ICCJ. Decizia nr. 8433/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 8433/2011

Dosar nr.20991/3/2009

Şedinţa publică din 29 noiembrie 2011

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 18 mai 2009, reclamanta COPYRO - S.G.C.D.A. a chemat în judecată pe pârâta M.L.Ş., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună.

1. nulitatea certificatului de moştenitor din 12 februarie 1998 emis de B.N.P. "M." în Dosarul nr. 667/1997 privind succesiunea de pe urma defunctului T.A. zis P., decedat la data de 15 martie 1964.

2. nulitatea certificatului suplimentar de moştenitor din 13 aprilie 2009 emis de SC "M." - B.N. în Dosarul nr. 92/2009 conexat cu Dosar nr. 93/2009 suplimentar privind succesiunea de pe urma defunctului T.O.A., decedat la data de 06 decembrie 1996, fiu al defunctului scriitor T.I.-H. şi nepot de frate al scriitorului T.A. zis P. şi succesiunea de pe urma defunctului T.Ş.I., decedat la data de 16 noiembrie 2006, fiu al defunctului scriitor; T.I.-H. şi nepot de frate al scriitorului T.A. zis P..

3. apartenenţa drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor T.I.H. decedat la 03 februarie 1954 către subscrisa reclamantă COPYRO - S.G.C.D.A. în temeiul art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, privind cotele de:

- 1/4 din drepturile de autor dobândite de T.M.Ş. zisă S.L. în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului scriitor T.A.I.F., decedat la data de 30 mai 1995, ce a dobândit drepturile de autor pe tot timpul vieţii în temeiul Decretului nr. 321/1956, art. 6 lit. a), conform certificatului de moştenitor din 30 octombrie 1956 emis de notariatul de Stat al Raionului Orăşenesc T.V. Regiunea Bucureşti în Dosarul nr. S.228/1956;

- 3/4 din drepturile de autor dobândite de T.Ş.I. în calitate de fiu al defunctului scriitor T.I.H., decedat la data de 16 noiembrie 2006, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956, art. 6 lit. b) conform certificatului de moştenitor din 30 octombrie 1956 emis de Notariatul de Stat al Raionului Orăşenesc T.V. regiunea Bucureşti, în Dosarul nr. S.228/1956;

- 3/4 din drepturile de autor dobândite de T.O.A. în calitate de fiu al defunctului scriitor T.I.H., decedat la data de 06 decembrie 1996 ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956, art. 6 lit. b) conform certificatului de moştenitor din 30 octombrie 1956 emis de Notariatul de Stat al Raionului Orăşenesc T.V. Regiunea Bucureşti în Dosarul nr. S.228/1956;

4. apartenenţa drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor T.A. zis P. decedat la 15 martie 1964 către subscrisa reclamantă COPYRO - S.G.C.D.A. în temeiul art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de actor şi drepturile conexe. Drepturile sale de autor au fost transmise conform Certificatului de Moştenitor din 29 aprilie 1964 emis de Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai Bucureşti în Dosar nr. 248/1964 soţiei sale T.M.M. decedată, pe tot timpul vieţii sale, în temeiul Decretului nr. 321/1956, art. 6 lit. a).

Pârâta a invocat excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, arătând că susţinerile reclamantei în justificarea interesului sunt contradictorii.

Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Sentinţa nr. 1498 din 15 decembrie 2009, a admis excepţia lipsei de interes şi a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind lipsită de interes.

În motivarea sentinţei, s-a reţinut că, chestiunea legală în discuţie are în vedere devoluţiunea succesorală a drepturilor patrimoniale de autor.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, regimul transmiterii succesorale a drepturilor patrimoniale de autor era reglementat de Decretul nr. 321/1956.

Art. 6 din decret prevedea ca drepturile patrimoniale de autor se transmiteau prin moştenire, potrivit C. civ., pe durate diferite, în funcţie de clasa de moştenitori şi de genul unor opere - soţul şi ascendenţii autorului dobândeau aceste drepturi pe durata vieţii lor, descendenţii le dobândeau pe o durata de 50 de ani, ele fiind transmisibile din nou prin moştenire la erezii descendenţilor până la împlinirea termenului, ceilalţi moştenitori le dobândeau numai pe timp de 50 de ani şi fără posibilitatea de a fi transmise din nou prin moştenire.

