ICCJ. Decizia nr. 7880/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7880/2011
Dosar nr.11179/1/2006
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 27 decembrie 2004 pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 6813/2004, reclamantul C.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia, prin primar, anularea dispoziţiei nr. 591/2004 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la restituirea în natură, prin echivalent, a terenului înscris în C.F. Alba Iulia, în suprafaţă de 2746 mp, expropriat prin Decretul nr. 213/1980 sau acordarea de despăgubiri pentru acest teren, la preţul de circulaţie.
Prin Sentinţa civilă nr. 1643 din 7 decembrie 2005, Tribunalul Alba a respins acţiunea reclamantului, reţinând că acesta este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Legii nr. 10/2001. Cum la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu mai există terenuri disponibile, măsurile reparatorii urmează a fi stabilite sub forma despăgubirilor, al căror cuantum urmează a fi determinat de Comisia Centrală, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentinţe, arătând că este posibilă restituirea în natură a imobilului, în vecinătatea terenului în litigiu existând terenuri care nu au fost revendicate şi care i-ar putea fi atribuite.
Prin Decizia civilă nr. 170/A din 18 mai 2006, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, reţinând că prima instanţă nu a examinat fondul litigiului, în sensul că aceasta nu a analizat temeinicia şi legalitatea dispoziţiei atacate, raportat la motivele invocate de reclamant, considerând că potrivit Legii nr. 10/2001, altă instituţie este îndrituită să verifice cuantumul despăgubirilor. Raportul juridic dintre părţi s-a născut sub imperiul Legii nr. 10/2001, iar împrejurarea că ulterior a apărut o modificare a acestei legi nu influenţează cu nimic asupra legii aplicabile.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, care a fost admis prin Decizia civilă nr. 797 din 30 ianuarie 2007 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, care a casat Decizia şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Instanţa de recurs a reţinut că, faţă de prevederile art. 5, 6 şi 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, despăgubirile pentru imobilele care nu mai pot fi restituite în natură se acordă potrivit legii speciale, astfel că se impunea ca instanţa de apel să analizeze pe fond apelul.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 27 septembrie 2007 sub nr. 11179/1/2006, iar prin Încheierea din 26 octombrie 2007 s-a dispus suspendarea judecării apelului până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei ce forma obiectul Dosarului nr. 5560/176/2007, fiind repusă pe rol la data de 1 octombrie 2010.
Prin Decizia civilă 177/A din 26 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul reclamantului, a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea acestuia şi a anulat parţial dispoziţia nr. 591 din 19 noiembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia numai sub aspectul măsurilor reparatorii la care era îndreptăţit reclamantul, respectiv, despăgubirile băneşti în cuantum de 396.538 RON, urmând ca dispoziţia şi documentaţia aferentă să fie înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că prin dispoziţia nr. 591 emisă la data de 19 noiembrie 2004 de către Primarul Municipiului Alba Iulia a fost respinsă cererea formulată de reclamant, de restituire în natură a imobilului înscris în C. Alba Iulia, terenul fiind ocupat de blocuri, alei şi zone verzi şi s-a stabilit ca valoare echivalentă suma de 1.570.117.440 RON, în limita căreia s-a dispus acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea reclamantului.
Instanţa de apel a mai reţinut că, prin Decizia nr. 52/2007 dată de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii, s-a statuat că „prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005", iar dispoziţia atacată de reclamant a fost emisă anterior Legii nr. 247/2005, astfel încât cererea acestuia se impune a fi analizată atât sub aspectul măsurilor reparatorii, cât şi sub aspectul cuantumului acestora.
Prin Decizia de casare s-a statuat că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură, aşa încât, raportat la prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a constatat că reclamantul este îndreptăţit numai la măsuri reparatorii prin echivalent. Potrivit art. 1 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, „măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv."
În ce priveşte compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, s-a constatat că la soluţionarea în fond, pârâta a arătat că nu deţine astfel de bunuri sau servicii, iar în rejudecarea apelului, pârâta a depus adresa nr. X prin care a arătat că nu deţine bunuri şi/sau servicii care pot fi oferite în compensare, conform Legii nr. 10/2010 şi a anexat lista şi procesul-verbal de afişare.
Cu privire la despăgubiri, instanţa de apel a reţinut că în cursului judecării la fond a acţiunii de faţă, s-a efectuat o expertiză tehnică, prin care s-a stabilit că valoarea de circulaţie a terenului expropriat de la antecesorii reclamantului este de 396.538 RON, sumă care nu a fost contestată de părţi, acestea arătând că nu au obiecţiuni la expertiză, iar apelantul nu a solicitat nicio probă cu privire la valoarea terenului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia, arătând că instanţa de apel a procedat la o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 11 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 10/2001, în sensul că atât în forma iniţială, cât şi în forma actuală, textul legal exclude acordarea despăgubirilor băneşti pentru imobilele ce au trecut în proprietatea statului prin expropriere.
Pârâta mai arată că pentru această categorie de imobile modalitatea de restituire este aceea a acordării titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către deţinător, dacă se dau eficienţă dispoziţiilor art. 11 alin. (8) al Legii nr. 10/2001 în format vechi, sau doar compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor, dacă se dă eficienţă dispoziţiilor aceluiaşi articol în varianta actuală.
Pârâta precizează că, având în vedere că nu are posibilitatea compensării imobilului preluat cu alte bunuri sau servicii, singura modalitate de a dezdăuna pe reclamant fiind acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale şi nicidecum acordarea de despăgubiri băneşti, astfel cum în mod greşit a fost obligată.
Recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:
Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1), art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 se instituie principiul prevalenţei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor.
Pe cale de excepţie, dacă această măsură nu este posibilă ori este expres înlăturată de la aplicare, se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau propunerea de acordare de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atunci când măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Prin art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 247/2005 (Titlul VII), legiuitorul face distincţie între notificările deja soluţionate la data intrării în vigoare a legii prin consemnarea unor sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, ipoteză a alin. (1) al textului, şi cele care nu au fost soluţionate în atare modalitate până la data respectivă şi despre care se arată că vor fi predate secretariatului comisiei centrale, însoţite de dispoziţiile entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, ipoteză a alin. (2) al textului art. 16.
În cazul în care o notificare a fost soluţionată anterior intrării în vigoare a legii, însă dispoziţia prin care aceasta a fost soluţionată nu a rămas definitivă, fiind atacată în instanţă, ceea ce urmează a se preda secretariatului comisiei centrale este dispoziţia definitivă, emisă în baza hotărârii judecătoreşti, fiind aplicabile dispoziţiile alin. (1) ale art. 16, în sensul că în situaţia dată şi instanţa de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite beneficiarilor legii speciale de reparaţie.
Or, în speţă, notificarea reclamantului, soluţionată nefavorabil prin dispoziţia nr. 591/19 noiembrie 2004, de către Primarul Municipiului Alba Iulia, deşi anterioară Legii nr. 247/2005, nu a rămas definitivă, fiind atacată în instanţă de către reclamant, urmând ca secretariatului comisiei centrale să-i fie transmisă dispoziţia definitivă, emisă în baza hotărârii judecătoreşti.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile alin. (1) al art. 16, în sensul că în situaţia dată, instanţa de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite persoanei îndreptăţite, lucru care în cauză s-a realizat pe baza raportului de expertiză efectuat cu prilejul cercetării pe fond, necontestat de vreuna dintre părţi.
Cum prin Decizia de casare a Înaltei Curţi s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură, iar din probele administrate în cauză a rezultat că pârâta nu deţine bunuri sau servicii pe care să le poată oferi reclamantului, cu titlu de despăgubire, pentru bunul preluat în mod abuziv de stat, singura modalitatea de despăgubire a rămas cea în echivalent bănesc, prin raportare la concluziile raportului de expertiză sus-menţionat.
Este adevărat că art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 în varianta iniţială, prevedea că „pentru situaţiile prevăzute la alin. (2), (3) şi (4) măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite".
Însă textul legal arătat a fost modificat prin Titlul I art. 1 pct. 30 din Legea nr. 247/2005, varianta actuală statuând că „în situaţiile prevăzute la alin. (2), (3) şi (4) măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită, potrivit prezentei legi, cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
În atare situaţie, măsurile reparatorii prin echivalent sunt cele existente în cadrul normativ la momentul soluţionării pricinii, iar nu cele de la data emiterii dispoziţiei, care nici nu ar mai putea fi valorificate (acţiuni, titluri de valoare nominală), având în vedere modificările intervenite sub aspectul normelor de drept material aplicabil raportului juridic de faţă.
Legea nr. 247/2005 include în noţiunea de „despăgubire" echivalentul bănesc al bunului preluat abuziv şi imposibil de restituit în natură ori faţă de care sunt inoperabile celelalte modalităţi de dezdăunare.
Astfel, art. 3 lit. h) din Titlul VII, statuează că „titlurile de plată sunt certificate emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar, o sumă maximă de 500.000 lei. Sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranşe, pe parcursul a 2 ani, calculaţi cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurenţa sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depăşeşte această sumă. Sumele aferente despăgubirilor în numerar de maxim 250.000 lei se vor plăti într-o singură tranşă. Despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei dar până la 500.000 lei se vor plăti astfel:prima tranşă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 lei, cea de-a doua tranşă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferenţa între cuantumul total al despăgubirilor în numerar şi suma de 250.000 lei. Suma de până la 500.000 lei urmează a se acorda pentru fiecare dosar de despăgubire, cu menţiunea ca în ipoteza în care obiectul cererilor de restituire, deşi identic, a fost disjuns, pretenţiile de restituire fiind soluţionate de entităţi diferite, dosarele respective se vor conexa, socotindu-se a fi un singur dosar de despăgubire".
Rezultă că echivalentul bănesc reprezintă o modalitate de dezdăunare prevăzută de legea specială de reparaţie în varianta actuală, aplicabilă în cauză, astfel încât criticile pârâtei sub acest aspect nu pot fi primite.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia împotriva Deciziei nr. 177A din 26 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 7881/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7863/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
