ICCJ. Decizia nr. 7863/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7863/2011

Dosar nr.2660/113/2006

Şedinţa publică din 4 noiembrie 2011

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea pronunţată în data de 14 decembrie 2010, în Dosarul nr. 2660/113/2006, Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a dispus amânarea cauzei având ca obiect soluţionarea recursurilor declarate de reclamantul C.G.I. împotriva încheierilor din 17 februarie 2010 şi 30 iunie 2010 ale Tribunalului Brăila, pronunţate în dosarul cu acelaşi număr pentru termenul din 6 ianuarie 2011, motivat de necesitatea depunerii de dovezi în susţinerea cererii de ajutor public formulată în condiţiile OUG nr. 51/2008, de către reclamant, şi pentru ca acesta să îşi pregătească apărarea cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursurilor, invocată din oficiu.

Împotriva încheierii din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi a formulat cerere de recurs reclamantul C.G.I., susţinând că există motive de ordine publică pentru care încheierea atacată este nelegală, motive ce vor fi sesizate de către prezenta instanţă.

Faţă de încheierea atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, pe care o consideră întemeiată pentru următoarele considerente:

Conform textului de lege sus-menţionat, sunt susceptibile de recurs hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

De asemenea, potrivit tezei finale din acelaşi articol, dispoziţiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător, ceea ce înseamnă că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, în afara cazului în care, prin ele, s-a întrerupt cursul judecăţii.

Prin urmare, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor legale arătate, nu sunt susceptibile de recurs hotărârile pronunţate în recurs şi nici încheierile premergătoare date în cauze aflate în recurs.

Cum încheierea atacată în dosarul de faţă reprezintă o încheiere premergătoare pronunţată într-o cauză aflată în recurs, aceasta nu este susceptibilă de calea de atac exercitată de reclamant în dosarul de faţă, astfel încât Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.G.I. împotriva încheierii din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - AS

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7863/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs