ICCJ. Decizia nr. 8313/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8313/2011
Dosar nr.1965/87/2010
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 96 din 31 mai 2010, Tribunalul Teleorman a admis cererea formulată de reclamanta D.M. şi a obligat Statul Român la plata sumei de 500.000 euro, reţinând că această sumă este de natură a acoperi suferinţele îndurate de soţul reclamantei pe timpul celor opt ani de închisoare politică şi de către reclamantă însăşi, care a fost expusă, împreună cu cei doi copii minori rezultaţi din căsătorie, dispreţului comunităţii din care făcea parte, huiduită, evitată, stigmatizată, obligată să-şi câştige existenţa efectuând lucrări agricole pentru a-şi putea hrăni cei doi copii, care la data condamnării tatălui lor aveau vârste cuprinse între două luni şi doi ani, precum şi pe părinţi soţului, oameni în vârstă, cu o sănătate precară.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul, susţinând că nu este posibilă o evaluare exactă, în bani, a daunelor morale, consecinţă a acestor condamnări politice, întrucât nu poate fi susţinută ideea unui prejudiciu efectiv şi a beneficiului nerealizat. A solicitat ca instanţa de apel să aibă în vedere dispoziţiile OUG nr. 62/2010 care plafonează despăgubirile ce pot fi acordate la suma de 10.000 euro, sumă faţă de care suma acordată de către instanţa de fond apare ca imensă, în contextul în care există o situaţie de criză, iar salariaţilor din sectorul bugetar le-au fost diminuate veniturile cu 25%.
Prin Decizia nr. 5 A din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa şi a redus cuantumul despăgubirilor la suma de 400.000 euro.
În considerente s-a reţinut că după data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceste prevederi devin inaplicabile, chiar şi în situaţia în care a fost pronunţată o hotărâre în primă instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României.
În opinia instanţei, Decizia Curţii Constituţionale nu îşi produce efectele specifice în cazul în care, la data publicării în Monitorul Oficial, cauza se afla deja pe rolul instanţei de fond, şi, cu atât mai puţin în cazul în care, în respectiva cauză, fusese pronunţată deja o hotărâre în primă instanţă. Referitor la cuantumul daunelor, instanţa a constatat că suma de 400.000 euro poate acoperi prejudiciul cauzat familiei reclamantei.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 5, 4, 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând nelegala compunere a completului din care trebuia să facă parte şi procurorul, conform dispoziţiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009. De asemenea, la data pronunţării deciziei atacate fusese publicată Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale potrivit căreia nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale.
Recursul este fondat pentru motivele care succed.
Critica vizând nulitatea hotărârii pentru nelegalitatea constituirii instanţei de judecată, având în vedere neparticiparea procurorului, este nefondată.
Astfel, din economia dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, rezultă că participarea procurorului nu este obligatorie în legătură cu soluţionarea oricăror cereri care îşi au temeiul juridic în acest act normativ.
Dispoziţiile art. 4 alin. (5) care prevăd că „judecata cererilor se face cu participarea obligatorie a procurorului" trebuie interpretate sistematic, cu referire la celelalte alineate ale aceluiaşi articol şi care stabilesc ipotezele în care constituirea instanţei de judecată trebuie să se facă prin includerea procurorului. Or, din conţinutul art. 4 alin. (1) şi (2) rezultă că este vorba de acele cereri în care, prealabil acordării despăgubirilor morale, se solicită ca prin hotărârea pronunţată să se constate caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative.
În speţă însă, reclamanta nu a formulat cererea în acest sens, solicitând direct obligarea statului la plata daunelor morale, prevalându-se de existenţa unei decizii emise conform Decretul-lege nr. 118/1990, de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Ca atare, faţă de modalitatea de formulare a pretenţiilor, fiind vorba doar de o cerere în daune, nu era obligatorie participarea procurorului, pentru a se putea considera că în absenţa acestuia instanţa ar fi fost nelegal constituită.
Va fi reţinută cealaltă critică din motivarea recursului.
Hotărârea recurată a fost pronunţată sub imperiul conţinutului art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, astfel cum fusese modificat prin OUG nr. 62/2010, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a textului menţionat.
Înainte de pronunţarea acesteia a fost dată Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, prin care dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, au fost declarate neconstituţionale.
Decizia Curţii Constituţionale, care produce efecte doar pentru viitor, nu a abrogat şi nici nu a modificat prevederile legale menţionate, ci a împiedicat producerea de efecte juridice de către dispoziţiile declarate neconstituţionale.
În speţă, încetarea efectelor juridice ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului nu se mai poate ţine cont de o dispoziţie declarată neconstituţională.
În acest sens, s-a pronunţat şi Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, care a statuat cu putere de lege că drept urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358 şi nr. 1360/2010, „dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial". Decizia în interesul legii este obligatorie instanţei de recurs conform dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că prin aplicarea unei norme de drept inexistente din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, ci şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene nu i le legitimează.
Soluţia nu este de natură să încalce nici dreptul la un „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât în absenţa unei hotărâri definitive care să fi confirmat dreptul anterior apariţiei deciziei Curţii Constituţionale nu se poate vorbi despre existenţa unui asemenea bun, şi nici principiul nediscriminării, întrucât dreptul la nediscriminare nu are o existenţă de sine stătătoare, independentă, ci se raportează la ansamblul drepturilor şi libertăţilor reglementate de Convenţie, cunoscând limitări deduse din existenţa unor motive obiective şi rezonabile.
Noţiunea de speranţă legitimă, privită ca şi interes patrimonial, nu este susceptibilă de protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în situaţia în care existenţa sa este confirmată de jurisprudenţa constantă a instanţelor interne, or o asemenea jurisprudenţă nu se conturase până la data adoptării deciziei Curţii Constituţionale.
Din acest motiv se poate susţine că prin respectarea efectelor obligatorii ale acestei decizii se înlătură practica neunitară a instanţelor care de cele mai multe ori a generat situaţii discriminatorii.
Având în vedere aceste considerente recursul se va admite, se va modifica Decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de pârât, iar pe fond, se va respinge acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva Deciziei nr. 5A din 11 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Modifică Decizia recurată.
Admite apelul declarat de pârât împotriva Sentinţei nr. 96 din 31 mai 2010 a Tribunalului Teleorman, secţia civilă, pe care o schimbă în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta D.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 8314/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8310/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
