ICCJ. Decizia nr. 789/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.789/2011
Dosar nr. 1109/115/2008
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Judecata în primă instanţă
Prin cerere introductivă înregistrată la 13 mai 2008 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, reclamanţii S.V.A., S.M.A., S.L.R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M. Caransebeş, C.L. Caransebeş şi P.M. Caransebeş, anularea dispoziţiei nr. 720 din 14 aprilie 2008 a P.M. Caransebeş, prin care s-a respins notificarea nr. 233/2001, obligarea pârâţilor la restituirea în natură a terenului de 136 m.p. (intravilan) înscris în C.F. 4706 Caransebeş, preluat de la antecesori în baza Decretului nr. 478/1954, obligarea pârâţilor la restituirea în natură a acestui imobil şi autorizarea O.C.P.I. cu intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor.
În motivarea acţiunii s-a arătat că imobilul a aparţinut antecesorilor reclamanţilor, însă, în baza Decretului nr. 478/1954 s-a dispus preluarea abuzivă şi intabularea statului în baza deciziei nr. 490 din 8 aprilie 1963.
Prin sentinţa civilă nr. 1202 din 20 iunie 2007 a Judecătoriei Caransebeş s-a constatat nulitatea donaţiei referitoare la acest imobil şi s-a dispus repunerea în situaţia anterioară de carte funciară cu obligarea pârâţilor la lăsarea în deplină proprietate însă, în recurs, prin Decizia nr. 1056 din 24 octombrie 2007 a Tribunalului Caraş-Severin, s-a respins acţiunea reclamanţilor ca prescrisă, în temeiul art. 3 din Decretul-Lege nr. 167/1958.
Prin dispoziţia nr. 720 din 14 aprilie 2008 a P.M. Caransebeş, s-a respins notificarea nr. 233/2001.
În drept s-a invocat art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, motivat de faptul că în cazul imobilelor donate statului în baza decretului nr. 478/1954, neîncheiate în formă autentică, retrocedarea era obligatorie.
Prin sentinţa civilă nr. 376 din 14 octombrie 2008, Tribunalul Caraş-Severin a admis acţiunea reclamanţilor, s-a dispus anularea dispoziţiei primarului, obligarea la restituire în natură şi autorizarea la intabulare.
Prima instanţă a reţinut că, prin Decizia nr. 490 din 8 aprilie 1963 a C.E.R. Banat s-a acceptat donaţia făcută statului, donaţie neperfectată în formă autentică.
S-a reţinut calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor la reconstituirea dreptului de proprietate în sensul Legii nr. 10/2001.
Respingerea notificării reclamanţilor prin invocarea de pârâţi a autorităţii lucrului judecat este neîntemeiată, căci prin Decizia nr. 1056 din 24 octombrie 2007 a Tribunalului Caraş-Severin, pronunţată în recurs, s-a statuat că donaţiunea nu e nulă şi nici anulabilă, însă potrivit art. 2 lit. c) Legea 10, imobilele ce au făcut obiectul acestor donaţiuni, neîncheiate în formă autentică, sunt imobile preluate abuziv de stat şi supuse dispoziţiilor legii speciale, iar în speţă, imobilul este liber şi nu se află în domeniul public al statului.
Judecata în apel
Împotriva sentinţei de fond au declarat apel pârâţii, invocându-se pe cale de excepţie autoritatea lucrului judecat a deciziei nr. 1056 din 24 octombrie 2007 a Tribunalului Caraş-Severin.
S-a efectuat expertiză topografică pentru identificarea parcelei.
Prin Decizia nr. 46/ A din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, s-a respins apelul pârâţilor, instanţa reţinând că autoritatea lucrului judecat este neîntemeiată, căci nu există identitate de cauză şi obiect, prezentul litigiu fiind privind contestarea dispoziţiei primarului, iar cel soluţionat prin Decizia 1056/24.10/2007 a Tribunalului Caraş-Severin, a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a donaţiei, întemeiată pe alte dispoziţii legale.
