ICCJ. Decizia nr. 7798/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7798/2011
Dosar nr.1523/118/2006
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 august 2006 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanţii G.G., M.M., B.C., C.M. şi S.C. H.A. S.A. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 83 ha şi construcţii, situate în Constanţa.
Printr-o cerere depusă la termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2006, reclamanţii au solicitat majorarea câtimii obiectului acţiunii, arătând că suprafaţa de teren ce se cere a fi restituită este de 200 ha din moşia A., teren care a fost atribuit autorului petentei, S.M., prin sentinţa civilă nr. 8 din 06 august 1936 pronunţată de Tribunalul Constanţa.
La acelaşi termen de judecată, d-na S.G. a depus o cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat admiterea cererii principale şi restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 83 ha şi construcţii situate în Constanţa. A susţinut că este succesoarea numitei M.M. care a deţinut, alături de reclamanţi, o cotă indiviză din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 83 ha şi construcţii din Cartierul A. şi pentru care s-a formulat notificarea din 11 decembrie 2001 emisă de BEJ S.A.
Cererea de intervenţie în interes propriu formulată de d-na S.G. a fost admisă în principiu în temeiul art. 49 alin. (1) C. proc. civ. prin încheierea instanţei din 8 decembrie 2006.
O nouă cerere precizatoare a fost depusă de reclamanţi la termenul de judecată din data de 13 aprilie 2007, arătând că solicită numai restituirea terenului în suprafaţă de 83 ha, respectiv lotul VII - compus în parte din parcela nr. 3, parţial din parcela IV, parte din parcela 13,1 şi 66, atribuite autorului S.M. prin actul de partaj voluntar transcris sub nr. X din 16 ianuarie 1926. Reclamanţii au solicitat acordarea unor bunuri în compensare în situaţia în care terenul ce a aparţinut autorului lor nu mai este posibil a fi restituit în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 1394 din 24 noiembrie 2008, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul D., terenul în suprafaţă de 83 ha, aferent loturilor nr. ..., ... şi ... din proprietatea M. se afla, la momentul preluării, în extravilanul Municipiului Constanţa. Această situaţie a terenului a determinat încadrarea lui în categoria imobilelor la care se referă art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi excluderea acestuia din domeniul de aplicare al legii, pentru terenurile agricole fiind aplicabile prevederile din Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii G.G., B.C., S.C. H.A. S.A. Bucureşti şi intervenienta S.G., iar prin Decizia civilă nr. 226/C din 06 octombrie 2010, Curtea de Apel Constanţa a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Se susţine în apel (d-na S.G. şi dl. B.C.) că instanţa trebuie să se raporteze la art. 8 alin. (1) în forma sa iniţială, aceea de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, fiind aplicabil pentru notificarea formulată de autoarea reclamanţilor principiul tempus regit actum. Instanţa reţine însă că nu există nicio contradicţie în termeni între cele două formulări ale textului legal.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data notificării formulată de reclamanţi, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.
Prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498 din 14 mai 2003, s-a stabilit că sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 se limitează referitor la terenuri, la terenurile situate în intravilanul localităţilor, nu şi la terenurile extravilane, a căror reconstituire s-a făcut sau se putea face în condiţiile Legii nr. 18/1991.
Faptul că intenţia legiuitorului a fost de a limita sfera de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, numai cu privire la terenurile situate în intravilan, rezultă şi din actuala redactare a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 247 din 22 iulie 2005.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată "Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi cele forestiere."
În HG nr. 250/2007 s-a prevăzut că în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din lege, acestea, în temeiul art. V alin. (2) din titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluţionării, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 1/2000 cu modificările şi completările ulterioare.
Soluţia de excludere a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislaţia trecută cu privire la proprietatea funciară.
În acest sens, Curtea Constituţională învestită cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a reţinut că, aceste dispoziţii legale nu contravin nici dispoziţiilor art. 44 şi 21 din Constituţie (Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2005, Decizia nr. 34 din 30 ianuarie 2003).
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, prima instanţă a soluţionat judicios această problemă de drept, terenul - fostă proprietate a autorului reclamanţilor, M.S. - fiind situat, la data preluării de către stat, în extravilanul Municipiului Constanţa.
Cu privire la regimul juridic al terenului, concluzia situării acestuia în extravilanul localităţii Constanţa rezultă din următoarele:
- Reclamanţii au solicitat restituirea suprafeţei de 83 ha din Cartierul A., Municipiul Constanţa, constituind lotul nr. ..., compus din parcela nr. ..., parte din parcela nr. ..., parcela nr. ... şi parcela nr. ..., astfel cum acesta a fost atribuit autorului M.S. prin actul de partaj succesoral autentificat sub nr. X/1926 la Tribunalul Constanţa.