Când la succesiunea drepturilor patrimoniale de autor erau chemaţi mai mulţi moştenitori din clase diferite - descendenţii cu soţul supravieţuitor, părinţii cu fraţii şi soţul supravieţuitor, expirarea termenelor în ce priveşte pe unii dintre moştenitori făcea să înceteze dreptul lor la cota respectivă din foloasele patrimoniale ale drepturilor de autor, fără a afecta însă întru nimic drepturile celorlalţi moştenitori, căci dreptul patrimonial ca atare nu se stingea decât la expirarea drepturilor de moştenire ale tuturor succesorilor - art. 8 din Decretul-lege nr. 321/1956.

Instanţa de fond a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, ce a abrogat Decretul nr. 321/1956, durata de protecţie a operelor se prelungeşte la cea prevăzută de legea nouă, durată care poate fi, după caz de 70, 50 sau 25 de ani, iar în urma modificărilor intervenite prin Legea nr. 285/2004, durata de protecţie a drepturilor patrimoniale în beneficiul moştenitorilor este, de regula, de 70 de ani post mortem auctoris.

Art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 în forma iniţială poate produce efecte dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii - autorul operei a decedat anterior intrării în vigoare a legii noi, anterior aşadar datei de 26 iunie 1996, iar durata de protecţie a dreptului de utilizare a operei a expirat anterior aceleiaşi date.

S-a arătat că, pentru operele aflate în perioada de protecţie prevăzută de legea veche vor fi avute în vedere noile perioade stabilite prin Legea nr. 8/1996, dar nu prin aplicarea dispoziţiilor art. 149 alin. (3), ce se referă exclusiv la operele pentru care perioada de protecţie a expirat, ci în baza aplicării legii civile noi, potrivit disp. art. 149 alin. (2).

În conformitate cu dispoziţiile modificatoare ale Legii nr. 285/2004, beneficiază de prelungirea duratei de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor, operele create înainte de data de 30 iulie 2004 şi pentru care nu au expirat termenele de protecţie calculate conform legislaţiei anterioare.

Decretul nr. 321/1956 prevedea că drepturile se sting la expirarea termenelor sau, în lipsă de moştenitori, din momentul morţii autorului. În acest context, lipsa moştenitorilor avea acelaşi efect cu expirarea duratei de protecţie, operele intrând în domeniul public, drepturile patrimoniale de autor stingându-se.

În acest context, tribunalul a constatat întemeiate argumentele pârâtei în susţinerea lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată.

Totodată, s-a reţinut că, în măsura în care durata de protecţie pentru cei doi autori ar fi încetat, conform susţinerilor reclamantei, reclamantul în calitate de organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor nu mai are exerciţiul acestor drepturi, opera nemaifiind în perioada de protecţie, context în care demersul său procesual de anulare a celor două certificate de moştenitor şi constatarea apartenenţei drepturilor de autor de pe urma defuncţilor apare ca fiind lipsită de interes, prin anularea celor două certificate reclamantul neobţinând un folos material, personal şi direct.

Pe de altă parte, având în vedere succesiunea în timp a legilor ce reglementează dreptul de autor, în condiţiile prelungirii duratei de protecţie a drepturilor de autor, conform art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, au fost redate moştenitorilor drepturile patrimoniale asupra unor opere căzute în domeniul public, reclamantul însăşi arătând în motivarea cererii că nu contestă calitatea de moştenitoare a pârâtei de pe urma celor doi defuncţi.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, reclamanta COPYRO - S.G.C.D.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 285/A din 2 decembrie 2010, a respins apelul reclamantei, ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că acţiunea de faţă este condiţionată de dovedirea unui interes al reclamantului, nu numai din perspectiva temeiului de drept special (art. 88 din Legea nr. 36/1995), dar şi din perspectiva temeiului de drept comun, respectiv regimul juridic al acţiunii în constatarea nulităţii absolute, peste care se grefează cererea de faţă.

Or, prin interes se înţelege folosul material, imediat, legitim şi personal ce urmează a fi obţinut de reclamant prin admiterea acţiunii, interes ce a fost analizat în raport de fiecare dintre cei doi autori invocaţi prin petitul acţiunii.

