ICCJ. Decizia nr. 7888/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7888/2011
Dosar nr.2293/96/2009
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 223 din 2 februarie 2010 a Tribunalului Harghita s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta F.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice prin mandatar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita şi, în consecinţă, s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive în perioada 1951 - 1955, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a tatălui reclamantei, defunctul P.J.; s-au respins capetele de cerere formulate de reclamantă privind acordarea despăgubirilor morale şi materiale, ca neîntemeiate; s-a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 RON în favoarea reclamantei.
În considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că reclamanta F.I. a figurat la categoria socială chiaburi în perioada 1951 - 1955.
Tribunalul a apreciat că sunt întrunite condiţiile reglementate de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 şi a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamantei în perioada 1951 - 1955, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur al tatălui reclamantei, defunctul P.J.
În ce priveşte acordarea despăgubirilor morale s-a apreciat că nici reclamanta şi nici antecesorii acesteia nu au fost condamnaţi politic, ci au suferit de pe urma măsurilor administrative abuzive luate împotriva lor de organele represive din acea perioadă şi, ca urmare, nu există temei legal în baza cărora să poată fi acordate aceste despăgubiri morale.
Împotriva acestei hotărârii a declarat apel Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, solicitând exonerarea Statului Român de la plata cheltuielilor de judecată dispuse în cuantum de 300 RON.
Împotriva aceleiaşi hotărâri a declarat apel şi reclamanta F.I. arătând că în mod greşit s-a respins petitul privind acordarea de daune materiale, întrucât prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 prevede că persoana supusă unor măsuri administrative cu caracter politic beneficiază de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative. În ce priveşte daunele morale apelanta invocă dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, susţinând că există cadru legal de acordare a daunelor morale solicitate, fiind dovedită atât existenţa cât şi întinderea prejudiciului cauzat reclamantei, şi, drept urmare, solicită admiterea căii de atac formulate.
Reclamanta, la data de 30 iunie 2010, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. I pct. 1 şi art. II din OUG nr. 62/2010.
Instanţa de apel a constatat că la data de 20 octombrie 2010 Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 1354 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din OUG nr. 62/2010.
Prin Decizia civilă nr. 183/A din 9 decembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins ca nefondate apelurile declarate.
Referitor la apelul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a făcut aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată, întrucât prin întâmpinarea depusă s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulate de către reclamantă, ulterior, aceasta fiind admisă în parte.
Referitor la apelul declarat de către reclamantă privind neacordarea daunelor materiale şi morale solicitate prin acţiunea formulată, instanţa de apel a apreciat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 221/2009 în speţa dedusă judecăţii, considerând că reclamantei nu îi sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Nici reclamanta şi nici antecesorii acesteia nu au fost condamnaţi politic, ci au suferit de pe urma măsurilor administrative abuzive luate împotriva lor de organele represive din acea perioadă, astfel încât, hotărârea atacată este temeinică şi legală.
În Legea nr. 221/2009 completată şi modificată, s-a stabilit la art. 1 alin. (2), condamnările cu caracter politic care constituie condamnări de drept, iar la alin. (3) s-au stabilit în mod expres condiţiile de a constitui o măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi.
Întrucât reclamanta a fost fiica numitului P.J. care a fost declarat chiabur, instanţa de fond a procedat la constatarea caracterului politic al măsurilor administrative luate de organele represive în perioada 1951 - 1955 prin aplicarea prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 în mod judicios, a apreciat instanţa de apel.
Totodată, s-a apreciat că în speţă este deosebit de relevantă împrejurarea pronunţării Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, prin care s-a declarat neconstituţional art. 5 alin. (1) lit. a) teza I, din Legea nr. 221/2009.
În considerentele acestei decizii se reţine: „avându-se în vedere că dispoziţiile art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009 introdusă prin art. I, pct. 2 din OUG nr. 62/2010 fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din acelaşi articol, Curtea Constituţională constată că trimiterile la lit. a) alin. (1) al art. 5 din lege rămân fără obiect prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I, din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituţional".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta F.I., prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 1, 5 şi 9 C. proc. civ.
