ICCJ. Decizia nr. 8363/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8363/2011
Dosar nr.30272/301/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 24 noiembrie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 2988 din 04 august 2011, Judecătoria Arad, secţia civilă, a constatat necompetenţa sa teritorială şi a trimis Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, spre competentă soluţionare, cererea formulată de M.D.I., executor bancar în cadrul Corpului executorilor bancari ai P.B.R. SA, privind încuviinţarea începerii executării silite în favoarea creditoarei P.B.R. SA, pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor titlului executor împotriva debitorului A.C., cu următoarea motivare:
Potrivit art. 3731 C. proc. civ., cererea de încuviinţare a executării silite se soluţionează de instanţa de executare care, potrivit art. 373 alin. (2), este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Cum din datele speţei nu se poate concluziona că executarea silită s-ar desfăşura în Arad, instanţa de executare este cea de la domiciliul debitorului, în speţă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu de la 26 august 2011, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a dispune astfel, această din urmă instanţă a reţinut că întrucât se solicită încuviinţarea executării silite împotriva debitorului, dar şi a garanţilor săi, executorul bancar este în drept să solicite încuviinţarea executării silite judecătoriei în circumscripţia căreia urmează a se face executarea. Nu există un text de lege care să oblige pe executor să solicite încuviinţarea executării numai la domiciliul debitorului, existând doar o prezumţie simplă că bunurile debitorului ce pot fi urmărite se află la domiciliul său, prezumţie care însă nu interzice executarea silită şi în alt loc, în măsura în care debitorul deţine bunuri ori are, eventual, deschise conturi la bănci care au sediul pe raza teritorială a altei judecătorii decât cea a domiciliului.
În ceea ce priveşte probarea existenţei acestor bunuri ori conturi deschise la bănci, aceasta nu poate fi cerută executorului la momentul la care solicită încuviinţarea executării silite întrucât, în lipsa încuviinţării date de instanţă pentru începerea executării silite, executorul nu are temei legal pentru a întreprinde anumite demersuri de identificare a bunurilor, iar dată fiind confidenţialitatea raporturilor juridice bancare, executorul nu poate avea acces la informaţii cu privire la eventualele conturi deschise de debitor la bănci. Astfel, la acest moment nu se poate stabili dacă debitorul deţine bunuri sau are ori nu conturi deschise la bănci cu sediul în circumscripţia Judecătoriei Arad, iar pentru analizarea cererii de încuviinţare a executării silite trebuie avută în vedere opţiunea creditorului, respectiv a executorului bancar de a efectua executarea silită în circumscripţia Judecătoriei Arad, întrucât în faza premergătoare începerii executării, executorul nu este în măsură să producă probe cu privire la existenţa bunurilor ori a conturilor urmăribile şi nici nu este ţinut de vreo reglementare legală să probeze aceste aspecte anterior începerii executării.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Art. 373 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care se află acestea. Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripţiile mai multor curţi de apel, este competent oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă una dintre acestea.
Conform art. 3731 alin. (1) C. proc. civ., cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i, în copie, cererea de executare şi titlul respectiv.
Instanţa de executare este definită, în art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Aşadar, încuviinţarea executării silite o face judecătoria aflată în raza curţii de apel în circumscripţia căreia se află sediul executorului judecătoresc ce va face executarea silită.
Având în vedere că, faţă de art. 3731 alin. (4) C. proc. civ., cererea de încuviinţare a executării silite poate fi respinsă numai dacă cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat; titlul nu a fost învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această cerinţă este necesară pentru pornirea executării silite; creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă; titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; există alte impedimente prevăzute de lege, înseamnă că executorul judecătoresc nu este obligat să indice, în chiar cererea de încuviinţare a executării silite, bunurile asupra cărora se va face executarea.
În plus, art. 3731 alin. (3) C. proc. civ. arată că, în temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviinţare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege.
Prin urmare, este inutil ca la momentul încuviinţării executării silite să se verifice locul unde s-ar afla bunurile ce urmează să fie executate silit, situarea şi existenţa ca atare a bunurilor interesând doar la momentul executării propriu-zise.
Cu alte cuvinte, faptul că, la momentul încuviinţării executării silite, bunul se află în raza unei anumite instanţe, va fi total lipsit de relevanţă pentru determinarea „instanţei de executare", în sensul art. 373 alin. (2) C. proc. civ., dacă, până, la momentul executării efective, a ieşit din raza acelei instanţe.
În cazul în care s-a cerut încuviinţarea executării silite în toate formele de executare, sintagma „judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea" nu poate fi înţeleasă, doar în baza unei prezumţii simple, ca fiind instanţa domiciliului debitorului.
De vreme ce, faţă de art. 3731 alin. (1) C. proc. civ., creditorul îşi poate alege executorul, iar această alegere are consecinţe şi sub aspectul competenţei materiale şi teritoriale în faza a doua a procesului civil, în condiţiile art. 373 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., limitarea competenţei la instanţa în raza căreia s-ar putea afla bunuri ale debitorului nu are niciun suport legal.
Întrucât, în cauză, cererea de executare silită a fost adresată unui executor bancar, iar acesta, potrivit art. 11 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2628/C/1999 pentru aprobarea Statutului Corpului executorilor bancari, îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României, încuviinţarea executării silite trebuia analizată de prima instanţă sesizată, respectiv Judecătoria Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În majoritate:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 8368/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8356/2011. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