Astfel, curtea de apel a constatat că, în mod corect a fost admisă excepţia lipsei interesului, neexistând un astfel de folos.

Cu privire la drepturile de autor rămase de pe urma defunctului T.A. zis P., ceea ce invocă reclamanta este aspectul că, pentru dezbaterea succesiunii acestuia au fost emise două certificate de moştenitor, aspect ce contravine dispoziţiilor legale în materie de succesiune. Deşi exista certificatul de moştenitor din 29 aprilie 1964 emis de către Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai Bucureşti, care o constata ca moştenitoare unică testamentară pe soţia supravieţuitoare, T.M.M., pentru drepturile de autor pe durata vieţii acesteia, ulterior a fost emis şi certificatul de moştenitor din 12 februarie 1998 de B.N.P. M., ce constata ca unic moştenitor pe numitul T.Ş.I., moştenit de pârâta M.L.Ş., conform certificatului suplimentar de moştenitor din 13 aprilie 2009 eliberat de B.N. M.

Curtea de apel a constatat că, într-o atare situaţie, este necesară lămurirea titularului dreptului de autor, dar o asemenea lămurire se face exclusiv în interesului unuia sau a altuia dintre moştenitorii menţionaţi în certificate, neexistând nicio consecinţă în favoarea reclamantei din acţiunea de faţă.

Astfel, indiferent care dintre cele două certificate de moştenitor va fi validat, autorul nu a rămas fără moştenitori la data decesului său, în sensul reglementat de art. 25 din Legea nr. 8/1996.

În condiţiile în care au existat moştenitori legali acceptanţi ai scriitorului, ipoteza normei înscrise în teza a II-a a art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 - conform căreia "Drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13, 16, 17, 18 şi 21 durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţă publică în mod legal. Dacă nu există moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieţii sale de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creaţie" - în mod evident nu este îndeplinită.

Vocaţia de excepţie conferită prin teza a II-a a art. 25 din Legea nr. 8/1996 organismelor de gestiune colectivă - de a exercita drepturile patrimoniale de autor aflate în acele succesiuni ale autorilor ce nu au fost culese de moştenitori ai acestora - este subsumată de legiuitor în termeni clari condiţiei de inexistenţă a oricăror moştenitori ai autorului (a cărui succesiune se deschide sub imperiul acestei reglementări legale); fiind derogatorie de la reglementările de drept comun ce privesc materia moştenirilor vacante, această vocaţie specială nu poate fi extinsă prin analogie, sau pe cale de interpretare şi în privinţa altor succesiuni, cum sunt cele lăsate de moştenitorii (acceptanţi) ai autorului şi nici nu poate fi valorificată în privinţa acelor succesiuni deschise înainte de intrarea în vigoare a acestei reglementări.

Prin interpretarea diferită s-ar ajunge la aplicarea menţionatei norme (dar şi a dispoziţiilor Decretul nr. 321/1956 relative la durata termenelor de protecţie a drepturilor de autor transmise prin moştenire) unor situaţii născute anterior intrării lor în vigoare.

În ceea ce priveşte drepturile de autor asupra operelor literare create în timpul vieţii defunctului T.I.H., acestea s-au transmis, potrivit legislaţiei speciale ce guverna la acea dată materia drepturilor de autor - Legea asupra proprietăţii literare şi artistice din 28 iunie 1923, către fiii şi soţia acestuia, pentru o perioadă de 30 de ani.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de apel a avut în vedere disp. art. 88 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarială, potrivit cu care "până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte."

Or, durata efectivă a exercitării drepturilor patrimoniale de autor nu reprezintă un aspect prevăzut în mod obligatoriu ca şi obiect al constatării de către notar şi nu poate avea caracter de opozabilitate faţă de terţi o astfel de menţiune, în măsura în care este eronată.

