ICCJ. Decizia nr. 8006/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8006/2011
Dosar nr.1388/91/2010
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă din 19 ianuarie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă a suspendat judecarea cererilor de apel formulate de reclamanta E.M. şi pârâtul Statul Român, prin Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea, în baza art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
S-a avut în vedere publicarea în M. Of. a Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale care a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, text de lege care reprezintă temeiul juridic al cererii de chemare în judecată.
Împotriva Încheierii de şedinţă din 19 ianuarie 2011 a formulat cerere de recurs la data de 24 februarie 2011, pârâtul Statul Român, prin Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
S-a susţinut că dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la data publicării deciziilor Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Având în vedere prevederile art. 147 din Constituţie şi întrucât la data promovării recursului au trecut cele 45 de zile, s-a solicitat admiterea recursului, anularea încheierii de suspendare şi judecarea pe fond a apelului.
Analizând cererea de recurs în contextul circumstanţelor particulare ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
În Şedinţa publică din 10 noiembrie 2011, reprezentanta Ministerului Public a invocat excepţia lipsei de interes a cererii de recurs formulată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea.
S-a avut în vedere faptul că prin Adresa din 26 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, s-a solicitat restituirea dosarelor în vederea repunerii pe rol a acestora.
De principiu, condiţia interesului - una din condiţiile de exercitare a acţiunii civile - reprezintă folosul practic urmărit de parte prin iniţierea actului de procedură şi trebuie să existe nu numai la declanşarea procedurii judiciare, ci pe întreaga durată de desfăşurare a acesteia, respectiv ori de câte ori se promovează o formă procedurală care intră în conţinutul acţiunii civile.
Aşadar, în aplicarea acestei reguli, interesul trebuie să existe atât la momentul exercitării căii de atac (inclusiv a recursului), cât şi pe întreaga durată de desfăşurare a judecăţii acesteia.
Cum în cauza pendinte, recurentul-pârâtul nu mai justifică această condiţie - faţă de solicitarea expresă de restituire a dosarelor în vederea repunerii acestora pe rol - în mod judicios reprezentanta Ministerului Public a invocat excepţia lipsei de interes, ce se impune a fi primită, cu consecinţa evidentă a respingerii recursului pârâtului pe acest temei de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea împotriva Încheierii de şedinţă din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pronunţată în Dosarul nr. 1388/91/2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - N
← ICCJ. Decizia nr. 8008/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8004/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
---|