Acceptarea donaţiei în baza dispoziţiei 490/1963 nu s-a făcut în formă autentică, nefiind necesară pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile de constatare a nulităţii donaţiei
Potrivit raportului de expertiză efectuat în apel, parcela revendicată e amplasată în curtea fostei grădini de vară a Cinematografului Tineretului din Caransebeş, neafectată de construcţii şi necuprinsă în anexa HG nr. 532/2002 prin care s-a aprobat inventarul obiectivelor aflate în domeniul public al municipiul Caransebeş.
Judecata în recurs
Împotriva deciziei nr. 46/ A din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, au declarat recurs pârâţii, invocând:
- încălcarea art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., instanţa de apel nu a avut o motivare proprie, prin raportare la criticile şi înscrisurile depuse, şi şi-a însuşit-o pe cea a primei instanţe, încălcându-se art. 6 C.E.D.O. şi art. 129 C. proc. civ.
- încălcarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ., greşit s-a respins autoritatea lucrului judecat, căci nu au fost primite constatările jurisdicţionale din Decizia 1056/2007 ce reţine existenţa actului de donaţie şi valabilitatea acestuia şi nu se poate introduce o nouă acţiune prin care să se pretindă contrariul a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior.
- pe fondul cauzei, s-au aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile legale, întrucât era incidentă teza a II-a a art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, titlul statului constând într-un contract de donaţie încheiat în formă autentică (încheierea nr. 217/1963 emisă de N.S.R. Caransebeş, contractul de donaţie având ca obiect parcela 292/8 este transcris în formă autentică, astfel încât era necesară constatarea nulităţii donaţiei pe cale judecătorească (acţiunea fiind respinsă).
Bunul face parte din domeniul public, curtea grădinii de vară, iar potrivit Legii nr. 303/2008, grădinile de spectacol ce aparţineau R.A.D.E.F., au trecut în domeniul public al statului
Analizând recursul din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit, pentru considerentele ce succed:
Înalta Curte apreciază, ca nefondate, criticile ce pot atrage incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Verificând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanţa a răspuns criticilor formulate prin motivele de apel şi care vizau cadrul procesual cu care a fost învestită.
Din redactarea deciziei atacate rezultă că, în limitele cererii de apel, curtea de apel a verificat stabilirea situaţiei de fapt şi aplicare legii de către prima instanţă, astfel încât, modificarea deciziei în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu se poate dispune.
Conform dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., instanţa are obligaţia ca motivând hotărârea să precizeze motivele de fapt şi de drept ce au formulat convingerea pentru soluţia adoptată, cât şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. Obligaţia de a motiva hotărârea este prevăzută, printre altele şi pentru exercitarea controlului judecătoresc în căile de atac. Motivarea unei hotărâri are un caracter esenţial, întrucât în baza acesteia părţile cunosc temeiurile ce au format convingerea instanţei în sensul pronunţării soluţiei adoptate, iar scopul motivării este de a explica măsurile adoptate de instanţă.
De altfel, motivarea unei hotărâri se circumscrie şi dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O.
Or, faţă de cele expuse este de reţinut că instanţa de apel, nu numai că a examinat motivele de apel formulate de pârâţi, dar reţine că expertiza tehnică efectuată din oficiu (încheierea din 19 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara) este relevantă, întrucât a relevat clar că parcela revendicată e amplasată în curtea fostei grădini de vară a C.T. din Caransebeş, neafectată de construcţii şi necuprinsă în anexa HG nr. 532/2002 prin care s-a aprobat inventarul obiectivelor aflate în domeniul public al municipiul Caransebeş.
Mai mult, instanţa de apel a reţinut inoperabilitatea autorităţii lucrului judecat, raportat la Decizia 1056/24.10/2007 a Tribunalului Caraş-Severin, aplecându-se asupra analizării validităţii donaţiei şi prin prisma faptului că litigiul în care s-a pronunţat Decizia sus menţionată nu a fost soluţionat pe fond, ci pe cale de excepţie.