Astfel, menţiunile din certificatul de moştenitor referitoare la Decretul nr. 321/1956 nu pot fi luate în considerare, faţă de data decesului autorului (3 februarie 1954) şi faţă de regula neretroactivităţii legii civile. În plus, la data deschiderii moştenirii, respectiv data morţii autorului, se stabilesc, indiferent de momentul soluţionării dezbaterii succesorale, pe cale notarială sau judecătorească: persoanele chemate a moşteni, capacitatea lor succesorală şi drepturile ce li se cuvin asupra moştenirii; data la care începe curgerea termenului de 6 luni de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală (art. 700 C. civ.); legea care se va aplica dezbaterii moştenirii în cazul conflictului în timp al unor legi succesorale succesive (principiul neretroactivităţii legii art. 1 C. civ.).

Rezultă că, înainte de împlinirea termenului legal de protecţie menţionat, Legea asupra proprietăţii literare şi artistice edictată în anul 1923 a fost expres abrogată, prin art. 43 din Decretul nr. 321/1956.

Potrivit art. 41 alin. (3) din Decretul nr. 321/1956 "termenele privind dreptul de autor şi exerciţiul lui, prevăzute în legi anterioare, vor continua să curgă până la împlinirea lor, fără a putea depăşi termenele corespunzătoare cuprinse în prezentul decret, socotite de la intrarea lui în vigoare".

Prin raportare la exigenţele normei enunţate, termenul de protecţie a drepturilor de autor transmise pe cale succesorală de pe urma defunctului către moştenitorii menţionaţi şi-a păstrat durata (de 30 de ani) stabilită prin legea în vigoare la data dobândirii lor. La împlinirea acestui termen, drepturile de autor deţinute de moştenitori s-au stins, în baza art. 8 din Decretul nr. 321/1956.

Ca urmare, nefiind aplicabil art. 25 din Legea nr. 8/1996 (neputând retroactiva), reclamantul nu justifică un interes în formularea prezentei acţiuni.

Referitor la criticile privind aplicarea succesivă a legislaţiei drepturilor de autor, instanţa de apel a arătat că prima instanţă a fost învestită cu soluţionarea excepţiei lipsei de interes, iar aceasta a analizat fondul cauzei numai în măsura în care era necesar pentru soluţionarea excepţiei procesuale invocate.

Instanţa de fond nu a stabilit, în raport de fiecare cotă de moştenitor transmisă, situaţia actuală a drepturilor de autor, având în vedere că soţia fiecărui defunct scriitor exercita doar cu caracter viager drepturile de autor dobândite prin succesiune pe tot timpul vieţii acesteia, iar în cazul celorlalţi moştenitori drepturile de autor puteau fi exercitate numai în condiţiile prevăzute de Decretul nr. 321/1956.

Cu privire la drepturile succesorale ale soţiei supravieţuitoare a autorului T.I.H., s-a constatat deja, ca şi cu privire la drepturile succesorale ale celorlalţi moştenitori, expirarea duratei dreptului de autor în raport de disp. art. 8 din Decretul nr. 321/1956, dar, totodată şi nerelevanţa acestei expirări pentru acţiunea de faţă, care rămâne lipsită de interes prin inaplicabilitatea în speţă a disp. art. 25 din Legea nr. 8/1996.

Cu privire la drepturile succesorale ale autorului T.A.(P.), problema duratei drepturilor de autor ale soţiei supravieţuitoare este, de asemenea, lipsită de relevanţă pentru activarea interesului acţiunii reclamantei, cât timp există şi alte clase de moştenitori de natură să facă inaplicabile în speţă disp. art. 25 din Legea nr. 8/1996.

S-a reţinut şi că, încetarea drepturilor de autor care au revenit soţiei supravieţuitoare, ca urmare a decesului acesteia, nu este de natură să facă aplicabilă ipoteza din art. 25 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996.

Curtea de apel a constatat, pe lângă argumentele deja reţinute anterior, că susţinerea apelantei potrivit căreia i-ar aparţine drepturile de autor asupra operelor ca şi consecinţă a faptului că moştenitorii descendenţi nu ar fi putut (re)transmite drepturile din această categorie către proprii lor succesori, este fundamentată pe extinderea sferei de aplicare a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 dincolo de limitele ce rezidă din dispoziţiile ei exprese şi în dezacord cu principiile generale de drept, potrivit cărora: legea civilă dispune numai pentru viitor şi excepţiile sunt de strictă aplicare şi interpretare.

