ICCJ. Decizia nr. 8000/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8000/2011
Dosar nr.11519/118/2009
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1029 din 03 iunie 2010, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantului N.P. şi a obligat pârâţii Municipiul Mangalia, prin primar, Primarul Municipiului Mangalia şi Consiliul Local Mangalia să emită dispoziţie/decizie motivată de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 323,8 mp, teren ce a făcut obiectul Notificării nr. 4881 din 26 aprilie 2001.
Prin notificarea sus-menţionată, reclamantul a solicitat primăriei restituirea terenului în suprafaţă de 1168 mp, situat în municipiul Mangalia, str. Ş.M. şi până la data soluţionării prezentului litigiu, pârâtul nu a răspuns acestei solicitări. Imobilul în litigiu a fost preluat în patrimoniul statului prin Sentinţa civilă nr. 5603 din 20 decembrie 1961.
În drept, au fost avute în vedere prevederile art. 25 alin. (1) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001.
În aplicarea art. 21 alin. (1) din Constituţie şi a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prima instanţă a apreciat că tăcerea entităţii învestite cu soluţionarea notificării referitoare la bunuri aflate sub incidenţa Legii nr. 10/2001, încalcă o obligaţie cu caracter civil şi, corelativ, deschide celui vătămat accesul liber la instanţă.
Prin Decizia civilă nr. 222/C din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale a admis apelul pârâţilor, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi, pe acest temei, a respins acţiunea reclamantului.
S-au avut în vedere dispoziţiile art. 1201 C. civ., care au configurat instituţia autorităţii de lucru judecat.
Acest principiu al autorităţii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti.
Identitatea de obiect, în sensul textului menţionat, nu presupune neapărat ca acesta să fie formulat în ambele acţiuni în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de parte este acelaşi în ambele cauze.
În speţă, prin acţiunea care a format obiectul Dosarului civil nr. 3608/118/2006 al Tribunalului Constanţa, reclamantul din prezenta cauză a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.N. R. S.A., C.N. P.R., Primarul municipiului Mangalia, Consiliul Local Mangalia şi Municipiul Mangalia, prin primar, stabilirea unităţii deţinătoare a imobilului care a făcut obiectul Notificării nr. 4881 din 26 aprilie 2001, stabilirea persoanei obligată să acorde despăgubiri, obligarea unităţii deţinătoare la soluţionarea notificării, obligarea unităţii deţinătoare să emită dispoziţie motivată, cu respectarea art. 25 teza a doua din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului liber şi obligarea unităţii deţinătoare să acorde despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură şi pentru construcţia demolată.
Prin Sentinţa civilă nr. 788 din 11 aprilie 2007, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea, ca nefondată, iar prin apelul declarat, reclamantul a criticat doar soluţia dată cererii de obligare a pârâţilor Primarul municipiului Mangalia, Consiliul Local Mangalia şi Municipiul Mangalia, prin primar, să propună acordarea de despăgubiri pentru construcţia preluată de la autorul său, demolată în anul 1962.
Prin Decizia civilă nr. 65/C din 04 martie 2009, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul reclamantului şi a schimbat în parte hotărârea fondului, în sensul că a admis acţiunea în parte, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Mangalia şi Primarul municipiului Mangalia, şi a obligat Primarul municipiului Mangalia să emită în beneficiul reclamantului dispoziţie cu propunere de despăgubiri, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru construcţiile demolate - care la data demolării erau situate în Mangalia, str. Ş.M., a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, ale cărei efecte au intrat în puterea lucrului judecat.
Prin acţiunea dedusă judecăţii în cauză, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor Primarul municipiului Mangalia, Municipiul Mangalia şi Consiliul Local Mangalia să emită dispoziţie de restituire în natură pentru terenul de 323,8 mp, situat în Mangalia, str. Ş.M., respectiv pentru suprafaţa care excede celor 844,20 mp pentru care s-a emis decizie cu propunere de acordare de despăgubiri de către R. S.A.
