ICCJ. Decizia nr. 8011/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8011/2011
Dosar nr.4068/85/2008
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 86/2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu, în Dosarul civil nr. 746/85/2007, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Şelimbăr, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale Bucureşti – prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Braşov şi, în consecinţă, s-a dispus anularea parţială a Hotărârii nr. 3/2006 emisă de pârât, în ceea ce priveşte despăgubirile acordate, fiind obligat pârâtul să acorde despăgubiri pentru terenul expropriat de 9903,71 mp, în cuantum de 21,19 euro/mp, echivalentul în lei, la data plăţii. A fost respins capătul de cerere privitor la exproprierea totală şi la acordarea de despăgubiri în sumă de 300.000 euro, pentru terenul de 9739,48 mp, fiind obligat pârâtul la cheltuieli de judecată parţiale, de 1900 RON, către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că exproprierea suprafeţei de 9903,71 mp din proprietatea reclamantei s-a făcut în baza Legii nr. 198/2004, însă acţiunea formulată pentru stabilirea despăgubirilor se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, s-a apreciat că nu se impune o expropriere totală, respectiv şi a suprafeţei de 9739,48 mp, întrucât terenul neafectat de utilităţi poate fi utilizat conform destinaţiei şi are acces la drumul Bungardului, iar cuantumul despăgubirilor a fost stabilit conform expertizei tehnice efectuată de cei trei experţi.
Prin Decizia civilă nr. 73/A/2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parohia Ortodoxă Şelimbăr şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, a desfiinţat hotărârea apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 33/1994, soluţionarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului, astfel că lipsa concluziilor acestuia atrage nulitatea hotărârii.
În rejudecare, prin Sentinţa civilă nr. 838/2010, pronunţată de Tribunalul Sibiu, s-a admis în parte, contestaţia şi s-a dispus anularea parţială a Hotărârii nr. 3/2006 emisă de pârât, în ceea ce priveşte despăgubirile acordate şi a obligat pârâtul să acorde despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafaţă de 5294 mp, în cuantum de 22,5 euro/mp, prin echivalent în lei, la data plăţii, şi s-a respins cererea privitoare la exproprierea totală şi la acordarea de despăgubiri de 300.000 euro, pentru terenul de 9739,48 mp.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin Hotărârea nr. 3/2006 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 198/2004 Şelimbăr, s-a dispus exproprierea suprafeţei de 9.903,71 mp din terenul cu nr. cadastral x proprietatea reclamantei şi s-au stabilit despăgubiri de 193.648,23 RON, echivalent a 69.325,97 dolari SUA, 7 dolari SUA/mp.
Deşi exproprierea s-a făcut conform Legii nr. 198/2004, acţiunea în despăgubiri se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte cuantumul acestora.
Reclamanta a solicitat exproprierea şi a suprafeţei de 9739,48 mp, rămasă neexpropriată, din totalul de 4 ha şi 7500 mp, iar în aplicarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, s-a apreciat că exproprierea totală nu se impune.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel ambele părţi.
Prin Decizia nr. 186/A din 16 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta Parohia Ortodoxă Şelimbăr împotriva Sentinţei civile nr. 838/2010, pronunţată de Tribunalul Sibiu, şi s-a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că s-a stabilit la 9903,71 mp, suprafaţa terenului expropriat.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi s-a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, împotriva aceleiaşi sentinţe, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, instanţa de fond neobservând că suprafaţa de teren expropriată potrivit Hotărârii nr. 3 din 12 octombrie 2006 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 este de 9903,71 mp, aspect ce rezulta cu claritate din art. 1 al hotărârii, nu avea cum să reducă suprafaţa terenului pentru care se acordă despăgubiri, la 5294 mp, deoarece s-a ajuns la împrejurarea ca situaţia reclamantului în propria sa cale de atac să fie agravată, ceea ce nu este posibil.
Mai mult, instanţa nu a observat nici faptul că, deşi iniţial experţii au precizat, prin răspunsul din dosar, că din neatenţie au trecut o suprafaţă mai mică, respectiv de 5294 mp, în realitate suprafaţa expertizată este de 9903,71 mp.
Prin urmare, suprafaţa pentru care instanţa trebuia să stabilească acordarea de despăgubiri este de 9903,71 mp şi nu de 5294 mp, această din urmă suprafaţă neavând niciun corespondent în probele de la dosar.
Referitor la diferenţa de suprafaţă de 9739 mp, instanţa fondului în mod corect a apreciat că nu se impune exproprierea, deoarece aceasta poate fi folosită în continuare ca şi teren agricol, cu atât mai mult cu cât se învecinează cu parcela cu nr. cad. y, tot proprietatea reclamantei, pe unde ar avea şi cale de acces.