Împotriva acestei decizii, a exercitat calea de atac a recursului reclamanta COPYRO, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs, reclamanta arată că instanţele au făcut o analiză greşită asupra elementelor pe care se fundamentează excepţia lipsei de interes.

Legitimitatea exercitării drepturilor patrimoniale de autor de către reclamantă este stabilită de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 8/1996, ce reglementează gestiunea colectivă a drepturilor patrimoniale de autor către organismul de gestiune colectivă din domeniul specific de creaţie, în speţă cel al operelor scrise, fapt pentru care excepţia lipsei de interes formulată de pârâta-intimată este nefondată.

În prezenta pricină, acţiunea recurentei-reclamante contestă calitatea de moştenitoare a pârâtei prin constatarea negativă a modalităţii de dobândire a drepturilor de autor din perspectiva legislaţiei de proprietate intelectuală aplicabilă în timp şi a dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, demers juridic ce conferă organismului de gestiune colectivă toate cerinţele interesului privind caracterul legitim, personal, născut şi actual al acestuia.

Totodată, reclamanta-recurentă susţine că pârâta-intimată nu are vocaţie succesorală pentru cotele de succesiune a drepturilor de autor ce au aparţinut defuncţilor scriitori T.I.H. şi T.A. zis P., precizate în cererea de chemare în judecată.

Dispoziţiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956 stabilesc, în raport de data decesului, modalitatea de transmitere succesorală pe termene a drepturilor patrimoniale de autor. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, s-au prelungit termenele de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor, nu şi cele de transmitere succesorală a acestora în modalităţile stabilite de legislaţia anterioară (Decretul nr. 321/1956), prevederile art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 stabilind expres faptul că "actele încheiate sub regimul legislaţiei anterioare îşi produc efectele conform aceleia."

De asemenea, succesiunea lui T.A. zis P. a fost dezbătută conform certificatului de moştenitor din 1964, neputând forma obiectul dezbaterii succesorale în certificatul de moştenitor din 1998.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a făcut o aplicare retroactivă a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996, interpretând prin exces de putere întinderea normei de drept substanţial.

Decretul nr. 321/1956 a statuat transmiterea succesorală a drepturilor de autor pe termene expres prevăzute de actul normativ şi consacrând caracterul personal al transmiterii acestora.

Instanţele de fond, în analiza excepţiei lipsei de interes, trebuia să analizeze legislaţia succesivă în timp ce se aplică certificatelor de moştenitor, respectiv legea de transmitere succesorală şi de proprietate intelectuală în vigoare la data morţii autorilor.

Termenul de protecţie al drepturilor de autor consacrat de Convenţia de la Berna de la 50 de ani s-a prelungit prin intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 la 70 de ani potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996, conferind exerciţiul drepturilor patrimoniale de autor în lipsa moştenitorilor, organismului de gestiune colectivă din domeniul specific de creaţie al autorului, dând relevanţă principiului cofraternităţii ce operează în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală.

Faţă de acest aspect de legalitate, apartenenţa exerciţiului drepturilor de autor ale defuncţilor scriitori T.I.H. şi T.A. zis P., în cotele precizate în acţiune revine COPYRO până la împlinirea termenului de protecţie de 70 de ani, termen calculat de la data decesului autorilor, în funcţie de legislaţiile succesive în timp a drepturilor de autor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

În ceea ce priveşte critica prin care se susţine că instanţele de fond au făcut o analiză greşită asupra elementelor pe care se fundamentează excepţia lipsei de interes, este de reţinut că dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 36/1995 prevăd cerinţa specifică oricărei acţiuni în constatarea nulităţii absolute, respectiv aceea ca reclamantul să dovedească existenţa unui interes când, considerându-se vătămat în drepturile sale prin emiterea certificatului de moştenitor, cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor sale, conform legii.

În speţă, reclamanta solicită să se anuleze două certificate de moştenitor, iar ca efect al acestor anulări, să se constate că sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Aceste dispoziţii legale impun însă două condiţii pentru ca exerciţiul drepturilor de autor să revină COPYRO şi anume, drepturile să se afle în perioada de protecţie (de 70 de ani de la decesul autorului) şi să nu existe moştenitori.

