ICCJ. Decizia nr. 927/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 927/2011
Dosar nr.19429/212/2009
Şedinţa din camera de consiliu din data de 4 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 06 iulie 2009, sub nr. 19429/212/2009, pe rolul Judecătoriei Constanţa, creditoarea SC. V. România SA a solicitat, în contradictoriu cu debitorul S.G., emiterea unei ordonanţe prin care acesta să fie somat să plătească suma de 604,85 lei, ca preţ al serviciilor de telefonie mobilă prestate, la care se adaugă penalităţi convenţionale în cuantum procentual de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, aferente preţului neachitat pentru perioada de la data scadenţei fiecărei facturi anexate şi data îndeplinirii obligaţiei de plată, plus contravaloarea dobânzilor comerciale legale aferente debitului principal, pentru perioada cuprinsă între scadenţa acestuia şi data plăţii integrale, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 13673 din 13 august 2009, Judecătoria Constanţa, secţia civilă, din oficiu, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc, pentru următoarele motive:
În cadrul procedurii somaţiei de plată, atât competenţa materială, cât şi cea teritorială sunt absolute, aspect care se deduce din dispoziţiile art. 2 alin. (3) din OG nr. 5/2001.
Potrivit art. 2 alin. (1) din OG nr. 5/2001, cererile privind somaţia de plată se soluţionează de către instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă.
Competenţa teritorială se stabileşte în funcţie de prevederile art. 10 pct. 4 şi art. 5 C. proc. civ., prezenta cerere fiind un litigiu în materie comercială, reprezentând o faptă mixtă de comerţ. Prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze prezentul litigiu este, în mod alternativ: 1) instanţa de la domiciliul debitorului, 2) instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau 3) instanţa de la locul plăţii. Locul plăţii, definit de art. 59 C. com., reprezintă locul prevăzut în contract pentru executarea obligaţiei, locul care rezultă din natura operaţiunii sau din intenţia părţilor contractante.
Faţă de prevederile art. 10 pct. 4 şi art. 5 C. proc. civ., Judecătoria Constanţa nu este competentă deoarece nu este nici instanţa de la domiciliul debitoarei, nici instanţa locului unde obligaţia a luat naştere şi nici instanţa locului plăţii.
Debitorul S.G. domiciliază în judeţ Covasna, iar în contractul de servicii V. nu se prevede locul plăţii şi nici locul unde obligaţia a luat naştere.
În consecinţă, instanţa de la domiciliul debitorului este Judecătoria Târgu Secuiesc, acest domiciliu reprezentând singurul criteriu pentru stabilirea competenţei teritoriale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC. V. România SA, care a fost respins prin Decizia civilă nr. 340/COM din 3 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, contencios, administrativ şi fiscal.
Instanţa de recurs a reţinut, raportat şi la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu interpretarea art. 2 alin. (1) din OG nr. 5/2001, în decizii de speţă, că litigiul de faţă nu este guvernat de norme de competenţă cu caracter imperativ.
Cu toate acestea, procesul nu este de competenţa instanţei constănţene deoarece niciunul dintre criteriile enumerate în art. 10 pct. 1 sau 4 nu este incident, atât timp cât înţelegerea părţilor nu statuează în mod explicit asupra locului prevăzut în contract pentru executarea, fie şi parţială, a obligaţiei şi nici asupra locului plăţii.
Prin sentinţa civilă nr.722 din 9 iunie 2010, Judecătoria Târgu Secuiesc a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cererii formulate de creditoarea SC. V. România SA, în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.
Constatând intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Constanţa şi Judecătoria Târgu Secuiesc, a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a se pronunţa asupra conflictului negativ de competenţă.
La pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de fond a avut în vedere faptul că, din cuprinsul contractului pentru servicii V. prestate de V. România SA pentru persoanele fizice din data de 17 iulie 2006, depus la dosar (fila 7), atât locul naşterii obligaţiei, cât şi locul plăţii nu figurează în localităţile pentru care competenţa teritorială ar aparţine Judecătoriei Târgu Secuiesc.
Considerând că excepţia de necompetenţă este de ordine publică în raport de art. 2 alin. (1) şi alin. (3) din OG nr. 5/2001 şi de competenţa Judecătoriei Sfântu Gheorghe, potrivit art. 5 C. proc. civ., instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Constanţa şi Judecătoria Târgu Secuiesc, sesizând prezenta instanţă în vederea soluţionării conflictului.
Înalta Curte, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Conflictul negativ de competenţă, în condiţiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ., presupune ca două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, să se declare necompetente să judece aceeaşi pricină.
Prin urmare, pentru existenţa conflictului negativ de competenţă este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii, si anume: să existe două sau mai multe instanţe sesizate cu aceeaşi pricină (aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză), instanţele să se fi declarat necompetente prin hotărâri rămase irevocabile, declinările de competenţă să fie reciproce; cel puţin una dintre aceste instanţe să fie competentă să soluţioneze cererea respectivă.
În litigiul de faţă nu se pune problema a două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a pricinii, ci a unei declinări de competenţă, cea a Judecătoriei Târgu Secuiesc în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe (iar nu în favoarea Judecătoriei Constanţa, care procedase prima la declinare), prin sentinţa civilă nr. 722 din 09 iunie 2010, în conflict cu o hotărâre irevocabilă, Decizia civilă nr. 340/COM din 3 martie 2010, prin care s-a stabilit, în urma respingerii recursului declarat de SC V. SA, că instanţa competentă să soluţioneze cauza, în primă instanţă, este Judecătoria Târgu Secuiesc, în raza căreia domiciliază debitorul.
În consecinţă, există o hotărâre irevocabilă, pronunţată de o instanţă de recurs, prin care, menţinându-se sentinţa civilă atacată, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc, şi o hotărâre devenită irevocabilă prin nerecurare, prin care această din urmă instanţă s-a declarat necompetentă să judece pricina, în favoarea unei a treia instanţe, respectiv a Judecătoriei Sfântu Gheorghe.
Impasul procedural la care s-a ajuns cu privire la competenţa soluţionării cauzei a fost creat de Judecătoria Târgu Secuiesc, prin încălcarea puterii de lucru judecat a unei decizii date în recurs, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 cu referire la art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. proc. civ., a cărei legalitate a fost cenzurată de instanţa de trimitere.
Judecătoria Târgu Secuiesc a încălcat şi dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., care prevăd că hotărârile instanţei de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Or, în speţă, Tribunalul Constanţa, ca instanţă de recurs, dezlegase problema de drept referitoare la competenţa teritorială, reţinând că aceasta nu aparţine Judecătoriei Constanţa, ci Judecătoriei Târgu Secuiesc, pentru argumentele deja prezentate.
Competenţa de soluţionare a cauzei, fiind stabilită printr-o decizie irevocabilă, se impune cu forţă obligatorie instanţei de trimitere, aceasta din urmă trebuind să se conformeze dispoziţiei instanţei de recurs.
Pentru aceste motive, deşi nu există, în cauză, un conflict negativ de competenţă, pentru a nu se încălca dreptul de acces la justiţie al reclamantei, reglementat de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi fără a reanaliza chestiunea competenţei de judecare a cauzei, care a fost irevocabil soluţionată printr-o decizie dată în recurs, Înalta Curte va stabili că revine Judecătoriei Târgu Secuiesc obligaţia de a judeca pricina, în primă instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind cererea formulată de SC. V. România SA în contradictoriu cu S.G., având ca obiect emiterea ordonanţei cuprinzând somaţia de plată pentru despăgubiri civile în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 980/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 899/2011. Civil. Asigurări sociale. Recurs → |
|---|
