ICCJ. Decizia nr. 8115/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8115/2011
Dosar nr.1614/108/2009
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 7 aprilie 2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Arad a dispus consemnarea în favoarea expropriatului G.G. a unei despăgubiri în cuantum total de 55.571,78 lei (RON), echivalentul a 13.375 euro (16,93 euro/mp), cu titlu de despăgubire, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 198/2004, pentru terenul în suprafaţă de 790 mp extravilanul localităţii Arad.
Prin cererea înregistrată la data de 16 aprilie 2009, astfel cum a fost precizată, reclamantul G.G. a solicitat anularea dispoziţiei de stabilire a despăgubirilor din hotărârea mai sus arătată şi obligarea Consiliului Local Arad şi a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Arad la plata unei despăgubiri echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat respectiv la plata sumei de 551.350 euro (65 euro/mp), invocând incidenţa dispoziţiilor art. 9 - 10 din HG nr. 241/2004.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că este proprietarul terenului în suprafaţă de 2000 mp înscris în CF X nedefinită Arad şi nr. cadastral Y, că din acest teren i-a fost expropriată o suprafaţă de 790 mp care a fost afectată construcţiei autostrăzii ce reprezintă varianta de ocolire a Municipiului Arad km 0 - 12+000, că acest teren este situat în intravilanul localităţii şi nu în extravilanul localităţii, cum eronat s-a statuat, respectiv că în zonă terenurile sunt evaluate la 50 euro/mp, valoare la care se calculează şi încasează impozitele şi taxele de către administraţia locală.
Reclamantul a susţinut, totodată, că la stabilirea despăgubirii nu au fost respectate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/2004, cu menţiunea că urmare exproprierii, valoarea terenului rămas în proprietatea sa a fost diminuată substanţial, ca urmare a numeroaselor restricţii impuse de faptul situării sale în apropierea unei autostrăzi, a gradului ridicat de poluare fonică etc., motiv pentru care intenţia reclamantului de a-şi înstrăina terenurile la un preţ de 65 euro/mp, astfel cum se practică în zonă, nu mai este posibilă.
În justificarea pretenţiilor, reclamantul a învederat şi că pârâtul Consiliul local a înstrăinat terenuri de aceeaşi categorie de folosinţă ca şi cel expropriat la o valoare de peste 100 euro/mp, că alte terenuri din zonă au fost înstrăinate pe piaţa liberă la valori de 60 - 70 euro mp, astfel că preţul de 16,93 euro/mp luat în calcul la stabilirea despăgubirii cuvenite nu poate fi primit.
Prin Sentinţa civilă nr. 276 din 15 aprilie 2010, Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis cererea şi a obligat pe pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale la plata sumei de 55.300 euro cu titlu de despăgubiri.
În motivarea sentinţei, instanţa a analizat concluziile diferite ale celor trei experţi desemnaţi să stabilească valoarea de circulaţie a terenului expropriat, inclusiv faptul stabilirii de către expertul desemnat de către pârât a unei valori mai mici decât cea evidenţiată în hotărârea contestată în prezentul proces.
Comparând rezultatul expertizei cu pretenţiile părţilor, instanţa a apreciat că se impune a se acorda reclamantului o despăgubire calculată la un preţ de 70 euro/mp.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul.
În motivarea apelului pârâtul a criticat omologarea raportului de expertiză întocmit de experţii B.V. şi B.P.D., susţinând că stabilirea de către aceştia a preţului de circulaţie al terenului expropriat de 70 euro/mp s-a realizat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, anume fără a se avea în vedere valoarea preţurilor efectiv plătite de diverşi cumpărători pentru tranzacţionarea unor terenuri similare celui expropriat pe piaţa liberă, respectiv, cu luarea în considerare, în mod eronat, a preţurilor consemnate în diverse oferte de tranzacţionare de pe piaţa imobiliară.
Pârâtul reiterează caracteristicile suprafeţei de 790 mp expropriat, anume faptul că este vorba de un teren arabil intravilan, că accesul la acesta se realizează pe un drum de exploatare, că acesta este impropriu edificării unor construcţii, cât timp nu este cuprins într-un PUD sau PUZ aprobat şi a solicitat administrarea unor probatorii suplimentare, cu înscrisuri - pentru a dovedi preţurile de tranzacţionare a terenurilor din zonă pe piaţa liberă -, precum şi suplimentarea probei cu expertiză de evaluare.
Prin Decizia civilă nr. 455 din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul, ca nefondat.
În motivarea deciziei, instanţa a reţinut că deşi a încuviinţat, la cererea pârâtului, completarea probatoriilor cu înscrisuri noi şi cu un supliment la raportul de expertiză, aceasta nu a dovedit faptul încălcării de către prima instanţă cu ocazia stabilirii despăgubirii a criteriilor prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În analiza probatoriilor administrate, instanţa a constatat că nu au fost prezentate contracte de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare celui expropriat care să releve un alt preţ de tranzacţionare, că societăţile de intermedieri imobiliare au comunicat că preţurile de tranzacţionare se situează între 60 - 100 euro/mp, iar Direcţia de venituri din cadrul Primăriei Arad că nu deţine o bază de evaluare ori de tranzacţionare a unor astfel de terenuri şi că, în atare condiţii, cei trei experţi şi-au menţinut evaluările diferite cu privire la valoarea de circulaţie a terenului expropriat.
