ICCJ. Decizia nr. 784/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 784/2011
Dosar nr. 26756/3/2009
Şedinţa din 2 februarie 2011
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele: Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 7 aprilie 2009, I.I. şi G.O.M. au solicitat, în contradictoriu cu SC P. SA, obligarea pârâtei la plata către fiecare reclamant a sumei de 5.842,8 lei (RON) reprezentând diferenţa între valoarea indemnizaţiei de concediere acordată şi cea care trebuia acordată conform C.C.M. la nivel de unitate şi P.S. şi obligarea pârâtei la plata către fiecare reclamant a sumei de 62,32 lei (RON) reprezentând daune constând în dobânda legală pentru neachitarea la termen a obligaţiilor susmenţionate calculate până la data introducerii acţiunii precum şi dobânda legală până la data plăţii efective.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 67 lit. b) din Legea nr. 168/1999, modificată şi art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate coroborat cu P.S.
Prin sentinţa civilă nr. 727 din 5 mai 2009, Tribunalul Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, a constatat necompetenţa Tribunalului Arad în soluţionarea cauzei privind pe reclamanţii I.I. şi G.O.M. şi pârâta SC P. SA. A stabilit că este competent teritorial exclusiv să soluţioneze pricina Tribunalul Bucureşti. A trimis dosarul instanţei competente în vederea judecăţii.
S-a reţinut că în materia dreptului muncii, legea generală este Codul muncii, iar legea specială este Legea nr. 168/1999, care se aplică cu prioritate, avându-se în vedere şi regulile care guvernează concursul dintre legea specială şi cea generală.
A considerat tribunalul că nu prezintă relevanţă împrejurarea că legea specială este mai veche, întrucât legea nouă nu o poate modifica ori abroga pe cea dintâi în absenţa unei prevederi neechivoce, care presupune, sub aspectul tehnicii legislative şi în lipsa unei enumerări a dispoziţiilor legale abrogate, cel puţin o sintagmă precum „chiar dacă prin lege specială se prevede altfel".
Abrogarea generică indirectă cuprinsă la art. 298 alin. (2) pct. 10 C. mucii, nu mai este permisă după apariţia Legii nr. 24/2000, motiv pentru care această modalitate de abrogare nu poate produce efecte juridice şi nu poate înlătura de la aplicare normele de competenţă reglementate de art. 72 din Legea nr. 168/1999.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 7990 din 15 decembrie 2009, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
S-a constatat că având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv conflict de muncă, judecarea acesteia este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă, respectiv a tribunalelor în primă instanţă.
În ceea ce priveşte stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a conflictelor de muncă, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 284 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, reţinându-se că prevederile cuprinse la art. 72 din Legea nr. 168/1999, fiind contrare Codului muncii, au fost abrogate implicit, potrivit art. 298 alin. (2) din acelaşi cod.
S-a reţinut, totodată, că în concurs nu intră o dispoziţie generală cu o dispoziţie specială de competenţă teritorială ci două dispoziţii cu caracter de norme generale cuprinse în Legea nr. 168/1999 şi în Codul muncii - Legea nr. 53/2003. Pentru ca o dispoziţie să aibă caracter special ea nu trebuie să reglementeze exact aceeaşi situaţie care face obiectul reglementării generale ci o situaţie specială, derogatorie, ceea ce nu este cazul în speţă, ambele dispoziţii referindu-se la acelaşi gen de litigii.
Recursul declarat de pârâta SC P. SA - membru O.M.V. G. împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 97/ R din 9 martie 2010. S-a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Regulatorul de competenţă urmează a fit pronunţat în favoarea Tribunalului Arad, în considerarea argumentelor ce succed.
Acţiunea formulată de I.I. şi G.O.M. are ca obiect soluţionarea unui conflict de drepturi ivit între reclamanţi şi SC P. SA, constând în plata unor drepturi băneşti reprezentând diferenţa între valoarea indemnizaţiei de concediere acordată şi cea care trebuia plătită conform Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate şi P.S.
Potrivit art. 284 alin. (l) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă, iar alin. (2) al aceluiaşi articol, statuează în sensul că se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul, cererile referitoare la cauzele prevăzute la primul alineat.
Raportat aşadar la alin. (l) al art. 284 C. mucii, coroborat cu art. 2 C. proc. civ., la care textul face trimitere, competenţa materială aparţine tribunalului.
Alin. (2) al art. 284 C. muncii, instituie o competenţă teritorială derogatorie de la competenţa generală prevăzută de art. 5 C. proc. civ., în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul, reşedinţa sau sediul reclamantul.
În stabilirea instanţei competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispoziţiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcţie de succesiunea acestora.
Astfel, este adevărat că art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă prevedea că se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi.
Textul a fost însă abrogat implicit prin noile reglementări cuprinse la art. 284 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, prevederi ulterioare Legii nr. 168/1999, având în vedere corelativ şi dispoziţiile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din acelaşi act normativ, care dispun abrogarea oricăror dispoziţii contrare.
Tot astfel, aceste prevederi urmează a se corobora cu cele cuprinse la art. 291 C. muncii şi respectiv la art. 82 din Legea nr. 168/1999, conform cărora dispoziţiile respectivelor legi, referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.
Potrivit art. 725 alin. (l) C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.
În plus, se reţine şi considerentul Tribunalului Bucureşti potrivit căruia în concurs nu intră o dispoziţie generală cu o dispoziţie specială de competenţă teritorială, întrucât pentru ca o dispoziţie să aibă caracter special ea nu trebuie să reglementeze exact aceeaşi situaţie care face obiectul reglementării generale ci o situaţie specială, derogatorie, ceea ce nu este cazul în speţă, ambele dispoziţii referindu-se la acelaşi gen de litigii.
În considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamanţii au domiciliul în Arad, competenţa soluţionării acţiunii formulată de aceştia revine Tribunalului Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 789/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 752/2011. Civil. Obligaţie de a face. Recurs → |
|---|