1. Pentru susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 şi 5 C. proc. civ., recurenta reclamantă a învederat că după administrarea probatoriului în faţa instanţei de apel, la termenul din 30 iunie 2010, au fost declarate închise dezbaterile, însă, cu ocazia deliberării, constatându-se că nu se poate întruni majoritatea legală pentru adoptarea soluţiei, cauza a fost repusă pe rol şi s-a dispus, totodată, reluarea dezbaterilor în complet de divergenţă, potrivit prevederilor art. 257 C. proc. civ.
La termenul de judecată următor, 30 septembrie 2010, instanţa a intrat în compunere legală de trei judecători, însă cauza nu a fost soluţionată la acel termen, întrucât reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate arătată şi pricina a fost amânată pentru comunicarea către pârâtul cauzei a cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale.
Ulterior, la termenul din 11 noiembrie 2010, instanţa de apel nu a intrat în complet de divergenţă, ci în complet de doi judecători şi a pus în discuţie necesitatea amânării cauzei având în vedere pronunţarea Deciziei nr. 1354/2010 de către Curtea Constituţională care nu era publicată în M. Of.
Apelanta reclamantă a formulat o nouă cerere de amânare la termenul din 9 decembrie 2010 pentru depăşirea perioadei de 45 de zile de la data publicării în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale şi încetarea cauzei de suspendare a dispoziţiilor legale declarate ca neconstituţionale; cererea sa a fost respinsă, iar cauza a fost judecată la acelaşi termen, în complet nelegal constituit de doi judecători, iar nu în complet de divergenţă, fiind astfel încălcate formele de procedură (art. 257 C. proc. civ.), situaţie în care sunt întrunite ipotezele reglementate de art. 304 pct. 1 şi 5 C. proc. civ.
2. Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă învederează că instanţa de apel în mod greşit a stabilit, ca şi prima instanţă, că nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, reluând în totalitate motivarea tribunalului.
Se mai arată de recurentă, că instanţa de apel nu a aplicat în mod corespunzător prevederile art. 4 alin. (2) rap. la art. 1 alin. (3) şi art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Restul susţinerilor din memoriul de recurs, reprezintă reluarea susţinerilor pe situaţia de fapt, prezentată de reclamantă atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin memoriul de apel; cum acestea nu pot fi calificate drept critici de nelegalitate, Înalta Curte apreciază că nu se impune redarea acestora.
Recursul formulat este nefondat.
Având în vedere modalitatea de derulare a procesului în faţa instanţei de apel şi invocarea altor incidente după repunerea cauzei pe rol şi reluarea dezbaterilor în complet de divergenţă, împrejurarea ce a avut un efect dilatoriu cu privire la momentul judecării pricinii în apel (invocarea excepţiei de neconstituţionalitate şi, ulterior pronunţarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1354 şi 1358/2010), se constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 1 şi 5 C. proc. civ., instanţa de apel fiind alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, caz în care, se reţine că nu au fost încălcate prevederile art. 257 C. proc. civ.
Aşa cum reiese din considerentele deciziei recurate, instanţa de apel, dat fiind caracterul devolutiv al căii de atac, a constatat că prin pronunţarea deciziilor menţionate de instanţa constituţională, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost înlăturate din conţinutul actului normativ de referinţă, motiv pentru care, cererea reclamantei de acordare a unor despăgubiri morale nu mai are suport legal; consecutiv, şi criticile acesteia relative la respingerea cererii de despăgubiri au fost apreciate nefondate, cu consecinţa respingerii apelului său; completul a fost legal alcătuit pentru soluţionarea apelului, întrucât schimbarea cadrului legal al pricinii ca efect al deciziei Curţii Constituţionale a determinat lipsa de actualitate a divergenţei între membri completului de judecată.
Înalta Curte apreciază că nici motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu va putea fi primit (recurenta invocând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) rap. la art. 1 alin. (3) şi art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009), întrucât cel din urmă text a fost înlăturat din cuprinsul legii pentru vicii de neconstituţionalitate, iar pe de altă parte, prima instanţă a constatat caracterul politic al măsurilor administrative dispuse de autorităţile vremii în perioada 1951 - 1955 împotriva autorului său şi a membrilor familiei sale (deci, şi a reclamantei) ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a tatălui său; prin urmare, prima instanţă (soluţia fiind confirmată în apel) a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.I., împotriva Deciziei nr. 183/A din 9 decembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 7890/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 7889/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
