ICCJ. Decizia nr. 7737/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7737/2011
Dosar nr.1725/3/2010
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2011
Asupra recursurilor constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 19 ianuarie 2010, G. - Bârlad (S.) R. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că defunctului său tată, S.G. i-a fost încălcat dreptul la integritate fizică şi psihică, prin tratamente inumane şi degradante, precum şi prin tortura la care a fost supus în perioadele detenţiei: 5 mai 1947 - 30 august 1947 la Craiova şi Aiud şi 15 august 1949 - 15 august 1954 la Galaţi, Jilava şi Aiud, detenţie la care a fost condamnat de Tribunalul Galaţi. A solicitat totodată ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor să se ia în considerare nu numai perioada de detenţie ci şi faptul că ulterior nu a mai fost primit în nicio unitate lucrativă.
În şedinţa publică din 5 martie 2010, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că despăgubirile solicitate sunt în cuantum de 500.000 euro, conform celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 389 din 19 martie 2010 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. A obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 250.000 euro, echivalent în lei la data plăţii, la cursul BNR, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit prin condamnare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin sentinţa pronunţată la data de 12 aprilie 1951 de Tribunalul Militar Galaţi, S.G. a fost condamnat, în temeiul dispoziţiilor art. 208 C. pen., la 5 ani detenţiune simplă pentru delictul de comitere de acte preparatorii la surparea ordinii constituţionale a Republicii Populare Române.
Din cuprinsul fişei personale a numitului S.G. s-a reţinut că în luna mai a anului 1947, acesta a fost arestat pentru deţinerea de material interzis şi internat în lagărele de la Aiud şi Craiova, fiind eliberat în octombrie 1947.
După această dată, ca urmare a condamnării suferite în anul 1951, în baza hotărârii pronunţate de Tribunalul Militar Galaţi, a fost din nou arestat şi eliberat în anul 1954.
Prevalându-se de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, prima instanţă a constatat că aceasta constituie condamnare cu caracter politic, de drept, în sensul prevederilor legii.
În raport de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, tribunalul, având în vedere că reclamanta este fiica defunctului S. G., descendent de gradul I, astfel cum rezultă din cuprinsul actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei, a constatat că este îndreptăţită la repararea prejudiciului moral suferit de autorul său ca urmare a condamnării cu caracter politic la care a fost supus.
În determinarea cuantumului despăgubirilor morale, tribunalul a avut în vedere împrejurarea că legea nu stabileşte pentru aceste daune niciun cuantum minim sau maxim şi nici criterii unitare şi general aplicabile pentru determinarea acestuia, în aceste condiţii, revenind instanţei rolul de a aprecia în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei care este cuantumul acestor despăgubiri.
Astfel, în cauza dedusă judecăţii, tribunalul a reţinut pe de o parte, faptul că recunoaşterea expresă prin lege a caracterului politic al condamnării suferite de tatăl reclamantei reprezintă în sine o reparaţie a acestui prejudiciu, însă nu una suficientă pentru suferinţa morală a autorului reclamantei, întrucât atingerea adusă drepturilor fundamentale ale acestuia la libertate şi la viaţă, este atât de gravă încât nu poate fi considerată suficientă simpla recunoaştere a caracterului politic al condamnării.
Aşa fiind, în determinarea cuantumului despăgubirii, tribunalul a apreciat că orice arestare şi inculpare pe nedrept produce celor în cauză, suferinţe pe plan moral, social şi profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea şi onoarea, libertatea individuală, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege şi că, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei despăgubiri materiale, însă la stabilirea cuantumului acestei compensaţii a fost avută în vedere în concret viata celui în cauză, împrejurarea că, în comunitatea din care făcea parte, i-a fost afectată reputaţia, iar prin condamnarea sa abuzivă, a fost supus la suferinţe fizice şi psihice, i s-a ştirbit onoarea, demnitatea şi i s-a îngrădit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege, fiind lipsit de posibilitatea de a-şi continua activităţile anterioare şi de a obţine venituri corespunzătoare.
