ICCJ. Decizia nr. 8101/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8101/2011
Dosar nr.31289/3/2011
Şedinţa din 15 noiembrie 2011
Deliberând asupra conflictului negativ de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 5040/63/2011 reclamantul C.S.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale să se dispună anularea Deciziei de pensie din data de 31 decembrie 2010 emisă de intimată, menţinerea drepturilor sale de pensie stabilite prin Decizia din 19 mai 2003 emisă de intimată şi să i se plătească diferenţa dintre pensia stabilită prin Decizia din 19 mai 2003 şi pensia stabilită prin Decizia din data de 31 decembrie 2010 la care să se adauge dobânda legală calculată de la data de 01 ianuarie 2011 şi până la repunerea în plată a Deciziei din 19 mai 2003.
Prin Sentinţa civilă nr. 3460 din 11 martie 2011 s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale. S-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale. Pe rolul acestei instanţe cauza s-a înregistrat la data de 29 aprilie 2011, stabilindu-se prim termen la data de 19 septembrie 2012. Din oficiu instanţa a dispus preschimbarea termenului la data de 28 septembrie 2011. În şedinţa publică din 28 septembrie 2011 pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa civilă nr. 8109 din 28 septembrie 2011 a declinat, la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj pentru argumentele ce succed.
Dispoziţiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 (care au preluat conţinutul art. 156 din Legea nr. 19/2000) reglementează două ipoteze distincte în ceea ce priveşte competenţa teritorială a tribunalului în litigiile privind drepturile de asigurări sociale. Într-o primă ipoteză se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii şi a caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Din contră, în situaţia în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabileşte că va fi competentă să soluţioneze litigiul instanţa în a cărei rază îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Prevederile potrivit cărora instanţa competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al pensionarilor în litigiile ce privesc stabilirea pensiilor.
Trebuie precizat că faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de case de pensii sectoriale care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul Român de Informaţii, structuri care au fost desfiinţate. Potrivit art. 135 din lege „atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, adoptată în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi".
Cum în speţă, cererea a fost formulată împotriva unei case sectoriale de pensii, este aplicabilă prima teză a textului legal menţionat potrivit căreia competenţa revine instanţei în a cărei rază se află domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tribunalul Dolj .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
← ICCJ. Decizia nr. 8096/2011. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 8092/2011. Civil. Rectificare carte funciară.... → |
---|