ICCJ. Decizia nr. 7740/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7740/2011
Dosar nr.4022/101/2010
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2011
Asupra recursului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 11 mai 2010 pe rolul Tribunalului Mehedinţi, reclamantul C.S. a chemat în judecată Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 250.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a deportării împreună cu părinţii săi C.N. şi C.E. în comuna Movila Gâldăului, judeţul Călăraşi, în perioada 18 iunie 1951 - 12 februarie 1956.
Prin Sentinţa civilă nr. 370 din 29 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 50.000 euro, reprezentând daune morale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi. Reclamantul a motivat apelul arătând că se impunea acordarea unei sume mai mari ca despăgubire pentru prejudiciu moral produs prin măsura administrativă a deportării şi stabilirii domiciliului obligatoriu pentru familia sa. Pârâtul a susţinut în motivarea apelului că daunele morale sunt neîntemeiate şi nedovedite, iar în subsidiar, că suma acordată este nejustificat de mare, faţă de perioada de timp scursă de la data deportării.
Prin Decizia nr. 475 din 14 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul reclamantului, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentinţa apelată şi a respins acţiunea.
În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15.11.2010, iar în raport de prevederile art. 31 alin. (1) din Legea 47/1992 şi art. 147 din Constituţie, Decizia instanţei de contencios constituţional este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti şi are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect şi asupra cauzelor aflate în curs de soluţionare.
Instanţa a înlăturat susţinerea reclamantului, în sensul că efectele acestei decizii nu se răsfrâng asupra cauzelor în curs de judecată, reţinând că, similar modificării legii sau abrogării ei, declararea neconstituţionalităţii se supune principiului aplicării imediate a legii civile, iar o cauză care nu a fost definitiv judecată este supusă legii în vigoare la data soluţionării.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul C.S..
În motivarea recursului se arată că prima instanţă a reţinut în mod corect calitatea sa de persoană îndreptăţită la acordarea de daune morale. Acţiunea formulată pune în discuţie lezarea unor drepturi subiective fundamentale urmărind o reparaţie a prejudiciilor cauzate în perioada comunistă, fiind certă existenţa unui interes moral, legitim şi juridiceşte proteguit.
Recurentul consideră că în mod greşit instanţa de apel a respins acţiunea, în condiţiile în care, la data pronunţării deciziei din apel, termenul de 45 de zile de la data publicării în M. Of. a deciziei de neconstituţionalitate încă nu se epuizase, situaţie în care s-ar fi impus suspendarea judecăţii, până la intervenţia puterii legiuitoarea şi punerea de acord a prevederilor legale cu dispoziţiile Constituţiei.
Examinând Decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, care se poate încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Problema de drept care se pune în speţă este dacă textul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
În consecinţă, se constată nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, hotărârea din apel fiind pronunţată în baza unei dispoziţii legale declarată neconstituţională printr-o decizie a instanţei de contencios constituţional, publicată anterior soluţionării definitive a litigiului.
Susţinerea recurentului privind obligaţia instanţei de apel de a suspenda judecata până la intervenţia Parlamentului şi eventuala revizuire a textului supus controlului de constituţionalitate, nu poate fi primită, măsura suspendării judecăţii în situaţia vizată de recurent neavând temei legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.S. împotriva Deciziei nr. 475 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 7741/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 7737/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
