ICCJ. Decizia nr. 800/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 800/2011
Dosar nr. 3598/117/2008
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 august 2008 la Tribunalul Cluj şi întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 reclamantul D.I.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P.M.N. anularea parţială a dispoziţiei acestuia nr. 4.950 din 5 august 2008 şi obligarea la emiterea unei noi dispoziţii prin care să se dispună restituirea în natură a încă 200 mp din terenul expropriat pe lângă cei 153 mp, menţinându-se dispoziţia de acordare de despăgubiri pentru 192 mp.
În motivare a arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 a adresat pârâtului notificarea pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, de 1.000 mp din care 645 mp au fost preluaţi în proprietatea statului şi se află în patrimoniul Consiliului Local Cluj-Napoca.
Prin dispoziţia atacată pârâtul a propus restituirea în natură a 153 mp, iar pentru restul să se acorde despăgubiri.
Reclamantul arată că nu este de acord cu acest mod de reparare a prejudiciului suferit prin trecerea în proprietatea statului a 645 mp din proprietatea sa. În fapt mai există 200 mp de teren liber, care nu a fost folosit în scopul pentru care a fost expropriat.
Prin sentinţa civilă nr. 586 din 6 octombrie 2009 Tribunalul Cluj a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că imobilul şi teren, din Cluj, a fost înscris iniţial în favoarea lui D.E. în cotă de 1/8 şi a lui D.I.C. în cotă de 1/3.
În temeiul Decretului de expropriere nr. 41/1984, 67/1985, 48/1985 imobilul a fost dezmembrat în două parcele, respectiv 15.020/1 cu suprafaţa de 355 mp care s-a reînscris în favoarea vechilor proprietari şi parcela în suprafaţă de 645 mp care s-a transcris în favoarea Statului Român, cu titlu de expropriere.
Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului expropriat în calitate de moştenitor al coproprietarei D.E. şi în nume propriu.
Prin dispoziţia nr. 4.950/2008 pârâtul a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 153 mp cu nr. top iniţial 15.020/2 înscris iniţial în C.F., transcris după expropriere, situat în Cluj – Napoca, în favoarea reclamantului condiţionat de restituirea sumei reprezentând despăgubirea primită la expropriere pentru terenul restituit, actualizată la data plăţii pentru restul terenului expropriat în suprafaţă de 492 mp înscris iniţial în cartea funciară menţionată anterior de la aceeaşi adresă propunându-se acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Dispoziţia are la bază concluziile raportului de expertiză tehnică extrajudiciară care a reţinut că reclamantul foloseşte 153 mp, iar diferenţa de 492 mp este ocupată în totalitate de două porţiuni de trotuar aferente străzii Nirajului, o alee betonată, pe care sunt edificate două corpuri de garaje private, din materiale uşoare, demontabile, o cabină tehnică aparţinând C.R. şi un stâlp electric de medie tensiune, construit din beton armat.
Instanţa, lămurind aspectul vizând dacă din parcela expropriată este posibilă restituirea şi altei suprafeţe de teren în afara celor 153 mp, faţă de concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de V.V., prin care s-a propus restituirea în natură a unei suprafeţe de 289 mp, a reţinut incidenţa art. 10 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 aprobate prin HG nr. 250/2007 în sensul că platforma betonată face parte integrantă din ansamblul rezidenţial Aurel Vlaicu Sud, a fost edificată în perioada anilor 1970 - 1985 deservind blocurile învecinate, făcând parte integrantă din proiect, este cuprinsă în inventarul bunurilor aparţinând bunurile domeniului public, este necesară exploatării în condiţii optime a ansamblului de locuinţe. Aceste spaţii, inclusiv platforma, sunt cuprinse în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca aprobat prin H.C.L. nr. 133/2005 şi HG nr. 193/2006. În anexa la HG nr. 193/2006 sunt menţionate 29 locuri de parcare, iar într-o societate modernă existenţa locurilor de parcare amenajate este necesară.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul D.I.C. solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii conform uneia din variantele propuse de expertul tehnic V.V.
În motivare a arătat că instanţa de fond a constatat că o parte din terenul expropriat în cursul anilor 1984 si 1985 din terenul ce a aparţinut antecesoarei reclamantului şi reclamantului este folosit ca platformă betonată respectiv are amplasate garaje auto demontabile. Aceste" obiective" nu au fost avute în vedere la data când s-au făcut exproprierile. La aceea vreme s-a avut în vedere exclusiv construirea de locuinţe, cu căile de acces respective. Este de largă notorietate că niciodată locurile de parcare sau garajele, cu excepţia celor din cadrul imobilelor de locuit, nu au făcut obiectul planurilor de construire a locuinţelor. Aceste parcări şi garaje s-au făcut la iniţiativa locuitorilor.