În această privinţă, în cauza dedusă judecăţii, tribunalul a constatat că autorul reclamantei a participat la luptele din primul război mondial fiind invalid de război, a fost ales deputat din partea Partidului Naţional Ţărănesc, cu ocazia alegerilor desfăşurate în anul 1932, îndeplinind şi funcţia de prefect al judeţului Covurlui. S-a mai reţinut că anterior condamnării sale a practicat avocatura, fiind membru al Baroului Galaţi, din care a fost exclus în anul 1948, ca urmare a activităţilor politice pe care le desfăşura. Totodată, a fost avută în vedere şi perioada ulterioară executării pedepsei, în care autorul reclamantei a fost supus practic unui regim de exterminare, în sensul că a fost lipsit de mijloacele materiale necesare traiului zilnic, în condiţiile în care i-a fost suprimată pensia de care beneficia ca veteran şi invalid de război ca urmare a participării la luptele din primul război mondial, singurele surse de venit fiind cele obţinute de soţia sa din activitatea de croitorie. Pe de altă parte, tribunalul a reţinut, potrivit notelor de supraveghere ale lui S. G.("obiectiv S."), întocmite în anii 60, că acesta a fost urmărit permanent de autorităţi, fiind supus în continuare unui regim de teroare.
Aşa fiind, faţă de cele expuse, tribunalul a apreciat că prin condamnarea cu caracter politic suferită de autorul reclamantei s-a cauzat persoanei vătămate un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecinţele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile şi încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinţa inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care influenţează relaţiile sociale - onoare, reputaţie - precum şi cele care se situează în domeniul afectiv al vieţii umane - relaţiile cu prietenii, apropiaţii, vătămări care îşi găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.
De asemenea, tribunalul a apreciat că lipsirea de libertate a avut repercusiuni şi în planul vieţii private şi profesionale a persoanei condamnate din motive politice, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate, datorită condiţiilor istorice anterioare anului 1989, viaţa familială, imaginea, inclusiv sursele de venit.
Faţă de aceste considerente, reţinând că acţiunea reclamantei de acordare a daunelor morale este întemeiată şi ţinând seama la stabilirea întinderii acestora de consecinţele negative suferite, pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către victimă, tribunalul a apreciat cuantumul sumei solicitate numai parţial justificat, suma de 250.000 euro, echivalent în lei la data plăţii, constituind o reparaţie suficientă şi echitabilă, astfel că a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârât la plata acestei sume, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prin Decizia nr. 622 A din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu reclamanta, împotriva sentinţei tribunalului. A schimbat în parte sentinţa, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor la care a fost obligat pârâtul la suma de 40.000 euro, în echivalent lei la data plăţii.
Instanţa de apel a constatat că motivul de apel formulat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice privind calitatea procesuală activă a moştenitorilor persoanelor care au suferit condamnare politică de a solicita despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009 este neîntemeiat, în raport de art. 5 alin. (1).
Astfel, s-a reţinut că este cert că legiuitorul a avut în vedere posibilitatea ca persoana condamnată să nu mai fie în viaţă la data adoptării legii, dat fiind perioada mare de timp scursă din anul 1945 până în 2009, astfel încât a menţionat în mod expres şi soţul supravieţuitor şi descendenţii până la gradul II ai persoanei condamnate, ca beneficiari ai acestei legi.
A fost găsit însă întemeiat motivul de apel, comun ambilor apelanţi, privind cuantumul daunelor morale.
S-a constatat că este de netăgăduit că orice arestare şi inculpare pe nedrept produce celor în cauză, suferinţe pe plan moral, social şi profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea şi onoarea, libertatea individuală, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege şi că, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensaţii materiale.
Într-adevăr, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, prin condamnarea suferită pe nedrept s-a produs o vătămare gravă asupra întregii vieţi a reclamantului, dar la stabilirea cuantumului daunelor, instanţa trebuie să aibă în vedere ca acestea că nu se transforme într-o îmbogăţire fără justă cauză.