Această pretenţie a reclamantului a constituit însă şi obiect al litigiului anterior, prin petitul căruia s-a solicitat restituirea în natură a terenului liber şi obligarea unităţii deţinătoare să acorde despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 pentru suprafaţa care nu poate fi restituită în natură, şi a fost formulată în contradictoriu cu aceleaşi părţi, respectiv Consiliul Local Mangalia, Municipiul Mangalia şi Primarul municipiului Mangalia, şi întemeiată pe aceleaşi dispoziţii legale, ale Legii nr. 10/2001.
S-a constatat că nu este întemeiată susţinerea referitoare la lipsa identităţii de cauză, întrucât în ambele acţiuni reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor Primarul municipiului Mangalia, Municipiul Mangalia şi Consiliul Local Mangalia la îndeplinirea obligaţiei de a face stabilită de prevederile Legii nr. 10/2001 în sarcina reprezentantului unităţii administrativ-teritoriale, cu consecinţa restituirii în natură a terenului liber sau a efectuării propunerii de acordare de despăgubiri pentru cel ocupat, astfel că există identitate şi în privinţa cauzei raportului juridic al dreptului pus în discuţie.
Rezultă că cererea de restituire în natură sau prin echivalent a terenului ce excede suprafeţei pentru care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin Decizia emisă de R. S.A. fusese deja soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 788/2007 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă şi irevocabilă ca urmare a neatacării ei sub acest aspect prin apelul reclamantului, şi că, supunând din nou judecăţii acelaşi litigiu şi soluţionându-l în sens contrar, instanţa de fond a nesocotit autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti menţionată anterior, încălcând dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 3 decembrie 2010, reclamantul N.P., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Recurentul-reclamant a susţinut că s-a apreciat în mod eronat că între cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 3608/118/2006 şi prezenta cauză ar exista identitate de obiect.
Obiectul Dosarului nr. 3608/118/2006 nu este cel indicat de instanţa de apel, ci cel ce rezultă din precizările făcute ulterior în dosar, anume restituirea în natură a terenului, iar pentru partea ce nu se poate restitui în natură pe vechiul amplasament, compensarea cu alte terenuri sau bunuri.
Dacă s-ar fi efectuat expertizele de specialitate, instanţa ar fi obligat pârâtele să restituie terenul liber, respectiv să îi ofere în compensare un alt teren pentru terenul ocupat.
Aşadar, pârâtele erau obligate să restituie terenul, nicidecum să emită dispoziţii cu propunere de acordare a despăgubirilor, dispoziţii care să fie ulterior analizate şi expertizate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Mai mult, s-a susţinut că scopul final urmărit de reclamant nu este acelaşi în ambele cauze.
În Cauza nr. 3608/118/2006, reclamantul urmărea obţinerea directă, în natură, pe fostul amplasament, a terenului liber şi acordarea unor alte terenuri sau bunuri pentru terenul ocupat, pe când, în prezenta cauză, reclamantul doreşte obţinerea unei decizii/dispoziţii cu privire la diferenţa de teren ce a rămas nesoluţionată din Notificarea nr. 4881 din 26 aprilie 2001, respectiv obligarea pârâtelor de a-şi îndeplini obligaţia de a face conform dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001.
În privinţa identităţii de cauză, nici în acţiunea iniţială a Dosarului nr. 3608/118/2006, nici în precizările ulterioare, cererea nu a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Cauza acţiunii pendinte este fundamentată, în drept, numai pe obligaţia de a face conform dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Instanţa de apel a configurat, cu prioritate, cum era şi firesc, instituţia autorităţii de lucru judecat, prin raportare la dispoziţiile art. 1201 C. civ.
De principiu, autoritatea de lucru judecat are ca fundament necesitatea de a da eficienţă hotărârii judecătoreşti şi de a evita o nouă judecată asupra aceleiaşi chestiuni litigioase, împiedicând punerea în discuţie a hotărârii definitive de către părţi sau procuror, în altă modalitate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Acest principiu de drept împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi sau constatările făcute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată în alt proces.