Reclamantul mai arată că locurile de parcare şi aleile de acces la acestea sunt necesare locuitorilor din orice parte a localităţii şi că lipsa lor constituie o problemă majora de urbanism, dar nu este echitabil ca aceste obiective să fie amplasate pe un teren la care este îndreptăţit şi de care a fost lipsit fără o justă despăgubire.
Consideră ca este în drept a se bucura de fructele civile ale unui astfel de teren chiar dacă rămâne a se exploata în continuare în acelaşi scop.
Consideră că instanţa de fond, bazându-şi hotărârea pe actele emanate de la pârâţi, după promovarea acţiunii a încălcat principiul echidistanţei faţă de părţile în proces.
Consideră că proba tehnică respectiv expertiza ing. V.V., parte neutră în proces a fost înlăturată absolut nejustificat.
Arată că în practica instanţelor terenurile închiriate de autorităţile locale, aşa cum sunt şi cele în litigiu au fost considerate ca fiind restituibile în natură, chiar dacă erau folosite ca parcări pentru autovehiculele cetăţenilor.
Prin Decizia nr. 107/ A din 16 aprilie 2010 Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a respins apelul.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „În cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispoziţiile art. 10 alin. (3), (4), (5) şi (6) se vor aplica în mod corespunzător. În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.", fiind evident că terenul solicitat este afectat unor amenajări de utilitate publică, alee şi parcări, amenajări care ocupă integral terenul expropriat.
Faţă de susţinerea apelantului că din însăşi actele la care se referă instanţa de fond, rezultă că aceste „obiective" nu au fost avute în vedere la data când s-au făcut exproprierile, la aceea vreme s-a avut în vedere exclusiv construirea de locuinţe, cu căile de acces respective. Este de largă notorietate că niciodată locurile de parcare sau garajele, cu excepţia celor din cadrul imobilelor de locuit, nu au făcut obiectul planurilor de construire a locuinţelor. Aceste parcări şi garaje s-au făcut la iniţiativa locuitorilor. Instanţa a reţinut că acest motiv de apel nu poate fi primit, dat fiind că este contrar probelor reţinute mai sus, din planul de sistematizare iniţial, avut în vedere şi la edificarea blocurilor, reieşind cu puterea evidenţei că locurile de parcare erau prevăzute în acest plan iniţial.
Critica apelantului că instanţa de fond, bazându-şi hotărârea pe actele emanate de la pârâţi, după promovarea acţiunii a încălcat principiul echidistanţei faţă de părţile în proces a fost înlăturată reţinând că actele, chiar emise de o parte, fac dovada până la înscrierea în fals, nu au fost preconstituite, având în vedere că au fost emise într-un moment când dreptul nu era litigios.
Apelantul a mai arătat că proba tehnică, respectiv expertiza ing. V.V., parte neutră în proces, a fost înlăturată absolut nejustificat.
Nici acest motiv de apel nu a fost primit deoarece înlăturarea acestei probe s-a făcut raportat la celelalte probe administrate în cauză.
Apelantul nu a contestat că locurile de parcare şi aleile de acces la acestea sunt necesare locuitorilor din orice parte a localităţii şi că lipsa lor constituie o problemă majoră de urbanism, dar nu este echitabil ca aceste obiective să fie amplasate pe un teren la care este îndreptăţit şi de care a fost lipsit fără o justa despăgubire. Apelantul se consideră în drept a se bucura de fructele civile ale unui astfel de teren, chiar dacă rămâne a se exploata în continuare în acelaşi scop. Arată că în practica curentă a instanţelor, terenurile închiriate de autorităţile locale, aşa cum sunt şi cele în litigiu, au fost considerate ca fiind restituibile în natură, chiar dacă erau folosite ca parcări pentru autovehiculele cetăţenilor. Faţă de această susţinere instanţa a reţinut că acest teren nu poate fi restituit în natură, fiind ocupat de parcări, care sunt amenajări de utilitate publică, în înţelesul art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 astfel că reclamantul nu este îndreptăţit la acesta şi nici nu poate pretinde în consecinţă a se bucura de fructele civile ale acestuia.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs fără a încadra criticile potrivit art. 304 C. proc. civ.
