ICCJ. Decizia nr. 8247/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8247/2011
Dosar nr.5859/108/2009
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia civilă, la data de 05 noiembrie 2009, reclamanta M.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata de daune morale, în cuantum de 200.000 euro, pentru prejudiciul suferit de tatăl său prin condamnarea cu caracter politic la 2 ani închisoare, executată în perioada 19 iulie 1952 - 19 iulie 1954.
Prin Sentinţa civilă nr. 470 din 22 iunie 2010, Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis, în parte, acţiunea şi l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei 20.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale.
În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că întrucât tatăl reclamantei a fost condamnat pentru motive politice la 24 luni închisoare, conform Deciziei MAI nr. 678/1952, aceasta este îndreptăţită la despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial astfel suferit de autorul său, pe temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor, tribunalul a avut în vedere durata condamnării cu caracter politic, consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic de autorul reclamantei, precum şi intensitatea cu care au fost percepute, criterii în raport de care s-a apreciat că suma de 20.000 euro reprezintă o satisfacţie suficientă şi echitabilă pentru reclamantă.
Prin Decizia civilă nr. 25/A din 12 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei sus-menţionate, pe care a schimbat-o în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.
Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă există două norme juridice cu aceeaşi finalitate, şi anume art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 şi art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, diferenţa constând doar în modalitatea de plată, adică prestaţii lunare, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 şi o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aşa încât despăgubirile prevăzute în cel de-al doilea text mai sus menţionat nu pot fi considerate drepte, echitabile şi rezonabile.
Curtea Constituţională a mai avut în vedere că, prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condiţiile şi cuantumul indemnizaţiilor lunare, astfel încât intervenţia sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009, după 20 de ani de la adoptarea primei reglementări cu acelaşi obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, precizând în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului că atenuarea vechilor violări nu trebuie să creeze noi nedreptăţi (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova şi Pink contra Cehiei) şi că nu s-ar putea susţine ideea că, prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2001, persoanele în cauză ar putea avea o „speranţă legitimă" la acordarea despăgubirilor morale (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilităţii din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov şi alţii contra Bulgariei), câtă vreme dispoziţia legală este anulată pe calea exercitării controlului de constituţionalitate al acesteia.
Totodată, Curtea Constituţională a reţinut în motivarea deciziei că reglementarea criticată încalcă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, care consacră unicitatea reglementării în materie, precum şi principiul legalităţii, conchizând că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
În ceea ce priveşte efectele Deciziei nr. 1338 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale în raport cu cauza de faţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie (prevăzute şi de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992), potrivit cărora „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei".
De asemenea, sunt aplicabile speţei şi dispoziţiile art. 47 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Având în vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituţionale (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009) cu dispoziţiile Constituţiei, rezultă că aceste prevederi şi-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate şi că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Aşadar, fiind desfiinţat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acţiunii reclamantei, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, sentinţa primei instanţe şi-a pierdut fundamentul juridic, impunându-se a fi reformată în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă.
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că este fiica şi unica moştenitoare a defunctului M.D., care, în tinereţe, având mari afinităţi cu doctrina mişcării legionare, a intrat în rândurile acestei formaţiuni politice şi a ajuns şef de cuib legionar. În această calitate, a luat parte la şedinţe şi a cântat cântece legionare, fiind şi primar până în anul 1941, după cum rezultă din fişa personală întocmită de Serviciul Securităţii Statului.
Din dosarul individual privind pe M.D., pus la dispoziţie de C.N.S.A.S., rezultă că acesta a fost arestat nelegal pentru motive politice, condamnat politic şi „internat" (încarcerat) o perioadă de 2 ani, din 19 iulie 1952 până în 19 iulie 1954.
Astfel, după întoarcerea de pe front din U.R.S.S., M.D. a fost ridicat de organele de Securitate şi în urma unei cercetări sumare a fost condamnat politic la 24 luni de închisoare.
În temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Recurenta susţine că avea vârsta de doar 15 ani în momentul arestării tatălui său şi că după acest moment, până la care familia nu ducea niciun fel de lipsuri, a fost obligată să muncească împreună cu ceilalţi fraţi, mama şi bunica, pentru a se putea întreţine.
Din familia primarului comunei au ajuns în ultimul hal de sărăcie, fiind şi umiliţi de noile autorităţi locale şi siliţi de împrejurări să muncească de la mic la mare pentru asigurarea subzistenţei.
După aşa-zisa „internare" de 2 ani în beciurile securităţii, tatăl său s-a întors acasă mult schimbat, cu siguranţă datorită condiţiilor de detenţie rezervate exclusiv deţinuţilor politici, cunoscute publicului din serialul documentar post-decembrist Memorialul durerii.
O despăgubire în echivalent bănesc, chiar dacă nu este integral reparatorie, este de natură să compenseze într-o oarecare măsură suferinţele îndurate de condamnat şi familia sa.
Curtea de apel a nesocotit dispoziţiile legii pe care era chemată să le aplice şi nu să le critice prin soluţiile jurisprudenţiale, golind de conţinut actul normativ în vigoare.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Examinând recursul sub aspect formal, din punctul de vedere al posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., chestiune ridicată din oficiu la termenul de dezbateri din 18 noiembrie 2011, Înalta Curte reţine următoarele:.
Conform prevederilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Susţinerile părţii trebuie să fie susceptibile de încadrare conform motivelor de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., sens în care ele trebuie să vizeze soluţia pronunţată şi argumentele pe care acesta a fost fundamentată de instanţă, în caz contrar, cererea de recurs fiind lovită de nulitate conform art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc. civ.
Criticile reclamantei, astfel cum au fost prezentate mai sus, nu se încadrează în niciunul din cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., deoarece nu se referă la argumentele din Decizia recurată, care vizează inexistenţa temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Argumentele recurentei reprezintă o reiterare a motivelor cererii de chemare în judecată, în raport de care se pretinde îndeplinirea condiţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 pentru acordarea de daune morale, fără însă nicio referire la efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, pe care curtea de apel şi-a fundamentat soluţia de schimbare a sentinţei primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii.
În limitele în care curtea de apel s-a pronunţat, reclamanta putea formula critici numai cu privire la efectele, în cauză, ale deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a declarat neconstituţionalitatea temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Reclamata nu a procedat în acest sens, astfel încât criticile sale nu au legătură cu argumentele deciziei recurate şi, din acest motiv, nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, reţinând că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în art. 304 C. proc. civ. şi nici nu există motive care să poată fi examinate şi din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea căii de atac exercitate de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta M.G. împotriva Deciziei nr. 25/A din 12 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 8255/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8246/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
