ICCJ. Decizia nr. 8436/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8436/2011
Dosar nr.34727/3/2008
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă la 10 septembrie 2008, reclamanta M.P.E. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General solicitând obligarea acestuia la emiterea în favoarea sa, în calitate de unică moştenitoare a S.T. şi A.P., a unei dispoziţii motivate de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul ce a aparţinut autoarelor sale, situat în Bucureşti, Calea C., sector 3, compus din teren şi construcţii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că imobilul, compus din teren în suprafaţă de 770 m.p. şi construcţiile edificate pe acesta, a aparţinut bunicii sale S.(S.) T., iar în anul 1922 mama sa a primit cu titlu de dotă de la S.T., ½ din teren, respectiv 385 m.p. şi o construcţie compusă din 2 apartamente, fosta proprietară păstrând teren în suprafaţă de 385 m.p. şi construcţia cu un nivel compusă din două apartamente şi alte două construcţii cu două nivele.
S-a arătat că, în anul 1950, ambele proprietăţi, atât cea a S.T., cât şi cea a A.P. au fost naţionalizate.
Reclamanta a precizat că a formulat notificări prin executorul judecătoresc, în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând acordarea de măsuri reparatorii pentru întreg imobilul, în condiţiile în care construcţiile au fost demolate, iar terenurile nu pot fi restituite în natură, fiind ocupate de locuinţe noi şi garaje.
S-a menţionat că cele patru dosare de notificare au fost comasate într-unul singur, nr. 6520, în competenţa Primăriei Municipiului Bucureşti, care, până la data introducerii acţiunii, nu a dat curs notificărilor, deşi s-au depus toate actele doveditoare.
Prin Sentinţa civilă nr. 1192 din 8 iulie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea, a omologat rapoartele de expertiză completate, întocmite de expertul constructor T.I.C. şi expertul topo Ş.E. şi l-a obligat pe pârât să emită în favoarea reclamantei dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul ce s-a aflat în Bucureşti, Str. C., sector 3, compus din construcţie şi teren de 1000 m.p.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta este persoană îndreptăţită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, să beneficieze de măsurile reglementate de această lege, în ceea ce priveşte imobilul situat în Str. C., iniţial proprietatea bunicii acesteia, S.T., drept transmis prin acte succesive de moştenire.
S-a avut în vedere că potrivit istoricului de nr. poştal şi adresă, imobilul a purtat la nivelul anului 1925 nr. x, iar în anul 1922 a fost constituită dotă de către S.T. pentru fiica sa, A.T., o parte din acest imobil.
S-a reţinut că imobilul, care la nivelul anului 1948 purta nr. poştal y pe Calea C., a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, fiind înscris în anexa la decret, poziţia 573 – P.P.A., iar la poziţia 7886, T.S. Prima instanţă a constatat, totodată, că în evidenţele cadastrale întocmite pe bază de declaraţii în anul 1986, imobilul situat la adresa menţionată, figura înscris ca fiind compus din teren de 1008 m.p. şi construcţie cu două nivele, în suprafaţă de 454 m.p., proprietate de stat.
Tribunalul a reţinut că la dosar se regăseşte şi o notă de reconstituire, întocmită ca urmare a notificării privitoare la imobil, ce reflectă starea actuală a terenului şi modul de ocupare.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanta M.P.E. şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Apelul Municipiului Bucureşti nu a fost motivat, fiind analizat prin raportare la dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ. şi apărările formulate în primă instanţă.
Reclamanta a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică pentru nepronunţarea cu privire la valoarea concretă a despăgubirilor, conform concluziilor finale ale rapoartelor de expertiză. Sub aspectul întinderii măsurilor reparatorii, apelanta-reclamantă a invocat Decizia nr. 11/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că renunţătorii la succesiune nu beneficiază de repunerea în drepturile conferite de Legea nr. 18/1991, considerentele acesteia fiind valabile şi pentru drepturile conferite de Legea nr. 10/2001. În acest context, apelanta a arătat că este unică moştenitoare, ca urmare a renunţării lui P.N.F.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 5 A pronunţată la 12 ianuarie 2011, a respins ca nefondate ambele apeluri.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că notificările formulate de reclamantă, comasate în Dosarul 6520 la Primăria Municipiului Bucureşti, nu au fost soluţionate până la data pronunţării acţiunii, 18 septembrie 2008 şi nici pe parcursul desfăşurării procesului.
S-a constatat că situaţia de fapt a fost corect stabilită de prima instanţă, reclamanta dovedind că este unica moştenitoare a autoarei sale, P.A., care, la rândul său, a moştenit-o pe S.T., fostă proprietară conform înscrisurilor de la dosar.
Totodată, s-a avut în vedere că imobilul se află într-o zonă constituită din punct de vedere urbanistic, fiind parţial afectat de blocul de locuinţe 44 şi de amenajările exterioare aferente, împrejurare confirmată de expertizele efectuate în cauză, astfel că nu poate fi restituit în natură.
S-a considerat, însă, că nu poate fi primită solicitarea apelantei reclamante în sensul stabilirii despăgubirilor cuvenite, având în vedere că până la momentul promovării acţiunii notificarea nu fusese soluţionată şi având în vedere dispoziţiile Legii nr. 247/2005 - Titlul VII.
