ICCJ. Decizia nr. 8589/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8589/2011
Dosar nr.8563/95/2010
Şedinţa publică din 6 decembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă reţine următoarele;
Prin acţiunea adresată Tribunalului Gorj, petiţionarul B.A. a chemat în judecată Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligat la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării sale cu caracter politic, cât şi pentru tracasarea şi urmărirea continuă la care a fost supus în perioada de după executarea pedepsei şi până în decembrie 1989.
Prin Sentinţa civilă nr. 318 din 06 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata către reclamant a sumei de 10.000 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral, în baza Legii nr. 221/2009.
Curtea de Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de ambele părţi, prin Decizia nr. 51 din 27 ianuarie 2011 a respins apelul reclamantului, a admis apelul pârâtului şi, drept consecinţă, a schimbat sentinţa în sensul respingerii acţiunii formulate pentru considerentele ce urmează.
Dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi dispoziţiile art. 147 din Constituţie.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile, ordonanţele, regulamentele în vigoare care au fost declarate neconstituţionale îşi încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen, dispoziţiile a căror neconstituţionale s-a constatat sunt suspendate de drept.
În raport de dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, Decizia care a declarat neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale este definitivă şi obligatorie, efectele sale se răsfrâng şi în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepţia.
Decizia este general obligatorie, opozabilă „erga omnes", inclusiv pentru instanţele judecătoreşti şi are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare Decizia are efect în cauzele aflate în curs de soluţionate sau care se vor soluţiona în viitor.
Asupra caracterului şi obligativităţii acestor decizii s-a pronunţat Curtea Constituţională (Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999).
Concluzia care se impune este aceea că dispoziţia din lege declarată neconstituţională, nu se mai aplică, instanţa învestită cu soluţionarea unei acţiuni căreia i se aplică dispoziţiile declarate neconstituţionale, continuând soluţionarea cauzei, are obligaţia să nu aplice în acea cauză dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin Decizia Curţii Constituţionale.
Totodată, trebuie avute în vedere şi considerentele Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, prin care s-a reţinut că expunerea de motive la Legea nr. 221/2998 potrivit căreia „în privinţa prejudiciului suferit…" pot exista situaţii în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 să nu fie suficiente, în raport cu suferinţa deosebită resimţită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist, nu poate sta la baza instituirii unei noi norme juridice (art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009) cu scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990.
Nu se poate reţine nici că prin adoptarea art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dispoziţie în vigoare la data promovării acţiunii, reclamantul are o „speranţă legitimă" la acordarea despăgubirilor, întrucât această dispoziţie legală a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituţionalitate, iar nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc (Hotărârea C.E.D.O. din 2 decembrie 2008 în cauza Slavov şi alţii contra Bulgariei).
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acţiunii.
Prin dezvoltarea motivelor de nelegalitate se arată că instanţa fără a motiva convingător a admis apelul pârâtului în condiţiile în care acesta a cerut doar diminuarea cuantumului despăgubirilor, acordându-se astfel mai mult decât s-a cerut, omiţând analiza motivelor de apel formulate de reclamant.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 este în contradicţie cu mai multe hotărâri C.E.D.O.
Intimatul, prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând Decizia cu referire la motivele de nelegalitate invocate şi la excepţia de ordine publică invocată de Ministerul Public, incidenţa Deciziei nr. 12/2011 pronunţată în interesul legii, reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
La data soluţionării apelurilor declarate de ambele părţi, 27 ianuarie 2011, Curtea Constituţională, prin Deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010, a constatat neconstituţionalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Drept urmare, instanţa de apel a avut de analizat cu prioritate, în ce măsură textul menţionat mai poate constitui temei juridic pentru acordarea daunelor morale, în cazul proceselor aflate în curs de soluţionare la momentul pronunţării deciziilor de neconstituţionalitate.
În raport cu dezlegarea dată în drept, în sensul că faţă de dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 Decizia care a declarat neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale este definitivă şi obligatorie şi că efectele sale se restrâng şi asupra cauzelor în curs de soluţionare, instanţa de apel nu a mai analizat motivele de apel ce vizau fondul cauzei, analiza lor nemaiavând vreo semnificaţie juridică.
Dat fiind divergenţele jurisprudenţiale determinate de efectele celor două decizii ale Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, a statuat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Decizia este obligatorie pentru instanţele judecătoreşti potrivit art. 3307 alin. (4) C. proc. civ.
Curtea de Apel a pronunţat Decizia recurată la 27 ianuarie 2011 după publicarea în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a deciziilor instanţei de contencios constituţional.
Recurentul invocă neconcordanţa Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 cu mai multe hotărâri C.E.D.O.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia dată în recursul în interesul legii, a examinat şi conformitatea cu blocul de convenţionalitate reprezentat de textele Convenţiei europene a drepturilor omului şi de jurisprudenţa instanţei europene creată în aplicarea acestora.
Se arată în motivarea Deciziei nr. 12/2001 că dreptul la un proces echitabil - art. 6 parag. 1, respectarea dreptului la un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi principiul nediscriminării sunt respectate întrucât drepturile pretinse nu mai au o astfel de recunoaştere în legislaţia internă a statului şi că lipsirea lor de temei legal s-a datorat nu intervenţiei intempestive a legiuitorului, ci controlului de constituţionalitate.
Înalta Curte, reţinând că reclamantul nu avea o cauză soluţionată definitiv la data publicării deciziilor Curţii Constituţionale, că motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. nu sunt incidente cauzei, va respinge recursul ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.A. împotriva Deciziei nr. 51 din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 8594/2011. Civil. Validare poprire. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 8590/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