Criticile formulate vizează împrejurarea că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că platforma betonată face parte din domeniul public. Reclamantul mai critică hotărârea arătând ca aşa numitele acte care sunt anterioare litigiului nu fac dovada celor susţinute de pârât. Nu s-a confirmat că anterior anului 1989 platforma a existat. Simpla prezentare a unui plan de sistematizare din anul 1986 nu face dovada că acest plan a fost respectat şi că pe acesta s-au prevăzut locuri de parcare ca domeniu public.
În lipsa opiniei unui specialist neutru instanţa de apel a luat în considerare afirmaţiile pârâţilor.
Deşi a solicitat încuviinţarea probei testimoniale cu care să dovedească împrejurarea că anterior anului 1989 nu s-a pus problema unor parcări pe terenul expropriat curtea de apel a respins această cerere, deşi era utilă cauzei.
Din criticile formulate urmează a fi analizate cele încadrabile în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în raport de dispoziţiile conţinute în acest text de lege recursul se găseşte nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente.
În speţă se constată că sunt incidente dispoziţiile art. II alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, care au fost corect aplicate de instanţa de apel.
Prin dispoziţiile art. II din Legea nr. 10/2001 s-a reglementat situaţia restituirii în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate, prevăzându-se ipoteze şi soluţii diferenţiate în raport de diverse situaţii.
Astfel, textul distinge între situaţia în care au fost executate lucrările pentru care s-a dispus exproprierea şi cea în care ele nu au fost executate, prin alin. (2) al art. 11 prevăzându-se expres că în cazul în care construcţiile expropriate au fost demolate parţial sau total, dar nu s-au realizat lucrările preconizate, terenul liber se restituie în natură.
Rezultă că esenţial în aplicarea acestui text de lege este lămurirea împrejurării dacă scopul exproprierii a fost atins şi dacă imobilul respectiv în totalitate sau parţial este liber şi neafectat de utilităţi publice.
În speţă se constată din probele dosarului că terenul solicitat a fost expropriat, împreună cu mai multe terenuri din zonă, în vederea construirii unor blocuri de locuinţe scopul exproprierii fiind atins, iar lucrările aflate în prezent pe teren răspund satisfacerii unor utilităţi publice şi utilităţii blocurilor de locuinţe. Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară a reţinut că reclamantul foloseşte 153 mp iar diferenţa de 492 mp este ocupată în totalitate de două porţiuni de trotuar aferente străzii Nirajului, o alee betonată, pe care sunt edificate două corpuri de garaje private, din materiale uşoare, demontabile, o cabină tehnică aparţinând C.R. şi un stâlp electric de medie tensiune, construit din beton armat.
Concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de V.V. cu opinia restituirii în natură a suprafeţei de 289 mp, contrar celor reţinute prin însuşi acest raport, nu pot fi valorificate, terenul nefiind liber în sensul legii.
În înţelesul legii sunt considerate libere terenurile care nu sunt afectate servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea nu ocupă funcţional întregul teren, art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
În speţă terenul solicitat a fi restituit în natură se constituie în zona de utilitate a blocurilor şi face parte integrantă din ansamblul rezidenţial Aurel Vlaicu Sud fiind afectat parcării auto, ceea ce înseamnă că nu este o suprafaţă liberă restituibilă în natură. În consecinţă nu poate fi considerat „teren liber" în accepţiunea legii acest teren ocupat de parcarea auto, respectiv platforma betonată din faţa blocurilor, acestea fiind amenajări destinate să asigure funcţionalitatea şi exploatarea în condiţii optime a ansamblului de locuinţe.
Tocmai datorită acestei afectaţiuni terenul a fost inclus şi face parte din domeniul public al municipiului Cluj-Napoca. În anexa din HG nr. 193/2006 sunt menţionate 29 locuri de parcare.
Faptul că parcarea auto a fost amenajată în perioada anilor 1970-1985 (autorizaţie de construire din 29 iunie 1999) nu este de natură să impună retrocedarea în natură întrucât nu modifică în nici un fel ipoteza de aplicabilitate a normei conţinută în art. II alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Aşa fiind, pentru considerentele expuse, care vin să suplinească în parte motivarea instanţei de apel, recursul a fost respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.I.C. împotriva deciziei civile nr. 107/ A din 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 797/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 791/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