S-a apreciat că omologarea rapoartelor de expertiză vizează doar identificarea imobilelor şi stabilirea împrejurării că acestea nu pot fi restituite în natură, probatoriu necesar pentru stabilirea întinderii măsurilor reparatorii cuvenite.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanta M.P.E. şi pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
Dezvoltând motivele sale de recurs, reclamanta a criticat hotărârea atacată ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., întrucât s-au interpretat şi aplicat eronat prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005, în ceea ce priveşte competenţa instanţei de judecată de a stabili cuantumul despăgubirilor.
S-a susţinut că prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005, ce stabilesc atribuţia Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor în ce priveşte evaluarea bunului, nu pot înlătura competenţa instanţei de a se pronunţa cu privire la valoarea de circulaţie, înaintea sesizării Comisiei.
Cea de-a doua critică formulată de recurentă a vizat aplicarea greşită a prevederilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005, ce impun imperativ ca despăgubirile să se acorde la valoarea de circulaţie a imobilelor ce nu pot fi restituite în natură.
Recurenta a arătat că, în aceste condiţii, valoarea reală de circulaţie a terenului ce ar trebui acordată conform Legii nr. 247/2005, este cea rezultată în urma aplicării coeficientului de diminuare de 0,77%, calculat la suma de 1.924.000 euro, rezultând suma de 1.481.480 euro.
Recurenta a solicitat să se constate că are calitatea de unică moştenitoare a fostului proprietar, astfel că dispoziţia se impune a fi emisă numai în favoarea sa, deşi notificările au fost semnate şi de moştenitorii fratelui său, P.N.F., renunţător la moştenirea lui P.G.
Prin recursul său, pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General, a criticat Decizia atacată ca nelegală pentru greşita acordare către reclamantă a dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile în care această instituţie are competenţa, conform Legii nr. 10/2001, doar la emiterea dispoziţiei şi stabilirea calităţii de proprietar.
S-a invocat, totodată, faptul că nu s-au administrat dovezi în sensul că reclamanta nu ar fi primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale pentru reglementarea problemelor financiare în suspensie încheiate de România, conform art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
Examinând criticile invocate de recurenţi, Curtea va constata că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantă se va constata că, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate criticile vizând refuzul stabilirii despăgubirilor cuvenite pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură.
Instanţele de fond şi apel au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, care prevăd că pentru notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestei legi, cuantumul despăgubirilor va fi stabilit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Art. 16 din titlul menţionat al Legii nr. 247/2005 instituie competenţa legală a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, actul emis de această entitate putând fi atacat în justiţie, astfel că nu se poate susţine că s-ar încălca principiul accesului liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.
Prevederile legale menţionate, ce stabilesc atribuţiile comisiei în evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri exclud competenţa instanţei de a se pronunţa asupra cuantumului acestora la valoarea de circulaţie, anterior sesizării comisiei.
Criticile formulate prin cel de al doilea motiv de recurs referitoare la modul de stabilire a valorii de circulaţie, în contextul solicitării de eliminare a unor coeficienţi de diminuare reţinuţi în expertiza topo nu se impun a mai fi analizate, în raport cu argumentele expuse în analiza primului motiv în recurs.
Cel de-al treilea motiv de recurs, prin care se solicită de către recurenta-reclamantă să se constate că este unica moştenitoare îndreptăţită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 este lipsit de interes, în condiţiile în care, prin sentinţa primei instanţe s-a constatat calitatea de unică persoană îndreptăţită cu referire la întregul imobil. De altfel această calitate nu a fost contestată de pârât pe parcursul procesului.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi analizat, acesta fiind invocat formal, fără ca din dezvoltarea criticilor aduse deciziei atacate să rezulte argumente care să se circumscrie acestor dispoziţii.
Se va constata că nici recursul pârâtului Municipiului Bucureşti prin Primarul General nu este fondat, în condiţiile în care apelul declarat de această parte a fost examinat prin raportare la dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere apărările formulate de pârât în faţa primei instanţe.
De altfel, recurentul pârât a invocat drept critică doar împrejurarea că ar avea ca unică competenţă emiterea dispoziţiei şi stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită.
Astfel, în condiţiile în care, prin sentinţa primei instanţe a fost obligat pârâtul la emiterea în favoarea reclamantului a dispoziţiei de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu, identificat prin expertizele omologate în cauză, nu se poate susţine că s-ar fi încălcat atribuţiile date de Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005 în competenţa sa, urmând ca stabilirea cuantumului concret al despăgubirilor să se facă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Critica referitoare la neadministrarea dovezilor în sensul că reclamanta ar fi primit despăgubiri pentru imobilul în litigiu, potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România, în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, nu poate fi examinată întrucât, apelul nefiind motivat, apare ca fiind invocată pentru prima dată în recurs, omisso medio, şi nu a fost formulată ca apărare nici în faţa primei instanţe.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta M.P.E. şi pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general împotriva Deciziei nr. 5/A din 12 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 8437/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8434/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
