ICCJ. Decizia nr. 8590/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8590/2011
Dosar nr.11739/3/2010
Şedinţa publică din 6 decembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 05 martie 2010, reclamantul P.I. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. din data efectuării plăţii, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative abuzive, cu caracter politic, luate împotriva mamei sale prin dislocarea din zona frontierei de vest şi stabilirea domiciliului obligatoriu, în perioada 18 iunie 1951 - 15 august 1955, măsură luată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 şi ridicată prin Decizia M.A.I. nr. 6100/27 iulie 1955. Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 5 şi urm. din Legea nr. 221/2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 747 din 28 mai 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că nu pot fi acordate daune morale şi pentru persoanele care au fost supuse măsurilor administrative, câtă vreme textul se referă expres la „prejudiciul suferit prin condamnare".
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, invocând nelegalitatea hotărârii sub aspectul greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Prin Decizia nr. 17A din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins apelul, ca nefondat.
În considerentele deciziei s-a reţinut că dispoziţiile legale care au constituit temeiul de drept al acţiunii au fost declarate neconstituţionale, astfel încât reclamantul nu mai poate pretinde acordarea de daune morale întemeiate pe art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul P.I.
În motivarea recursului se susţine că instanţa de apel a aplicat deciziile Curţii Constituţionale, încălcând principiul supremaţiei dreptului european în raport cu dreptul intern, principiu prevăzut de art. 20 din Constituţia României. Se arată, de către recurent, că în acest fel se încalcă dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil, principiul egalităţii armelor, dreptul la nediscriminare şi art. 1 din Protocolul nr. 1, adiţional la Convenţie, referitor la protecţia proprietăţii. Se mai arată că, prin soluţia pronunţată de Curtea de Apel se încalcă principiul neretroactivităţii legii, care presupune examinarea cauzei în raport de norma în vigoare la data promovării acţiunii.
Recurentul mai susţine în motivarea recursului, că în mod greşit instanţa de apel a respins apelul său pe motivul declarării neconstituţionalităţii textului legal care constituia temeiul cererii de chemare în judecată, fără a se pronunţa în raport de temeinicia motivelor de apel. În cadrul acestei critici, recurentul reiterează criticile din apel, referitoare la necesitatea recunoaşterii dreptului la despăgubiri şi în privinţa persoanelor care au fost supuse măsurilor administrative cu caracter politic.
O altă critică formulată de recurent se referă la faptul că instanţa de apel a respins acţiunea fără a examina fondul cauzei şi fără a se pronunţa în legătură cu aplicarea criteriilor de evaluare a prejudiciului, prevăzute de Legea nr. 221/2009, în raport de drepturile şi libertăţile fundamentale care au fost încălcate.
Examinând criticile formulate de recurent, care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se reţin următoarele:
Problema de drept care se pune în speţă este dacă textul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
În considerentele acestei decizii, Înalta Curtea a examinat efectele deciziei de neconstituţionalitate atât din perspectiva dreptului intern intertemporal, dar şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, privind protecţia proprietăţii, respectiv, art. 14 din Convenţie raportat la art. 1 din Protocolul nr. 12, privind dreptul la nediscriminare, soluţia dată în soluţionarea recursului în interesul legii fiind obligatorie pentru instanţe, conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ.
Astfel, s-a reţinut, în motivarea acestei decizii, că dreptul la acţiune pentru obţinerea reparaţiei prevăzute de lege este supus evaluării jurisdicţionale şi, atâta vreme cât această evaluare nu s-a finalizat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, situaţia juridică este încă în curs de constituire (facta pendentia), intrând sub incidenţa efectelor deciziei Curţii Constituţionale, decizie care este de aplicare imediată. Nu se poate spune că, fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, înseamnă că efectele acestui act normativ se întind în timp pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu avem de-a face cu un act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
În considerentele aceleiaşi decizii în interesul legii s-a argumentat şi sub aspectul raportului dintre dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţie şi efectele deciziei Curţii Constituţionale. În acest sens, s-a reţinut că, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, ca urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate. De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal şi constituţional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice. Dreptul de acces la tribunal şi protecţia oferită de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă.
În ceea ce priveşte incidenţa art. 1 din Protocolul nr. 1, adiţional la Convenţie, Înalta Curte a stabilit, în cadrul aceluiaşi demers de unificare a practicii judiciare, că, în absenţa unei hotărâri definitive care să fi confirmat dreptul înaintea apariţiei deciziei Curţii Constituţionale, nu s-ar putea vorbi despre existenţa unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Înalta Curte nu a considerat că, prin aplicarea deciziei Curţii Constituţionale în cauzele nesoluţionate definitiv, s-ar crea o situaţie discriminatorie, care să intre sub incidenţa art. 14 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie. S-a apreciat că situaţia de dezavantaj sau de discriminare în care s-ar găsi unele persoane (cele ale căror cereri nu fuseseră soluţionate de o manieră definitivă la momentul pronunţării deciziilor Curţii Constituţionale) are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituţionalitate, şi rezonabilă, păstrând raportul de proporţionalitate dintre mijloacele folosite şi scopul urmărit (acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate, care a condus instanţele la acordarea de despăgubiri de sute de mii de euro, într-o aplicare excesivă şi nerezonabilă a textului de lege lipsit de criterii de cuantificare - conform considerentelor deciziei Curţii Constituţionale).
Având în vedere caracterul obligatoriu al soluţiei pronunţate în cadrul recursului în interesul legii, Înalta Curte apreciază că soluţia ce se impune în cadrul prezentei cauze nu poate fi decât respingerea recursului, în condiţiile în care se constată că, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
În consecinţă, se constată nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, hotărârea din apel fiind pronunţată cu aprecierea corectă a efectelor deciziei Curţii Constituţionale publicată anterior soluţionării definitive a litigiului.
În ceea ce priveşte neexaminarea de către instanţa de apel a fondul cauzei şi nepronunţarea în legătură cu motivele de apel ce vizau dreptul la daune morale al persoanelor supuse măsurilor administrative cu caracter politic, respectiv aplicarea criteriilor de evaluare a prejudiciului, prevăzute de Legea nr. 221/2009, Înalta Curte constată că aceasta este consecinţa modului corect (confirmat ulterior prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii) în care instanţa de apel a apreciat aplicabilitatea în speţă a efectelor deciziei de neconstituţionalitate. În condiţiile în care, urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, s-a constatat că acţiunea nu mai are bază juridică pe acest temei de drept, examinarea condiţiilor şi criteriilor de acordare a daunelor morale, prevăzute de legea specială, a devenit inutilă.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva Deciziei nr. 17A din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 8589/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8585/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
