ICCJ. Decizia nr. 7726/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7726/2011
Dosar nr.3325/2/2010
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2011
Asupra recursului constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 28 martie 2008, D.G. şi D.M.Ş. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 şi în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primar general, să se anuleze în parte Dispoziţia nr. 9473 din 7 februarie 2008 emisă de pârât, să se constate că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea de măsuri reparatorii pentru întregul imobil situat în Bucureşti, în parte în natură, în parte prin echivalent şi să se dispună restituirea în natură a terenului liber aparţinând imobilului menţionat.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Sentinţa nr. 1365 din 25 septembrie 2008 a admis contestaţia şi a anulat în parte Dispoziţia nr. 9473 din 7 februarie 2008 emisă de Primarul general al municipiului Bucureşti. A constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea de măsuri reparatorii pentru întregul imobil situat în Bucureşti. A dispus restituirea în natură a terenului liber în suprafaţă de 389 mp, aşa cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică judiciară nr. 5989 din 18 iunie 2008 întocmit de expert B.C., pe care l-a omologat. A menţinut celelalte dispoziţii ale Dispoziţiei nr. 9473 din 7 februarie 2008 emisă de Primarul general al municipiului Bucureşti, în ceea ce priveşte dreptul contestatorilor D.G. şi D.M.Ş. la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, care urmează a fi calculate, pentru terenul ocupat în suprafaţă de 581 mp, aşa cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică judiciară nr. 5989 din 18 iunie 2008 întocmit de expert B.C. şi pentru construcţia demolată în suprafaţă de 220 mp. S-a luat act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin dispoziţia atacată s-a reţinut imposibilitatea restituirii integrale în natură, întrucât terenul în suprafaţă de 1000 mp este afectat de elemente de sistematizare (carosabil, construcţie tip A, trotuar pietonal, alee acces bloc, spaţiu verde, parc amenajat şi teren neamenajat afectat de reţele edilitare subterane), motiv pentru care s-a dispus acordarea notificatorilor de măsuri reparatorii prin echivalent pentru câte o cotă de 9/21 din imobilul situat în Bucureşti, format în totalitatea sa din teren în suprafaţă de 1000 mp şi construcţia demolată în suprafaţă de 220 mp.
Prioritar, tribunalul a reţinut că nu a fost contestat faptul că notificatorii îndeplinesc condiţiile impuse de Legea nr. 10/2001 pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ, respectiv dovedirea dreptului de proprietate al autorului acestora asupra imobilului la data preluării, caracterul abuziv al preluării şi dovada calităţii de moştenitori, aspecte ce au fost analizate prin dispoziţia contestată.
În ceea ce priveşte dreptul contestatorilor la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru întregul imobil şi nu pentru o cotă de 9/21 din acesta, în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (4) din lege, tribunalul a apreciat că înscrisurile depuse coroborate cu prevederile art. 24 din legea specială de reparaţie constituie acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către autoarea reclamanţilor, numita T.P., la data preluării abuzive.
Tribunalul a constatat, din examinarea actelor de stare civilă depuse la dosar coroborate cu menţiunile din procesul-verbal din 3 noiembrie 1949 pentru stabilirea impozitului succesoral asupra averii rămase de pe urma defunctei S.P.T., că la data preluării abuzive nu exista o stare de coproprietate, pentru a fi aplicate dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În cazul de faţă, notificările au fost formulate numai de o parte dintre moştenitori exclusiv asupra imobilului preluat abuziv, situaţie în care tribunalul a constatat că se aplică prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, aşa cum au fost explicitate prin Normele metodologice de aplicare, aprobate prin HG nr. 250/2007.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că cei doi reclamanţi notificatori sunt îndreptăţiţi la stabilirea măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru întregul imobil în litigiu şi nu pentru cotele stabilite prin dispoziţia contestată.