În acest sens, relativ la daunele morale, sub aspectul cuantumului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudenţă constantă, statuând în echitate şi în raport de circumstanţele cauzei şi adoptând o poziţie moderată prin sumele rezonabile acordate (a se vedea hotărârea din 5 octombrie 2005 pronunţată în cauza Barbu Anghelescu împotriva României, hotărârea din 12 octombrie 2004 pronunţată în cauza Bursuc împotriva României, Hotărârea din 24 mai 2007 pronunţată în cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, hotărârea din 3 iunie 2003 pronunţată în cauza Pantea împotriva României, precum şi cea pronunţată în cauza Canciovici împotriva României).
La cuantificarea prejudiciului suferit, curtea de apel a avut în vedere şi valoarea despăgubirilor nepatrimoniale acordate de Înalta Curte, instanţă care a adoptat o poziţie moderată prin sumele rezonabile acordate.
Ca atare, curtea a apreciat că pentru cei cinci ani de detenţie suma de 40.000 euro este echitabilă.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., a admis apelurile, a schimbat în parte sentinţa în sensul reducerii la această sumă - plătibilă în lei - a cuantumului daunelor la care urmează să fie obligat pârâtul, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva acestei ultime decizii au declarat recursuri pârâtul şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti a solicitat, prin motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar, reducerea cuantumului daunelor morale.
A invocat prevederile Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, prin care a fost declarat neconstituţional art. 5 din Legea nr. 221/2009, considerând astfel că trimiterile la respectivele norme au rămas fără obiect.
A înţeles a se prevala şi de practica curţilor de apel, menţionând o serie de decizii pronunţate în 17 şi 18 noiembrie 2010, prin care s-au admis apelurile Statului Român, motivat de faptul că art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituţional.
A concluzionat că dispoziţia legală declarată neconstituţională nu se mai poate aplica, în prezent nemaiexistând un temei juridic pentru acordarea daunelor morale ca măsuri reparatorii.
A criticat soluţia pronunţată în apel şi sub aspectul soluţionării aspectului privind calitatea procesuală activă a moştenitorilor persoanei condamnate de a solicita despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009, considerând că dreptul la repararea unui prejudiciu moral este un drept de natură exclusiv personală, ce nu se poate transmite prin moştenire, moştenitorii putând doar continua acţiunea introdusă de autorul lor.
A arătat astfel, că intenţia legiuitorului a fost în sensul că dreptul soţului sau al descendenţilor de a obţine despăgubiri apare doar în condiţiile în care decesul celui condamnat a intervenit după data intrării în vigoare a legii.
În subsidiar, a solicitat a se observa că suma acordată este exagerat de mare, instanţa de apel neavând în vedere faptul că raţiunea dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 221/2009 constă în primul rând în dezdăunarea celor nevinovaţi, iar în al doilea rând realizând o funcţie preventivă.
Ţinându-se seama de echivalentul real al consecinţelor negative la care s-a făcut referire şi al suferinţelor suportate de autorul reclamantei, a solicitat a se cenzura cuantumul daunelor morale, prin aprecierea corectă a probelor şi nu prin întemeierea doar pe prezumţii.
Un alt aspect pe care pârâtul a solicitat a fi avut în vedere a fost acela al faptului că trebuia să se aibă în vedere practica CEDO drept criteriu privind cuantumul despăgubirilor, în termenii căreia criteriul echităţii ţine cont de necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în acelaşi timp despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
A arătat că din analiza motivelor de apel formulate de ambele părţi, rezultă că unul din acestea se referă la incidenţa în cauză a prevederilor OUG nr. 62/2010, asupra căruia instanţa a omis a se pronunţa.
A considerat astfel că raportat la temeiul juridic asupra căruia instanţa trebuia să-şi centreze atenţia, respectiv art. I din OUG nr. 62/2010, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, exemplificată în considerentele deciziei atacate, nu prezintă relevanţă.
Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Referitor la criticile formulate vizând cuantumul daunelor morale:
Situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare prin interpretarea probelor administrate şi care, faţă de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., nu mai pot fi reapreciate în faza de judecată a recursului, a relevat faptul că autorul reclamantei, S.G. a fost condamnat, prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Militar Galaţi la 12 aprilie 1951, la 5 ani detenţiune simplă, pentru delictul de comitere de acte preparatorii la surparea ordinii constituţionale, în temeiul art. 208 C. pen.
Se constată că în aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie ţinut seama că în operaţiunea jurisdicţională de cuantificare a unor asemenea despăgubiri nu se poate realiza o reparare integrală a prejudiciului produs, dată fiind natura valorilor lezate prin săvârşirea faptei.
Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale.
Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate.
Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât viaţa, sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate bănesc, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului şi caracterul patrimonial al despăgubirii.
Faptul că reparaţia trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar şi că ea nu se poate constitui în temei al îmbogăţirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, aşa cum s-a menţionat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv şi moral.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa are posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să stabilească, dacă şi în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.
În raport de acestea, de perioada condamnării, de suferinţele fizice şi psihice încercate de autorul reclamantei, ţinând seama şi de consecinţele produse ulterior, pe plan social şi profesional, Înalta Curte constată că daunele morale acordate de instanţele fondului respectă funcţia compensatorie morală ce trebuie dată unor astfel de despăgubiri.
Acelaşi principiu, al statuării în echitate în legătură cu daunele morale pretinse pentru încălcarea unor drepturi fundamentale protejate de Convenţie se desprinde şi din jurisprudenţa instanţei de contencios european, avută în vedere de curtea de apel la adoptarea soluţiei, contrar celor susţinute de pârât prin motivele de recurs.
Este adevărat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, critică ce se constituie ca motiv de recurs al pârâtului, însă la data pronunţării deciziei de către instanţa de apel, Decizia Curţii Constituţionale nu fusese publicată în M. Of. al României, pentru a deveni obligatorie şi a-şi produce efectele erga omnes.
Nu pot fi primite nici motivele de recurs ale pârâtului referitoare la faptul că dreptul soţului sau al descendenţilor de a obţine despăgubiri este condiţionat de situaţia intervenirii decesului celui condamnat după data intrării în vigoare a legii, în condiţiile în care Legea nr. 221/2009 nu face nicio distincţie în acest sens.
Este evident, în înţelesul textului de lege cuprins la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, că nu se exclud de la beneficiul legii moştenitorii persoanei condamnate, atâta timp cât prin lege se stipulează clar vocaţia descendenţilor, după decesul autorului condamnării sau măsurii administrative cu caracter politic, de a beneficia de daunele morale acordate prin actul normativ, recurentul fiind în eroare asupra titularului dreptului la despăgubirile prevăzute de lege.
Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, poate formula cerere pentru acordarea daunelor morale "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic", iar după decesul acestor persoane, cererile pot fi formulate de soţul sau descendenţii până la gradul al II-lea inclusiv.
Rezultă că legiuitorul a avut în vedere repararea prejudiciului direct, cauzat prin fapta ilicită asupra persoanei condamnatului sau a celui care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, doar după decesul respectivelor persoane, dată fiind expresia patrimonială recunoscută daunelor morale, descendenţii putând formula astfel de acţiuni, prin care nu valorifică însă un prejudiciu creat nemijlocit în persoana lor ci drepturi patrimoniale transmise în considerarea autorului lor.
Referitor la motivele de recurs ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privitoare la neanalizarea apelurilor sub aspectul limitării cuantumului daunelor morale, în raport de prevederile OUG nr. 62/2010, se reţine că în prezent această critică nu-şi justifică interesul şi finalitatea, motivat de faptul că prevederile respectivului act normativ au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1354/2010.
Pentru aceste considerente, statuând în echitate şi respectând principiul justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate, între interesul particular şi cel general, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei nr. 622 A din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 7740/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 7736/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
