ICCJ. Decizia nr. 8008/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 8008/2011

Dosar nr.2234/91/2010

Şedinţa publică din 10 noiembrie 2011

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 625 din 23 septembrie 2010, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanta B.O. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a obligat pe pârâtul Statul Român să plătească reclamantei suma de 10.000 euro în echivalent în lei, la data plăţii cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta şi pârâtul.

Prin Încheierea de şedinţă din 9 decembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă a dispus suspendarea judecării apelurilor, pentru următoarele motive:

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, care a fost publicată, s-au declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce reprezintă tocmai temeiul legal pentru acordarea daunelor morale solicitate de reclamant.

Întrucât dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) sunt suspendate pe o perioadă de 45 de zile după care îşi încetează efectele, la acest moment reclamantul nu mai are temei legal pentru acordarea daunelor morale, deşi la data introducerii acţiunii acest temei exista.

Faţă de această situaţie, având în vedere dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi dreptul părţii la un proces echitabil, curtea a apreciat că se impune suspendarea judecăţii.

Încheierea de suspendare a fost atacată cu recurs de către pârât, care a solicitat casarea ei şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii, deoarece în conformitate cu prevederile art. 147 din Constituţie, norma de drept declarată neconstituţională îşi încetează efectele după 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale în M. Of., iar pe durata acestui termen dispoziţiile declarate neconstituţionale sunt suspendate de drept.

Cum, în speţă, de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 au trecut cele 45 de zile, cauza de suspendare nu mai subzistă.

Recursul este fondat, în sensul celor ce succed.

Potrivit prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituţia republicată, „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu le pune de acord cu prevederile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept."

În speţă, curtea de apel a dispus suspendarea judecării tocmai în considerarea suspendării de drept prevăzută de norma constituţională sus-menţionată, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce reprezentau temeiul de drept al pretenţiilor deduse judecăţii.

Întrucât Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, iar de la data publicării ei a trecut termenul de 45 de zile pe durata căruia dispoziţiile declarate neconstituţionale, respectiv dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, au fost suspendate de drept, urmează a se constata că nu mai subzistă cauza de suspendare avută în vedere la pronunţarea încheierii recurate.

Aşa fiind, recursul pârâtului va fi admis în baza art. 312 alin. (1) - (3) şi (5) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecinţa casării încheierii recurate şi trimiterii cauzei la aceeaşi curte de apel pentru continuarea judecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea împotriva Încheierii de şedinţă din 9 decembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pronunţată în Dosarul nr. 2234/91/2010.

Casează încheierea şi trimite cauza pentru continuarea judecării aceleiaşi instanţe de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - N

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8008/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs