ICCJ. Decizia nr. 8319/2011. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8319/2011
Dosar nr.8017/3/2009
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 145 din 8 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul O.R.G., deţinut în Penitenciarul Arad, în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii Publice, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale de 600.000 RON, întrucât nu i-a comunicat cuponul pentru efectuarea analizelor medicale gratuite din cadrul Programului naţional privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară, împrejurare faţă de care se simte discriminat în raport cu cetăţenii ţării aflaţi în libertate.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că prin acţiunea sa, reclamantul a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului Ministerul Sănătăţii pentru fapta ilicită constând în discriminarea reclamantului în raport cu ceilalţi cetăţeni ai ţării, prin netransmiterea către el, aflat în stare de detenţie, a cuponului de analize medicale gratuite, fiind vorba despre o facilitate publică.
Tribunalul a stabilit că derularea programului privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară, pus în aplicare prin Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 994/2007 şi implementat prin sistemul caselor de asigurări de sănătate, s-a realizat în condiţii de normalitate, neputându-se reţine că ar fi avut loc o excludere a reclamantului de la beneficiul acestui program, concluzionându-se că nu a existat fapta ilicită a pârâtului - ca şi condiţie obligatorie a angajării răspunderii civile delictuale în temeiul art. 998 - 999 C. civ. şi nici pretinsa faptă de discriminare de natură a atrage incidenţa prevederilor OG nr. 137/2000.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamantul, care a criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie hotărârea primei instanţe, arătând că a fost citat doar la termenul din 2 noiembrie 2009 ultima oară în dosar, că nu i s-au comunicat răspunsurile (apărările) instituţiilor în cauză şi că nu înţelege de ce pârâţii - care recunosc faptul că au avut cunoştinţă de returnarea cuponului de la Oficiul Poştal întrucât el nu a fost găsit la domiciliu - nu au retrimis acest cupon după aceea către reclamant.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 84 A din 1 februarie 2011 a respins apelul ca nefondat.
În considerentele deciziei s-a reţinut că este nefondată critica apelantului privitoare la necitarea sa la toate termenele de judecare a cauzei în fond. Verificând dosarul de fond, instanţa a observat că pentru toate termenele de judecată acordate pe parcursul soluţionării cauzei în primă instanţă, inclusiv pentru termenul ce a urmat celui din 2 noiembrie 2009 (despre care apelantul precizează că a fost ultimul pentru care ar fi fost citat), apelantul a fost citat cu respectarea prevederilor art. 90 alin. (6) C. proc. civ., respectiv prin administraţia locului de deţinere.
Critica de necomunicare a apărărilor făcute în cauză de către pârâţi a fost respinsă ca nefondată întrucât s-a constatat că întâmpinări în dosar au formulat doar pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice şi chemata în garanţie C.N.A.S.; deşi nu se fac menţiuni că reclamantului i s-ar fi comunicat întâmpinarea pârâtului Ministerul Sănătăţii Publice, totuşi, la 25 noiembrie 2008 reclamantul cere, iar tribunalul îi acordă acestuia un termen în vederea studierii întâmpinării şi formulării unui răspuns la excepţiile invocate.
De asemenea, cu citaţia emisă la 24 decembrie 2008, tribunalul i-a comunicat apelantului-reclamant întâmpinarea formulată de chemata în garanţie C.N.A.S.
Prin urmare, apelantului-reclamant i s-au asigurat toate condiţiile unei judecăţi echitabile, cu respectarea dreptului la apărare şi a principiului egalităţii armelor.
În ceea ce priveşte temeinicia şi legalitatea modului de soluţionare a cererii de chemare în judecată de către prima instanţă, s-a apreciat că în mod corect tribunalul a stabilit - pe baza probelor administrate - că în cauză nu se regăseşte ipoteza unei acţiuni discriminatorii din partea Ministerului Sănătăţii Publice - ca autoritate ce a iniţiat şi garantat implementarea programului privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară, la adresa persoanei reclamantului.
Astfel, potrivit evidenţelor C.A.S. Hunedoara, pentru apelantul-reclamant s-au tipărit şi comunicat taloanele care permiteau prezentarea acestuia la medicul de familie sau la laboratorul de analize medicale, însă ele au fost returnate de către Oficiul Poştal Deva la 26 februarie 2008 Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara.
S-a încercat din nou distribuirea taloanelor către destinatar prin intermediul asistenţilor sociali/comunitari de pe lângă Primăria Deva, această din urmă autoritate restituind la 19 ianuarie 2009 C.A.S. Hunedoara plicul destinat apelantului cu motivarea că distribuirea nu a fost posibilă întrucât acesta şi-a schimbat domiciliul.
Prin urmare, nu numai că apelantul nu a fost discriminat în procesul de derulare a programului privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei, dar fapta ilicită reclamată de acesta - de netrimitere a cuponului de analize ce i-ar fi asigurat posibilitatea evaluării gratuite a stării sănătăţii sale - nici nu există, dovedindu-se în cauză contrariul.
Întrucât însuşi apelantul afirmă că se află încarcerat încă din data de 19 august 2001 - aspect confirmat şi prin relaţiile comunicate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor - se înţelege că el nu a intrat în posesia cuponului de analize deoarece autorităţile nu au cunoscut starea sa de privare de libertate şi nici locul deţinerii sale, neputându-i-se asigura înmânarea cuponului la domiciliu, iar nu întrucât autorităţile cu atribuţii în iniţierea acestui program (Ministerul Sănătăţii Publice) şi în derularea sa (C.N.A.S.) l-ar fi exclus de la beneficiul aplicării acestuia.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamantul susţinând că nu a fost citat la soluţionarea cauzei în fond şi că a fost discriminat întrucât autorităţile trebuiau să verifice unde se afla la momentul distribuirii taloanelor care permiteau efectuarea analizelor medicale gratuite. Recurentul nu a indicat temeiul juridic al recursului, însă analiza criticilor formulate permite încadrarea acestora în punctul 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Analizând lucrările dosarului s-a constatat că, până la termenul din data de 2 noiembrie 2009, reclamantul a fost citat legal la locul de deţinere, respectiv administraţia Penitenciarului Arad. După această dată, reclamantul a fost transferat în Penitenciarul Timişoara, fapt necunoscut de instanţa de fond care a emis citaţia pentru termenul din 8 februarie 2010, când s-a judecat pricina în fond, tot către Penitenciarul Arad, însă, în urma diligenţelor depuse de administraţia acestui penitenciar, citaţia a fost îndreptată către Penitenciarul Timişoara, unde a ajuns la 6 ianuarie 2010 şi s-a reîntors la dosar la 15 ianuarie 2010. Ca atare, pentru termenul din 8 februarie 2010, reclamantul a fost citat cu respectarea dispoziţiilor art. 89 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că citaţia, sub sancţiunea nulităţii, se va înmâna părţii cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată.
Potrivit art. 998 - 999 C. civ., pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală este necesar a exista o faptă ilicită săvârşită din culpă. Fapta ilicită reprezintă acea conduită prin care se încalcă o obligaţie generală prevăzută de lege de a nu aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane.
În speţă, pârâtul nu a comis nicio faptă ilicită întrucât programul privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei nu a prevăzut o normă potrivit căreia autorităţile implicate în implementarea lui să aibă obligaţia de a efectua cercetările necesare pentru a stabili dacă persoanele îndreptăţite la primirea taloanelor şi-au schimbat domiciliul şi să comunice aceste taloane la noul domiciliu. În consecinţă, neexistând fapta ilicită, nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală.
Având în vedere aceste considerente recursul este nefondat şi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul O.R.G. împotriva Deciziei nr. 84 A din 1 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 8334/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 8316/2011. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