- În urma aplicării Legii privind reforma agrară din 17 iulie 1921, moştenitorii lui I.M. (inclusiv autorul reclamanţilor, S.M.) au fost supuşi exproprierii. Ca urmare a unor litigii generate de moştenitori în aplicarea acestei legi, prin Decizia nr. 5 din 06 august 1936 Curtea de Apel Constanţa a declarat expropriabile moşiile T., C., A. şi L. din judeţul Constanţa rămase de pe urma defunctului M., limitând dreptul fiecărui moştenitor la câte 200 ha, cu excepţia lui C.M. care a avut dreptul la 250 ha (Adresa Ministerului Agriculturii şi Domeniilor din 7 martie 1942). Potrivit procesului-verbal din 9 - 10 decembrie 1943, întocmit în executarea deciziei nr. 5/1935 a Curţii de Apel Constanţa, se consemnează că moştenitorii M. deţin în Moşia A. suprafaţa de cca. 22 ha, "care se va scădea din ce au de primit în cotele cultivabile de la Stat". O menţiune similară cu privire la suprafaţa de 22 ha şi 6431 mp pe care moştenitorii M. o deţin în moşia A. este consemnată şi în corespondenţa din 30 octombrie 1942 a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor. Prin urmare, din înscrisurile menţionate rezultă că, la sfârşitul anului 1943, ca urmare a executării deciziei de expropriere dată în temeiul Legii privind reforma agrară din 1921, toţi moştenitorii defunctului I.M. deţineau în moşia A. suprafaţa de 22 ha şi 6431 mp, iar nu suprafaţa de peste 600 ha consemnată în actul de partaj succesoral autentificat sub nr. X/1926.
- Potrivit registrului de proprietăţi din perioada 1936 - 1938, vol. ... - extravilan - loturile aflate în extravilanul localităţii erau numerotate de la nr. ...-fine. În acest registru, dl. M.S., autorul reclamanţilor, figura cu lotul nr. ... din careul ..., cu lotul nr. ... din careul ... şi cu lotul nr. ... din careul nr. .... Rezultă din aceste date necontestate de reclamanţi că, în anii 1936 - 1938, terenurile din moşia A. aparţinând autorului S.M. se aflau în extravilanul localităţii şi nu există nicio menţiune ulterioară, până la executarea în anul 1943 a deciziei de expropriere dată în aplicarea Legii reformei agrare din 1921, că terenului i s-ar fi schimbat regimul juridic şi ar fi fost inclus în intravilanul localităţii.
- Terenul din cartierul A. aparţinând lui S.M., în suprafaţă de 8 ha, a fost expropriat ca teren agricol conform Legii agrare nr. 187/1945.
- Potrivit suplimentului la expertiza topografică efectuată în apel, terenul solicitat de reclamantă era situat în extravilanul localităţii inclusiv la momentul notificării.
Prin urmare, reţinând că terenul ce a aparţinut autorului reclamanţilor se afla în extravilanul localităţii la data preluării de către stat, precum şi la data notificării, dar şi că terenurile preluate prin aplicarea Legii reformei agrare nr. 187/1945 intră în domeniul de reglementare al Legii nr. 18/1991, reclamanţii putându-le solicita în temeiul prevederilor acestui act normativ special, instanţa a respins apelurile formulate constatând că tribunalul a stabilit corect incidenţa în speţă a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanţii G.G., S.C. H.A. S.A., B.C. şi S.G.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Prin notificarea înregistrata la Primăria Municipiului Constanţa, reclamanţii au solicitat restituirea în natură, printre altele, a unor suprafeţe de teren - parcela nr. ... (parţial), parcela nr. ... şi parcela nr. ... - care, conform suplimentului la raportul de expertiză tehnică depus la Tribunalul Constanţa pentru termenul de judecată din 13 iunie 2008, coroborat cu Hotărârea Consiliului Local Constanţa din 31 ianuarie 1997 prin care s-a aprobat modificarea Hotărârii nr. 15/1993, în sensul "reaşezării limitelor intravilanului localităţii" şi cu planul întocmit de S.C. P. S.A. Constanţa, făceau parte din intravilanul Municipiului Constanţa la momentul formulării notificării.
În acest context, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece deşi, la momentul preluării abuzive terenurile erau situate în extravilanul localităţii, la momentul formulării notificării, respectiv anul 2001, făceau parte din intravilanul Municipiului Constanţa.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia recurată, interpretând şi coroborând probele administrate în cauză, instanţa de apel a concluzionat că terenul ce a aparţinut autorului reclamanţilor se afla în extravilanul localităţii atât la data preluării de către stat, precum şi la data notificării pe care reclamanţii au formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât prima instanţă a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Prin motivele de recurs, recurenţii nu formulează critici de nelegalitate cu privire la modul în care instanţa de apel a interpretat prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, ci susţin că prin probele administrate au dovedit că numai la data preluări abuzive, imobilul se afla în extravilanul localităţii. La data notificării, terenul în litigiu se găsea în intravilan, împrejurare în raport cu care prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile.
Prin urmare, recurenţii-reclamanţi nu susţin o altă interpretare a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 decât cea la care s-a oprit instanţa de apel - şi anume aceea că dacă la data formulării notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, terenul a cărui retrocedare se cere se afla în extravilanul localităţii, acesta nu poate, faţă de prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, să fie retrocedat în procedura acestei legi - ci pretind că au probat în cauză împrejurarea că la momentul notificării bunul se afla în intravilanul şi nu în extravilanul localităţii, aşa cum a reţinut Curtea de Apel.
Aceste susţineri vizează, de fapt, modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt, prin interpretarea probelor administrate.
Însă, situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce ţin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
Prin urmare, criticile care cuprind aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, care vizează modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt prin interpretarea probelor administrate, nu mai învestesc în mod legal instanţa de recurs cu analiza lor.
În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii G.G., S.C. H.A. S.A., H.O., B.C. şi de intervenienta S.G. împotriva deciziei nr. 226 C din 06 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 7795/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 7793/2011. Civil → |
|---|