În ceea ce priveşte valoarea despăgubirii acordate pentru terenul expropriat, experţii desemnaţi în cauză au procedat la determinarea valorii de piaţă prin două metode: a comparaţiei prin bonitate şi a comparaţiei directe.
Având în vedere faptul că, metoda comparaţiei directe porneşte de la valori de tranzacţionare existente pe piaţa imobiliară cu privire la terenuri aflate în situaţii asemănătoare, această metodă a fost apreciată de instanţă ca fiind mai apropiată de prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Referitor la solicitarea de scădere din suma ce va fi acordată de instanţă a sumei deja consemnată pe numele reclamantei, s-a constatat că această solicitare este inutilă, în condiţiile în care este evident că la valoarea totală a despăgubirilor ce vor fi efectiv plătite reclamantei, pârâta va ţine cont de suma deja consemnată.
Instanţa de apel a luat act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au formulat recurs atât reclamanta Parohia Ortodoxă Şelimbăr, cât şi pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
În susţinerea recursului, întemeiat în drept, pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a susţinut că în mod greşit nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată, pentru că acestea au fost solicitate şi dovedite.
Pârâtul, în susţinerea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a arătat că, având în vedere categoria de folosinţă a terenului şi declinul înregistrat de piaţa imobiliară pe fondul crizei economice, suma stabilită la momentul efectuării expertizei nu se justifică.
Consideră că, în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, valoarea reală a imobilului în cauză în condiţiile economice actuale, este mai aproape de valoarea de 18 euro/mp, faţă de faptul că, în anul 2007, terenul fusese evaluat la 21,19 euro/mp, dată la care valoarea imobilelor era într-o continuă creştere şi că, în raport de dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, trebuia ca, primind rezultatul expertizei, să-l compare cu oferta şi cu pretenţiile părţilor şi apoi să hotărască, raportându-se doar la expertiză, în mod greşit.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentanta recurentei-reclamante a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă, ca urmare a faptului că prin motivele invocate s-au formulat critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate.
Excepţia nulităţii recursului declarat de pârât, va fi respinsă, întrucât prin criticile formulate se invocă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994, critici ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.
1. Recursul reclamantei.
Singura critică formulată de recurenta-reclamantă se referă la greşita neacordare a cheltuielilor de judecată, care conform susţinerilor acesteia, au fost solicitate şi dovedite.
Verificând actele şi susţinerile părţilor se constată că prin cererea de apel reclamanta, fără a menţiona în mod expres, solicitarea cheltuielilor de judecată efectuate, a indicat ca temei în drept, dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi a depus în copie chitanţa încasării onorariului de avocat, însă, cu ocazia dezbaterilor şi acordarea cuvântului pe fond, reprezentantul recurentei-reclamante nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În considerentele hotărârii, instanţa de apel a menţionat că „niciuna din părţi nu a solicitat cheltuieli de judecată" rezultând astfel că această problemă a fost avută în vedere, şi cum o astfel de cerere nu a fost formulată, se constată că instanţa nu a avut ce analiza.
2. Recursul pârâtului.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată expropriatului se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, iar, la calcularea cuantumului despăgubirilor, instanţa trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Totodată, legea dispune prin art. 27 că instanţa are obligaţia de a compara rezultatul expertizei cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi, despăgubirea acordată de către instanţă neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.
Contrar susţinerilor pârâtei, aceste prevederi legale nu au fost greşit interpretate sau aplicate de instanţa de apel.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, comisia de experţi tehnici stabilită de instanţă, în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, a folosit atât metoda comparaţiei prin bonitate, cât şi metoda comparaţiei directe, pentru determinarea despăgubirilor cuvenite reclamantei, şi a concluzionat că metoda comparaţiilor directe se apropie cel mai mult de tipul valorii estimate pentru acest teren.
În consecinţă, din raportul de expertiză prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor însuşit de instanţa de fond şi menţinut de instanţa de apel, rezultă că la stabilirea valorii acestora s-au avut în vedere preţurile practicate pe piaţa liberă a terenurilor din zone similare cu cea supusă exproprierii.
Această modalitate de stabilire a cuantumului despăgubirilor satisface exigenţele impuse de art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Procedând la anularea în parte a hotărârii emisă de pârât, doar în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirile acordate de pârâtă, instanţa a avut în vedere pentru suma stabilită pe mp, atât raportul de expertiză, pretenţiile reclamantei, cât şi oferta pârâtului, astfel că, în cauză nu pot fi incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, invocată de recurenta-reclamantă Parohia Ortodoxă Şelimbăr.
Respinge recursurile declarate de reclamanta Parohia Ortodoxă Şelimbăr şi de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva Deciziei nr. 186/A din 16 decembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 8015/2011. Civil. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 8010/2011. Civil → |
|---|