Identitatea de obiect, în sensul textului menţionat, nu presupune neapărat ca acesta să fie formulat în ambele acţiuni în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de parte este acelaşi în ambele cauze.
În raport de aceste considerente de drept, instanţa de apel a analizat judicios şi în detaliu situaţia celor două cauze deduse judecăţii de către reclamant, în mod succesiv, în contradictoriu cu aceleaşi părţi, după obţinerea deja a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Din perspectiva obiectului acţiunilor promovate de către reclamant, s-a reţinut corect că în primul dosar - Dosarul civil nr. 3608/118/2006 al Tribunalului Constanţa - reclamantul a solicitat stabilirea unităţii deţinătoare a imobilului care a făcut obiectul Notificării nr. 4881 din 26 aprilie 2001, stabilirea persoanei obligată să acorde despăgubiri, obligarea unităţii deţinătoare la soluţionarea notificării, obligarea unităţii deţinătoare să emită dispoziţie motivată, cu respectarea art. 25 teza a doua din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului liber şi obligarea unităţii deţinătoare să acorde despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură şi pentru construcţia demolată.
Prin Sentinţa civilă nr. 788 din 11 aprilie 2007, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea, ca nefondată, iar în apel, în raport de singurul aspect contestat, prin Decizia civilă nr. 65/C din 04 martie 2009, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul reclamantului şi a schimbat în parte hotărârea fondului, în sensul că a admis acţiunea în parte, obligând Primarul municipiului Mangalia să emită în beneficiul reclamantului dispoziţie cu propunere de despăgubiri, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru construcţiile demolate - care la data demolării erau situate în Mangalia, str. Ş.M., şi menţinând restul dispoziţiilor sentinţei, ale cărei efecte au intrat în puterea lucrului judecat.
În procesul pendinte, pe acelaşi temei de drept - dispoziţiile Legii nr. 10/2001 - reclamantul a solicitat obligarea aceloraşi pârâţi să emită dispoziţie de restituire în natură pentru terenul în suprafaţă de 323,8 mp, situat în Mangalia, str. Ş.M., respectiv pentru suprafaţa care excede celor 844,20 mp pentru care s-a emis deja decizie cu propunere de acordare de despăgubiri de către R. S.A.
Rezultă cu evidenţă că sub acest prim aspect, identitatea de obiect a acţiunilor deduse judecăţii de către reclamant în mod succesiv, concluzia instanţei de apel a fost una corectă.
Din perspectiva temeiului juridic al acţiunilor promovate de către reclamant s-a reţinut corect că în ambele acţiuni acesta a solicitat obligarea pârâţilor la îndeplinirea obligaţiei de a face stabilită de prevederile Legii nr. 10/2001 în sarcina reprezentantului unităţii administrativ-teritoriale, cu consecinţa directă a restituirii în natură a terenului liber sau a efectuării propunerii de acordare de despăgubiri pentru cel ocupat.
Rezultă că şi sub acest aspect, identitatea de cauză a acţiunilor deduse judecăţii de către reclamant, în mod succesiv, concluzia instanţei de apel a fost una corectă.
Cum condiţia identităţii de părţi nu a fost contestată, se poate concluziona că instanţa de apel a reţinut corect că cererea de restituire în natură sau prin echivalent a terenului în litigiu a fost deja tranşată prin Sentinţa civilă nr. 788/2007 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă şi irevocabilă ca urmare a neatacării ei, sub acest aspect, prin apelul reclamantului.
Hotărârea judecătorească irevocabilă sus-menţionată îşi impune autoritatea lucrului judecat în procesul de faţă, cu toate consecinţele procedurale prescrise de dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.
Prin urmare, cum identitatea de acţiuni a fost demonstrată, se poate concluziona că în mod corect instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pronunţată pe excepţia autorităţii de lucru judecat, reglementată de dispoziţiile art. 1201 C. civ.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.P. împotriva Deciziei nr. 222/C din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 8001/2011. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii.... | ICCJ. Decizia nr. 7998/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