În ceea ce priveşte dreptul reclamanţilor, consacrat în baza art. 1 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la restituirea în natură a terenului liber, aşa cum a fost identificat prin expertiza topografică dispusă în cauză, instanţa a constatat că reţinerile din dispoziţia contestată, potrivit cărora întregul teren este afectat de elemente de sistematizare, iar terenul neamenajat este afectat de reţele edilitare subterane, sunt contrazise de probele administrate.
Astfel, prin raportul de expertiză topografică judiciară nr. 5989 din 18 iunie 2008, s-a stabilit că terenul ce poate fi restituit în natură este traversat de un traseu electric subteran, care poate fi deviat în afara terenului "deoarece este vorba de cabluri electrice şi nu de construcţii gen tuburi de canalizare sau gaze".
Tribunalul a arătat că, deşi prin notificările formulate, reclamanţii au solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în cadrul procedurii administrative a fost administrată - la solicitarea acestora - o expertiză tehnică topografică pentru delimitarea suprafeţelor ce pot fi retrocedate în natură, care a şi stabilit, de altfel, o atare suprafaţă.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză, precum şi probele administrate în cauză şi făcând aplicarea principiului prevalenţei restituirii în natură, instanţa a dispus restituirea în natură a terenului liber în suprafaţă de 389 mp, iar pentru restul terenului, din cei 1000 mp, cu privire la care prin dispoziţia atacată s-a constatat îndreptăţirea reclamanţilor la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, tribunalul a menţinut dispoziţia, atât pentru suprafaţa de 581 mp, afectată de elemente de sistematizare, cât şi pentru construcţia demolată în suprafaţă de 220 mp.
Prin Decizia nr. 385 din 9 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în majoritate, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva sentinţei tribunalului.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, ca fiind corectă soluţia tribunalului potrivit căreia de cotele moştenitorilor foştilor proprietari la data naţionalizării, care nu au depus notificări, profită cei care au formulat notificare, în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
S-a constatat totodată că terenul de 389 mp nu poate fi considerat ca intrând sub incidenţa excepţiilor de restituire în natură, potrivit Legii nr. 10/2001, întrucât simpla asfaltare a acestuia şi folosirea sa ca parcare de locatarii blocurilor vecine nu echivalează cu existenţa unei construcţii sau amenajări în sensul legii.
În ceea ce priveşte faptul că terenul este traversat de un cablu electric, curtea de apel a constatat că nici acest aspect nu reprezintă un impediment la restituirea în natură, existenţa acestuia impunând proprietarului limite în a construi şi obligaţii de a permite accesul pentru intervenţii.
S-a reţinut totodată că apelantul-pârât - căruia îi revenea sarcina probei - nu a făcut dovada că amenajarea parcării şi instalarea cablului s-au făcut autorizat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 453 din 28 ianuarie 2010 a admis recursul declarat de pârât împotriva deciziei, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Examinând criticile formulate, Înalta Curte a constatat că în mod corect în speţă s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, în aplicarea legii speciale de reparaţie neoperând regula unanimităţii în cazul indiviziunii indiferent de izvorul acesteia.
S-a constatat totodată că s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 389 mp teren, deşi din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă necontestat că terenul este afectat de un traseu electric subteran.
De asemenea, instanţa supremă a reţinut că expertizele efectuate în cauză sunt contradictorii şi cu privire la suprafaţa de teren ce urmează a fi restituită în natură, motiv pentru care este necesar a se stabili cu exactitate şi a se evidenţia dacă respectiva suprafaţă este utilă pentru normala folosinţă a blocului.
S-a arătat că lămurirea acestor aspecte este esenţială pentru corecta soluţionare a cauzei, în contextul art. 10 alin. (3) coroborat cu art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece trebuie a se face distincţia cuvenită între "teren liber" şi "teren liber ce poate fi restituit în natură", fiind de principiu că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectaţiunii sale.
Rejudecând după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 760A din 14 decembrie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva sentinţei tribunalului.
Curtea a constatat că primul motiv de apel ce s-a constituit şi în motiv de recurs a fost soluţionat irevocabil prin Decizia instanţei de recurs.