Or, instanţele de fond şi apel au interpretat corect dispoziţiile legale enunţate şi, pe cale de consecinţă, au constatat că acestea nu sunt aplicabile şi cererea reclamantei de anulare a certificatelor de moştenitor este lipsită de interes.

Astfel, în măsura în care durata de protecţie pentru cei doi autori ar fi încetat, conform susţinerilor reclamantei, COPYRO în calitate de organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor nu mai are exerciţiul acestor drepturi, opera nemaifiind în perioada de protecţie, context în care demersul său procesual de anulare a certificatelor de moştenitor şi constatarea apartenenţei drepturilor de autor de pe urma defuncţilor apare ca fiind lipsită de interes, prin anularea celor două certificate reclamanta neobţinând un folos material, personal şi direct.

Totodată, având în vedere succesiunea în timp a legilor ce reglementează dreptul de autor, în condiţiile prelungirii duratei de protecţie a drepturilor de autor, conform art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, au fost redate moştenitorilor drepturile patrimoniale asupra unor opere căzute în domeniul public, aşa încât şi din această perspectivă acţiunea reclamantei apare ca fiind lipsită de interes.

Cum în cauză nu sunt întrunite condiţiile expres prevăzute de art. 25 din Legea nr. 8/1996, nu se poate constata că reclamanta-recurentă justifică un interes în promovarea prezentei acţiuni, deoarece, într-o primă ipoteză, dacă drepturile de autor au ieşit din durata de protecţie prevăzută de legislaţia privind drepturile de autor şi în acest caz au intrat în domeniul public, COPYRO nu poate să exercite niciun drept cu privire la acestea, iar într-o a doua ipoteză, dacă drepturile de autor nu au ieşit din durata de protecţie prevăzută de lege şi în acest caz există moştenitori, respectiv pârâta-intimată care exercită direct drepturile de autor şi care nu a dat mandat către COPYRO.

Recurenta-reclamantă invocă şi faptul că pentru dezbaterea succesiunii lui T.A. zis P. au fost emise două certificate de moştenitor, aspect ce contravine dispoziţiilor legale în materie de succesiune, însă sub acest aspect, lămurirea titularului dreptului de autor se face exclusiv în interesului unuia sau a altuia dintre moştenitorii menţionaţi în certificate, neexistând nicio consecinţă în favoarea reclamantei-recurente. Astfel, indiferent care dintre cele două certificate de moştenitor invocate va fi validat, autorul nu a rămas fără moştenitori la data decesului său, în sensul reglementat de art. 25 din Legea nr. 8/1996.

Ca urmare, în condiţiile în care au existat moştenitori legali acceptanţi ai scriitorului, ipoteza prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 nu este îndeplinită. Vocaţia de excepţie conferită de acest text legal organismelor de gestiune colectivă, aceea de a exercita drepturile patrimoniale de autor aflate în acele succesiuni ale autorilor ce nu au fost culese de moştenitori ai acestora, este prevăzută de legiuitor în termeni clari condiţia de inexistenţă a oricăror moştenitori ai autorului.

În ceea ce priveşte drepturile de autor asupra operelor literare create în timpul vieţii defunctului T.I.H., acestea s-au transmis, potrivit legislaţiei speciale ce guverna la acea dată materia drepturilor de autor (Legea asupra proprietăţii literare şi artistice din 28 iunie 1923) către fiii şi soţia acestuia, pentru o perioadă de 30 de ani. Termenul de protecţie a drepturilor de autor transmise pe cale succesorală de pe urma defunctului către moştenitorii menţionaţi şi-a păstrat durata (de 30 de ani) stabilită prin legea în vigoare la data dobândirii lor.

Referitor la drepturile succesorale ale moştenitorilor autorului T.I.H., instanţa de apel în mod corect a constatat expirarea duratei dreptului de autor, în raport de dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 321/1956, dar şi nerelevanţa acestei expirări pentru acţiunea de faţă, care rămâne lipsită de interes prin inaplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996.

Recurenta-reclamantă invocă şi o greşită interpretare şi aplicare de către instanţa de apel aplicarea a legislaţiei drepturilor de autor.

La situaţia de fapt reţinută, curtea de apel a identificat corect normele legale incidente şi a făcut o corectă aplicare în timp a acestora.

