ICCJ. Decizia nr. 8264/2011. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8264/2011
Dosar nr.1648/1/2011
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 25 februarie 2011, s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 591 din 31 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, formulată de revizuentul M.S.M.I.
În motivarea cererii sale, revizuentul a arătat că prin Decizia atacată s-a soluţionat, în mod irevocabil, contestaţia sa la Decizia de concediere din 13 februarie 2009. Astfel, s-a admis recursul declarat de intimata RA APPS şi s-a modificat sentinţa de fond, în sensul respingerii contestaţiei, ca neîntemeiată.
În pronunţarea soluţiei, instanţa de recurs nu a ţinut seama de toate argumentele contestatorului şi nu a solicitat prezentarea de către intimate a înscrisurilor la care acesta a făcut referire atât pe fondul cauzei, cât şi în recurs. Concret, în contestaţie se arătase că la momentul emiterii deciziei, reprezentantul legal al Sucursalei Scroviştea avea contractul de muncă suspendat. Semnarea de către acesta a deciziei de concediere, în situaţia în care nu avea calitatea de reprezentant al angajatorului ca urmare a faptului că dreptul de exerciţiu a atribuţiilor sale de serviciu era suspendat, atrage nulitatea Deciziei din 13 februarie 2009. Deşi contestatorul a prezentat această situaţie, instanţa de recurs nu a solicitat intimatei să depună înscrisurile ce o puteau dovedi, iar intimata, care se afla în posesia respectivelor înscrisuri, a refuzat să le prezinte în instanţă.
Prin Decizia civilă nr. 91 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat cu privire la acest aspect, într-o situaţie similară. Astfel, pentru colegii P.S. şi M.C., deciziile de concediere au fost anulate pe motiv că au fost semnate de reprezentantul angajatoarei, în condiţiile în care atribuţiile de serviciu ale acestuia erau suspendate ca urmare a concediului medical.
Menţinerea hotărârii supuse revizuirii ar reprezenta menţinerea unei decizii contradictorii cu o pronunţare irevocabilă dată într-o situaţie similară. Identitatea părţilor poate fi asimilată având în vedere că relevanţa în această speţă este dată de calitatea lor (de angajaţi la acelaşi angajator), şi nu de identitate. Mai exact, deciziile de concediere au aceeaşi dată, sunt emise de acelaşi angajator şi sunt semnate de acelaşi reprezentat al angajatorului, fiind emise faţă de angajaţii aceluiaşi angajator. După cum s-a constatat prin Decizia civilă nr. 91 din 11 ianuarie 2011, reprezentantul angajatorului avea contractul individual de muncă suspendat atât la momentul semnării deciziilor de concediere ale numiţilor P.S. şi M.C., cât şi al semnării deciziei de concediere a revizuentului. Acesta pretinde că prin hotărârea atacată i s-a desconsiderat dreptul la un proces echitabil, deoarece faţă de el s-a pronunţat o hotărâre contrară practicii curente a instanţelor române, aşa cum rezultă şi din Decizia nr. 91 din 11 ianuarie 2011.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
La termenul din 18 noiembrie 2011, intimatele au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire prin raportare la dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Analizând cu prioritate această excepţie, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat dată de o altă hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv ambele hotărâri să fie pronunţate în una şi aceeaşi pricină, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.
Or, în speţă, nu este întrunită cerinţa triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză, între procesele în care s-au pronunţat hotărârile pretins potrivnice, respectiv Deciziile nr. 91 din 11 ianuarie 2011 şi nr. 591 din 31 ianuarie 2011 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Astfel, pricina soluţionată prin Decizia nr. 91 din 11 ianuarie 2011 este numai similară ca obiect şi cauză cu cea în care a fost pronunţată Decizia supusă revizuirii, neexistând însă identitate de obiect şi cauză şi nici de părţi.
În primul proces, instanţa a fost învestită cu contestaţiile formulate de contestatorii P.S. şi M.C. împotriva Deciziilor de concediere din 13 februarie 2009 emise de intimata RA APPS - Sucursala Agrosilvică şi de Agrement Scroviştea în temeiul art. 65 alin. (1) C. muncii, iar în cel de-al doilea, cu contestaţia formulată de revizuent împotriva Deciziei de concediere 13 februarie 2009 emisă de aceeaşi intimată, tot în baza art. 65 alin. (1) C. muncii.
Rezultă că este vorba despre pricini diferite, care nu au purtat între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, situaţie în care nu operează puterea de lucru judecat, nefiind astfel întrunită condiţia de admisibilitate a revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, reglementată de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, dar nu pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, sub motivul că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis.
Astfel, revizuentul se plânge de practica judiciară neunitară a aceleiaşi instanţe, susţinând că argumentul de nelegalitate invocat în contestaţia sa nu a fost primit, deşi într-un alt litigiu, iniţiat de alţi colegi de-ai săi, contestaţiile au fost admise pentru acelaşi argument. Or, aceste critici nu au nicio legătură cu motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ci tind să deschidă calea recursului la recurs, ceea ce nu este posibil faţă de caracterul irevocabil al Deciziei nr. 591 din 31 ianuarie 2011 şi care nu mai poate fi reformată în condiţiile cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Reţinând că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile autorităţii de lucru judecat, cerute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire cu care a fost învestită, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.S.M.I. împotriva deciziei nr. 591 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 8270/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8255/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