Faţă de aceste considerente, se constată că motivarea instanţei de apel constă în analizarea şi încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, neputând fi primită nici critica vizând nelegalitatea hotărârii în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În ceea ce privește modul în care a fost soluționată excepția autorității lucrului judecat, cu nesocotirea celor statuate prin Decizia civilă nr. 1056/ R din 24 octombrie 2007 a Tribunalului Caraș-Severin, se constată următoarele:
Prin demersul judiciar ce a făcut obiectul dosarului nr. 2918/208/2006 al Tribunalului Caraș-Severin, reclamanții S.V.A., S.M.A. și S.R.L., în contradictoriu cu pârâții P. și C.L.M. București, au solicitat instanței să constate nulitatea absolută a donației privind imobilul evidențiat în C.F. 4706 Caransebeș, revenirea la situația anterioară de C.F. și obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu.
Dacă în primă instanță s-a admis acțiunea reclamanților, nu aceeași a fost situația în recurs, când prin Decizia civilă nr. 1056/ R din 24 octombrie 2007, Tribunalul Caraș-Severin a modificat în totalitate sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă.
Obiectul dedus judecății de față îl constituie contestația reclamanților formulată împotriva dispoziției nr. 720 din 14 aprilie 2008 emisă de P.M. Caransebeș, în temeiul Legii nr. 10/2001. Așadar, obiectele celor două acțiuni sunt diferite, la fel și cauza, observându-se că în primul litigiu acțiunea reclamanților a fost respinsă ca prescrisă, instanța nepronunțându-se pe fondul cauzei.
Mai mult, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, sunt imobile preluate în mod abuziv și cele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 478/1954, neîncheiate în formă autentică sau încheiate în forma autentică prevăzute de art. 813 C. civ., în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau constatarea nulității donației prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Instanța de apel a reținut corect că în speță donația nu a fost încheiată în forma autentică prevăzută de art. 813 C. civ. și, în consecință nu era necesar ca reclamanții să obțină o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să se fi admis acțiunea în anulare sau constatarea nulității donației.
Donația este însă un contract, iar forma autentică „ad validitatem" este cerută atât pentru ofertă, cât și pentru acceptare. Cum în speță acceptarea donației nu a fost făcută în formă autentică notarială, este aplicabilă prima ipoteză a art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, care stabilește că reprezintă preluare abuzivă cazul imobilelor donate în temeiul Decretului nr. 478/1954 statului.
Pentru aceleași considerente, se privește, ca nefondată, critica recurenților vizând aplicarea și interpretarea greșită a tezei a II-a a art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., mai mult cu cât actul de acceptare a donației, Decizia nr. 490 din 8 aprilie 1963 emisă de C.E.S.P.R. Banat, nu a fost întocmit în formă autentică.
Chiar dacă dreptul de proprietate al statului a fost intabulat în cartea funciară, încheierea nr. 217/1963 emisă de N.S.R. Caransebeș, invocată de recurenți, nu echivalează cu dovada respectării formei autentice a contractului de donație.
Susținerea recurenților potrivit căreia imobilul în litigiu ar aparține domeniului public nu este sustenabilă, câtă vreme, din raportul de expertiză efectuat a rezultat că parcela în litigiu este amplasată în curtea fostei grădini de vară a cinematografului, iar prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secția de contencios administrativ și fiscal (M. Of. nr. 720/28.10.2010) a fost anulată HG nr. 1.792/2006 prin care s-a dispus transmiterea unor imobile din domeniul privat al statului și din administrarea R.A.D.E.F.R., în domeniul public al unor orașe, municipii și/sau județe și în administrarea consiliilor locale sau, după caz, județene ale acestora, astfel încât protocoalele de predare-primire nr. 8021 și nr. 8022 din 5 mai 2009 încheiate între R.A.D.E.F.R. și C.L.M. Caransebeș, sunt lipsite de relevanță juridică.
Aşa fiind, recursul reclamantei apare ca nefondat şi va fi respins, ca atare, conform dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii M. Caransebeş şi C.L.M. Caransebeş prin P.M. Caransebeş împotriva deciziei nr. 46/ A din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 791/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 784/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