Astfel, Legea nr. 8/1996 a modificat durata protecţiei drepturilor de autor, dispunând prin art. 25 alin. (1), că drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 şi 21 durează pe tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţa publică în mod legal.

Potrivit art. 149 alin. (3) din aceeaşi lege, durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi pentru care nu au expirat termenele de protecţie calculate conform procedurilor legislaţiei anterioare se prelungeşte până la termenul de protecţie prevăzut în prezenta lege.

Acest text nu putea avea în vedere operele create înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, dar ai căror autori erau încă în viaţă, deoarece caracterul viager al drepturilor patrimoniale de autor a fost recunoscut atât sub legea veche, cât şi sub legea nouă, şi nu se putea pune problema expirării termenului de protecţie la care se referă art. 149 alin. (3).

Aşadar, textul se putea referi exclusiv la operele create înainte de intrarea în vigoare a legii noi şi pentru care se punea problema calculelor termenelor de protecţie reglementate de legea veche, în funcţie de punctul de plecare constând în data decesului autorului.

Chiar dacă aceste drepturi au fost transmise în funcţie de legea aplicabilă la data deschiderii succesiunii, atât în privinţa persoanelor cât şi a duratei, dispoziţiile art. 149 alin. (3) referitoare la prelungirea duratei protecţiei sunt aplicabile, aceasta fiind voinţa legiuitorului.

Prin această reglementare, legiuitorul a urmărit să armonizeze legea română cu prevederile Convenţiei de la Berna pentru operele create după intrarea în vigoare a noii legi şi, totodată, să acorde aceeaşi protecţie în timp şi operelor create sub imperiul legii vechi.

În formularea iniţială, textul art. 149 alin. (3) a suferit o eroare materială, care a fost corectată prin Legea nr. 285/2004, de modificare a Legii nr. 8/1996, în sensul că art. 149 alin. (3) se referă fără echivoc la operele pentru care nu au expirat termenele de protecţie.

Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, termenul de protecţie a drepturilor patrimoniale rămase de pe urma celor doi autori nu expirase. Drepturile de autor se aflau în perioada de protecţie la intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, conform dispoziţiilor art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.

În speţă, nu este vorba despre nesocotirea efectelor unui act juridic încheiat sub imperiul legii vechi, ci despre aplicabilitatea legii noi, din punctul de vedere al duratei protecţiei drepturilor patrimoniale de autor, operelor create înainte de intrarea în vigoare a acesteia, pentru care legiuitorul a instituit o reglementare distinctă în art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.

Recurenta-reclamantă a invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ., faptul că instanţa de apel a făcut o aplicare retroactivă a prevederilor art. 25 din Legea nr. 8/1996, interpretând prin exces de putere întinderea normei de drept substanţial.

Această critică nu se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. ("când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti") şi nu poate fi primită.

Astfel, instanţa de judecată exercită atribuţiile puterii judecătoreşti atunci când interpretează legea, în această situaţie nefiind îndeplinite cerinţele motivului de recurs mai sus-menţionat.

Şi în cauza de faţă, instanţa de apel a procedat la o interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale analizate, arătând argumentat care este incidenţa acestora în pricina supusă soluţionării.

Aşadar, nu poate fi vorba de o depăşire a atribuţiilor judecătoreşti în sensul art. 304 pct. 4 C. proc. civ., astfel cum aceasta a fost reţinută de doctrină şi de jurisprudenţă, care au evidenţiat faptul că numai situaţii grave, de natură a înfrânge principiul separaţiei puterilor în stat şi o imixtiune a instanţei de judecată în sfera activităţii executive sau legislative pot constitui o depăşire a atribuţiilor judecătoreşti.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta COPYRO - S.G.C.D.A. împotriva Deciziei nr. 285A/2 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - AA

← ICCJ. Decizia nr. 8434/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -...		ICCJ. Decizia nr. 8422/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 8408/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs ICCJ. Decizia nr. 8412/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs ICCJ. Decizia nr. 8416/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs ICCJ. Decizia nr. 8422/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs ICCJ. Decizia nr. 8434/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 8436/2011. Civil ICCJ. Decizia nr. 8437/2011. Civil ICCJ. Decizia nr. 8438/2011. Civil