ICCJ. Decizia nr. 8106/2011. Civil. Anulare act. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8106/2011
Dosar nr.10595/1/2010
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2006, reclamanta M.M.C.I. a chemat în judecată pe pârâţii SC H.O.C. S.R.L. şi SC C. SA pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 28 iulie 2003 de B.N.P. C.E. având ca obiect imobilul-hotel situat în Bucureşti, str. B. nr. 37, sector 1, în condiţiile în care imobilul se află în procedura de restituire declanşată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin notificarea nr. 2516 din 11 aprilie 2001 înaintată pârâţilor.
Cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi completată s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, art. 45 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Prin Sentinţa nr. 334 din 15 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţi procesuale active a reclamantei şi a respins acţiunea introductivă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în speţă nu s-a făcut dovada identităţii între imobilul pretins ca fiind proprietatea autoarei reclamantei şi cel solicitat în prezenta procedură, dar nici a identităţii între E.U., dobânditoarea bunului şi E.C., pretins antecesoarea reclamantei, aspect de asemenea nedovedit.
Prin Decizia nr. 98 A din 26 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sus-menţionatei hotărâri reţinând, în esenţă, că dovezile administrate în cauză inclusiv în apel nu au lămurit calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în accepţiunea legii speciale pretinsă de reclamantă şi nici a situaţiei juridice a imobilului în litigiu, cu privire la care înscrisurile depuse în probaţiune nu au reliefat identitatea bunului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta susţinând că soluţionarea cauzei s-a făcut cu aplicarea greşită a legii, întrucât din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că este moştenitoarea defunctei C.E., proprietara imobilului situat în str. B., astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. X/1940 aferent cărţii funciare a imobilului, ce a fost preluat abuziv de stat şi este stăpânit de pârâte.
Au fost greşit aplicate dispoziţiile legale speciale în materia imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, în condiţiile în care obiectul pricinii l-a constituit nulitatea absolută a actului de transmisiune a bunului încheiat între cele două pârâte, cerere pentru care au justificat interesul, cerinţă prealabilă celei privind dovedirea identităţii bunului, pretinsă de instanţa de apel.
Înalta Curte de casaţie prin Decizia civilă nr. 4294 din 8 septembrie 2010 a admis apelul, a casat Decizia atacată precum şi sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
În considerente instanţa de recurs a reţinut că cele două instanţe s-au raportat exclusiv la menţiunile contractului de vânzare-cumpărare exhibat, cu omiterea înscrierilor şi a efectelor juridice specifice ale acestora operate în evidenţele de publicitate imobiliară privind imobilul pretins în cauză (menţiuni efectuate la 10 ani de la încheierea actului, odată cu adoptarea legislaţiei privitoare la cartea funciară) perspectivă în raport cu care soluţia instanţelor şi prin consecinţă a considerentelor ce au fundamentat-o, se vădeşte a fi greşită şi dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 octombrie 1930 între B.I.S., în calitate de vânzător a transmis E.U., în calitate de cumpărător, imobilul din Bucureşti, str. B. cu toate construcţiile şi instalaţiile aflate pe el, act ce a fost autentificat în 20 octombrie 1930 de Tribunalului Ilfov - secţia notariat şi transmis sub nr. Y/1930.
Ulterior, prin procesul-verbal din 27 mai 1940, actul de vânzare-cumpărare menţionat a constituit titlul de proprietate în temeiul căruia „C.G.E. născut P.", astfel cum se arată în acest script, şi-a înscris dreptul de proprietate în evidenţele de publicitate imobiliară asupra imobilului „situat în str. B. în suprafaţă de 210 mp compus din curte de lumină şi un corp de casă ce are parter, subsol, 6 etaje şi mansardă (...)".
Actele de stare civilă depuse în probaţiune au relevat indubitabil că reclamanta este moştenitoarea persoanei înscrise în evidenţele de publicitate imobiliară ca proprietar al imobilului situat la adresa la care se află imobilul în litigiu, înscriere ce atestă şi confirmă existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul persoanei înscrisă în aceste evidenţe.
Este lipsită de relevanţă în acest context al analizei împrejurarea că nu s-a făcut dovada identităţii între E.U. şi E.C., deşi potrivit menţiunilor din procesul-verbal de înscriere a dreptului rezultă că titlul înscrierii îl constituie actul de vânzare-cumpărare din octombrie 1920, încheiat de E.U. în calitate de cumpărătoare, ceea ce confirmă identitatea celor două persoane, deoarece înscrierea dreptului în favoarea antecesoarei reclamantei are efect constitutiv de drepturi şi de opozabilitate (art. 1802 C. civ.) a acestui drept faţă de terţi.
Împotriva deciziei instanţei de recurs a formulat contestaţie în anulare intimata SC L.I. SRL, fostă SC H.O.C. SRL în temeiul art. 317 şi 318 teza 1 C. proc. civ., susţinând că raportat la valoarea contractului contestat de 187.260 RON competenţa în primă instanţă revenea judecătoriei. A mai susţinut că, în mod greşit, instanţa a considerat că E.U. este aceeaşi persoană cu C.G.E. şi că s-a făcut confuzie între numerele poştale ale imobilului, ceea ce a determinat instanţa să considere că imobilul aflat în proprietatea contestatoarei este acelaşi cu imobilul ce a aparţinut reclamantei.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
În ce priveşte primul motiv invocat de contestatoare se constată că Înalta Curte era instanţa competentă, conform art. 4 pct. I C. proc. civ., să soluţioneze recursul declarat împotriva unei decizii pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti.