De altfel, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că reclamanţii au calitatea de moştenitori, sunt persoane îndreptăţite la restituire şi beneficiază de dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 modificată, conform cu care, de cotele moştenitorilor care nu au formulat notificare, vor profita reclamanţii care au depus notificare în termen.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, pentru înlăturarea neconcordanţelor dintre cele două expertize efectuate în cauză, instanţa a dispus efectuarea unei noi expertize topometrice.
Din cuprinsul raportului de expertiză astfel întocmit, a rezultat că suprafaţa imobilului din Bucureşti, ce a aparţinut în proprietate autorilor reclamanţilor, are o întindere de 954 mp, din care suprafaţa de 559 mp este ocupată de domeniu public, iar suprafaţa de 395 mp teren, identificată prin punctele 3, 4, 5, 6, 7, 8 este teren liber, neafectat de elemente de sistematizare şi care nu serveşte normalei folosinţe a blocului situat pe suprafaţa de 559 mp teren.
Concluzia acestui raport de expertiză, asupra căruia apelantul nu a formulat obiecţiuni, deşi i s-a comunicat o copie a acestuia, se află în concordanţă cu celelalte două rapoarte de expertiză întocmite în cauză.
Examinând schiţa anexă la raportul de expertiză, curtea a constatat că suprafaţa de 395 mp teren, delimitată prin punctele de contur 3, 4, 5, 6, 7, 8 are amplasată pe ea trei parcări şi două zone verzi între acestea. S-a reţinut însă că apelantul nu a dovedit că aceste parcări sunt special amenajate şi au fost edificate în baza unor autorizaţii de construcţii. De asemenea, expertiza nu a reliefat existenţa unei conducte electrice subterane şi nici faptul afectaţiunii aceluiaşi teren pentru normala folosinţă a blocului nr. 306.
Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
De asemenea, potrivit art. 10 alin. (2) al aceleiaşi legi, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţiile preluate în mod abuziv, s-au edificat noi construcţii autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Din examinarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin HG nr. 250/2007, s-a constatat că în aplicarea art. 10 din lege, se impune verificarea destinaţiei actuale a terenului solicitat şi a suprafeţei acestuia, pentru a nu afecta căile de acces, existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare, etc.
Textul legal sus citat face trimitere astfel, la identificarea unor căi de acces către construcţiile noi edificate şi a eventualelor cabluri de electricitate de mare calibru.
Din examinarea schiţei menţionate, curtea a reţinut că într-adevăr, aşa cum şi experţii au constatat, prin restituirea în natură a suprafeţei de teren acordate prin sentinţă, nu au fost afectate căile de acces către blocul nr. ... construit pe terenul alăturat, imposibil de restituit în natură.
A constatat că parcările şi cele două zone verzi dintre parcări nu pot fi considerate ca servind unei afectaţiuni publice şi nici nu s-a dovedit a fi autorizate.
Apelantul nu a dovedit, de asemenea, că, şi în condiţiile existenţei unei conducte de electricitate, aceasta ar fi de mare calibru, aşa încât nu ar putea fi deviată.
Ca urmare, curtea de apel a constatat că în mod just prima instanţă, dând eficienţă principiului restituirii în natură, instituit prin art. 1 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 10/2001, a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 398 mp teren, menţinând dreptul la măsuri reparatorii pentru diferenţa de teren imposibil de restituit în natură şi construcţia demolată.
În lipsa apelului declarat de către reclamanţi, chiar dacă experţii au concluzionat că o suprafaţă mai mare de teren poate fi restituită în natură, decât cea acordată de prima instanţă, neputând îngreuna situaţia părţii în propria cale de atac, curtea de apel nu a putut decât să constate netemeinicia apelului pârâtului.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general, solicitând admiterea acestuia şi modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
A arătat că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate şi a calităţii de persoană îndreptăţită pentru întreaga suprafaţă de teren ci doar pentru cota de 9/21, astfel cum s-a reţinut prin dispoziţia atacată.