Instanţa de apel a reţinut şi că cele patru contracte de vânzare-cumpărare depuse de pârât în justificarea criticii de nelegalitate vizează terenuri situate în extravilanul municipiului Arad şi nu în intravilanul localităţii, unde este situat terenul expropriat, motiv pentru care preţurile de tranzacţionare consemnate în acestea nu sunt relevante.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând incidenţa motivului prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâtul a reiterat critica relativă la încălcarea de către instanţele de fond a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin aceea că despăgubirea stabilită în favoarea reclamantului nu a fost calculată în raport de preţul de tranzacţionare al terenurilor din zona în care este situat terenul expropriat.
În susţinerea acestei critici, pârâtul reiterează caracteristicile terenului expropriat şi procedează la o prezentare şi analiză a concluziilor experţilor care au întocmit lucrările de specialitate la judecata în fond a procesului.
Pârâtul susţine, totodată, că instanţele de fond au interpretat greşit prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, text care interzice să se acorde expropriatului pentru terenurile expropriate o valoare mai mică decât cea stabilită de expropriator, însă nu interzice expertului să stabilească o astfel de valoare şi nu scuteşte instanţa de a o analiza, cum eronat a apreciat instanţa de apel.
Analizând recursul, Înalta Curte urmează constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcare expresă şi reală a legii, anume ca soluţia pronunţată să fie în contradicţie cu legea şi înlăturarea unei astfel de contradicţii să nu fie cu putinţă, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.
În analiza acestui motiv, instanţa de recurs nu poate verifica modul în care instanţele de fond au analizat şi apreciat probatoriile administrate, cu consecinţa statuării cu privire la săvârşirea de către acestea a unei greşeli grave de fapt, întrucât o astfel de verificare era permisă numai în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin OUG nr. 138/2000.
Relativ la problematica de drept ce face obiectul criticii de nelegalitate formulată de pârât, se observă că legea prevede care sunt criteriile în raport cu care instanţele au a stabili cuantumul despăgubirii în caz de expropriere.
Anume, dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială" defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Stabilirea preţului de piaţă a unui bun presupune însă administrarea de către părţile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi, pe cale de consecinţă, analizarea şi aprecierea acestora de către judecătorul fondului.
Or, în analiza criticii de nelegalitate privind încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor legale menţionate, doar omisiunea instanţelor de fond de a analiza şi respecta criteriile legale de stabilire a despăgubirii poate pune în discuţie o problemă de încălcare a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Calitatea probatoriilor administrate de părţi în susţinerea criteriilor legale de evaluare a despăgubirii şi, respectiv, aprecierea dată de judecători valorii probatoriilor administrate în acest scop pune în discuţie o problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanţei de recurs.
În speţa supusă analizei, se constată că pârâtul, în motivarea recursului, nu dezvoltă în concret critici privind omisiunea instanţelor de fond de a analiza vreunul din criteriile legale prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, ci se rezumă să reitereze obiecţiunile aduse concluziilor formulate de experţii evaluatori propuşi de reclamant şi, respectiv, desemnat de instanţă, rezultat al analizei efectuate de aceştia în fundamentarea criteriului relativ la stabilirea preţului de piaţă al terenului expropriat, concluzii pe care le apreciază a fi greşite în raport de situaţia de fapt a terenului, pe care o descrie pe larg.
Or, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, simpla nemulţumire a pârâtului cu privire la modul de calcul al preţului de circulaţie al terenului expropriat, astfel cum acesta a fost evidenţiat şi fundamentat de experţii B.V., desemnat de instanţă, şi B.P.D., desemnat de reclamant, în lipsa administrării unor probatorii pertinente care să impună o altă concluzie, nu este de natură să fundamenteze critica de formulată şi să conducă la schimbarea soluţiei pronunţată de prima instanţă.
În aceeaşi manieră, adică în termeni generali, fără a indica în concret în ce mod ar fi fost aplicate greşit raportului juridic dedus judecăţii şi ce fel ar fi influenţat soluţia, pârâtul a formulat şi critica relativă la încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora "Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată".
Referitor la acest aspect, se constată că instanţele de fond, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) din lege, primind rezultatul expertizei şi, respectiv, suplimentul de expertiză întocmite de experţi, au procedat la compararea acestuia cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi, inclusiv prin analizarea propunerii formulate de expertul U.I.R., propus de expropriator, care a calculat o despăgubire mai mică decât cea oferită de expropriator şi au acordat reclamantului o despăgubire în limitele impuse de dispoziţia art. 27 alin. (2) din lege.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva Deciziei nr. 455 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 8118/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8114/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