Nu se poate reţine nici cel de-al doilea motiv al contestaţiei.
Potrivit art. 318 alin. (1), teza I a C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Textul are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unor soluţii greşite. Este deci vorba despre acea greşeală, pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia pronunţată.
Exempli gratia, sunt greşeli materiale, în sensul art. 318 C. proc. civ.: respingerea unui recurs ca tardiv, în raport cu data înregistrării la instanţă, deşi din plicul ataşat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poştal, înăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanţa de plată a taxei de timbru, ori nu s-a observat că pentru unul din motivele de casare nu era necesară timbrarea; anularea greşită a recursului ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deşi la dosar se găsea procura dată reprezentantului părţii; pronunţarea asupra legalităţii unei alte hotărâri decât cea recurată etc.
Textul citat vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare sau aplicare a unor dispoziţii legale ori de rezolvare a unui incident procedural. În doctrină s-a arătat că a da părţilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele şi a stabilit raporturile dintre părţi, ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce ar echivala cu o opoziţie (cale de atac ce funcţiona în trecut numai atunci când judecata avusese loc în lipsa părţii), astfel încât contestaţia în anulare ar deveni o cale ordinară de atac, mai rea decât recursul la recurs, care, cel puţin, se adresează unei instanţe superioare.
Aşadar, numai o greşeală materială esenţială şi evidentă poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare. În consecinţă, împrejurările invocate de contestatoare, confuzia de nume şi de numere poştale, reprezintă critici vizând modul de interpretare a probelor şi nu greşeli de fapt, involuntare în legătură cu un aspect formal al judecării recursului, ce pot fi remediate pe calea contestaţiei în anulare.
Faţă de cele ce preced, contestaţia în anulare promovată se priveşte ca nefondată şi va fi respinsă în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de SC L.I. SRL împotriva Deciziei nr. 4294 din 8 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2011.
ÎNCHEIERE
Şedinţa din camera de consiliu de la 28 octombrie 2011
S-a luat în examinare, în camera de consiliu, cererea de abţinere formulată de doamna judecător M.C.I. în Dosarul nr. 10595/1/2010 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
După deliberare,
ÎNALTA CURTE
Asupra cauzei de faţă:
La data de 27 octombrie 2011 doamna judecător M.C.I. a formulat cerere de abţinere în Dosarul nr.10595/1/2010 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de SC L.I. SRL împotriva Deciziei nr. 4294 din 8 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., doamna judecător a arătat că prin Decizia nr. 4294 din 8 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra fondului cauzei deduse judecăţii, admiţând recursul declarat de reclamanta M.M.C.I. împotriva Deciziei nr. 98 A din 26 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Cererea este întemeiată, pentru următoarele considerente.
Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că doamna judecător M.C.I. a făcut parte din completul de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a soluţionat cauza pe fond.
Faţă de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi pentru respectarea dreptului părţilor la un proces echitabil, cu înlăturarea oricărei umbre de îndoială asupra componenţei completului, se constată că cererea de abţinere este întemeiată şi urmează a fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
DISPUNE
Admite cererea de abţinere a doamnei judecător M.C.I. de la soluţionarea cauzei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 octombrie 2011.
ÎNCHEIERE
Şedinţa publică din 28 octombrie 2011
S-a luat în examinare contestaţia în anulare formulată de SC L.I. SRL împotriva Deciziei nr. 4294 din 8 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
La apelul nominal se prezintă contestatoarea prin avocat Z.L., lipsind intimaţii SC C. SA şi M.M.C.I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă că apărătorul ales al intimatei M.M.C.I. a solicitat, prin petiţie depusă la dosar, judecarea cauzei în lipsă, precizând că pentru acest termen este în imposibilitate de prezentare, fiind nevoit să se deplaseze la Cluj pentru un tratament medical.
Avocat Z.L. precizează că nu este în posesia înscrisurilor prin care dovedeşte schimbarea denumirii societăţii, aspect invocat şi prin întâmpinare.
Instanţa constată cauza în stare de judecată, nemaifiind alte cereri de formulat şi va amâna pronunţarea pentru a se depune la dosar înscrisurile respective.
Avocat Z.L. solicită admiterea contestaţiei în anulare, precizând că aceasta este admisibilă, anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului. Arată că în raport de valoarea contractului de vânzare-cumpărare, de aproximativ 187.000 RON, soluţionarea recursului era de competenţa curţii de apel. Susţine totodată şi celălalt motiv formulat în scris, prevăzut de art. 318 teza 1 C. proc. civ. Solicită şi acordarea cheltuielilor de judecată.
După deliberare,
ÎNALTA CURTE,
Pentru a se depune înscrisuri în dovedirea schimbării denumirii contestatoarei,
DISPUNE
Amână pronunţarea la 4 noiembrie 2011.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2011.
Şedinţa de la 4 noiembrie 2011
CURTEA,
În aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive,
DISPUNE
Amână pronunţarea la 11 noiembrie 2011.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2011.
Şedinţa de la 11 noiembrie 2011
CURTEA,
În aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive,
DISPUNE
Amână pronunţarea la 16 noiembrie 2011.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 8107/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8104/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