În ceea ce priveşte restituirea în natură a suprafeţei de 398 mp, pârâtul a arătat faptul că şi aceasta este afectată de elemente de sistematizare, fiind amenajate trei parcări, iar parţial constituind spaţiu verde.
A precizat astfel că terenul este afectat şi serveşte normalei folosinţe a blocului situat pe suprafaţa de 559 mp.
Recursul declarat de pârât este fondat, sub aspectul criticilor ce vizează restituirea în natură a suprafeţei de 398 mp, urmând a fi admis în considerarea argumentelor ce succed.
Motivele de recurs privitoare la faptul că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate şi a calităţii de persoană îndreptăţită pentru întreaga suprafaţă de teren ci doar pentru cota de 9/21 au fost soluţionate irevocabil, după cum a reţinut şi instanţa de apel, prin Decizia Înaltei Curţi nr. 453/2010.
Referitor la suprafaţa în litigiu de 398 mp, se reţine că prin Decizia de casare a Înaltei Curţi nr. 453/2010, obligatorie pentru instanţa de trimitere, s-a constatat că s-a dispus restituirea în natură a respectivului teren deşi, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză (aflat în dosarul nr. 12396/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă), a rezultat necontestat că acesta este afectat de un traseu electric subteran.
Nesocotindu-se îndrumările deciziei de casare, contrar dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, la rejudecarea apelului, prin noua expertiză efectuată în cauză, s-a omis a se analiza şi aspectul privind traseul reţelei electrice, acesta neregăsindu-se printre obiectivele expertizei.
Se constată că situaţia de fapt stabilită prin probele administrate în cauză, necontestată, determină aplicarea unui alt temei juridic, instanţa de apel aplicând greşit legea, motiv de recurs ce se circumscrie celui prevăzut la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Astfel, potrivit schiţei anexă la raportul de expertiză întocmit urmare rejudecării apelului (dosarul nr. 3325/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă), suprafaţa în litigiu, delimitată prin punctele de contur 3, 4, 5, 6, 7, 8, are amplasată pe ea trei parcări, o zonă verde, precum şi o alee acces parcare.
Prin urmare, contrar opiniei expertului, opinie care nu leagă instanţa de judecată, conform căreia suprafaţa poate fi restituită nefiind utilă pentru normala folosinţă a blocului, terenul în litigiu este ocupat, fiind de utilitate publică.
Se reţin în acest context ca incidente speţei prevederile cuprinse în Legea nr. 10/2001, potrivit cărora restituirea în natură se dispune pentru terenul liber, iar pentru terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Prin rapoartele de expertiză întocmite în cauză s-a constatat, situaţie de fapt necontestată, după cum s-a arătat mai sus, că terenul în litigiu are amplasate parcări, zone verzi şi alee acces.
Se reţine astfel că terenul în litigiu face parte structural din perimetrul unui ansamblu de locuinţe şi serveşte unei utilităţi publice în sensul avut în vedere de dispoziţiile legale în vigoare, deservind nevoilor comunităţii, ceea ce face imposibilă restituirea sa în natură.
Este adevărat că Legea nr. 10/2001, republicată, consacră principiul prevalenţei restituirii în natură, dar în acelaşi timp reglementează şi excepţiile de la acesta, una din excepţii fiind cea prevăzută de art. 11 alin. (3) şi care se referă la terenurile afectate de amenajări de utilitate publică ale localităţilor, cum este cazul în speţă.
În consecinţă, terenul în suprafaţă de 398 mp nu poate fi restituit în natură, reclamanţii fiind îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru aceste considerente, se va admite recursul pârâtului şi se va modica Decizia atacată, în sensul că se va admite apelul Municipiului Bucureşti prin Primar general împotriva sentinţei tribunalului, care va fi schimbată în parte, prin constatarea dreptului reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru terenul în suprafaţă de 389 mp, păstrându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva Deciziei nr. 760A din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică Decizia în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva Sentinţei nr. 1365 din 25 septembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o schimbă în parte, respectiv:
Constată dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru terenul în suprafaţă de 389 mp.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 7725/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7724/2011. Civil → |
|---|
