terenului la data de 14 februarie 2001, raportul de expertiză neputând lămuri acest aspect, fiind necesară o cercetare a înscrisurilor deţinute de cei care ocupă în prezent terenul, simpla detenţie a imobilului de către o terţă persoană neputând să conducă la respingerea cererii de restituire în natură.
A solicitat admiterea recursului şi menţinerea sentinţei tribunalului, instanţă care a constatat că suprafaţa de 1900 mp nu face parte din domeniul public al Municipiului Piteşti şi nu este afectat de construcţii sau lucrări de utilitate publică. A arătat totodată că diferenţa între suprafaţa solicitată şi cea totală deţinută de autoarea sa i-a fost deja restituită.
Pârâtul Primarul municipiului Piteşti a solicitat, prin motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, desfiinţarea în parte a deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea în totalitate a contestaţiei şi menţinerea Dispoziţiei nr. 2202/2006, ca legală.
A arătat că trebuie avut în vedere faptul că instanţa de apel, în urma trimiterii cauzei spre rejudecare, a dispus administrarea probei cu expertiza tehnică pentru identificarea suprafeţei de teren de 1900 mp, ce făcea parte din suprafaţa de 4390 mp, în raport de Decizia de expropriere nr. X/1943 a Curţii de Apel Bucureşti, precum şi de contractele de vânzare-cumpărare nr. X/1954, nr. Y/1956 şi nr. Z/1959.
A precizat astfel că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere faptul că din parcela nr. 4, proprietatea autoarei reclamantului s-a expropriat suprafaţa de 396 mp, rămânând neexpropriată suprafaţa de 4390 mp, precum şi faptul că reclamantul nu a depus niciun act de proprietate şi niciun înscris privitor la preluarea terenului ce face obiectul litigiului.
Mai mult decât atât, a arătat că din documentele deţinute de instituţie rezultă că terenul face parte din proprietatea evidenţiată în planurile cadastrale şi registrele cadastrale din anii 1930 - 1932 în str. M. (în prezent str. E.A.), astfel cum sunt descrise în anexele nr. 1 şi 2.
A considerat că este corectă respingerea cererii de restituire în natură a terenului în condiţiile în care, în prezent, acesta este ocupat de mai multe proprietăţi particulare, însă nu se justifică acordarea măsurilor reparatorii având în vedere că nu au fost găsite acte de preluare a imobilului în proprietatea statului, în atare situaţie existând posibilitatea ca terenul în litigiu să fie înstrăinat de autoarea reclamantului după anul 1943 altor persoane fizice sau juridice.
A solicitat totodată a se observa că reclamantul nu a cerut niciodată despăgubiri în condiţiile legii speciale, instanţa acordând în mod greşit ceea ce nu s-a cerut.
Recursurile sunt fondate, urmând a fi admise în considerarea argumentelor ce succed.
Astfel, criticile reclamantului, încadrabile în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., sunt cele referitoare la greşita aplicare, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care nu a fost pe deplin lămurită situaţia de fapt.
Pârâtul, în schimb, a formulat critici privind neincidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 asupra terenului în litigiu, aspect în susţinerea căruia a invocat existenţa a trei contracte de vânzare-cumpărare: nr. X/1954, nr. Y/1956 şi nr. Z/1959, prin care imobilul a trecut din proprietatea autorilor reclamantului în proprietatea altor persoane fizice.
Ambele critici formulate de părţi, vizând neclarificarea situaţiei de fapt care să determine o corectă stabilire a regimului juridic al terenului în litigiu şi, pe cale de consecinţă, a temeiurilor de drept incidente, vor fi analizate împreună.
În primul rând, se constată că potrivit raportului de expertiză întocmit urmare a rejudecării după casare de către instanţa de apel, în anii 1930 - 1932, în str. M., în registrul de evidenţă a suprafeţelor, apare înregistrat B.I., alături de M.G., cu o suprafaţă totală de 1.3112 ha.
De asemenea, în deciziunea de expropriere din 8 decembrie 1943 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a, la persoanele expropriate apar menţionate alte persoane decât cele indicate de reclamant ca autori ai săi, iar referitor la parcela 4 în suprafaţă de 394 mp, ca proprietar aparent figurează E.C.P.D.
În continuare, este necesar a se clarifica împrejurarea dacă terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care reclamantul a urmat, pentru reconstituirea dreptului său de proprietate, procedura reglementată de Legea nr. 18/1991, reconstituindu-se proprietatea pentru diferenţă, după cum rezultă şi din cuprinsul notificării formulate, prin aplicarea unui coeficient de corecţie.
Sub acest aspect se reţine că Legea nr. 10/2001 nu are un caracter de complinire a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, ceea ce presupune că pentru terenurile agricole nereconstituite în totalitate nu se poate apela la dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Or, în speţă, s-a aplicat un coeficient de corecţie, astfel încât reclamantului i s-a aprobat în baza art. 37 din Legea nr. 18/1991, conform Hotărârii nr. 68/1991 a Comisiei judeţene Argeş, reconstituirea dreptului de proprietate pentru 2490 mp teren din rezerva primăriei, faţă de suprafaţa de 4430 mp revendicată, întrucât din cauza deficitului de teren existent, în conformitate cu art. 19 din lege s-a aplicat o reducere de 50% în toate cazurile în care suprafaţa revendicată depăşeşte 2000 mp (potrivit Referatului întocmit de Primăria municipiului Piteşti şi adresei din 31 august 1992, aflate la dosarul tribunalului), nestabilindu-se deci că terenul intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Se reţine totodată că nu a fost lămurită situaţia nici sub aspectul datei exproprierii, cea care a avut loc în anul 1943 prin Decizia nr. X neintrând în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, act normativ care priveşte imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Astfel, deciziunea de expropriere din 8 decembrie 1943, prin care s-a expropriat parcela nr. 4 în suprafaţă de 394 mp, proprietatea aparentă a E.C.P.D. este anterioară perioadei reglementate de legea specială de reparaţie.
În ceea ce priveşte criticile reclamantului referitoare la faptul că în dispozitivul deciziei atacate nu au fost menţionaţi succesorii părţii decedate, nu pot fi primite, acestea putând face, eventual, obiectul unei cereri de îndreptare a erorii materiale, cu atât mai mult cu cât, deşi s-a omis într-adevăr menţionarea ca atare a respectivelor părţi în dispozitivul deciziei atacate, respectiva hotărâre a fost pronunţată în contradictoriu cu moştenitorii reclamantului, care au fost citaţi şi cărora li s-a comunicat Decizia.
Pentru aceste considerente, pentru clarificarea tuturor aspectelor şi în vederea stabilirii corecte a regimului juridic aplicabil terenului în litigiu, se vor admite ambele recursuri, se va casa Decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, urmând a se analiza, sub formă de apărări, şi celelalte motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul D.C.C. şi de pârâtul Primarul municipiului Piteşti împotriva Deciziei nr. 142/A din 15 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 7724/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7721/2011. Civil → |
|---|
